Sunt persoane care refuza sa mearga la spovedanie, invocand rusinea. Altele ajung, dar nu-si marturisesc toate pacatele, desi sunt constiente de ele, tot din cauza rusinii. In toate acestea se arata lucrarea diavolului, care ne ia rusinea atunci cand pacatuim, si o aduce in fata noastra atunci cand mergem la marturisire pentru a avea parte de o spovedanie incompleta.
Menirea noastra nu este aceea de a acoperi rusinea, ci de a o infrunta. Daca rusinea ne descopera ca fiinta noastra a fost ranita de patimi, datoria noastra este sa cautam vindecarea. A trai fara a lua masura atunci cand rusinea apare, poate duce si la deznadejde, la credinta ca nu mai exista salvare pentru caderea prezenta. Sau se poate intampla ca ea sa dispara dupa o vreme petrecuta in vecinatatea ei si asta din cauza iubirii pacatului si nu a faptului ca ne-am ridicat mai presus de patimi.
Ori de cate ori apare rusinea atunci cand dorim sa mergem la spovedanie sau cand ne spovedim trebuie sa avem in vedere ca viata crestina nu este alcatuita doar din victorii, ca exista si infrangeri, caderi in pacate. Trebuie sa intelegem ca nu intotdeauna reusim sa implinim sfaturile Mantuitorului si ale Sfintilor Parinti. A nu cadea este propriu ingerilor, spunea Sfantul Ignatie Briancianinov. Oamenilor le este propriu sa cada si sa se ridice; insa a cadea si a ramane in cadere este propriu numai diavolilor. Iata de ce suntem datori sa lepadam rusinea dinaintea spovedaniei.
Parintele Savatie Bastovoi spunea ca rusinea care apare la spovedanie e doar o lovitura pe care e si firesc ca orice lupta sa o presupuna. Dar inca nu este infrangere. Infrangerea este atunci cand noi incepem sa fugim nu doar de preot, ci chiar si de Hristos, cand ajungi sa crezi ca nu doar preotul nu te mai poate intelege, ci pana si Hristos, pana si El nu te mai poate ierta. Si pentru a scapa de ea, parintele Savatie marturiseste ca trebuie sa avem in vedere acest lucru: Cununa sta pe un loc mai inalt decat noi si inchipuie-ti ca nu avem nimic pe care sa calcam pentru a o ajunge: nici scaun, nici vreo piatra sau buturuga. Tot ce avem la indemana nu e decat pacatul nostru, pe care trebuie sa calcam, ca pe o scara, ca pe un loc inalt si sa ajungem pana la cununa.
Adrian Cocosila
"Spovedania este primul element al pocaintei. In parabola fiului risipitor vedem marea ei insemnatate cand citim: "Sculandu-ma, ma voi duce la tatal meu si-i voi spune: Tata, am gresit la cer si inaintea ta si nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau" (Luca 15,18). Prin cuvantul "sculandu-ma" arata indreptarea caderii, intreruperea hotararii celei vinovate si a savarsirii greselii pacatoase. Prin marturisirea "am gresit (am pacatuit)", cauta mai inainte de toate iertarea. Elementul urmator al pocaintei active este smerenia, care respinge irationalul in care imaginatia inselata se misca in chip egoist. "Nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau". Ruperea voluntara a filiatiei este marturia necesara a constiintei greselii si intoarcerea faptuitoare a persoanei in locul ei firesc… Orice incalcare a legii si neascultare pricinuieste in om o dubla vinovatie. Si in trup, impreuna cu simturile, si in suflet si minte, de unde porneste tradarea. Prin spovedanie omul vindeca ambele forme de vinovatie, de vreme ce cel ce se spovedeste descrie cu smerenie lepadarea si tradarea ca fiind ale sale. Nici spovedania nu se face fara pocainta, nici pocainta fara spovedanie. Amandoua sunt mijloace absolute si nedespartite ale mantuirii… Cine poate sa descrie intinderea iubirii de oameni si a atotbunatatii lui Dumnezeu fata de om, din moment ce il primeste daca se intoarce cu pocainta, oricat de mare ar fi tradarea si faradelegea lui. Cine va descrie nenorocirea si intunecarea omului inselat, atunci cand calca in picioare si respinge acest dar, care il recheama pe apostat si pe tradator, in sanurile iubirii parintesti si il elibereaza de vesnica si groaznica osanda?
Cu adevarat, daca iubirea de oameni a lui Dumnezeu nu ne-ar fi ingaduit pocainta, nu ne-ar putea oferi nimic, nici chiar insasi iconomia Mantuitorului nostru, de vreme ce transformabilitatea si pervertirea din viata noastra pacatoasa si atotvinovata o pot nimici. Nici un descendent din radacina adamica sa nu neglijeze sa puna in lucrare in viata sa marele dar al pocaintei, ca sa nu planga zadarnic in vesnicia viitoare. Plansul si lacrimile sunt uneltele principale si aducatoare de castig ale pocaintei autentice, iar cei ce se pocaiesc in chip drept sa nu se desparta de ele". (Gheronda Iosif Vatopedinul; Dialoguri la Athos, Editura Doxologia)
-
Ce este si cum trebuie facuta spovedania
Publicat in : Religie -
Tinerii si spovedania
Publicat in : Interviuri -
Spovedania: personala sau colectiva?
Publicat in : Editoriale -
Spovedania prin telefon
Publicat in : Editoriale -
Spovedania la distanta. Telefonul si internetul.
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.