Pilda despre cei zece robi si cele zece mine

Pilda despre cei zece robi si cele zece mine Mareste imaginea.

Pilda despre cei zece robi şi cele zece mine (Luca 19, 12-28) - Aici se vorbeşte despre ce ar trebui să facă oamenii, cum să trăiască în aşteptarea celei de-a Doua Veniri a lui Hristos şi a înfricoşătoarei Judecăţi. Unele detalii relatate sunt subliniate mult mai pregnant şi există, de asemenea, amănunte noi.

Aşadar, a spus Hristos: „Un om de neam mare s-a dus într-o ţară îndepărtată, ca să-şi ia domnie şi să se întoarcă. Şi chemând zece slugi ale sale, le-a dat zece mine şi a zis către ele: «Neguţătoriţi cu ele până ce voi veni!» Dar cetăţenii lui îl urau şi au trimis solie în urma lui, zicând: «Nu voim ca acesta să domnească peste noi.» Şi când s-a întors el, după ce luase domnia, a zis să fie chemate slugile acelea, cărora le dăduse banii, ca să ştie cine ce a neguţătorit.”

Inceputul pildei, după cum se poate vedea, este împrumutat de la evenimente binecunoscute celor ce-L ascultau. In vremea stăpânirii romanilor, pentru a obţine puterea trebuia ca cel ce o dorea să meargă într-o ţară îndepărtată, adică la Roma. Astfel, Irod cel Mare, iar apoi fiul său Arhelau, Irod Antipa, Filip şi alţii îşi primeau puterea şi titlurile de la împăratul roman. Când Arhelau a plecat la Roma pentru a cere regatul Iudeii, evreii care îl urau au trimis după el o delegaţie formată din cincizeci de oameni pentru a cere puterii romane să nu-l numească pe el rege.

La început, Roma nu a ascultat de cererea delegaţiei, însă, ulterior, şi-a schimbat părerea înlăturându-l pe Arhelau din pricina cruzimii lui.

Minele date robilor, adică greutatea în argint, în mod alegoric desemnează tot talanţii, posibilităţile omului, darurile sale duhovniceşti primite de la Dumnezeu la naştere. Dar aici toţi robii au primit aceleaşi daruri. Acest lucru trebuie înţeles în sensul că, deşi darurile sunt intelectuale şi fizice, oamenii au talanţi diferiţi (doi, trei, cinci).

Insă darurile duhovniceşti primite la naşterea spirituală, adică la Sfântul Botez, sunt egale pentru toţi - fiind daruri ale Duhului Sfânt. Aceste daruri, acest capital duhovnicesc, după învăţătura Sfântului Serafim, pentru cei ce aşteaptă împărăţia cerurilor, trebuie sporite întru sine în mod constant, prin dobândirea harului Duhului Sfânt. Dacă din pricina leneviei, laşităţii şi păcătoşeniei generale, sunt lăsate fără nici o întrebuinţare, ele se pierd, se nimicesc.

Primul rob care a lucrat şi-a sporit însuşirile duhovniceşti de zece ori, cel de-al doilea, de cinci ori, iar cel de-al treilea, la întrebarea Domnului despre lucrarea minei sale, a răspuns: „Doamne, mina Ta a adus câştig zece mine.” Robii care s-au ostenit din greu în viaţă au primit laudă şi răsplată din partea Domnului: credincioşia întru cele mici a fost răsplătită cu o mare generozitate - ei au intrat „în bucuria Domnului lor”. Insă îndreptăţirea pentru nelucrare a celui de-al treilea rob nu i-a folosit la nimic, şi el şi-a meritat sentinţa aspră: „Luaţi de la el mina şi daţi-o celui ce are zece mine!”, a spus Hristos.

Această poruncă a Mântuitorului despre cei ce nu au şi despre cei ce au este repetată stăruitor în felurite locuri din Evanghelie. Astfel, la Matei sună în acest chip: „Celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua” (Matei 13, 12) şi: „Tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua” (Matei 25, 29). Şi la Luca: „Celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are, şi ce i se pare că are se va lua de la el” {Luca 8, 18), şi în cele din urmă la Marcu: „Căci celui ce are i se va da; dar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua” (Marcu 4, 25).

Când ne gândim la semnificaţia acestei porunci, apare întrebarea: Ce este această antinomie: celui ce nu are i se va lua şi ceea ce are?

Ce este propriu-zis cu omul care nu are? Nu este oare aici o contradicţie? Contradicţia, desigur, nu există dacă luăm în considerare faptul că la naştere fiecare om primeşte de la Dumnezeu, o aşa-zisă bază iniţială de capital. Conştiinţa (Descartes: „Cuget, deci exist”); puterile şi posibilităţile: fizice, sufleteşti şi duhovniceşti, care se manifestă în viaţă, în principal, în minte şi în voia liberă. Acesta este un dat al omului; şi ceea ce este dat ajută la dezvoltarea talantului sau minelor primite pentru a le întoarce Celui Căruia ele îi aparţin - lui Dumnezeu.

Omul care se naşte trupeşte şi duhovniceşte trebuie să se străduiască neîncetat spre a lucra voia Celui Care l-a trimis. A te opri din lucrare atrage pieirea... Dacă o pasăre care se ridică la înălţime încetează să dea din aripi, să se folosească de ele, atunci, fără doar şi poate, cade la pământ şi moare. Tot astfel şi omul care-şi pierde răbdarea aşteptării Domnului său, îngăduindu-şi să lenevească, îşi pierde nu doar cele primite, darurile sale speciale nemaipomenite, ci şi „capitalul fix”, adică înţelepciunea duhovnicească şi voia liberă, care determină conştiinţa de sine şi care sunt o trăsătură distinctivă a măreţiei şi superiorităţii sale faţă de restul naturii.

După ce a pierdut aceasta, el va fi aruncat în întunericul cel mai din afară, lipsindu-se de părtăşia cu veşnica lumină şi cu focul dumnezeiesc.

Dar dacă omul nu se gândeşte la Dumnezeu şi că de la El a primit tot ce are mai valoros în sufletul său, va lucra şi va dobândi mulţime de bogăţii numai pentru el însuşi, atunci nu doar că va pierde talanţii care i-au fost daţi de Dumnezeu, dar va pierde şi ceea ce a considerat că are. Iar binele acumulat în nume propriu şi nu în numele lui Dumnezeu nu-l va mântui. Acest adevăr este confirmat limpede de cuvintele lui Hristos despre pieirea bogatului nemilostiv: „Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi
nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu” (Luca 12, 21). Pilda se încheie cu simbolistica pedepsirii acelora care nu au vrut să primească împărăţia lui Hristos.

Astfel, în aceste pilde despre aşteptare, care sunt, aşa cum am amintit, o introducere în învăţătura despre cea de-a Doua Venire a Fiului Omului şi înfricoşătoarea Judecată, principalul gând ar trebui să fie considerat chemarea Domnului Iisus Hristos la veghere duhovnicească, la nevoinţă şi rugăciune: „Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului” (Matei 25, 13).

Fragment din cartea "Talcuiri la parabolele Mantuitorului. Invataturi de folos pentru toate zilele", Editura De suflet

Cumpara cartea "Tălcuiri la parabolele Mântuitorului"

 

Pe aceeaşi temă

19 Octombrie 2022

Vizualizari: 602

Voteaza:

Pilda despre cei zece robi si cele zece mine 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE