Vorbind de gelozie, aceasta este, desigur, un sentiment apăsător, pătimaş, care îl torturează pe om. Indiferenţa este cumplită, însă nu mai puţin cumplită este şi gelozia, care uneori înăbuşă cu desăvârşire glasul raţiunii şi face din om un fel de maniac, lipsindu-l de libertatea morală. Ea duce uneori la nebunie şi la omor, începând şi săvârşindu-se în om nu fără participarea dracilor.
Din ce apare ea? Bineînţeles, din pricina lipsei de încredere faţă de cel iubit, din pricina lipsei de nobleţe din sufletul celui care iubeşte. Ea apare, probabil, şi pentru că nu-l iubim în Dumnezeu pe cel pe care-l iubim, pentru că harul nu sileşte, dragostea nu înăbuşă. Iubind, ne dăruim celuilalt. Obiectul dragostei nu este pentru noi obiect, şi nu extindem asupra lui dreptul de proprietate. Adevărata dragoste nu-l înrobeşte pe om, ci năzuieşte să respecte în el acea libertate împărătească ce reprezintă o trăsătură a chipului dumnezeiesc.
Şi totuşi, toţi suntem făcuţi din carne şi sânge, şi de aceea creştinii care duc viaţă de familie trebuie să fie foarte delicaţi, prevăzători, prudenţi, trebuie să se teamă ca nu cumva să dea jumătăţii lor chiar şi cel mai mic prilej pentru gelozie. (Protoiereul Artemie Vladimirov)
Chiar şi dragostea este nimicită dacă o tulbură gelozia. (Sfântul Efrem Şirul)
Uneori, între soţ şi soţie se întâmplă lucrul următor: ei se iubesc unul pe celălalt cu putere, cu tărie, cu tandreţe, cu bucurie. Şi unul dintre ei devine gelos pe celălalt - nu faţă de cineva anume care aici şi acum poate pune sub semnul întrebării dragostea lor, ci faţă de trecut. Cel care iubeşte atât de nebuneşte ar vrea ca viaţa celuilalt să înceapă doar din momentul întâlnirii lor, iar tot ce a fost înainte, toată bogăţia vieţii, a sufletului, a relaţiilor celuilalt i se pare primejdios, fiind ceva ce trăieşte în afara lui în sufletul omului iubit. Acesta este un lucru dintre cele mai primejdioase, fiindcă omul nu poate începe să trăiască din ziua, fie ea cât de luminoasă, a întâlnirii cu omul drag, cu omul iubit. El trebuie să trăiască de la începutul vieţii sale - şi cel care-l iubeşte trebuie să accepte taina trecutului ca pe o taină şi s-o păstreze, să o păzească, trebuie să admită că în trecut au fost asemenea relaţii ale omului iubit cu părinţii, cu prietenii, cu prietenele, că au fost, de asemenea, întâmplări de viaţă la care el nu poate fi părtaş altfel decât prin iubirea ocrotitoare, tandră, respectuoasă. Şi aici începe un tărâm care poate fi numit tărâm al credinţei - credinţei nu doar în Dumnezeu, ci al credinţei reciproce a unui om în celălalt. (Mitropolitul Antonie al Surojului)
Fugi nu doar de preacurvie, ci şi de cele mai mici bănuieli geloase. Dacă soţia te bănuieşte degeaba, linişteşte-o şi înduplec-o. Nu te purta cu ura şi îngâmfare. Ea face asta din grijă peste măsură pentru tine, temându-se pentru dreptul ei, fiindcă trupul tău este bunul ei, şi acest bun este mai de preţ decât toate.
Soţul să nu se poarte în aşa fel ca asupra lui să cadă bănuiala pe bună dreptate. Spune-mi, de ce te dăruieşti toată ziua prietenilor, iar soţiei doar seara? Făcând aşa, nu vei putea să-i abaţi bănuielile, şi dacă soţia te învinuieşte, să nu te superi. Aceasta vine din prietenie, nu din obrăznicie; acestea sunt învinuiri ale iubirii înflăcărate, ale căldurii sufleteşti şi ale temerii. Ea se teme ca nu cumva cineva să-i răpească bunul cel mai înalt, ca nu cumva s-o lipsească de cap. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Gelozia trupească este proprie omului grosolan. Cu cât este mai duhovnicească personalitatea soţului, cu atât mai deplin încredinţează soarta familiei sale în mâinile lui Dumnezeu, şi ca atare cu atât mai profund şi mai din inimă se roagă pentru neclintirea păcii şi înţelegerii din familie, şi tocmai în rugăciunea către Dumnezeu exprimă şi revarsă, plângând, tot ce în căsniciile păgâneşti se revarsă pe capul jumătăţii uşuratice. Soţul creştin atent nu poate să nu bage de seamă până şi cele mai mici abateri din inima şi din gândurile iubitei, nu poate să nu vadă primejdiile şi smintelile care bat mereu la uşa familiei. Dar cât de diferit se poartă soţii! Unii ţipă la soţiile lor, alţii le lovesc, alţii nu mai vorbesc cu ele, alţii stau cu faţa întunecată şi mormăie răspunsuri monosilabice la tot ce spune soţia... Pe când alţii nu ridică glasul, ci pe un ton prevenitor, aşa cum salută de obicei, îşi întreabă soţiile sau îşi arată neliniştea fără să piardă nici tandreţea, nici încrederea, nici iubirea. Şi această întrebare, această îngrijorare, care vine dintr-o inimă curată şi virtuoasă, vor fi cu mult mai eficace decât pozele exterioare sau decât grosolăniile, chiar dacă acestea sunt insuflate dragostea jignită. (Protoiereul Artemie Vladimirov)
Articol preluat din cartea "Cum sa intemeiem o familie ortodoxa", Editura Sophia
Cumpara cartea "Cum sa intemeiem o familie ortodoxa"
Rugăciune alcătuită de către Sfinţii Stareţi de la Optina
Doamne, dă-mi să întâmpin cu linişte sufletească tot ce îmi va aduce ziua ce vine. Dă-mi să mă încredinţez pe de-a-ntregul sfintei Tale voi. In tot ceasul acestei zile povăţuieşte-mă şi sprijină-mă. Orice ştiri aş primi de-a lungul acestei zile, învaţă-mă să le primesc cu inimă liniştită şi cu neclintita încredinţare că în toate este sfânta Ta voie. in toate cuvintele şi faptele mele călăuzeşte-mi gândurile şi simţămintele. In toate întâmplările neprevăzute nu mă lăsa să uit că toate sunt trimise de către Tine. Invaţă-mă să mă port drept şi iscusit cu fiecare mădular al familiei mele, fără să tulbur pe nimeni şi fără să amărăsc pe nimeni. Doamne, dă-mi puterea să port osteneala zilei ce vine şi toate întâmplările care vor fi de-a lungul ei. Călăuzeşte voinţa mea şi învaţă-mă să mă rog, să cred, să nădăjduiesc, să rabd, să iert şi să iubesc. Amin.
-
Iubirea ingereasca
Publicat in : Editoriale -
Iubirea fata de Dumnezeu
Publicat in : Morala -
Iubirea care trece dincolo de viata
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.