Când îl afli pe Hristos, ţi-e de ajuns, nu mai vrei nimic altceva, îţi afli liniştea. Devii alt om. Trăieşti pretutindeni unde se află El. Printre astre, în nemărginit, în Cer cu îngerii, pe pământ cu oamenii, cu plantele, cu animalele, cu toţi şi cu toate! Acolo unde există iubire faţă de Hristos, singurătatea este alungată. Aşa eşti împăcat, bucuros, împlinit. Nici urmă de melancolie, boală, strânsoare, anxietate, mâhnire, iad.
Hristos este în toate gândurile tale, în tot ce făptuieşti. Ai harul şi le poţi îndura pe toate pentru El. Chiar să şi suferi pe nedrept. Să suferi nedreptăţi de dragul lui Hristos şi, nu doar atât, cu bucurie. Aşa cum a pătimit El, şi tu poţi pătimi la fel, pe nedrept. L-ai ales pe Hristos pentru a nu pătimi? Ce spune Apostolul Pavel: „Mă bucur de suferinţele mele" (1 Col. 1, 24.). Credinţa noastră caută să trezească sufletul spre a-L iubi pe Hristos, spre a ajunge sfânt. Spre a se dărui numai erosului dumnezeiesc. Aşa o să ajungă şi sufletul să fie iubit de El.
Când vine Hristos în inimă, viaţa se schimbă. El e totul. Cine trăieşte pe Hristos în sinea sa are parte de lucruri de negrăit: sfinte şi sacre. Intru veselire. Acestea sunt adevărate. Oamenii, nevoitorii din Sfântul Munte le-au trăit. Necontenit şoptesc cu sârg rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase...". Când intră Hristos în inimă, patimile se nimicesc. Nu poţi nici să ocărăşti, nici să urăşti, nici să te răzbuni, nici, nici, nici... Unde să-şi afle loc ura, împotrivirea, judecarea aproapelui, egoismul, angoasele, depresiile? Domneşte Hristos. Şi dorul arzător după lumina cea neînserată.
Acest dor te face să simţi că moartea este o punte, pe care o vei trece într-o clipă, spre a duce mai departe viaţa lui Hristos. Aici pe pământ ai o stavilă, de aceea e nevoie de credinţă. Acest obstacol e trupul. După moarte însă credinţa este desfiinţată şi II vezi pe Hristos aşa cum vezi soarele, în veşnicie, fireşte, le vei trăi pe toate mai intens.
Atunci când nu trăieşti cu Hristos, îşi fac loc melancolia, tristeţea, strâmtorarea; nu trăieşti cum se cade. Atunci apar multe dereglări şi în organismul tău, fiindu-ţi afectate glandele endocrine, ficatul, fierea, pancreasul, stomacul. Ţi se spune: „Ca să fii sănătos, să-ţi iei dimineaţa laptele, oul, untul cu două-trei felii de pâine prăjită". Si totuşi, dacă trăieşti cum se cuvine, dacă-L iubeşti pe Hristos, sunt de ajuns o portocală şi un măr. Marele medicament - adorarea lui Hristos cu toată fiinţa ta. Toate se tămăduiesc.
Iubirea lui Dumnezeu pe toate le preface, transformă, sfinţeşte, îndreaptă, schimbă, preschimbă.
Multă mângâiere îşi va afla sufletul când se va aprinde de dor după Domnul. Nu cele obişnuite şi umile, ci cele duhovniceşti şi înalte vor fi preocuparea noastră. A trăi în lumea duhovnicească înseamnă vieţuirea în alt univers, pe potriva sufletului tău, la care râvneşti, fără a fi însă nepăsător faţă de om, ci cu dorirea de a-ţi afla mântuirea, lumina, sfinţirea; de a intra cu toţii în Biserică.
Sfântul Porfirie Kavsokalyvitul
Fragment din cartea "Când vine Hristos în inimă, viaţa ţi se schimbă", Editura Sophia
Cumpara cartea "Când vine Hristos în inimă, viaţa ţi se schimbă"
-
Sfintenia lui Dumnezeu si sfintirea omului
Publicat in : Dogma -
Sfintenia, transparenta lui Dumnezeu in constiinta omului
Publicat in : Editoriale -
Sfintenia, nebunia normalului intr-o lume anormala
Publicat in : Duminica Tuturor Sfintilor
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.