De ce a dat dispensa Biserica Ortodoxa pentru o alta casatorie

De ce a dat dispensa Biserica Ortodoxa pentru o alta casatorie

„Ce a unit Dumnezeu omul să nu despartă." De ce a dat dispensă Biserica Ortodoxă pentru o altă căsătorie.

Doamne, de ce-ai făcut lucrul ăsta? Hm? Nu vrea să-mi spună! Pentru că aşa a vrut Dumnezeu în marea Lui milă de oameni. E milostiv şi bun şi pentru că, uneori, nu ne unim cu Dumnezeu, deşi ne ducem la nuntă, facem nuntă, nu suntem conştienţi că ne unim si pentru ca Dumnezeu a îngaduit despartirea când e vorba de pacatul desfraului. Dar sigur ca Dumnezeu ingaduie si iertarea celui care a cazut, mai ales cand desfraul a devenit cu un fel de mancare de seminte.

Când punem întrebarile astea avem nevoie sa stim ca nu exista un răspuns valabil ca o regula de circulatie. Şi să nu căutam răspunsuri, ci prezenta lui Dumnezeu, a Duhului Sfant Care “ne invata toate”. Eu am învăţat asta, că multe întrebări aveam, de-aia am si făcut Filosofia. Cand am terminat facultatea, la sustinerea lucrarii de Licenţă, m-a intrebat seful comisiei, un profesor care mă cunoştea, dacâ am aflat răspunsuri la întrebări; i-am răspuns că am aflat ca nu exista răspunsuri valabile pentru mine. Dacă nu făceam facultatea asta nu înţelegeam... Apoi, Domnul m-a învăţat mai departe şi acum vă învăţ şi eu: faceţi din orice întrebare o rugaciune! Eu aşa am făcut şi de-aia sunt asa de deşteaptă! Şi să ştiţi ca sunt destul de sclerozată. Când am fost tânără şi am fost bolnavă, şi m-au ţinut la nebuni, imi induceau come cu insulină, omorau nişte sinapse, apoi mă reanimau şi mă trezeam cu nişte sinapse în minus, ca să nu mai gândesc atâta. Le spuneam măicuţelor mele că mi-au spălat o mulţime de sinapse, si una dintre ele zice: „Aveţi încă destule"! Dar eu cred că Duhul Sfânt lucrează şi doar cu câteva sinapse! Sau face altele noi, mereu!

Deci faceţi din orice întrebare o rugăciune. Şi cereţi să intervină Dumnezeu şi să va vindece, să vă mângâie, împliniţi poruncile! Oamenii spun: „Da-s grele, Maică, poruncile!". Eu vă întreb: De ce începeţi cu cele grele? Eu am început cu cea mai uşoară. Eram atât de obosită când am ajuns la Dumnezeu, încât, ascultând porunca “Veniti la Mine toti cei osteniti si Eu va voi odihni…”. L-am rugat: “Doamne, odihneste-ma”! Si m-a odihnit … Abia dupa aceea I-am spus: “Da-mi, Doamne, s-o iubesc pe asta, ca nu pot”. Si mi-a dat!

Indrazniti!

Monahia Siluana Vlad

Fragment din cartea “Trairea ortodoxa in contextual provocarilor de azi”, Editura Doxologia

Cumpara cartea "Trairea ortodoxa in contextual provocarilor de azi”

 

Pe aceeaşi temă

07 Ianuarie 2020

Vizualizari: 1649

Voteaza:

De ce a dat dispensa Biserica Ortodoxa pentru o alta casatorie 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

casatoria nunta divortul

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact