„Unui nume îi dai viaţă pomenindu-l. Numele cheamă de îndată sufletul pe care-l desemnează; de aceea pomenirea unui nume are o semnificaţie atât de adâncă"1. A invoca numele unei persoane înseamnă a o face prezentă efectiv. A face un lucru în numele cuiva sau a chema pe cineva după numele său sunt acte care presupun o relaţie dialogică, directă. Numele este cheia persoanei; a pomeni numele cuiva înseamnă a te aşeza în prezenţa lui.

Numele este o chintesenţă a persoanei, iar persoana, cu toate particularităţile şi energia ei, este prezentă în nume. In tradiţia vechi-testamentară, ca şi în culturile antice păgâne, exista o strânsă legătură între sufletul cuiva şi numele acestuia, în societăţile antice, valoarea magică atribuită cuvântului apare ca o forţă particulară în numele care desemnează persoana.

Pentru omul primitiv, numele este ataşat inseparabil de fiinţa desemnată, în aşa măsură încât el îşi ascunde numele adevărat faţă de necunoscuţi pentru a se feri de vrăji.

Numele în sine era investit cu puteri speciale; se credea că numele poate exercita o influenţă modelatoare asupra caracterului şi destinului copilului. Romanii, spre exemplu, numeau un copil Fortis nu pentru că nou-născutul părea curajos, ci pentru ca el să devină astfel. Primitivul purta nume de fetiş sau nume de totem pentru a primi ocrotirea acestora. Invers, sunt evitate numele de zei şi numele de spirite malefice care ar putea exercita o influenţă nefastă.

In creştinism, numele se eliberează de conotaţiile magice şi superstiţioase păgâne. Numele în sine nu mai exercită fatalul determinism asupra destinului uman. Numele unui sfânt sau un nume care-L invocă pe Dumnezeu nu are nici o semnificaţie sau putere fără o participare conştientă a celui care îl poartă la realitata invocată. A chema numele lui Dumnezeu presupune deschidere faţă de iubirea Lui, a te oferi ca jertfă vie în mâinile Lui. Puterea şi slava lui Dumnezeu sunt prezente şi lucrătoare în Numele Lui, cu condiţia de a fi pomenit cu trezvie: „... şi tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui" (Fapte 2, 21). Fără această participare şi conştientizare, numele rămâne simplă etichetă cu rol de identificare.

Omul, alterând prin păcat chipul Cuvântului din el, după care a fost zămislit de Dumnezeu, alunecă spre inconsistenţă şi spre o stare fără chip, devenind un haos neunitar şi impersonal. Omul nu mai poate răspunde cu toată fiinţa sa la chemarea lui Dumnezeu după numele său. Numele nu mai înseamnă pentru om conştiinţă de sine distinctă, numele doar îl distinge pe om în masa de oameni. Numele nu mai presupune obligaţia răspunderii în faţa lui Dumnezeu şi a aproapelui.

„Numai când aude prin chemarea lui pe nume glasul lui Dumnezeu, omul răspunde cu adevărat, numai atunci îşi ia numele în serios. Numai atunci numele îi este un principiu distinctiv formator, numai atunci el este în adâncime o forţă de personalizare. In această relaţie cu Dumnezeu, de chemare şi răspuns, omul intră deplin prin Botez. De aceea i se dă omului şi nume"2, care exprimă relaţia specială, personală, unică a fiecăruia cu Hristos. „Omul primeşte un nume propriu şi ştie că, atunci când e chemat pe acest nume, e vizat el însuşi în întregime şi trebuie să răspundă cu toată fiinţa lui"3. Omul e botezat după nume, nu ca o fiinţă generală. „Se botează robul lui Dumnezeu, N, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh"4.

Fiind după chipul lui Dumnezeu, omul răspunde de chip al lui Dumnezeu, omul răspunde lui Dumnezeu pe numele său şi creşte în această relaţie responsabilă prin harul Tainelor, în Biserică fiecare este prezent după numele său, unic şi inconfundabil, din momentul naşterii în Hristos până la trecerea în viaţa de după moarte şi culminând cu înfăţişarea personală înaintea lui Dumnezeu.

Sfântul este cel care răspunde cu toată fiinţa sa chemării lui Dumnezeu, atingând intimitatea „împreună-sălăşluirii" cu Dumnezeu, care nu înseamnă însă identitatea cu Dumnezeu, nici dizolvarea persoanei într-o energie divină impersonală. Sfinţii sunt pildă a unirii cu Dumnezeu, prieteni ai Lui, împreună-împăraţi cu El şi casnici ai Lui, cunoscuţi Lui fiecare după numele său. De aceea, creştinii poartă numele sfinţilor şi caută să urmeze în desăvârşire prietenilor Mirelui, primind ajutorul acestora prin mijlocirile lor către Dumnezeu.

Tatiana Petrache

Dicţionar de nume, Editura Doxologia

Cumpara cartea "Dictionar de nume"

1 J. Pedersen, Israel, voi. I, p. 256, London/Copenhaga, 1926.
2Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, voi. 3, ed. I, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1978, pp. 50-53.
3Ibidem.
4 Molitfelnic, cuprinzând slujbe, rânduieli şi rugăciuni săvârşite de preot la diferite trebuinţe din viaţa credincioşilor, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2002, p. 25.

• Taina nasterii din apa si din Duh
  Publicat in : Botez
• Nume si semnificatii
  Publicat in : Credinta

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: