1) Odată sfântul i-a cerut tatălui meu, Cristea, domnului Stâvros Ntolos (vărul tatălui meu) şi domnului Toma, muncitor, care venea adeseori la Kallisia, să-i încropească o stână. Exista deja un simplu acoperiş pentru vietăţi, şi ei trebuia să facă o prelungire, fiindcă avea să cumpere şi altele. I-a chemat şi le-a spus: „Veniţi, bre, aici, să vă arăt unde o să-mi faceţi stâna în care o s-aşez vietăţile". Le-a trasat cu un băţ liniile cu aproximaţie, un paralelogram mare, şi ei au început să sape pentru a scoate pietrele, ca suprafaţa să fie netedă şi la acelaşi nivel.
Fiindcă locul era stâncos şi uscat, la un moment dat au dat de o piatră pe care nu reuşeau s-o scoată. Au săpat cu greu de jur-împrejur, dar fiindcă, de fapt, era un colţ de stâncă, oboseala i-a doborât. Cum stăteam în preajma lor şi-i observam, văzându-le indignarea, am alergat la mănăstire şi am bătut la uşa chiliei sfântului:
- Părinţele, părinţelul meu...!
- Vino, fiul meu... (aşa-mi spunea: „fiul meu".)
- Acolo, unde sapă, au dat de o piatră şi n-o pot scoate.
- Aaa..., bine. Haide, să mergem împreună... în timp ce ne apropiam, sfântul se opri cam la 30 de metri distanţă de ei şi le strigă:
- Veniţi aici, măi..., mânca-v-ar rugăciunea. Aici veţi pune levierul şi piatra se va ridica. Aduceţi aici levierul!
Transpiraţi şi cu limbile afară, aşa cum erau, veniră mai aproape şi se puseră pe râs. Văzându-i pe cei mari cum râd, m-am apucat să râd şi eu... Sfântul îşi păstră seriozitatea şi le-a arătat stânca de la picioarele lor:
- Puneţi levierul aici! Nu loviţi cu el... doar pendulaţi-l aşa..., aşa...
- Părinte, aici o să faci stâna sau acolo jos, unde ne-ai arătat?
- Bre, aveţi credinţă? Faceţi ascultare... Puneţi levierul aici, mişcaţi-l în aşa fel, încât stânca de acolo o să iasă!
Râzând şi mai tare şi bodogănind, au pus levierul la piatra de acolo, clătinând-o, aşa cum le arătase sfântul. Dintr-o simplă mişcare, stânca îngropată mai jos, la 30 de metri, sări din pământ şi ieşi afară! Cei trei bărbaţi rămaseră fără glas... Gata cu râsul... gata cu toate... Se uitau şi încercau să priceapă ce se petrecuse! Sfântul m-a mângâiat pe cap şi a plecat.
Eram un copil, să fi avut zece-doisprezece ani, nu pricepusem bine ce se petrecuse, dar mi-amintesc cum le ziceam: „Ştie părinţelul mai bine decât voi unde trebuia să puneţi bara de fier? Şi părinţelul nu-i de meserie! Ai văzut, tată, ce s-a petrecut aici... Cum e posibil să ştie părintele mai bine decât voi?".
Tatăl meu era tâmplar, domnul Stâvros şi domnul Toma erau muncitori, şi eu credeam că n-au nici o scuză pentru faptul că nu ştiu unde să pună levierul. Nici unul dintre ei nu-mi dădea un răspuns, nu scoteau o vorbă... Se duseseră la stâncă, se tot uitau şi nu reuşeau să priceapă. Poate ispita nu-i lăsase să scoată piatra mai devreme, pentru ca (obosiţi cum erau) să-i cuprindă nemulţumirea din pricina acestei munci.
2) Altă dată, când părinţii au mers la Kallisia, sfântul i-a spus tatălui meu: „Vino, Cristea, să facem o treabă". Cum au ieşit din mănăstire, în faţa intrării, au început să sape pentru a îndrepta terenul accidentat, în timp ce mama îi urmărea. La un moment dat, tatăl meu nu reuşea să scoată o piatră mare, şi sfântul i-a zis: „Lasă-mă pe mine să încerc...". Cum a pus lopata în marginea stâncii, ieşi imediat, sub zâmbetul sfântului. Mama îşi amintea mereu de întâmplarea aceasta.
Fragment din cartea "STRIGAŢI-MĂ, ŞI VĂ VOI AJUTA", Editura Sophia
Cumpara cartea "STRIGAŢI-MĂ, ŞI VĂ VOI AJUTA"
-
Un om tamaduit al zilelor noastre
Publicat in : Credinta -
Apa vuitoare
Publicat in : Credinta -
Date biografice despre parintele Porfirie
Publicat in : Religie -
Cuvinte de invatatura ale parintelui Porfirie
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Intalnirea cu Parintele Porfirie
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.