In urma cu peste 500 de ani, un mare scriitor a spus ceva senzational: "Cand vad o armata cu drapelurile desfasurate in batalie am sentimentul iubirii absolute". Ai vazut si admirat vreodata un ceremonial militar? Ar trebui s-o facem cu totii. Cu ochii liberi nu putem observa decat uniformele frumos impodobite cu medalii si decoratii militare. Tehnica militara, in special aviatia, cu toata splendoarea ei. Ne produce senzatia de siguranta si putere, dar si de uimire, fascinatie, dragoste si bucurie.

Dar, ceea ce este dincolo de toate acestea, framantarile, gandurile, suferintele, cautarile si starea sufletului de ostas, acest erou necunoscut, nu putem sti. Dar nicio suferinta nu e de ajuns pentru dragostea de tara despre care se vorbeste din ce in ce mai putin. Multi ar dori sa stie ce se ascunde in mintea si sufletul ostasului, ce gandeste el atunci cand se hotaraste sa ucida, sa se lase ucis sau sa intre in panteonul eroilor pentru ca asa cum spune Allende "erou nu este cel care ucide, ci acela care nu ucide si nu se lasa ucis".

Sufletul soldatului este asemenea unei scantei dintr-o flacara de o imensa maretie, de o uriasa inaltime, ajungand pana la cer care se desprinde, traieste o anumita experienta si se intoarce din nou la flacara. Ostasul, acest cunoscator fin al valorilor adevarate, al momentelor firave dintre viata si infern, nu moare niciodata, el se multumeste sa dispara din istorie si sa se intoarca "acasa". Priveste ostasul! Omul care stie pentru ce sa traiasca si este pregatit pentru moarte trebuie sa priveasca numai inainte. Ostas inseamna sa mergi intr-o singura directie, sa ai un singur scop, fara mustrari si fara regrete. El nu trebuie sa traiasca nici in viitor si nici in trecut, ci numai in prezentul imediat. Soldatul ramane acelasi azi, maine si intotdeauna stanca de granit in fata amenintarilor armate de tot felul, in dogoarea nenorocirilor celor napastuiti si neajutorati, singurul care da rost nu numai vietii de aici, ci si mortii, caci a muri pentru aproapele tau sau pentru tara, nu este paguba, ci un castig.

Ostasul nu este impresionat si uimit de nimic, el pune in practica din cunostintele acumulate. Un stralucit strateg de osti intrebat fiind: cum poate omul deveni erou, el a raspuns; "Pot sa spun cum sa ajungi soldat nemuritor . sa ai mari comandanti". Pentru ca intamplarea nu ajuta decat spiritele pregatite. Iar, trasaturile esentiale ale ostasului foarte bine pregatit pentru a se confrunta cu spaimele mortii sunt curajul si indrasneala, asa cum avea sa ne previna si marele Plutarh: "Nimic nu este de necucerit pentru cei curajosi, nimic nu este greu pentru cei indrasneti!". Institutia soldatului este una de vocatie, dar si de cunoastere. Orice persoana poate lucra in domeniul militar. Cu soldatul este altceva; trebuie sa te nasti ostas, nu sa te faci ostas. Pentru ca daca nu ai vocatie, nu ai dragoste pentru neam si tara este foarte greu sa te formezi ca soldat. Cine isi asuma crucea de soldat, isi asuma responsabilitatea patriotului, a celui care ia parte la razboiul razboaielor, unde sufletul ostasului primeste libertatea zilei „care nu cunoaste amurgul, a zilei care nu cunoaste umbra". Cel care isi asuma crucea ostasului imbraca camasa mortii ca si mireasa rochia pentru solemnitatea nuntii. Exista, chiar si un imn al soldatului: "Cand iti este somn, sa nu dormi. Cand iti este foame sa rabzi. Daca te doare sa nu tipi. Daca iti este greu, sa mergi inainte". Sunt cate unii oameni care sunt asa de patrunsi de sentimente nationale si patriotice ca nu poti sa nu-i spui: De ce nu te-ai facut soldat?

Astazi, din pacate, asistam la o incercare de inoculare a unei intelegeri gresite a misiunii Armatei in societatea contemporana, care ar fi, dupa opinia unora, doar aceea de a se instrui pentru razboi. Se uita interventia oportuna si folositoare a armatei in situatii de criza si calamitati naturale. Exista, asadar o tendinta de minimalizare a rolului important al Armatei pentru cetateni, pentru societate. Nu de mult timp, am vazut o emisiune la un post de televiziune in care un prezentator punea tot felul de intrebari, una mai bizara decat cealalta, printre care: De ce sa iubim Romania? De ce sa fim mandri ca suntem romani? Mai iubeste cineva, astazi, Romania? Mai avem nevoie de armata? Tuturor celor mai mult sau mai putin sceptici, celor care au uitat ca sunt romani si au pierdut cea mai mica farama de patriotism le readucem aminte ca cea mai mare si nobila misiune de pe pamant este aceea de slujire a omului, iar cea de-a doua misiune, la fel de mareata, este aceea de slujire a patriei si a neamului, sub arme. Exista ceva in tara aceasta pe care nicio gafa politica si nicio tragedie istorica nu o va putea suprima. Exista forta armata, exista acel izvor de putere si fara putinta de secat. Lumea ni s-ar parea mai trista, nesigura si instabila daca n-ar fi aceasta forta armata pe care o simtim pulsand si manifestand in ceas de sarbatoare. Exista un singur nume pe care trebuie sa-l cunoasca orice roman, in orice loc s-ar afla, exista un nume pe care trebuie sa-l slavim in fiecare zi, exista un nume pe care trebuie sa-l rostim tot timpul cu vreme si fara vreme: acesta este Romania.

Stefan Popa
Cluj-Napoca

.

• Sfantul Mucenic Polieuct
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Sfantul Mucenic Teodor Tiron
  Publicat in : Calendar ortodox
• Pogorarea Sfantului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile); Sfantul Apostol Ermie
  Publicat in : Calendar ortodox
• Sfantul Emilian de la Durostor; Sfantul Cuvios Pamvo
  Publicat in : Calendar ortodox
• Innocens - primul crestin daco-roman
  Publicat in : Religie