Povete patristice despre rugaciune

Povete patristice despre rugaciune Mareste imaginea.

Lucrarea rugăciunii lui Iisus nu este doar pentru o două, ci durează vreme îndelungată şi pentru mulţi ani, marcă dumnezeiescul Hrisostom. „Căci multă luptă este necesara ca diavolul să fie alungat şi ca Hristos să-Şi facă locaş în noi... Dedicaţi-va rugăciunii, prin urmare, şi aşteptaţi-L pe Domnul, Dumnezeul nostru, pană când îşi va face milă cu noi.

Să nu căutaţi altceva decât mila Domnului, cu inimă smerită şi vrednică de milă. Strigaţi de dimineaţa pană seara şi, dacă e posibil, toata noptea „Doamne, lisuse Hristoase, miluieşte-mă". Şi forţează-ţi mintea să împlinească această lucrare până la moarte. Toţi Părinţii noştri ne dau sfaturi asemănătoare, fiecare în felul său propriu şi cu propriile sale cuvinte, în funcţie de experienţa sa de război şi victorie asupra vrăjmaşului - care este literalmente descurajat şi complet slăbit de neîncetata rugăciune a minţii.

„Fraţilor, pururi respiraţi-L pe Hristos" ne îndeamnă Sf. Antonie cel Mare, Dascălul Pustiei. „Aminteşte-ţi mereu de Dumnezeu şi mintea ta se va face cer“ declara Sf. Nil înţeleptul. Cu cât mai mult se sileşte omul în rugăciune, cu atât mai mult i se curăţă inima, cu atât mai luminată îi este mintea, cu atât ,mai bună îi este starea sa duhovnicească şi cu atât mai mult împărăţia lui Dumnezeu îşi răspândeşte bucuria şi prezenţa înăuntrul omului, care se tace după asemănarea lui Dumnezeu şi pentru care Dumnezeu - omul lisus v-a acoperit toate marginile cerului şi ale pământului cu virtuţile Sale, cu Patima Sa şi cu învierea Sa.

Un om care-şi desensibilizează simţul gustului prin asceză, care-şi înfrânează simţurile de la toate plăcerile lumii şi care stă neclintit până la sfârşit împotriva influenţelor stăpânului acestei lumi, va dobândi aici, în această viaţă, o pregustare a lucrurilor celor bune ale împărăţiei cerurilor: pacea gândurilor, a inimii, şuvoi dulce de lacrimi, răpirea minţii, cunoaşterea tainelor, o supraîmbelşugare a dragostei, vederea lui Dumnezeu, desăvârşirea „pe cât este cu putinţă firii omeneşti". Toate acestea sunt dobândite printr-o sistematica, continuă, permanentă, neînfrântă luptă pentru rugăciunea minţii. Dar pentru ca această meditaţie mentală neîncetată să poată fi auzită de Dumnezeu, un om care se roagă trebuie să împlinească şi îndatoririle monahale (şi, in general, creştine) ale vieţii duhovniceşti, care , la rândul lor, ajută rugăciunea. Cât despre un monah - ucenic, e nevoie din partea acestuia de o ascultare de neclintit faţă de Bătrânul său, care reprezintă modelul i/ibil al vieţii Mântuitorului Hristos.

Cât despre toţi creştinii, este necesar ca ei să-şi orienteze vieţile lor după sfaturile duhovnicilor lor şi să asculte de canoanele Sfintei Biserici Ortodoxe, aşa încât fiecare om să nu se rătăcească pe propriul său drum de dorinţe, aşa precum Sfintele Scripturi ne povăţuiesc să luăm aminte.

Părerea foarte simplă şi plină de înţeles a Awei Viinoos este citată în „Cuvintele de folos ale Părinţilor Pustiei (Pateric): „Ascultare în schimbul ascultării: atunci cand cineva ascultă de Dumnezeu şi Dumnezeu îl ascultă pe unul ca acesta". Iar Avva Isaia elucidează acestea mai pe larg: „Este cu neputinţă ca Dumnezeu să nu-l asculte pe om, dacă acel om nu este nesupus faţă de Dumnezeu; căci El nu este departe de om, ci din cauza voinţei noastre El nu ne ascultă rugăciunea". Dacă te rogi şi nu eşti auzit, să fii sigur că nu eşti pe deplin ascultător. Dacă te rogi noaptea şi nu ai grijă de felul cum te porţi în timpul zilei, este ca şi cum ai construi şi ai distruge în acelaşi timp.

Dacă eşti nepăsător în cele mai mărunţi, cu siguranţă vei sucomba şi vei cădea în cazul lucrurilor importante. Ia aminte la tine însuţi. Dumnezeu nu ne trimite permanent harul Său într-o inimă care nu înalţă un zid împotriva dorinţelor sale, sau într-o minte care nu dă nici un semn că se înfrânează de la rătăcirile sale tară sens. La început Dumnezeu ne dăruieşte Harul Său spre a ne ajuta, pentru a ne trezi, spre a îndulci simţurile sufletului nostru. Dar dacă noi nu cooperăm cu el, harul nu va avea nici un fel de efect şi se va retrage. Pofta vine mâncând şi rugăciunea vine rugându-te. Te afli la ascultare, la lucrul tău? Aminteşte-ţi ce îşi spuneau Sfinţii Părinţi în timp ce lucrau: „Trupule, lucrează ca să poţi fii hrănit; suflete, fii treaz că să poţi fii mântuit“. Rătăceşte cumva mintea? Spune rugăciunea în şoaptă şi nu grăi în deşert, căci îi vei vătăma şi pe alţii, inclusiv pe tine însuţi, prin grâirea în deşert. Avva Filimon spunea: „Mulţi Sfinţi Părinţi au putut vedea îngerii păzindu-i, lucru pentru care ei se îngrădeau cu tăcerea şi nu vorbeau cu nimeni", în loc să-ţi pierzi timpul, spune rugăciunea. Şi cu cât indiferenţa şi apatia vin mai vârtos asupra ta, cu atât mai mult ar trebui să te temi de ameninţarea pe care Domnul a proferat-o către sluga cea vicleană şi leneşă (Mt. 25, 26). Dacă laşi zilele şi nopţile să treacă intr-o nepăsare crescândă, curând vei sfârşi prin a deveni cu totul nepăsător.

Te vei făli tu oare cu nepăsarea ta, în vreme ce alţii vor dobândi cununi pentru truda şi strădaniile lor? Frate, nevoieşte-te puţin în rugăciune şi trezvie şi vei vedea bucuria ţâşnind în inima ta şi lumina mijind pe cerul minţii tale: nu acea bucurie care dispare înainte de a te împărtăşi de ea, ci acea dulce bucurie, asemănătoare cu dulceaţa îngerilor şi lumina cea neînserată a lumii ce va să fie, pe care Hristos, lumina lumii, o va revărsa deasupra ta înainte de a pleca din această lume şi care vine prin rugăciune.

Nu oare aceasta li s-a întâmplat Părinţilor noştri şi nu ni se poate întâmpla acelaşi lucru şi nouă dacă cumva lipsa de credinţă şi nepăsarea nu-l vor împiedica? Bătrânul meu obişnuia să spună: „Trudeşte puţin ca să ţi - L faci pe Dumnezeu dator şi cu timpul si îţi va trimite mult mai mult decât ai trudit sau ai semănat" Dar nu uita cuvintele Sf. Isac Sirul: „Mai întâi diavolul luptă să alunge rugăciunea neîncetată a inimii şi apoi să il convingă pe monah să ignore ceasurile sorocite de rugăciune şi pravila sa de rugăciune care se face cu închinăciuni şi metanii“. Deci, nu luaţi aminte la şoaptele de nepăsare dacă vrei ca Dumnezeu să-ţi acopere greşelile tale, şi tu să le acoperi pe cele ale fratelui şi să compătimeşti cu el la vreme de ispite şi încercări. Nu-l contrazice şi nu-ţi ascunde gândurile de părintele tău duhovnicesc, căci vei trudi toată viaţa în deşert şi rugăciunea ta va rămâne neroditoare. Dacă nu eşti curăţit prin spovedanie sinceră, cum te vei apropia spre a primi prea curatele şi de viaţă făcătoarele lui Hristos Taine? N-ai auzit că ele dau viaţă celor ce se împărtăşesc cu vrednicie şi moarte celor ce le primesc cu nevrednicie? Să nu spui: „Sunt exact ca ceilalţi", căci aceasta este nebunie, iar Judecătorul nu poate fi înşelat. Orice gând care aduce deznădejde şi supărare excesivă este de la diavolul, iar tu trebuie să-l respingi imediat, căci el va întrerupe firul rugăciunii. Orice gând care produce supărare moderată în suflet, amestecată cu bucurie şi lacrimi, este de la Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu nu-l aduce pe om niciodată la deznădejde, ci îl conduce doar la pocăinţă.

AVVA EFREM FILOTHEITUL

COMORI DUHOVNICEŞTI DIN SFÂNTUL MUNTE ATHOS. EDITURA EGUMENITA

Cumpara cartea "COMORI DUHOVNICEŞTI DIN SFÂNTUL MUNTE ATHOS"

 

Pe aceeaşi temă

14 Martie 2017

Vizualizari: 1552

Voteaza:

Povete patristice despre rugaciune 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE