Atunci cand mintea ajunge in inima, rugaciunea noastra devine a inimii

Atunci cand mintea ajunge in inima, rugaciunea noastra devine a inimii Mareste imaginea.

- Gheronda, cum coboară mintea în inimă?

- Când pe inimă o doare, mintea coboară în inimă. Când o doare pe inimă? Atunci când mă gândesc la binefacerile lui Dumnezeu şi la nerecunoştinţa mea, inima este străpunsă, o doare, iar mintea se îndreaptă acolo.

- Gheronda, când mă doare capul, nu mă pot ruga.

- Dacă te doare piciorul şi în aceeaşi clipă te tai cu cuţitul la mână, uiţi durerea de la picior şi te gândeşti la mână. Tot aşa şi atunci când te doare capul şi nu te poţi ruga, să te gândeşti mai întâi la păcatele tale şi apoi la durerea lumii, şi astfel te va durea inima. Durerea inimii va neutraliza durerea de cap şi te vei ruga din inimă pentru tine şi pentru toată lumea.

- Gheronda, ce anume ajută să nu se răspândească mintea?

- Este greu pentru om să pună frâu minţii sale, care aleargă cu o viteză mai mare decât viteza luminii. Trebuie s-o prindă „de mânuţă” şi s-o ducă lângă cei îndureraţi, bolnavi, părăsiţi, adormiţi. Atunci mintea, care le vede pe toate acestea, „loveşte” inima, care, oricât de împietrită ar fi, se sparge şi rugăciunea devine a inimii. După aceea omul îl roagă cu lacrimi pe Dumnezeu să intervină. Iar dacă cineva se gândeşte la toate acestea, dar nu compătimeşte şi nu-l cutremură nici nefericirea lumii, nici iadul celor adormiţi, care sunt acuzaţi, nici osânda sufletelor lor, se vede că le are pe toate din belşug şi este sătul. Predomină cugetarea trupească, iar omul cel vechi este foarte puternic.

- Gheronda, adesea, la slujbe, mintea mea nu se îndreaptă spre cele cereşti, ci spre durerea oamenilor.

- Acestea două sunt unite una cu alta. Problema nu este să spună cineva simplu Rugăciunea lui Iisus, numai ca să aibă mintea curată de gânduri, ci să lucreze „motoraşul”, iar pe inimă s-o doară pentru ceea ce se roagă.

- Gheronda, după ce sfârşesc ascultarea şi intru în chilie, mă străduiesc să-mi adun cugetarea de la diferitele treburi şi imagini de peste zi, dar mă cuprinde durerea de cap.

- Să spui: „Să-mi adun mintea”. Insă bine ai spus tu „să-mi adun cugetarea”, pentru că tu faci rugăciune cu cugetarea. Dacă rugăciunea se face cu cugetarea, este firesc să se zorească creierul şi să te doară capul. Aceasta o văd şi la alţii. Incep să facă lucrare duhovnicească, citesc ceva duhovnicesc şi nu folosesc mintea, ci cugetarea şi apoi îi doare capul. Intocmai ca şi aceia care folosesc inima intr-un mod mecanic ca să rostească Rugăciunea, după care îi doare inima.

De pildă. prin. ţinerea respiraţiei.

Insă atunci când vrei să te rogi şi să le aduni trebuie ca mintea ta să meargă la Hristos. In cazul acesta nu pleacă; dă apoi telegramă şi inimii, care se uneşte cu mintea.

Cealaltă lucrare este o lucrare cu ratiunea, de aceea şi pricinuieşte oboseală. De ce spun ca trebuie să facem din durerea celuilalt durerea noastra? Pentru că trebuie ca mintea să meargă la durerea celuilalt şi numai atunci să te rogi. Altfel rugăciunea este ceva sec. Iţi spui cu mintea că există bolnavi şi că trebuie să te rogi pentru ei, dar nu participă nici mintea, nici inima. In timp ce, dacă te doare undeva, mintea ta va merge mereu acolo. Tot aşa şi în acest caz, când durerea celuilalt devine a ta, mintea nu-ţi mai pleacă de acolo.

- Şi totuşi nu poate pleca de acolo, Gheronda?

- Sigur că poate pleca. Aceasta depinde de durerea pe care o simţi. Aşa cum se întâmplă într-o casă: dacă au un bolnav care a făcut operaţie de apendicită, ai lui vor sta puţin lângă el, după care vor începe, poate, chiar să cânte şi să joace, iar apoi se vor duce fiecare la treaba lui. Dar dacă au un bolnav operat de cancer, durerea va fi mare; nu pot să uite aşa uşor durerea asta. Numai unul care nu înţelege gravitatea situaţiei poate uita. Iată, când eram mic şi o aduseseră acasă pe sora mea grav bolnavă, aproape de moarte, eu mi-am luat muzicuţa, am mers în camera de alături şi am început să cânt; nu-mi puteam da seama cât de gravă era starea ei.

- Gheronda, creierul este organul trupesc, iar mintea cel duhovnicesc?

-Da, dar aşa cum la alcool, spirtul, care este in alcool, este cel care face toată treaba, care actioneaza, iar nu apa, tot astfel şi mintea este tăria creierului, ceea ce are omul mai bun.

- Adică atunci când nu lucreaza inima, inseamna că nu lucrează mintea, Gheronda?

- Desigur, binecuvântato. In minte stă toată puterea.

- Gheronda, dar cugetarea nu ajută deloc?

- Ajută până la un punct. Adică până în punctul în care să spui cu raţiunea că mintea trebuie să meargă la durerea celuilalt. Numai până acolo, după care va începe să lucreze mintea. Să cugeţi la diferite cazuri de oameni îndureraţi, să te doară pentru ei şi să începi să te rogi.

Sfantul Paisie Aghioritul

Despre rugaciune, Editura Evanghelismos

Cumpara cartea “Despre rugaciune”

 

Pe aceeaşi temă

12 Octombrie 2017

Vizualizari: 603

Voteaza:

Atunci cand mintea ajunge in inima, rugaciunea noastra devine a inimii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE