Intrarea Mantuitorului in Ierusalim nu este altceva decat intrarea Domnului in Saptamana Patimilor. Desi Mantuitorul intra triumfal in Ierusalim, El merge totusi spre suferinta si moarte. Prin Sfintele si mantuitoarele Sale Patimiri, El ridica natura omeneasca din moarte, natura supusa stricaciunii din cauza caderii in pacat.
Au fost persoane care au marturisit ca Hristos era surd fata de multimea care striga "Osana! Binecuvantat este cel ce vine intru numele Domnului, imparatul lui Israel!" (Ioan 12, 13), pentru ca se gandea la cele ce aveau sa se petreaca. Insa Hristos nu este niciodata absent. Faptul ca El avea in fata batjocorirea, judecarea, condamnarea la moarte si rastignirea, nu inseamna ca nu era ancorat si in prezent.
Multimea care L-a intampinat pe Fiul lui Dumnezeu in Ierusalim auzise si vazuse invierea lui Lazar. Era bucuroasa de cele intamplate. Bucuria din acea zi a fost una autentica, iar Hristos nu a fost nepasator fata de ea.
Sfintii Parinti au vazut in Lazar, chipul omului ingropat in pacat, fara glas, fara simtire, fara nadejdea mantuirii, legat de maini si de picioare cu fasiile pacatelor. Iar piatra de deasupra mormantului sau a fost vazuta ca fiind obiceiul pacatos care nu-i mai da voie sufletului sa iasa din patimi. De aceea s-au bucurat atat de mult oamenii de invierea lui Lazar, bucurie pe care nu o intalnim la invierea fiicei lui Iair si a tanarului din Nain. De retinut ca fiica lui Iair care abia murise este chipul celui care a pacatuit cu mintea, dar nu si cu fapta, iar tanarul din Nain inchipuie pe cel care a facut pacatul si cu lucrul, dar care nu este inca ingropat in el.
Avand in vedere ca Mantuitorul este tot timpul cu noi, dupa cum El insusi marturiseste, "Iata Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului" (Ioan 28:20), Intrarea Sa in Ierusalim se adreseaza tainic fiecaruia dintre noi. Daca El a plans la intrarea in cetate pentru refuzul oamenilor de a-L primi, plange si in prezent pentru toti cei care nu doresc sa se uneasca cu El.
Sa ne cercetam pe noi insine si sa vedem in ce stare ne aflam. Sa nu deznadajduim, chiar daca ne aflam in raul extrem. In ceea ce s-a intamplat cu Lazar, prin dezlegare, aflam ceea ce se implineste cu fiecare dintre noi cand este scapat din moartea sufleteasca. Prin pocainta omul devine viu. Dar aceasta nu ajunge, este nevoie si de dezlegarea pe care o da preotul la spovedanie, dupa cum a fost nevoie ca si Lazar sa fie dezlegat de Apostoli la porunca Mantuitorului.
Sa ne fereasca Domnul de a lua chipul multimii care astazi Il intampina pe Hristos cu osanale, iar peste cateva zile cere rastignirea Lui.
Adrian Cocosila
-
Predica la Duminica Floriilor
Publicat in : Predici de duminica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.