Predica Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane la Sarbatoarea Intrarii Domnului in Ierusalim, Duminica 13 aprilie 2014:

"Inainte de Pasti cu sase zile, Iisus a venit in Be­tania, unde era Lazar, pe care il inviase din morti. si I-au facut acolo cina si Marta slujea. Iar Lazar era unul dintre cei ce sedeau cu El la masa. Deci Maria, luand o litra cu mir de nard curat, de mare pret, a uns picioarele lui Iisus si le-a sters cu parul capului ei, iar casa s-a umplut de mireasma mi­rului. Dar Iuda Iscarioteanul, unul dintre uce­nicii Lui, care avea sa-L vanda, a zis: Pentru ce nu s-a vandut mirul acesta cu trei sute de dinari si sa-i fi dat saracilor? Insa el a zis aceasta nu pentru ca ii era grija de saraci, ci pentru ca era fur si, avand punga, lua din ce se pu­nea in ea. A zis, deci, Iisus: Las-o, ca pentru ziua ingroparii Mele l-a pastrat. Ca pe saraci totdeauna ii aveti cu voi, dar pe Mine nu Ma aveti totdeauna. Deci multime mare de iudei au aflat ca este acolo si au venit nu numai pentru Iisus, ci sa vada si pe Lazar, pe care-l inviase din morti. Si s-au sfatuit ar­hiereii ca si pe Lazar sa-l omoare, caci, din pricina lui, multi dintre iudei mergeau si credeau in Iisus. A doua zi, multimea cea mare, care se adunase la sarbatoare, auzind ca Iisus vine in Ierusalim, a luat ramuri de finic si a iesit int­ru intam­pinarea Lui si striga: Osana! Bi­ne­cuvantat este Cel ce vine intru nu­mele Domnului, Imparatul lui Is­rael! si Iisus, gasind un asin tanar, a sezut pe el, precum este scris: «Nu te teme, fiica Sionului! Iata, Imparatul tau vine sezand pe man­zul asi­nei». Acestea nu le-au inteles ucenicii Lui la inceput, dar, cand S-a preaslavit Iisus, atunci si-au adus aminte ca acestea erau scri­se despre El si ca acestea I le-au facut Lui. Asadar, dadea marturie mul­timea care era cu El cand l-a strigat pe Lazar din mormant si l-a inviat din morti. De aceea L-a si intampinat multimea, pentru ca auzise ca El a facut minunea aceasta.”  (Ioan 12, 1-18)

Sarbatoarea Intrarii in Ierusalim a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos este numita in popor si Floriile, de la florile pe care multimile de oameni si copiii le purtau in mana, aclamand intrarea in Ieru­­salim a lui Iisus ca Domn si Imparat.

Evan­ghelia sarbatorii ne arata ca Maria, sora lui Lazar, ca semn de pretuire si de recunostinta pentru Iisus, a varsat mir de mare pret pe picioarele Lui si le-a sters cu parul capului ei. Maria, sora lui Lazar, este o alta femeie decat femeia pacatoasa despre care vor­beste Sfantul Evanghelist Luca, pentru ca pocainta femeii pacatoase nu s-a petrecut in Betania, ci in Nain. Semnificatia nardului sau mirului de mare pret este deose­bit de bogata. Cand Iuda Iscario­teanul a intrebat: „Pentru ce nu s-a vandut mirul acesta cu trei sute de dinari si sa-i fi dat saracilor?” (Ioan 12, 5), Domnul Hristos a raspuns: „Las-o, ca pentru ziua ingroparii Mele l-a pastrat. Ca pe saraci totdeauna ii aveti cu voi, dar pe Mine nu Ma aveti totdeauna” (Ioan 12, 7-8). Mirul de mare pret ca simbol al ingroparii Dom­nului Iisus Hristos a devenit in Biserica Sfantul si Marele Mir folosit pentru sfintirea Sfintei Mese din biserica noua, intrucat Sfanta Masa inchipuie mormantul Mantuitorului in care El a fost pus si din care El a inviat. De asemenea, cu Sfantul si Marele Mir se sfinteste si Sfantul Antimis care simbolizeaza punerea in mormant a Domnului. Iar mirungerea celor ce s-au botezat in apa si in Duh Sfant, adica in taina Mortii si Invierii Domnului, se face tot cu Sfantul si Marele Mir. Asadar, Biserica a invatat de la Maria, sora lui Lazar, sa arate pretuire mare fata de Hristos prin folosirea in cultul ei a Sfantului si Marelui Mir compus din multe aromate de mare pret. In plus, mireasma deosebita a mirului de mare pret sim­bolizeaza si prezenta Duhului Sfant in omul cre­dincios. In acest sens, sfintele moaste ale sfintilor au in ele parfumul mi­rului de nard. Dupa cum harul Duhului Sfant era prezent in trupul lui Hristos in mormant si nu L-a lasat sa putrezeasca, tot asa harul Duhului Sfant pecetluieste pe unii dintre sfinti cu nestricaciunea ose­mintelor (moastelor) si cu parfumul minunat al prezentei lui in omul du­­hovnicesc, care a trait in sfintenie potrivit Evangheliei lui Hristos.

Mirul de mare pret este un simbol al frumusetii Bisericii

Toate vesmintele de mare pret, toate vasele sfinte, toate picturile frumoase, toate bisericile noi zidite care se aduc ofranda intru pomenirea si cinstirea Mantuitorului Iisus Hristos, ca recunostinta sau multumire adusa Lui, sunt mir de mare pret. Asemenea Mariei, sora lui Lazar, Biserica aduce ofranda lui Hristos Cel Rastignit si Inviat ceea ce ea are frumos si de mare pret.

Insa, la darurile materiale de mare pret pe care le aduc credinciosii in biserica trebuie sa adaugam darul cel mai de pret al mi­resmei credintei ortodoxe, al rugaciunii si al faptelor bune. Mirul de mare pret este, in primul rand, sufletul omului dreptcredincios si curatit de pacate. Sufletul crestinului curatit de pacate si luminat de fapte bune se daruieste in fiecare zi lui Hristos ca mir de mare pret. Viata pacatoasa este urat mirositoare, dar pocainta si curatirea de pa­timi pacatoase trans­forma viata omului in miros duhov­nicesc de buna mireasma. Acest mir de mare pret al sufletului crestinului curatit si sfintit se dobandeste prin toate nevointele Postului Mare, prin impartasirea cu Sfintele Taine si prin milostenie. Sa ne ajute Bunul Dumnezeu ca si noi, in aceasta ultima sapta­mana inainte de sarbatoarea Invierii Domnului, sa aducem ca mir de mare pret florile harului crescute in sufletul nostru, prin toata lucrarea duhovniceasca savarsita in timpul de pregatire pentru Sfintele Pasti.

Primul inteles al Intrarii in Ierusalim a Mantuitorului Iisus Hristos este acela de biruinta asupra mortii lui Lazar si, deci, de preinchipuire a Invierii de obste, dupa cum se spune inTroparul sarbatorii. Evanghelia dupa Sfantul Ioan relateaza pe larg invierea lui Lazar, prietenul Mantuitorului Iisus Hristos si fratele surorilor Marta si Maria din Betania.

Multi dintre iudei vazand ca Iisus a inviat un om mort de patru zile si intrat in descompunere, au parasit pe carturari si pe farisei, adica pe invatatorii lor traditionali, si au crezut in Iisus si in puterea Lui dumnezeiasca. Deci, motivul principal pentru care multimile au venit in Betania era sa-L vada pe Iisus, dar si pe Lazar, prie­tenul Sau, pe care Iisus l-a inviat din morti.

Multimile se adunasera la Ierusalim pentru a serba Pastile iudaice, iar din Ierusalim au mers in Betania sa vada pe Lazar, cel ce murise, dar acum era viu. Insa, pe cat se bucura multimea oamenilor simpli de minunile lui Iisus, pe atat se tulburau si se intristau mai-marii carturarilor si fariseilor, plini de invidie, pentru ca iubirea si admiratia multi­milor fata de Iisus cresteau cu fiecare minune, cu fiecare vinde­care si, mai ales acum, cu invierea din morti a prietenului sau Lazar din Betania. Astfel, iudeii s-au impartit in doua: unii care credeau in Iisus si altii care nu credeau in Iisus; unii care-L iubeau pe Iisus, iar altii care-L invidiau si-L dusmaneau. Evanghelia ne spune ca atunci au hotarat mai-marii carturarilor si fariseilor sa-L omoare nu numai pe Iisus, ci si pe Lazar, pentru ca Lazar cel inviat din morti era marturia evidenta a puterii dumnezeiesti a lui Iisus Hristos. Nu numai inva­tatura lui Iisus era minunata, ci si puterea Lui dumnezeiasca, datatoare de viata. In mod deosebit, Hristos, Cel ce a zis: „Eu sunt Invierea si Viata” (Ioan 11, 25), Se arata biruitor asupra mortii, inviind pe Lazar. In acest sens, intrarea lui Iisus in Ierusalim are doua intelesuri: unul de biruinta asupra mortii lui Lazar, iar celalalt de anticipare a biruintei asupra propriei Sale morti. Mantuitorul Iisus Hristos, dupa ce a inviat pe Lazar din morti, peste putin timp, va trece prin moarte si apoi Isi va invia si propriul Sau trup din mormant. Prin aceasta El va arata definitiv ca este Dumnezeu-Omul. Moartea spre care merge El, desi este o crima organizata de auto­ritatile politice si militare impreuna cu cele religioase din Ierusalim, este prezentata, totusi, de Sfantul Evanghelist Ioan ca fiind o jertfa de bunavoie. In aceasta privinta, Mantu­itorul Iisus Hristos spune: „Eu Imi pun sufletul, ca iarasi sa-l iau. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Insumi il pun. Putere am Eu ca sa-l pun si pu­tere am iarasi sa-l iau. Aceasta porunca am pri­mit-o de la Tatal Meu” (Ioan 10, 17-18). Prin urmare, Biserica intelege intrarea in Ierusalim a Domnului Iisus Hristos ca fiind mergerea Sa spre patima si spre moarte de bunavoie. Iisus putea sa evite sufe­rintele si moartea daca-si distrugea sau elimina adversarii. Insa El a dorit sa biruiasca moartea din interiorul ei, prin puterea iubirii Sale smerite care este ascunsa in Cruce si care se va arata apoi ca iubire preaslavita in Invierea Sa din morti a treia zi. Asadar, intrarea Domnului Hristos in Ierusalim este biruinta asupra mortii lui Lazar si anti­cipare a biruintei Mantu­itorului Iisus Hristos asupra propriei Sale morti.

Dar intrarea Domnului Iisus Hristos in Ierusalimul pamantesc este si prefigurarea intrarii Sale ca om in Ieru­salimul ceresc

Insa aceasta intrare in Ierusalimul ceresc se va realiza prin Invierea lui Hristos din morti si prin Inaltarea Sa la cer. De aceea, in noaptea de Pasti noi cantam: „Lumi­neaza-te, lumineaza-te, noule Ierusalime...”, adica nu Ierusalimul vechi, pamantesc, ci noul Ierusalim, ceresc, in care Hristos-Domnul intra prin Inviere si umanitatea Lui nu va mai muri nicio­data. Iar Ierusalimul ceresc in care intra Hristos Dumnezeu Cel Rastignit si Inviat, ca sa ne pregateasca noua un salas ceresc in Imparatia Preasfintei Treimi, este acum simbolizat de catre Biserica. Cu alte cuvinte, Biserica este icoana Ierusalimului ceresc. Din acest motiv, cand se sfinteste o Bise­rica noua, cantam: „Lumineaza-te, lumineaza-te, noule Ierusalime, ca slava Domnului peste tine a stralucit”. Intrarea Mantuitorului in Ierusa­limul ceresc priveste, deci, si taina Bisericii, care ne ajuta, prin viata in Hristos, sa ajungem in casa Tatalui ceresc.

Deci, participarea la viata Bisericii este in mod tainic o intrare in Ierusalimul ceresc, intru­catBiserica ne invata si ne ajuta sa rastignim pacatul din noi prin post, prin pocainta, prin rugaciune, prin marturisirea pacatelor, pentru a dobandi in­vierea sufletului nostru din moartea pacatului.

Intelesurile duhovnicesti ale Intrarii Domnului in Ierusalim ne cheama sa cerem Mantuitorului Iisus Hristos sa ne ajute sa biruim si noi moartea sufletului ca despartire de Dumnezeu din cauza pacatelor, sa biruim tot ce slabeste credinta noastra, sa biruim ispita invidiei si a rautatii.

Sarbatoarea Intrarii Domnului face trecerea de la Postul cel de 40 de zile al Sfintelor Pasti la intrarea in Saptamana Sfintelor Patimi sau Patimiri ale lui Hristos, care este o perioada de pregatire duhov­niceasca legata mai direct de Taina Crucii si Invierii Domnului.

Stalparile si florile sunt simbolul virtutilor adunate in timpul Postului Sfintelor Pasti

Duminica Intrarii Domnului in Ierusalim este o zi care prevesteste Invierea lui Hristos, ea este, oarecum, un Paste anticipat, o arvuna a biruintei asupra mortii, asupra pacatului, asupra rautatii oamenilor, o biruinta a iubirii lui Hristos-Dumnezeu, iubire mai tare decat orice ura si invidie, decat orice tradare si lasitate, decat orice lacomie de bani si de putere lumeasca trecatoare.

De ce purtam in aceasta zi ramuri de copaci, in special salcie, si flori? Purtam in maini aceste ramuri, in primul rand, ca memorial sau aducere aminte de evenimentul care s-a petrecut cu aproape 2000 de ani in urma, cand Mantuitorul Iisus Hristos a intrat in Ierusalim, fiind intampinat, mai ales de copii, cu stalpari sau ramuri de finic. In al doilea rand, purtam in maini ramuri de copaci si flori si pentru ca s-au incheiat cele 40 de zile de post in care am adunat in suflet florile credintei cultivate prin post si rugaciune. Vecernia din Vinerea dinaintea Sambetei lui Lazar spune clar in cantarile ei ca acum s-au implinit cele 40 de zile de post.Sambata lui Lazar si Duminica Floriilor fac, asadar, trecerea spre o alta saptamana, care nu mai face parte din cele 40 de zile de post, ci este un timp mai sfant si mai sfintitor, pentru ca este timpul unei participari mistice sau tainice la Sfintele si Mantuitoarele Patimi sau Patimiri ale lui Hristos, ca noi sa ne despatimim de patimile rele sau pacatoase din firea omeneasca, patimi care au pricinuit rastignirea si moartea lui Hristos. In acest sens, florile pe care le purtam in mana in Duminica Floriilor reprezinta florile virtutilor adunate in timpul postului: lumina rugaciunii, smerenia postirii, bunatatea inimii milostive si darnice, curatia mintii dobandita prin pocainta, sfintirea sufletului si trupului dobandita prin spovedanie si prin impartasire mai deasa, pe scurt florile iubirii sfinte fata de Dumnezeu si fata de semeni. Acestea sunt florile cultivate in timpul Postului pe care le aducem noi ca daruri cultivate in ogorul sfant al Bisericii dreptmaritoare.

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu ca si noi, care purtam in maini ramuri de salcie (intrucat salcia este cel mai smerit dintre copaci, deoarece isi pleaca crengile sale permanent inaintea Domnului), sa ne smerim si sa primim cu evlavie pe Mantuitorul Iisus Hristos, Care intra acum nu numai in Ierusalimul pamantesc, ca odinioara, ci si in sufletul nostru si in casa noastra, daca Il primim cu multa credinta si bucurie, spre slava Lui si mantuirea noastra.

Cu prilejul Sarbatorii Floriilor, adresam parintesti doriri de sanatate si mantuire, pace si bucurie tuturor celor care poarta nume de flori: Floare, Florin, Viorel, Mugur, Lacramioara, Brandusa si alte nume de flori, dorindu-le ani multi, fericiti si binecuvantati!

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Sursa: basilica.ro

• Intrarea Domnului in Ierusalim prevesteste Invierea Sa
  Publicat in : Duminica Floriilor - Intrarea Domnului in Ierusalim