ROZMARINUL stimuleaza memoria si activeaza circulatia sangelui

ROZMARINUL stimuleaza memoria si activeaza circulatia sangelui

Rozmarinul este un subarbust peren, puternic mirositor, care a fost cultivat cu peste 1.000 de ani în urmă, în zona Mării Mediterane. Pentru că această plantă se dezvoltă cel mai bine pe soluri din mediul marin, dar şi datorită florilor de un albastru-pal, asemenea panoramei marine, rozmarinul a fost numit dîntotdeauna „roua mării". Este cunoscut şi sub denumiri precum martin, rujmalin sau rusmarin. De la călugării greci, monahii de Ia noi au preluat folosirea rozmarinului ca plantă leac, dar şi pentru condimentarea diferitelor mâncăruri. Uieiul volatil, precum şi ceaiul de rozmarin stimulează activitatea psihică, îmbunătăţind sangenarea creierului.

De la părintele Ilarion de la Lotrişor am aflat că „frunzele şi florile de rozmarin, proaspete sau adăugate din belşug în preparate culinare, stimulează secreţia sucurilor digestive, stimulând în acelaşi timp şi memoria".

Carnosolul din compoziţia rozmarinului are un puternic efect antitumoral

Pe meleagurile noastre, rozmarinul este folosit ca plantă medicinală, ornamentală, dar în special ca un condiment, adăugat în preparate dintre cele mai diverse.
Arbustul mic, cu ramuri arcuite, poate ajunge chiar până la un metru înălţime, iar pe tulpinile de o simetrie aproape perfectă sunt aliniate, asemenea acelor de brad, frunze verzi-argintii, care ajung la o lungime de doi sau chiar trei centimetri şi care rămân verzi chiar şi pe timpul iernii. Florile pot avea mai multe nuanţe, începând de la violaceu, albastru-pal, până la alburiu. Acestea cad ca într-un spic, sub greutatea dată de numărul extrem de mare al florilor, iar aspectul lor este impresionant.

Rozmarinul se recoltează toată vara, până toamna târziu. Tulpinile sunt benefice în băi calmante şi care activează circulaţia sângelui, iar frunzele, care sunt foarte bogate în uleiuri volatile, ameliorează durerile de origine digestivă, respiratorie sau neurologică. Florile se culeg cu multă grijă, recomandarea cunoscătorilor fiind aceea de a culege fiecare floare în parte, nu bucheţele sau grămăjoare. Acestea se folosesc la prepararea unei infuzii folositoare în astenie sau în tulburări hormonale.

Principala substanţă din compoziţia rozmarinului căreia i se datorează toate efectele tămăduitoare este carnosolul, care abundă de antioxidanţi şi are un puternic efect antitumoral. Printre efectele benefice ale rozmarinului proaspăt sau uscat se numără şi stimularea circulaţiei cerebrale şi periferice, îmbunătăţirea memoriei, creşterea capacităţii de concentrare, acţiunea acestuia fiind şi antispastică, antiseptică respiratorie sau antitumorală.

Infuzia din flori de rozmarin ajută la eliminarea limfei bolnave

Cele mai vechi reţete de ceai de rozmarin se păstrează de la călugării greci. Aceştia i-au descoperit virtuţile terapeutice în perioadele posturilor, când alimentaţia era mult mai săracă în vitamine şi proteine. Consumând ceai de rozmarin în fiecare zi, monahii au constatat o creştere a imunităţii şi fortificarea organismului, mai slăbit din cauza postului.

Infuzia de rozmarin se prepară la fel de simplu ca toate celelalte. Mai întâi se fierb în clocot 250 ml de apă, apoi se adaugă 1 linguriţă rasă de flori de rozmarin proaspăt sau uscat. Se lasă la infuzat timp de 5 minute, acoperit cu o bucată de pânză groasă de canepă pusă în două, după care se strecoară şi se bea călduţ. Grecii ţineau o cură cu ceai de rozmarin rimp de 7 zile la începutul postului Naşterii Domnului, o altă cură, tot de 7 zile, la jumătatea postului, şi alta, de aceeaşi durată, la sfârşitul postului respectiv.

Călugării spun că dacă se ţin două astfel de cure cu infuzie de rozmarin, în Postul Crăciunului si în Postul Paştelui, corpul devine mai rezistent, ajungându-se chiar şi la eliminarea unei importante cantităţi de limfă bolnavă din organism, în afara acestor perioade calendaristice ale anului, se recomandă consumarea unei căni cu infuzie de rozmarin în fiecare seară care precede o zi mai solicitantă, atât fizic, dar mai ales psihic.

Dusurile cu rozmarin racoresc si detoxifica

Spre deosebire de băile calmante şi relaxante pe care cei ; mai mulţi dintre noi le facem seara, băile cu rozmarin se recomandă dimineaţa. Cel mai eficient este duşul, care necesită mai puţin timp şi are o eficienţă imediată. După cum bine ştim, uleiurile esenţiale nu se diluează în apă, motiv pentru care acestea trebuie amestecate într-un solvent natural. In această situaţie, cea mai uşoară metodă a utilizării uleiului de rozmarin este aceea de a pune 10 picături de ulei într-o cantitate oarecare de şampon sau de gel de duş. După ce se omogenizează amestecul, acesta va fi folosit atât pe corp, cât şi pe păr, lăsându-se cât mai mult în contact cu pielea. Limpezirea se face cu apă caldă şi apoi rece, iar pielea va rămâne tonifiată şi veţi avea o vioiciune care va marca întreaga zi. Dacă alături de uleiul de rozmarin, adăugăm şi 10 picături de ulei de bergamotă, efectul este dublu, organismul fiind supus unui proces de răcorire, dar şi detoxificare.

Masajul cu ulii de rozmarin

O altă modalitate de stimulare a memoriei şi pentru dobândirea imediată a unui plus de energie este aceea a folosirii uleiului de rozmarin în masarea tâmplelor sau a încheieturilor mâinii. Această practică calmează stările de nervozitate şi sporeşte puterea de creativitate.

Uleiul de rozmarin este un protector psihic şi un adjuvant în tratarea bolilor cardiace, fiind de mare ajutor hipotensivilor şi celor cu probleme de memorie. Studii recente ale cercetătorului american Thomas T. Yoshikaw arată că uleiul de rozmarin, considerat cel mai puternic ulei cefalic, are proprietatea de a încetini procesul de evoluţie a bolii Alzheimer, o boală degenerativă care afectează zone ale creierului ce controlează memoria. Deşi nu s-a găsit încă un antidot pentru aceastacumplită boală a bătrâneţii, specialiştii din echipa doctorului Thomas T. Yoshikaw, după îndelungate cercetări şi studii de geriatrie şi gerontologie, au admis că masarea zilnică a tâmplelor şi a încheieturilor cu ulei de rozmarin stimulează până şi creierul afectat de boală. Pentru bătrânii afectaţi de Alzheimer, o încetinire cât de mică procesului evolutiv al bolii este demnă de luat în seamă. In azilurile de bătrâni din America, bucheţele de rozmarin proaspăt au luat locul florilor din vazele răspândite în întregul aşezământ.

Mariana Borloveanu

Leacuri si retete manastiresti august-octombrie 2016, Editura Lumea Credintei

Cumpara revista "Leacuri si retete manastiresti august-octombrie 2016"

Pe aceeaşi temă

29 Septembrie 2016

Vizualizari: 1700

Voteaza:

ROZMARINUL stimuleaza memoria si activeaza circulatia sangelui 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact