Predica la Inaltarea Domnului

Drept maritori crestini, 
Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, dupa 40 de zile de la Inviere s-a suit la ceruri si a sezut de-a dreapta Tatalui. Cu puterea dumnezeiasca cu care a inviat si a parasit mormantul, tot cu aceeasi putere s-a inaltat de pe pamant la cer; s-a inaltat cu acelasi trup cu care s-a rastignit si a inviat. Mantuitorul implinise opera divina pentru care venise in lume, ne-a adus invatatura mantuitoare, s-a dat ca pilda de implinire prin intreaga Sa viata si mai ales prin jertfirea de pe Crucea Golgotei. Dupa ce a inviat se arata ucenicilor Lui de mai multe ori vorbindu-le de Imparatia lui Dumnezeu. Dar iataa ca dupa 40 de zile sosise timpul sa se intoarca iarasi la Tatal Sau si sa primeasca cununa luptelor Sale precum si cinstea biruintei Sale. Aceasta este taina pe care a explicat-o ucenicilor Sai in ajunul mortii Sale cand le-a zis: ,,Iesit-am de la Tatal si am venit in lume, iar acum las lumea si ma intorc la Tatal. Aceasta slavita taina o serbeaza astazi cu bucurie sfanta noastra Biserica Crestin Ortodoxa. Sa ascultam deci cu atentie Sfanta Evanghelie citita astazi si sa scoatem invataturile si foloasele necesare mantuirii sufletelor noastre. ,,Si pe cand vorbeau ei acestea, El a stat in mijlocul lor si le-a zis: Pace voua. Iar ei, inspaimantandu-se si infricosandu-se, credeau ca vad duh. Si Iisus le-a zis: De ce sunteti tulburati si pentru ce se ridica astfel de ganduri in inima voastra? Vedeti mainile Mele si picioarele Mele, ca Eu Insumi sunt; pipaiti-Ma si vedeti, ca duhul nu are carne si oase, precum Ma vedeti pe Mine ca am. Si zicand acestea, le-a aratat mainile si picioarele Sale. Iar ei inca necrezand de bucurie si minunandu-se, El le-a zis: Aveti aici ceva de mancare? Iar ei i-au dat o bucata de peste fript si dintr-un fagure de miere. Si luand, a mancat inaintea lor. Si le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grait catre voi fiind inca impreuna cu voi, ca trebuie sa se implineasca toate cele scrise despre Mine in Legea lui Moise, in prooroci si in psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca sa priceapa Scripturile. Si le-a spus ca asa este scris si asa trebuie sa patimeasca Hristos si asa sa invieze din morti a treia zi. Si sa se propovaduiasca in numele Sau pocainta spre iertarea pacatelor la toate neamurile, incepand de la Ierusalim. Voi sunteti martorii acestora. Si iata, Eu trimit peste voi fagaduinta Tatalui Meu; voi insa sedeti in cetate, pana ce va veti imbraca cu putere de sus. Si i-a dus afara pana spre Betania si, ridicandu-Si mainile, i-a binecuvantat. Si pe cand ii binecuvanta, S-a despartit de ei si S-a inaltat la cer. Iar ei, inchinandu-se Lui, s-au intors in Ierusalim cu bucurie mare. Si erau in toata vremea in templu, laudand si binecuvantand pe Dumnezeu. Amin.” (Luca 24; 36-53)

Iubiti frati si surori intru Domnul, 
In pericopa evanghelica citita la Sfanta Liturghie, Sfantul Evanghelist Luca ne relateaza, foarte pe scurt, inaltarea Mantuitorului lla Cer: ,,Si i-a scos afara din Betania si, ridicandu-Si mainile, i-a binecuvantat. Si a fost cand i-a binecuvantat ca S-a departat de la ei si S-a inaltat la cer. Iar ei, inchinandu-I-se, s-au intors cu bucurie mare in Ierusalim, si erau pururea in biserica, laudand si binecuvantand pe Dumnezeu. Amin” (24; 50-53). Astfel isi incheie Sfantul Luca Evanghelia. Insa, in Faptele Apostolilor, acelasi evanghelist, in calitate de cronicar al Sfantului Pavel in calatoriile apostolice ale acestuia, descrie mai amanuntit - cum am auzit in fragmentul citit - evenimentul Inaltarii Mantuitorului la Cer. Mantuitorul Iisus isi ia ucenicii si se urca pe muntele Eleonului (Maslinilor) la poalele caruia se intinde gradina Ghetsimani, unde El Isi traise cumplita-I agonie. Ii priveste cu duiosie pe acestia, caci era ultima clipa ce o mai avea de petrecut in mijlocul celor iubiti. Inima lor batea cu putere in asteptarea unui eveniment neprevazut, dar apropiat. Unul dintre cei prezenti rupe tacerea: ,,Doamne, oare in vremea aceasta vrei sa asezi imparatia lui Israil?” (Fapte 1; 6). Inca nici acum ei nu se puteau desparti de gandul unei imparatii lumesti, desi Mantuitorul subliniase de atatea ori ca imparatia Sa nu este pamanteasca, ci una spirituala, la a carei temelie El pusese de curand jertfa sangelui Sau varsat pe Cruce.

De aceea le zice: ,,Nu se tine de voi sa stiti anii si timpurile pe care Tatal le-a pus intru a Sa putere; ci veti lua puterea Spiritului Sfant care va veni peste voi si Imi veti fi marturii in Ierusalim si in Iudeea si in Samaria si pana la marginile pamantului. Si, dupa ce a zis acestea, sub privirile lor, s-a inaltat si un nor L-a luat de la ochii lor” (Fapte 1; 7-9). Si, in timp ce, uimiti, Il urmareau cu privirea pana S-a pierdut in inaltul cerului, ,,iata doi barbati (adica ingeri cu infatisare de om) au stat langa ei", zicandu-le: ,,Barbati Galileeni, ce stati, uitandu-va la cer? Acest Iisus care S-a inaltat de la voi la Cer, asa va veni, cum L-ati vazut mergand la Cer” (Fapte 1;10-11).

Dumnezeiescul praznic al Inaltarii Domnului, pe care il sarbatorim astazi, a fost proorocit cu 800 de ani mai inainte de catre proorocul David in psalmi, prin cuvintele: Inalta-Te peste ceruri Dumnezeule, si peste tot pamantul slava Ta! (Psalm 56; 7). Iar Sfantul Apostol Pavel zice: Acest Iisus, Care S-a pogorat in cele mai de jos ale pamantului, Acesta este Care S-a suit mai presus de toate cerurile, de-a dreapta maririi intru cele inalte (Efeseni 4; 9-10). Mantuitorul nostru Iisus Hristos nu S-a inaltat in cer, nici peste cer, ci peste ceruri. Nimeni nu stie numarul cerurilor. Unii au spus ca sunt sapte, altii au zis ca sunt noua, dar Sfanta Scriptura nu ne arata numarul lor. Nenumarate sunt cerurile si nemasurat este Dumnezeu, cu vechimea, cu puterea si cu toata intelepciunea. Asadar, Mantuitorul nostru Iisus Hristos S-a inaltat astazi de-a dreapta Tatalui, mai presus decat toate cerurile (Efeseni 4; 10).Insa pentru ce S-a inaltat Domnul de pe pamant la ceruri? Ca sa ne trimita noua pe Preasfantul Duh (Luca 24, 49). Acelasi lucru il spune și Sfantul Evanghelist Ioan: Trebuie sa ma duc Eu, ca de nu ma voi duce Eu la cer, nu va veni la voi Mangaietorul, Duhul adevarului, Care de la Tatal purcede (Ioan 14, 26; 15, 26; 16, 7). A doua pricina pentru care s-a inaltat Mantuitorul la cer este ,,ca sa plineasca randuiala cea pentru noi”, cum scrie in con¬dacul acestui prealuminat praznic. Si care este aceasta randuiala? Rascumpararea lumii prin intruparea, patimirea, moartea si Invie¬rea Fiului lui Dumnezeu, cum zice Evanghelistul Ioan: ,,Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a trimis in lume ca sa rascumpere lumea prin EI” (Ioan 3; 16). Deci L-a trimis Tatal nu numai asa, ca sa vina si sa plece; ci cu o misiune mare pentru cer si pentru pamant, ca sa mantuiasca neamul omenesc.

Si aceasta misiune s-a implinit azi. Pentru vindecarea noastra a trebuit sa sufere El rani si cu ranile Lui sa vindece toate ranile noastre cele sufletesti, adica pacatele, cum zice proorocul Isaia: Si prin ranele Lui noi toti ne-am vindecat (Isaia 53; 5). Biruinta lui Hristos se desavarseste prin Inaltarea Sa la cer. Deci ,,astazi s-a implinit randuiala cea pentru noi”, adica misiunea cea mare pe care a avut-o Cuvantul lui Dumnezeu de la Tatal, sa vina in lume, sa Se nasca, sa traiasca, sa sufere, sa moara si sa invieze pentru noi; apoi sa Se inalte la cer de unde a venit. Aceas¬ta este randuiala pe care a plinit-o Iisus Hristos astazi, in ziua de Inaltare, dupa sfatul cel vesnic al lui Dumnezeu-Tatal. A treia pricina pentru care S-a inaltat Mantuitorul la cer este ca sa ne inalte si pe noi cei ce credem in El, de pe pamant la cer, din iad in rai, din moarte la viata, precum Insusi zice: Iar Eu, cand ma voi inalta de pe pamant, ii voi trage pe toti la Mine (Ioan 12; 32). Oamenii se inalta la cer, la Dumnezeu, prin Harul Sfantului Duh, prin credinta dreapta si prin fapte bune, in fruntea carora stau dragostea crestina, rugaciunea, milostenia, smerenia si pocainta. Prin acestea omul se inalta duhovniceste cu inima si cu sufletul pana la tronul Preasfintei Treimi. Iar prin pacate si necredinta, omul se coboara cu inima, cu mintea si cu sufletul, mai jos decat toata zidirea, adica in iad cu diavolii. Singura salvare a omului cazut in pacate este scularea lui prin pocainta, adica prin spovedanie, cainta, canon si parasirea pacatelor. Pocainta il face mai alb decat zapada, il ridica la cer, il face asemenea cu ingerii si ajunge fiu al lui Dumnezeu dupa har, cum spune proorocul David: Eu am zis, dumnezei sunteti toti si fii ai Celui Preainalt … (Psalm 81; 6). Iisus Hristos S-a inaltat la cer, ca sa gateasca loc de vesnica odihna celor ce fac voia Lui, dupa cum singur a spus ucenicilor Sai: In casa Tatalui Meu multe locasuri sunt … Ma duc sa va gatesc loc (Ioan 14; 2-3).

Apoi s-a inaltat la cer ca sa stea de-a dreapta Tatalui, sa fie preamarit si sa intre iarasi intru slava Sa, pe care o avea mai inainte de intemeierea lumii. Despre aceasta Se ruga Fiul catre Tatal in noaptea Cinei de Taina, zicand: Preamareste-Ma Tu, Parinte, la Tine Insuti, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai inainte de a fi lumea (Ioan 17; 5). In sfarsit, Mantuitorul S-a inaltat la cer ca sa inalte intru slava trupul omenesc indumnezeit, cu care S-a imbracat prin intruparea din Fecioara Maria si care purta semnele sulitei, ale cuielor si ale loviturilor primite in timpul mantuitoarelor patimi. Vedeti la ce slava a fost inaltat omul? Din iad, de-a dreapta Tatalui intru marire; din adancuri, in lumina cea neapusa a Imparatiei Sale. Iubiti credinciosi Inaltarea Domnului ramane pentru noi un subiect de credinta si de reflectie care este puternic legat de tema eschatologiei. Acest eveniment a nascut si naste o sumedenie de intrebari, unele dintre ele punand la indoiala realitatea inaltarii, altele relativizand-o, altele, intemeiate fiind, incearca sa inteleaga rostul ei pentru viata crestina. Poate una dintre cele mai des intalnite intrebari este aceea care cere lamuriri asupra timpului de 40 de zile pe care Mantuitorul l-a petrecut pe pamant dupa inviere. Se poate pune problema cu privire la ce tip de implicatii ar putea avea acest timp pentru noi: soteriologice (in privinta mantuirii), antropologice (legate de constitutia omului) sau doar iconomice (care privesc modul in care Dumnezeu isi realizeaza lucrarea)? O alta intrebare semnificativa evidentiaza tema aparitiilor Mantuitorului doar pe timpul celor 40 de zile, in timp ce dupa inaltare vederea lui Hristos se adreseaza doar credintei sau revelatiilor speciale. In fine, mai mentionam nevoia de raspuns cu privire la semnificatiile actului in sine a inaltarii Mantuitorului, ale timpului deschis de acest eveniment si pana la cea de-a doua Lui venire.

Care este rostul acestui timp dintre cele doua veniri? De ce nu a luat sfarsit istoria la invierea Domnului? Acestea sunt alte posibile probleme care pot fi formulate in jurul temei date. Am mentionat toate acestea cu scopul de a arata ca in jurul evenimentului inaltarii s-au tesut destule afirmatii, intrebari si intelesuri de-a lungul vremii. Scopul nostru nu este de a da raspunsuri la toate aceste intrebari, ci de a da insemnatatea cuvenita inaltarii Domnului si sarbatorii crestine, sarbatoare care are darul de a actualiza acest act semnificativ din viata Mantuitorului in vremurile de acum. Sfarsitul operei pamantesti a Mantuitorului este inaltarea. Acest fapt presupune nu o absenta fizica a Lui dintre noi si o prezenta fizica in alt spatiu, in cer. Cert este ca inaltarea presupune un salt calitativ, o trecere a omului spre un alt tip de existenta, in care trupul si dimensiunea materiala depasesc limitarile actuale. Inaltarea (termenul presupune o urcare) inseamna accederea omului la o pozitie in prezenta lui Dumnezeu de asa maniera ca omul primeste capacitatea de a comunica si de a participa la viata lui Dumnezeu in alte coordonate decat cele actuale. Ducerea omului in prezenta lui Dumnezeu ia forma, la Mantuitorul, a unui act jertfelnic, de totala si neconditionata daruire. Prin acest act de jertfa de sine, in umanitatea lui Hristos transpare modul nou de a fi al omului, cel dupa chipul lui Dumnezeu, mod care corespunde existentei eterne. Acceptarea acestei jertfe de catre Dumnezeu are ca si consecinta asezarea Mantuitorului „la dreapta maririi” , adica intr-o pozitie de slava si de autoritate care are consecinte directe asupra intregii lumi. In aceasta pozitie de slava, Hristos are toata puterea, toata capacitatea de a actiona cel mai eficient asupra omului si asupra lumii, prin opera de a atrage oamenii la Sine, acolo, „in inaltime”. Acel loc nu este altul decat intimitatea sanului dumnezeirii, la care omul este invitat sa participe. Inaltarea deschide astfel calea fiecarui om de a accede la pozitia pe care o are Hristos acum, adica in prezenta lui Dumnezeu. Aceasta opera nu este altceva decat actualizarea intregii opere de mantuire savarsite de Hristos la nivelul persoanei umane. Actorul principal care va face posibil acest proces este Duhul Sfant.

Asa cum arata chiar Mantuitorul, inaltarea este de maxima importanta chiar in aceasta directie, pentru ca ea lasa loc intrarii pe scena a celei de-a treia persoana a dumnezeirii. In fine, inaltarea lui Hristos ni se prezinta ca un prim rod, ca un rezultat care confirma si certifica finalul procesului inceput in fiecare dintre noi, este garantia invierii si inaltarii fiecarui credincios, la sfarsitul istoriei. Noi toti sa inaltam inimile noastre catre Ierusalimul cel ceresc unde Iisus Hristos s-a inaltat astazi si acolo sa ne punem toate nadejdile noastre, dezlipindu-ne inimile de desfatarile lumesti, caci acestea sunt numai noroi si fum. Sa ne bucuram in aceasta zi a Inaltarii, din toata inima noastra, ca si noua ne este deschis cerul si raiul prin Harul Domnului nostru Iisus Hristos.Amin.

Preot David Marian, parohia Nuntasi, Constanta
 

• Inaltarea Domnului - Sfantul Ioan Gura de Aur
  Publicat in : Inaltarea Domnului
• Inaltarea Domnului
  Publicat in : Inaltarea Domnului
• Manastirea Inaltarea Domnului - Detroit, Michigan
  Publicat in : Biserica in lume