Inima nu este doar un organ. Daca ar fi asa, nu vad ce sens ar mai avea marturisirea "Te iubesc din toata inima", adica din toata fiinta. Asadar, omul are o inima trupeasca, dar are si una sufleteasca. Se poate intampla ca el sa aiba o inima trupeasca sanatoasa, dar sa fie lipsit de sanatatea celeilalte, caci inima duhovniceasca nu este materiala.

Persoana care traieste departe de Dumnezeu, nu cunoaste inima duhovniceasca. In timp ce omul care se uneste cu Dumnezeu descopera ca inima lui este loc de vedere a imparatiei lui Dumnezeu care se afla inauntrul sau (Luca 17, 21).

Inima poate fi atat altar, locul sacru in care este prezent Hristos, dar si iad, loc in care trebuie sa Se pogoare Hristos pentru a o elibera de patimi. Faptul ca ea poate fi altar si iad, nu inseamna ca Hristos si diavolul se afla in ea in acelasi timp.

Dumnezeu cere inima noastra "Da-mi fiule inima ta" (Pilde 23, 26). Iar daca omul i-o daruieste, el ajunge sa dobandeasca mintea lui Hristos (I Corinteni 2, 16). Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca "mintea lui Hristos nu vine in noi ca sa ne lipseasca de puterea noastra mintala, ci sa lumineze puterea mintii noastre si sa o aduca la aceeasi lucrare cu a Lui".

Iar momentul in care omul a facut din inima sa un altar, el savarseste neincetat Sfanta Liturghie: vorbeste in psalmi, in laude si in cantari duhovnicesti, laudand si cantand Domnului in inima sa (Efeseni 5, 19).

Dar atunci cand omul nu raspunde chemarii lui Dumnezeu, inima devine iad. Diavolul pune stapanire pe ea si-l duce pe om la cadere. Sfantul Marcu Ascetul ne povatuieste ca "Inainte de dezradacinarea relelor, sa nu ascultam de inima noastra", caci o inima care este bolnava, transmite boala sa intregului organism, iar tot ce gandeste si faptuieste omul sunt roadele unui suflet mort, robit de patimi.

Inima devine un mormant, iar cugetele sunt ca si sufletele din iad, dupa cum spune Sfantul Macarie, ingropate in mormant si inconjurate de intuneric. Si dupa cum Hristos S-a pogorat la iad si a eliberat sufletele care erau legate acolo, tot astfel trebuie sa Se coboare si in inima devenita mormant, ca sa invieze sufletul mort.

Sfantul Teofan Zavoratul ne marturiseste ca vom avea o inima altar, numai daca in ea se va aprinde caldura Duhului Sfant. Dar ne atrage atentia ca acest foc al inimii nu se aprinde daca patimile ne stapanesc. Ne aminteste ca ele sunt lemne umede care nu ard. Dar odata aprins focul inimii, se va petrece cu noi ceea ce s-a intamplat cu femeia care avea scurgere de sange. Ea s-a atins de poala hainei Mantuitorului "si indata s-a oprit curgerea sangelui ei" (Luca 8, 44), iar noi, datorita focului prezent in inima oprim ratacirea gandurilor.

Adrian Cocosila
 

.

• Imparatia Cerurilor si iadul
  Publicat in : Dogma
• Iadul: loc sau stare?
  Publicat in : Viata vesnica
• Raiul meu si iadul meu
  Publicat in : Editoriale
• Iadul si diavolul in iconografia ortodoxa
  Publicat in : Pictura
• Iadul sunt ceilalti !?
  Publicat in : Editoriale