Sufletul omului este ceva profund şi neexplorat. Dar cei mai mulţi dintre noi nu înţeleg aceasta. Credeţi acest lucru, şi anume că sufletul vostru este incognoscibil şi nemuritor. Trupul este ceva trecător. Dar patimile şi nevoile sale împiedică sufletul să se cunoască pe sine. Aburii grei care se înalţă din norul trupului întuneca soarele ce răsare înlăuntrul nostru cu luminare dumnezeiască. Atunci când sufletele sunt pângărite şi întunecate, acestea sunt incapabile de a se vedea fie prin ele însele, fie prin alte suflete.
Dacă ajungi să crezi că nu ştii ce este ascuns în adâncurile eului tău, fiindcă nu a fost niciodată aprins de focul credinţei, ci este adormit, înecat într-o toropeală profundă şi întunecată, atunci vei da atenţie anumitor lucruri pe care inima ta le poate percepe, dacă alungi chiar şi pentru puţin timp toropeala care te stăpâneşte. Punctul de pornire al unei persoane spre a da atenţie anumitor afirmaţii care au sens duhovnicesc este acela de a reflecta serios dacă viaţa lui se va termina odată cu moartea trupului, sau va continua după moarte. Chiar dacă o mică atenţionare s-ar trezi în el că eul său ar putea supravieţui morţii trupului, el va rămâne uimit dinaintea acestei taine şi va cugeta:
„Cum va fi viaţa aceea? Este ca aceasta? Este şi ea trecătoare sau este veşnică? Şi cine a stabilit aceste fenomene ciudate şi de ce este lumea atât de ordonată? Şi de ce acordăm noi atât de multă atenţie acestei vieţi pe care azi o avem, iar mâine o pierdem, dar în acelaşi timp şi trupului care ştim cu siguranţă că va pieri şi nu acordăm vreo atenţie de nici un fel problemei referitoare la ce se va întâmpla după această scurtă viaţă?". Chiar dacă nu eşti sigur cu privire la cele de dincolo, dragostea de viaţă care este sădită în inima ta te va îndemna să fii atent ca nu cumva să fii nedreptăţit şi ca nu cumva să fie prea târziu atunci când vei fi sigur că eşti menit să trăieşti o viaţă dincolo de aceasta.
Probabil că cineva va spune (şi este sigur că mulţi vor spune aceasta): „Ei, bine, de ce să ne facem griji acum cu privire la lucruri care nu sunt palpabile? Să ne trăim această viaţă şi poate să se întâmple orice după ea. De fapt, nu vreau să trăiesc dincolo de viaţa aceasta. îmi este de ajuns această viaţă!".
Acum, sunt mii de oameni care pot face astfel de afirmaţii. Dar, de fapt, ei nu vor să moară pentru totdeauna. Impulsul vieţii este adânc înrădăcinat în noi, iar noi vrem să vieţuim veşnic. Noi vorbim aşa atâta timp cât trupul ne este puternic şi suntem intoxicaţi de sângele care ne face să fim ameţiţi, ca un om care a băut mult vin şi s-a îmbătat.
Dar atunci când trupul este uşurat de patimi, iar vederea noastră intelectuală se mai limpezeşte puţin, vom înţelege, chiar dacă pentru o scurtă vreme, că am fost creaţi pentru anumite lucruri mult mai importante.
Şi atunci vom simţi o puternică dorinţă ca viaţa noastră să nu se termine aici. Cei ce spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta, se înşeală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă... Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.
In orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat. Stă în puterea omului să-şi ucidă trupul, dar nu stă în puterea lui să-şi ucidă sufletul. Nu-i stă în putinţă, doar fiindcă el voieşte să trăiască doar una dintre cele două vieţi pentru care a fost creat să trăiască, chiar dacă ar fi cel mai mare şi mai puternic om din lume. Indiferent dacă îi place sau nu, îşi va lăsa trupul în pământ, îl va îndepărta de la sine, aşa cum dezbraci o haină veche şi se va afla intr-un alt loc, într-o stare schimbată. Şi ori cât a cugetat el, în viaţa aceasta, că a fost stăpânul său şi că a putut face cu sine orice a voit - fiindcă bietul om a crezut că eul său a fost trupul său -, când trece de partea cealaltă, fie că vrea sau nu, el se va înclina şi va lua calea spre care a fost ales să meargă de către Cel Care a creat lumea însăşi îndoit: lumea de aici, în care vieţuim în viaţa aceasta, şi lumea de acolo, în care vom trăi cealaltă viaţă.
Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. El este de neînţeles, dar orice om îl poate experia lângă sine şi întru sine. El este atotputernic, dar şi atotbun şi atotmilostiv, Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul, „Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Atotţiitorul".
Credinţa este minunata scară prin care poţi ajunge până la El. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu măcar voieşti să expun dragostea pe care El o are faţă de tine.
Dacă însă somnul greu al trupului te-a orbit şi nu te preocupi de ceea ce te aşteaptă după moarte, chiar dacă te preocupi de această teribil de scurtă viaţă, atunci vei trece pe neaşteptate în viaţa cealaltă confuz, uluit, dezbrăcat de veşmântul purtat de cei care au crezut în viaţa cealaltă, care ne-a fost descoperită şi în aceste cuvinte ale lui Hristos: „Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci adunaţi comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură".
Constantine Cavarnos
Filosofi greci crestini moderni despre sufletul omenesc, Editura Doxologia
Cumpara cartea "Filosofi greci crestini moderni despre sufletul omenesc"
-
Cand primim sufletul?
Publicat in : Editoriale -
Epistola lui Dumnezeu catre sufletul aflat in necazuri
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Sufletul
Publicat in : Editoriale -
Cand sufletul este ranit
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.