Cersetoria, un fenomen care a ajuns sa ne pateze onoarea in intreaga lume, este in continuare intalnit si tolerat chiar si la noi acasa. Suntem crestini, si chiar daca nu suntem crestini, trebuie sa nu uitam ca suntem oameni.
La fiecare colt de strada, la fiecare iesire din magazinele mari, ne asteapta: de multe ori femei cu copii mici in brate, schilozi sau copii ai strazii. Cu hainele murdare, mereu prea subtiri indiferent de vremea de afara, cu boli la vedere si cu ochii pierduti. Ingana vorbe care nu ne mai ating de mult la inima, decat atunci cand poate avem la randul nostru vreo suferinta, iar sufletul ni se deschide catre empatie. Pentru ca, stim cu totii, rareori satulul crede celui flamand.
Si, pana la urma, care sunt flamanzi si care nu? Tocmai aici avem de ales, ca oameni si crestini: dam unui copil care este controlat de mafioti, sau dam unui sarac pe care speram ca il putem ajuta? Si cum poate un crestin sa treaca mai departe, stiind ca de fapt nu a ajutat pe nimeni, ci a umflat buzunarele vreunui bautor? Care este atitudinea cu adevarat crestineasca pe care trebuie sa o avem, in fata acestor oameni?
In opinia mea, indiferent care ar fi motivele pentru care cersetorii sunt in strada (fie sunt controlati de mafia cersetorilor, fie o fac pentru ca au nevoie cu adevarat de ajutor, fie o fac pentru ca nu vor sa munceasca), acesti oameni au nevoie de ajutor.
Insa ajutorul pe care il oferim, ajutorul izvorat din asa-zisa mila crestineasca, cu care multi se lauda dar putini o practica, trebuie oferit centrat pe ceea ce are nevoie omul, si nu in functie de cum ne-ar face pe noi sa ne simtim mai bine. Bunul samaritean despre care ne vorbea Iisus Hristos nu s-a speriat de ranile si de starea in care se afla omul care avea nevoie de ajutor, si nici nu si-a spus ca e prea ocupat si nu are timp sa ajute. A legat ranile omului, l-a dus in casa lui de oaspeti si a platit oameni ca sa aiba grija de el.
Un om care sta in strada de frica cuiva are nevoie de ajutorul politiei si de protectia autoritatilor, si atunci trebuie sa observam aceste situatii si sa le semnalam autoritatilor care sunt in drept sa rezolve problema. Nu este acceptabil ca, in secolul in care traim, sa acceptam ca pe strazile oraselor sa se desfasoare sclavia. Prea des insa, trecem pe langa cersetori fara sa avem timpul necesar pentru a mai observa care este motivul pentru care cersesc.
Un om care sta in strada si cerseste, desi are putere sa munceasca, are la randul sau nevoie de ajutor. Insa ajutorul trebuie manifestat sub forma de comunicare si educatie, chiar si sub forma de corectie daca este nevoie. Acesti oameni nu trebuie primiti in randul comunitatii si trebuie sa inteleaga, odata pentru totdeauna, ca nu vor fi primiti in comunitate intr-un asemenea mod. Raul se dezvata cu greu, mai ales la adulti, insa se poate dezvata. Pentru ca Iisus ne-a spus "sa fim ca niste copii", pentru a intra in imparatia lui Dumnezeu, insa nu ne-a spus niciodata sa fim naivi si sa ne lasam inselati de cei delasatori. Nu vi s-a intamplat niciodata sa dati un ban unui cersetor, si apoi sa vi-l intoarca razand, spunand ca i-ai dat prea putin? Uneori, celor care cred ca doar aruncand un ban in directia cersetorului, il pot ajuta, merita sa i se arunce inapoi banul.
Un om care sta in strada pentru ca a fost doborat de saracie este intr-adevar un caz social. Insa ce intelegem prin caz social, si cine trebuie sa ajute pe acesti oameni? Asta ramane de vazut, si fiecare judeca dupa propria putere. Cei care au mai mult pot alege sa dea celor care au mai putin, sau pot alege sa le ofere acestora locuri de munca.
Am vazut cu ochii mei o fata care traia pe strazi si care se droga in fiecare zi, cum si-a schimbat viata si a ajuns sa fie fericita cu ajutorul altei femei. Fata, care traia intr-un parc din centrul Bucurestiului, a inceput sa ajute o vanzatoare de la o terasa. O zi servea la mese, in alta zi facea curat sau aranja produsele in rafturi, fiind rasplatita cate putin, pentru munca ei. Dupa un an sau doi, a renuntat la droguri si a reusit sa-si gaseasca o casa. Dupa un an sau doi, am vazut-o zambind. Nici nu stiu daca vanzatoarea aceea era o credincioasa sau mergea la Biserica. Mai conteaza? Aceasta este cu adevarat mila crestineasca, si atitudinea de bun samaritean pe care ar trebui cu totii sa o avem.
Livia Popescu
Livia Popescu
-
Dobri Dobrev, un altfel de parinte al Bisericii
Publicat in : Parinti -
Jumatatile de oameni
Publicat in : Editoriale -
Sfanta Parascheva
Publicat in : Sfanta Cuvioasa Parascheva
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.