Să ştiţi că printre călugări sunt care au în ei o harismă; cum de altfel şi soţia credincioasă are o harismă care măreşte bărbăţia bărbatului şi II naşte pe Hristos în sufletul lui. Călugării au această harismă, pentru că maternitatea călugărului este de mii de ori mai mare decât cea din lume. Această harismă II naşte pe Hristos mereu, adică acest dar al transmiterii credinţei în sufletele oamenilor.
Fără discuţie, este un dar al lui Dumnezeu. Nu este nimic fără harul lui Dumnezeu. Nimic nu se mişcă fără voinţa şi harul Lui. Insă, El cere de la noi voinţa, că numai în măsura în care dai voinţă, iei putere, iei acest har. In legătură cu nebunia pentru Hristos, acest cuvânt ne sperie, dar este o nebunie dulce pentru Mântuitorul Hristos (I Cor 3, 18), iar ochii sunt afundaţi în cap, dar strălucesc mai mult ca înainte. Apoi, nu este puţin lucru să devii un mesager, un dumnezeu (după har) pe pământ, în sensul de om înduhovnicit, să fii mireasa lui Hristos. Nu vă spun că trebuie să vă faceţi călugări, dar m-aş bucura ca să ajungeţi nişte creştini trăitori. Sfântul Constantin cel Mare le spunea arhiereilor: „Voi sunteţi arhierei înăuntru, iar eu sunt arhiereu afară." Iubirea merge până la dăruire şi ajunge până la sacrificiul suprem: moartea.
Ce pot să spun eu unei astfel de tinereţi - fiind atât de înţeleaptă şi de bătrâna - când face această alegere, luându-şi zborul acesta mare? Este cel mai mare lucru posibil! Vă spun că nu există decât un singur lucru important şi care trebuie urmărit în această viaţă: mântuirea! Unul ca acesta este un credincios adevărat, indiferent unde este.
Altfel nu se poate, pentru că îmi deturnez singur viaţa şi vai de momentul când voi ajunge la Judecata cea din urmă. Da, trebuie să-şi pună problema aceasta cea mare a mântuirii, permanent. Acesta este idealul cel mai înalt: să priveşti şi să te gândeşti la propria mântuire. Nu este un ideal să am o diplomă şi o poziţie socială. Aceasta este o realizare, ca să vadă lumea că am o leafă... Dar nu te poţi duce acolo, la Judecată, cu acestea, ci cu smerenia, cu faptele acestea bune.
Să se facă monah doar acela care vrea acest lucru pentru frumuseţea călugăriei, nu pentru a compara lucrurile şi a analiza cerebral viaţa monahală. Nu merge cu raţionamente. Pentru că, repet, la mănăstire nu se merge doar cu o înaltă raţiune: „pentru că e bine, sau e frumos!" Nu! Ci trebuie şi puţină nebunie pentru Hristos. Altfel, nu poţi trăi acolo, nu poţi să rezişti, pentru că sunt ispite şi diavoli care te atacă. Aici, la mănăstire, este singurul loc unde te poţi pierde, ca să te poţi regăsi pe tine însuţi.
Adică să renunţi la tine şi să te transformi într-o personalitate îngerească, pentru care trebuie să-ţi tai propria voie. Nu vă daţi seama cât de importantă este voinţa liberă!
Pentru că aşa ne-a creat Dumnezeu pe noi oamenii: pe lângă voinţă liberă, ne-a creat şi cu raţiune şi sentimente. Această voinţă liberă este, după cum se spune, coloana vertebrală care îţi conduce viaţa. Aici în mănăstire, trebuie să-ţi tai această voinţă liberă, aşa, după cum se spune. Trebuie să renunţi la viaţa ta personală. Aceasta se cere. Dragii mei, rugăciune poţi să faci şi acasă toată noaptea, nu te opreşte nimeni. Dar aici, ia mănăstire, nu este vorba de rugăciune, ci de permanenta tăiere a voii proprii şi gândul permanent la Dumnezeu - prezenţa ta. Acest lucru ni se cere în mănăstire. Această tăiere a voii este un lucru foarte greu de îndeplinit.
Mântuitorul Hristos a spus: „Lasă pe cei morţi să- şi îngroape morţii" (Matei 8, 22). Cum să iubeşti mai mult soţul sau soţia sau pe oricine altcineva, decât pe Dumnezeu? Şi spune ceva mai mult: „Cine iubeşte pe tată şi mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine" (Matei 10, 37). In Dumnezeu îmi iubesc soţia, aceasta este altceva.
Pentru că şi ea pretinde acest lucru. In primul rând contează Dumnezeu. Ii iubim şi pe cei care ne sunt rude, pe părinţi şi pe toţi ceilalţi, dar nu mai mult ca pe Dumnezeu, că la El sunt toate. Dar nu obligă pe toată lumea la monahism. Le lasă celor care pot să zboare, un zbor extrem de lung şi fără oboseală! Este pentru veşnicia aceasta albă şi este o nebunie pentru Ei.
Dacă nu ai această nebunie pentru Hristos, stai dragă acasă, fă milostenie, însoară-te, mărită-te, du o viaţă duhovnicească, ai copii de crescut, că aşa a lăsat Dumnezeu să se facă (Marcu 10, 6-9).
Eu cu mare drag zic câte un cuvânt la Taina Cununiei, atunci când particip la săvârşirea ei. Pentru că nu este făcută căsătoria numai pentru plăceri. Aceasta este marea greşeală. Plăcerea este o consecinţă, dragii mei, nu este un scop în sine. Nu mănânc pentru că este mâncarea dulce, ci mănânc ca să mă hrănesc. Dar dacă este şi dulce, atunci este toarte bine, îmi convine.
„Te iubesc Doamne!" Şi Dumnezeu va spune: „Acesta Mă iubeşte, acesta care ţâşneşte." Căci nu a zice, ci a mişca înseamnă a ajunge. Şi cine te opreşte să nu fii în mişcarea aceasta mereu?
Pr. Arsenie Papacioc
Leacuri pentru framantarile omului contemporan, Editura Sophia
Cumpara cartea "Leacuri pentru framantarile omului contemporan"
-
Viata religioasa in satul romanesc stravechi
Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii -
Unitatea vietii religioase si pluralitatea formelor ei de expresie
Publicat in : Editoriale -
Misiunea misiologiei
Publicat in : Dogma
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.