Casatoria si educarea copiilor

Casatoria si educarea copiilor

1. Bătrânul Filotei îi scria unuia dintre fiii săi duhovniceşti: „Referitor la felul vieţii pe care să o alegi, dacă trebuie să te însori sau nu, este treaba lui Dumnezeu. Căci, adesea, unele sunt planurile omului şi altceva porunceşte Dumnezeu. Căsătoria este un lucru bun, celibatul la fel. Fecioria este mai bună şi superioară, căci cel necăsătorit se îngrijeşte cum să placă lui Dumnezeu, în timp ce omul însurat are grijă cum să placă femeii şi lumii. Dumnezeu nu forţează pe nimeni nici la căsătorie nici la celibat. Omul însuşi trebuie să aleagă una sau alta. Dacă şovăie, să-L roage pe Dumnezeu cu căldură, cu frângerea inimii şi cu evlavie şi i se va descoperi la ce fel de viaţă este chemat".

2. Referitor la fericirea din căsătorie, Bătrânul Porfirie spunea: „Fericirea este posibilă, dar cu condiţia ca soţia să fi dobândit o bogăţie duhovnicească, iubindu-L pe Hristos şi păzind poruncile Sale. Atunci, cei doi se vor iubi cu adevărat şi vor fi fericiţi. Altfel, vor fi duhovniceşte săraci, nu se vor putea iubi şi vor avea probleme drăceşti, care îi vor face nefericiţi".

3. Bătrânul Iacob zicea: „Mama mea avea un suflet de călugăriţă. Datorită constituţiei mele bolnăvicioase, mă supranumea «păsărică de toamnă»".

4. Bătrânul Ieronim îi spunea uneia dintre fiicele sale duhovniceşti care se căsătorise: „Tu gândeai că vei fi fericită căsătorindu-te şi constaţi acum că nu eşti! Cauţi mereu altceva pentru a-ţi mângâia sufletul, adică aspiri spre cele duhovniceşti. S-a întâmplat ca Ia pescuit: într-o plasă mare sunt mici fărâme de hrană, de momeală, şi peştii se aruncă pentru a mânca: intră în plasă şi nu mai pot ieşi. Işi spun atunci: de ce ne-am lăsat păcăliţi şi acum suntem prizonieri? Ce şansă au cei de afără! Iar peştii care sunt în afara plasei zic: ce şansă pentru cei dinlăuntru: ei au ce mânca! La fel, oamenii căsătoriţi îi laudă pe celibatari, iar celibatarii îi invidiază pe cei căsătoriţi. Nici unii nu trebuie să regrete starea în care se află, pe care o iubeşte, ci toţi trebuie să-şi trăiască corect vocaţia".

5. Intr-o altă asemenea situaţie, acelaşi Bătrân sublinia: „Nu regreta că te-ai căsătorit. Monahismul este frumos şi sublim, căci monahii au aripi şi se ridică spre Cer, pe când cei căsătoriţi umblă pe pământ. Cerul este frumos, dar nu fără pericole: dacă o să cazi de sus, te răneşti; dacă o să cazi umblând pe pământ n-o să te răneşti, şi te vei ridica uşor!"

6. Bătrânul Epifanie, duhovnic cu multă experienţă, spunea referitor la relaţiile conjugale: „Abstinenţa în căsătorie, practicată exclusiv din dragoste de Dumnezeu, este un lucru excelent. Când soţii au reiaţii conjugale pentru a naşte copii, primesc nota -foarte bine», când se abţin doar pentru a evita naşterea de copii, primesc nota «bine». Aceste note sunt pentru cei ce depăşesc mediocritatea. Nota excepţional o primesc cei ce fac abstinenţă din dragoste de Dumnezeu, cu condiţia ca decizia să o ia amândoi şi niciodată unul singur. Dacă o ia unul singur, este păcat".

7. Cuvintele Bătrânului Epifanie merită atenţie: „Celibatarul are drepturi şi obligaţii. Cine se însoară are mai puţine drepturi şi multe obligaţii. Iar când are copii, nu mai are drepturi decât obligaţii. De ce au roţile maşinilor cauciucuri şi camere cu aer? Pentru că, amortizând şi luând forma gropilor de pe drum, camerele fac să se depăşească obstacolele. Dacă roţile ar fi rigide, maşinile n-ar putea merge; repede s-ar defecta datorită vibraţiilor şi asperităţilor pământului. Asemenea «amortizări» simt necesare în cadrul familiei: ele îngăduie depăşirea multor probleme şi asigură un progres duhovnicesc constant."

8. Bătrânul Porfirie i-a spus unuia care se temea să nu nimerească, căsătorindu-se, peste o femeie rea: „O femeie rea poate fi pentru tine ocazia de a dobândi Raiul!"

9. Bătrânul Ieronim îi dădea următoarele sfaturi unei femei căsătorite: „Ascultă-ţi bărbatul, respectă-l şi ai o bună impresie despre el. Incercat a fost destul. Nu-i cere mmic. Dumnezeu ţi-a dat copii ca nişte îngeri. Voi veni să văd ce faci cu ei! Părinţii au o mare răspundere faţă de copii. Cunosc o femeie care are un copil neascultător. Se roagă ziua şi noaptea pentru el. I-am spus: îi vei prezenta lui Dumnezeu, pentru a-ţi salva fiul, genunchii tăi bătătoriţi!"

10. Când părinţii nu merg la biserică, copilul nu trebuie să le împlinească voia lor rea, ci să împlinească poruncile lui Dumnezeu, spunea Bătrânul Eusebie. „Căci prima şi cea mai mare dintre porunci, cum ne învaţă Sfânta Scriptură, este dragostea şi ascultarea iată de Dumnezeu, care sunt mai presus de dragostea şi ascultarea faţă de tată şi mamă, faţă de rudenii, faţă de prieteni, şi faţă de toate lucrurile şi interesele pământeşti”.

11. Bătrânul Filotei învăţa: „Incă din leagăn copiii trebuie educaţi de către părinţi. Să-i înveţe frica de Dumnezeu, să-i facă să renunţe la dorinţele păcătoase şi la lipsurile lor, să nu le facă complimente şi să nu cedeze la voile lor rele şi la ambiţii. Ceara, cât este moale, se modelează cum vrei şi primeşte pecetea ce i-o imprimi; la fel se întâmplă cu copiii mici. Tot ce scrii pe o coală albă este de neşters. La fel sunt şi copiii mici: ce învaţă din copilărie este de neşters şi rămâne până la bătrâneţe. Copacul tânăr este îndoit de vânt. Dacă-l susţii cu un par, se îndreaptă, dar dacă nu-l susţii va rămâne pentru totdeauna strâmb. Dacă vrei să-l îndrepţi, după ce a crescut şi a făcut rădăcină, se va frânge şi se va veşteji. Acelaşi lucru se întâmplă cu copiii noştri. Să-i susţinem cu parul credinţei şi al fricii de Dumnezeu din copilărie. Să-i înconjurăm cu zidurile învăţăturilor şi ale bunului nostru exemplu, până ce se vor înrădăcina în virtuţi, şi atunci nu se vor teme de niciun pericol".

12. Sunt foarte interesante următoarele sfaturi pe care Bătrânul Porfirie le dădea părinţilor pentru a-şi educa copiii: „Nu-i forţaţi pe copii Ceea re doriţi să le spuneţi, spuneţi-le în rugăciune. Copiii nu le vor asculta cu urechile: dar va veni harul lui Dumnezeu şi le va clarifica ceea ce am dorit să le spunem Când doriţi să le spuneţi câteva lucruri copiilor voştri, încredinţaţi-i Maicii Domnului şi ea va lucra! Rugăciunea voastră va fi pentru copii ca o mângâiere duhovnicească şi aceasta îi va atrage. Adeseori noi căutăm să-i mângâiem pe copii, şi ei simt, pe când mângâieri duhovniceşti nu simt niciodată. Părinţii ai căror copii sunt dificili şi se comportă rău nu trebuie să se prindă cu ei, ci cu cel ce se ascunde la spatele lor, cu diavolul! Iar cu diavolul nu ne putem bate decât dacă devenim sfinţi!"

13. Referitor la educarea copiilor, Bătrânul Eusebiu le spunea părinţilor: „în loc de a le vorbi copiilor despre Dumnezeu, mai curând vorbiţi-i lui Dumnezeu despre copiii voştri. Sufletul adolescentului trece printr-o explozie de libertate şi acceptă cu greu sfaturile. Deci, în loc de a-i da mereu sfaturi şi de a-l pedepsi pentru nimicuri, încredinţează-I acest lucru lui Hristos, Maicii Domnului, Sfinţilor, şi roagă-i pe ei să-i dea sfaturi copilului vostru. Trataţi-i pe copii ca pe nişte mânji: puneţi-le frâul sau lăsaţi-i liberi, după caz. Când mânzul aruncă din picioare fără a-i fi slăbit frâul, să-l slăbim, căci altfel se va răni. Dar când este calm, să-i strângem din frâu şi-l vom conduce unde dorim. Părinţii trebuie să- şi iubească copiii şi să-i considere ca şi copiii lor şi nu ca idolii lor. Ei trebuie să-i iubească aşa cum sunt şi nu pentru ceea ce ar vrea să fie sau pentru că le seamănă!"

Părintele Dionysios Tatsis

Cuvintele bătrânilor, Editura Renasterea

Cumpara cartea "Cuvintele bătrânilor"

Pe aceeaşi temă

28 Iulie 2017

Vizualizari: 2406

Voteaza:

Casatoria si educarea copiilor 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Experienta vietii cu Hristos
Experienta vietii cu Hristos Mărturisesc că nu m-am gândit să public o carte de teologie, cu atât mai puțin un volumde predici, cu toate că mi-aș fi dorit mult să o pot face. Întrebată fiind dacă am supărat-o cu ceva, buna mea mamă, Rozalia Flueraș, spunea că nu am supărat-o decât cu 62.00 Lei
Slujind lui Dumnezeu si semenilor
Slujind lui Dumnezeu si semenilor Libertatea cea mai adâncă este de a te lăsa mereu răpit în Hristos, pentru a petrece cu El în veșnicie. Numai în Biserică, ascultând și împlinind poruncile lui Dumnezeu și învățătura evanghelică, credinciosul se poate împărtăși de roadele jertfei lui Hris 49.00 Lei
Acatistier al Sfintilor Isihasti si Marturisitori
Acatistier al Sfintilor Isihasti si Marturisitori Preaslăvirea lui Dumnezeu și cinstirea Sfinților este o punte luminoasă între cele vremelnice și cele veșnice. Oferim rugătorilor creștini acest Acatistier, nădăjduind că ne va fi tuturor spre folos duhovnicesc, în străduința de a ne alipi de tot binele 34.00 Lei
Minunatele fapte si invataturi
Minunatele fapte si invataturi „Câştigaţi virtuţile opuse păcatelor. Tristeţea este călăul care ucide energia de care avem nevoie ca să primim în inimă pe Duhul Sfânt. Cel trist pierde rugăciunea şi este incapabil de nevoinţele duhovniceşti. În niciun caz şi indiferent de situaţie să 27.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Rugăciunea Stareților de la OptinaDoamne, dă-mi să întâmpin cu liniște sufletească tot ce-mi aduce ziua de astăzi.Doamne, dă-mi să mă încredințez deplin voii tale celei sfinte.În fiecare clipă din ziua aceasta povățuiește-mă și ajută-mă în toate.Cele ce 29.00 Lei
Rugaciunea inimii
Rugaciunea inimii „Rugăciunea nu este o tehnică elaborată, nu este o formulă. Rugăciunea inimii este starea celui ce se află înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu este atotprezent, însă eu nu sunt întotdeauna prezent înaintea Lui. Am nevoie de o tradiție vie, de un Părinte 34.00 Lei
Dialoguri la hotarul de taina
Dialoguri la hotarul de taina Cartea aceasta de dialoguri cu Părintele Valerian, unul dintre cei mai mari duhovnici ai României de astăzi, este de o frumusețe rară prin arta cuvântului și adâncimea spiritului. Ea răspunde întrebărilor omului contemporan mai însetat de mântuire decât 38.00 Lei
Bucuria cea vesnica. Nasterea si Invierea Domnului
Bucuria cea vesnica. Nasterea si Invierea Domnului Părintele Ieromonah Valerian Pâslaru, Starețul Mănăstirii Sfântul Mucenic Filimon, unul dintre cei mai apreciați duhovnici contemporani, în cartea de față, în convorbirile sale cu teologul și scriitorul Florin Caragiu, ne vorbește despre renaștere și 32.00 Lei
Un graunte de iubire. Despre o viata traita cu sens
Un graunte de iubire. Despre o viata traita cu sens De atât avem nevoie pentru a trăi cu mai multă credință și a face bine celor de lângă noi. Într-o lume care pare să uite cât de prețioasă este viața, această carte este un mesager al speranței: împreună, putem să transformăm un grăunte de iubire într-un 55.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact