Inainte de aparitia scrierilor upanishadice, s-a facut o distinctie in structura fiintiala a omului, afirmandu-se pe langa trup, existenta sufletului. Procesul, prin care s-a ajuns la afirmarea existentei sufletului ca entitate de sine statatoare, ne este necunoscut.
Esenta acestei credintei in transmigrare este rasplata morala a faptelor, adica sufletul unui om trece prin mai multe vieti si culege de fiecare data roadele vietii anterioare. Fericirea sau mizeria din viata prezenta sunt o dovada vietii pe care oamenii au dus-o in existentele lor anterioare. Intrucat trupul dispare la moarte, s-a ajuns la acceptarea unei entitati nepieritore care supravietuieste si care este supusa pedepsei reintruparii. Sufletele oamenilor sunt entitati eterne, fara de inceput si fara de sfarsit. Pentru desemnarea esentei launtrice a individului si a lumii, se folosesc doi termeni: brahman si atman. Continutul ideatic al acestor doua cuvinte este in gandirea indiana identic, deoarece realitatea exprimata de fiecare cuvant este identica cu cealalta, adica brahman, sufletul si esenta lumii, este una cu atman, sufletul uman.
Pe langa Upanishade si Vedanta, mai exista alte sisteme de gandire, care, spre deosebire de acestea, profeseaza multiplicitatea sufletelor. Unul din acestea este si sistemul Samkhya, care sustine un dualism ontologic. Exista doua entitati eterne: natura originala sau materia prakriti si o infinitate de suflete - purusas. Ideile fundamentale promovate de Samkhya referitor la suflet sunt identice cu cele din Upanishade si Vedanta, deosebirea consta numai in faptul ca accepta o multiplicitate de suflete.
Vaisesika, un sistem de gandire tarziu, recunoaste existenta mai multor suflete si realitatea lumii. In acest sistem conceptul de suflet este mai bogat si mai plin decat in sistemele anterioare. Simtirea si vointa sunt recunoscute ca functiuni ale sufletului.
Nu putem trece mai departe fara a mentiona aici si ceea ce Bhagavad Gita are de spus in problema Eului individual si a naturii psiho-fizice a omului, mai ales ca aceasta scriere, desi nu face parte integranta din canonul sacru al vedelor si upasnishadelor, are un rol de extrema importanta in viata spirituala si religioasa a credinciosului hindus.
Bhagavad Gita incepe cu faimosul dialog dintre Krishna si Arjuna, in care Krishna descrie natura "eului intrupat", subiect de mare importanta si hotarator pentru lupta pe care Arjuna trebuia sa o inceapa. Despre eu se poate spune ca actioneaza doar in masura in care este atasat de trup, functia sa independenta fiind de a trai. Este interesant de observat ca Bhagavad Gita nu ne spune prea multe despre eu, ci doar ca trebuie eliminat, deoarece el este un centru fals al personalitatii, intrucat crede ca actioneaza, in realitate nu el este cel care actioneaza ci partile constitutive ale naturii: sattva, rajas si tamas - bunatatea sau puritatea, pasiunea sau energia si intunericul. Putem vorbi de urmatoarele stari:
1. Starea de trezvie este starea in care omul are o cunoastere empirica directa a obiectelor si lucrurilor materiale care il inconjoara. In starea de trezvie omul contempla o realitate falsa, asa cum se intampla in timpul somnului.
2. Somnul cu vise este starea de cunoastere a obiectelor launtrice. In aceasta stare facultatile externe exista ca in orice conditie umana, dar si reabsorbite in simtul launtric al omului, adica in minte. Avand o existenta aparenta este iluzorie in raport cu Absolutul.
3. Starea de somn fara vise sufletul individual depaseste starea de constienta in sens empiric si intra intr-o unire trecatoare cu prajna atman, subiectul cunoscator etern, adica Brahman. In aceasta stare vehicolul lui atman este karana-sarira, care nu este ceva separat de atman, intrucat pe acest taram fiintial nu exista diferentiere.
In aceasta stare, atman intra in unire cu constiinta suprema a eului si cu obiectul ei unic care este fericirea. In somnul adanc intreaga fiinta este adunata in stare de unitate, fiinta omului atingand maximul de intensitate fiintiala, intensitate cunoscuta ca suprema fericire - ananda.
4. Turiya este cea de a patra stare a lui atman. Desi upanishadele clasice nu admit o stare superioara somnului adanc, care este considerata "fericire suprema", odata cu aparitia sistemului Yoga a fost conceputa o a patra stare, care a fost ridicata la rangul de suprema realizare a fericirii, mult superioara starii de somn adanc.
In starea turiya sufletul individual devine constient de originea sa fiintiala.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.