Sa traim si sa inmultim iubirea

Sa traim si sa inmultim iubirea Mareste imaginea.

In Sfânta noastră Biserică este rânduiala ca atunci când se citeşte din Sfânta Evanghelie să se spună şi cuvinte de rugăciune, cuvinte de îndemn la rugăciune, ca să primim învrednicire pentru a asculta Sfânta Evanghelie.

Se spune: „Pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm”. Noi, auzind acest îndemn, răspundem: „Doamne miluieşte”.

Când se citeşte din Sfânta Evanghelie, ni se atrage atenţia că se citeşte un cuvânt care cuprinde înţelepciuni: „inţelepciune drepţi, să ascultăm Sfânta Evanghelie. Pace tuturor”. Ni se mai spune apoi din care dintre cele patru Evanghelii se citeşte şi ni se dă îndemnul: „Să luăm aminte”. Să luăm aminte de câte ori noi înşine citim Sfânta Evanghelie, să luăm aminte de câte ori ascultăm citindu-se Sfânta Evanghelie în biserică, să luăm aminte de câte ori ne vin în minte cuvinte din Sfânta Evanghelie. Să luăm aminte ca să împlinim tot ce putem împlini din ceea ce învăţăm prin citirea, prin ascultarea, prin gândirea Sfintei Evanghelii. Să luăm aminte la cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cuvânt pe care Domnul Hristos l-a prezentat ca fiind cuvânt dătător de viaţă, despre care a spus Domnul Hristos: „ Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece Cuvântul meu de acum se întemeiază pe Sfânta Evanghelie, se întemeiază pe învăţăturile Sfinţilor Apostoli, le întemeiază pe cuvintele Sfinţilor Părinţi.

Cuvântul meu de acum va fi despre iubire, despre cea mai înaltă dintre virtuţi, va fi în legătură cu trăirea şi cu înmulţirea iubirii. Noi avem în sufletul nostru putere iubitoare. Fiecare dintre noi are o putere de a iubi şi fiecare în sufletul lui foloseşte această putere. Unii mai mult, alţii mai puţin, unii cu restrângere, alţii cu lărgime, unii cu dorinţa de a mări iubirea, a-şi înmulţi propria fericire şi a ferici şi pe alţii prin iubire. Sunt foarte multe stări pe care le au oamenii în legătură cu puterea aceasta iubitoare. Dar prea puţin ne gândim că există o poruncă a iubirii şi porunca aceasta ne-a dat-o Dumnezeu.

Este o putere iubitoare în sufletul fiecăruia dintre noi, însă puterea aceasta iubitoare trebuie să fie disciplinată, trebuie să fie rânduită, trebuie să fie trăită după o anumită rânduială. Rânduiala după care trebuie trăită iubirea este cuprinsă în dumnezeiasca Evanghelie, în scrierile Sfinţilor Apostoli, în scrierile Sfinţilor Părinţi şi la aceasta ne va fi luarea aminte.

Cineva care citeşte Sfânta Evanghelie după Matei, citind de la început ajunge foarte curând să citească următoarele cuvinte ale Domnului nostru lisus Hristos în legătură cu iubirea: „Aţi auzit că s ’a zis [celor de demult]; «Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.» Iar Eu vă zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatăimă şi vă prigonesc” (Mt 5, 43-44). Sunt cuvinte care nu s’au mai spus niciodată în lumea aceasta până ce le-a spus Domnul Hristos. Sunt cuvinte pe care le ştim şi noi şi cu care trăim după douăzeci de veacuri de creştinism.

Şi nouă ne vorbeşte Mântuitorul nostru lisus Hristos, cu aceeaşi putere cu care a vorbit celor care l-au ascultat aici pe pământ Evanghelia. Evanghelia aduce cuvintele Domnului nostru lisus Hristos în mintea şi inima noastră, îl aduce pe Domnul Hristos în mijlocul nostru.

Domnul Hristos a spus cândva, referindu-Se la ucenicii Săi: „Cel ce vă primeşte pe voi, pe Mine mă primeşte, iar cel ce se leapădă de voi, de Mine se leapădă ”. La acest cuvânt luând aminte Sfântul Marcu Ascetul, a scris în scrierile sale pe care le avem în Filocalie: „Cel ce primeşte cuvintele Cuvântului lui Dumnezeu, primeşte pe Dumnezeu Cuvântul”. Prin urmare, Domnul Hristos vine în inima noastră cu cuvântul Său din Evanghelie şi ne spune şi nouă ceea ce le-a spus ascultătorilor Săi de acum două mii de ani: „Aţi auzit că s ’a zis [celor de demult]; «Să iubeşti pe aproapele tău - deci pe omul de lângă tine - şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.»” Aşa li s’a spus celor de demult. „Iar Eu vă zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatăimă şi vă prigonesc ”.

Erau cuvinte nemaiauzite, sunt cuvinte pe care le ştim şi noi şi pe care le spunem şi noi, dar în faţa cărora avem o oarecare reţinere. înţelegem să iubeşti pe omul care-ţi face bine, înţelegem să iubeşti pe omul care te ajută, dar să iubeşti pe vrăjmaşii tăi, pe oamenii care-ţi fac rău, pe oamenii care te împiedică în înaintarea ta, să iubeşti pe oamenii care fac ceva ce ţie nu-ţi place, aceasta este ceva neaşteptat. Şi totuşi Domnul Hristos aceasta o cere de la noi şi aceasta o citim în Sfânta Evanghelie. Zice Domnul Hristos că aceasta ni se cere nouă ca să fim fiii Tatălui Celui din ceruri: să urmăm pe Tatăl Cel din Ceruri, despre care spune Domnul Hristos că: „răsare soarele peste cei răi şi peste cei buni ”, fără deosebire, şi „ trimite ploaia peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” .

In sufletul nostru există o putere iubitoare pe care o folosim fără să ne gândim la o poruncă a lui Dumnezeu, căci spune Domnul Hristos: Ce folos puteţi avea dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc pe voi? Aceasta o fac şi cei care nu ştiu de Dumnezeu şi cei care nu cred în Dumnezeu şi păgânii şi neamurile, ori voi, care ştiţi de Dumnezeu, trebuie să faceţi mai multe decât ceea ce vă cere firea. Şi anume: trebuie să iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi pe cei care vă fac rău. Să nu fiţi pomenitori de rău, să fiţi iertători. Şi Domnul Hristos pune în atenţie datoria de a ierta şi în rugăciunea pe care ne-a lăsat-o, rugăciunea Tatăl nostru, în care spune: „Şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri. ”

Aşadar, avem poruncă, nu numai îndemn, nu numai îndrumare, ci poruncă de la Dumnezeu să folosim puterea noastră iubitoare, cât mai bine şi pentru cât mai mulţi oameni, chiar pentru toţi oamenii.

E adevărat că Domnul Hristos ne pune în vedere pe omul de lângă noi, care-l avem lângă noi, nu pe omul care e departe de noi. Iubiţi pe aproapele vostru, pe omul de lângă voi, chiar dacă acesta vă vrea răul, chiar dacă acesta vă duşmăneşte, pentru că aşa vrea Dumnezeu Care „răsare soarele peste cei buni şi peste cei răi ” şi„ trimite ploaia peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi”.

Ca să putem face aceasta trebuie să avem în vedere rugăciunea, binecuvântarea, iertarea. „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc”. Asta-i datoria oricărui creştin. Şi asta-i într’un fel piatra de încercare a legăturii noastre cu Dumnezeu în ceea ce priveşte iubirea.

Mergem mai departe şi găsim tot în Sfânta Evanghelie de la Matei, în capitolul zece, cuvintele spuse de Domnul Hristos: „Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe jiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine.” (Mt 10, 37-38). Prin aceste cuvinte Domnul Hristos nu desfiinţează iubirea faţă de părinţi, iubirea părinţilor faţă de fii, ci Domnul Hristos vrea să înmulţească iubirea. Vrea Domnul Hristos ca mai întâi să-L iubim pe El şi toate ale noastre să le rânduim după iubirea pe care o avem faţa de El.

Cel ce iubeşte pe mama sau pe tata mai mult decât pe Dumnezeu, înseamnă că va face poate şi rele din iubirea faţă de tată sau faţă de mamă, din iubirea faţă de fiu sau faţă de fiică, va îngădui lucruri pe care nu le îngăduie Dumnezeu, dar cel ce-L iubeşte pe Mântuitorul mai presus de orice nu poate să facă un râu şi poate să facă numai bine.

Mai găsim în Sfânta Evanghelie de la Matei şi precizarea că cea mai mare poruncă este „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău, din toată puterea ta şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău, din toată puterea ta, aceasta este cea dintâi poruncă, a zis Domnul Hristos, cea mai mare poruncă, şi a doua asemenea acesteia: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi ”.

Porunca aceasta o găsim în Sfânta Evanghelie de la Matei şi în Sfânta Evanghelie de la Marcu. în Sfânta Evanghelie de la Marcu, e scris că un fariseu L-a întrebat pe Domnul Hristos care este cea dintâi dintre porunci şi Domnul Hristos a răspuns: „Ascultă Israele, Domnul Dumnezeul tău este singurul Domn, să nu ai alt dumnezeu în afară de El Să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta şi din tot cugetul tău şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Şi fariseul, auzind aceste cuvinte, a zis aşa către Domnul Hristos: „Bine ai grăit Invăţătorule, căci unul este Dumnezeu şi a-L iubi pe El mai presus de orice şi a iubi pe aproapele tău ca pe tine însuţi este mai mult decât toate arderile de tot şi toate jertfele”. Şi Domnul Hristos i-a zis acelui om care a înţeles măreţia poruncii: „Nu eşti departe de împărăţia lui Dumnezeu ”. Deci orice om ce înţelege că porunca iubirii trebuie împlinită, orice om care se sileşte să împlinească porunca iubirii, adică nu numai să iubească la măsurile lui şi după puterea lui, ci să fie conştient că e dator să iubească şi când nu iubeşte, că trebuie să-l iubească pe aproapele său pentru că aşa vrea Dumnezeu, acela nu-i departe de împărăţia lui Dumnezeu. Dar departe este de împărăţia lui Dumnezeu acela care nu-i preocupat de împlinirea poruncii pe care i-a dat-o Dumnezeu şi care e cea mai mare poruncă.

Bineînţeles că porunca iubirii este o poruncă cuprinzătoare. Cine iubeşte pe Dumnezeu împlineşte poruncile Lui. Aşa-i scris în Sfânta Evanghelie de la loan, că a zis Domnul Hristos: „Cel ce împlineşte poruncile Mele, acela este care Mă iubeşte şi-L voi iubi şi Mă voi arăta lui ”. Iar Sfântul Marcu Ascetul în Filocalie are cuvântul că Hristos este ascuns în poruncile Sale şi se descoperă pentru omul care împlineşte poruncile.

Trebuie să recunoaştem că, deşi arătăm iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni în vreun fel sau altul, totuşi nu suntem destul de cu luare-aminte la împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Nu ne gândim la iubire ca la un lucru pe care-l vrea Dumnezeu, împlinim iubirea după priceperea noastră, după gândirea noastră, după cum ne vine nouă, fără să ne gândim la o rânduială în iubire. Lucrurile merg aşa, cam ca de la sine. Sunt oameni care nu se gândesc la Dumnezeu şi totuşi îşi arată puterea iubitoare, dar asta nu înseamnă să împlineşti porunca lui Dumnezeu. Porunca lui Dumnezeu o împlineşti atunci când te gândeşti că trebuie să faci mai multe decât faci, că eşti dator cu iubirea, că eşti dator cu iubire chiar şi acolo unde ai porniri spre ură, când te gândeşti că trebuie să fii statornic în iubire, că trebuie să ceri ajutorul lui Dumnezeu, să faci mai mult decât ai făcut până în clipa de faţă, să ceri de la Dumnezeu puterea de a iubi aşa cum ceri de la Dumnezeu înmulţirea credinţei.

Ucenicii Domnului nostru Iisus Hristos au zis către Mântuitorul Hristos: „ Dă-ne mai multă credinţă ”. Au cerut mai multă credinţă. Tot aşa trebuie să cerem şi noi: „Doamne, dă-mi mai multă credinţă”; „Doamne, dă-mi mai multă iubire. Dă-ne putere iubitoare, dă-ne statornicie în iubire. Aceasta spre lauda Ta şi spre folosul nostru şi spre folosul celor din jurul nostru”.

In Sfânta Evanghelie de la loan, citim cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos: „Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul ” (In 15, 17). Deci, Domnul Hristos ne porunceşte, nu numai ne îndrumcază, ne îndeamnă, ne atrage atenţia, ci ne porunceşte. Ne porunceşte să avem iubire, să fofosim puterea noastră iubitoare, ne porunceşte să ne iubim unii pe alţii. Şi zice Domnul Hristos: „Să vă iubiţi unii pe alţii, precum Eu v-am iubit pe voi ”.

In Sfânta Evanghelie de la Matei, în legătură cu iubirea faţă de vrăjmaşi, citim cuvintele: „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel din ceruri desăvârşit este”. Ce înseamnă asta, să fii desăvârşit? Să faci tot ce poţi face ca să împlineşti voia lui Dumnezeu, să ajungi Ia deplinătate, să ajungi Ia perfecţiune, să nu te mulţumeşti cu puţin. Să faci întotdeauna ceva mai mult, să doreşti mai mult, să cauţi să te depăşeşti şi să te dăruieşti. Cum zicea un părinte care mi-a fost mie îndrumător, Părintele Serafim Popescu, Dumnezeu să-l odihnească, care mi-a spus la o spovedanie: „Să te depăşeşti şi să te dăruieşti”. Nu mi-a spus în ce să mă depăşesc, nici cum să mă dăruiesc, dar mi-a spus cuvântul acesta şi m’am gândit singur că, dat fiind faptul că Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Galateni zice: „în Hristos nici tăierea împrejur nu preţuieşte nimic, nici netăierea împrejur, ci credinţa lucrătoare în iubire”, m’am gândit că e vorba de depăşire în credinţă şi dăruire în iubire.

In Epistola întâi către Corinteni, capitolul 13, Sfântul Apostol Pavel atrage atenţia că cea mai mare dintre harisme, cel mai mare dintre darurile duhovniceşti, este să ai iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni şi spune: „ Vă arăt vouă o cale care este mai presus de orice altă cale: toate limbile îngereşti şi lumeşti de le-aş vorbi, dacă nu am dragoste m-amfăcut aramă sunătoare şi chimval răsunător”. Deci, înseamnă că sunt superficial, trăiesc viaţa numai pe deasupra, dacă nu am iubire. „ Şi dar proorocesc de aş avea, şi tainele toate de le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, dacă nu am dragoste, nimic nu-mi foloseşte. Şi de-aş avea credinţă atât de multă încât să mut şi munţii, dacă nu am dragoste nimic nu sunt. Şi toată averea mea de-aş face >o milostenie şi trupul de mi l-aş da să piară, dacă nu am dragoste, nimic nu-mi foloseşte. ” Şi Sfântul Apostol Pavel atrage atenţia că iubirea este un dar de la Dumnezeu, dar este şi o lucrare a omului. Iubirea le depăşeşte pe toate, le covârşeşte pe toate. Toate, în faţa iubirii, rămân cumva în urmă. Având în vedere iubirea faţă de oameni, asta înseamnă să iubeşti: să-l îndrăgeşti, să-ţi fie drag, şi dacă nu ţi-e drag să fii nemulţumit, că încă n'ai ajuns unde trebuie să ajungi: să-ţi fie drag omul de lângă tine.

Zice Sfântul Apostol Pavel în continuare, arătând ce lucruri bune cuprinde iubirea: „Dragostea rabdă îndelung, dragostea este plină de bunătate, dragostea nu ştie de pizmă, nu se laudă, nu se trufeşte ”. Sunt cinci lucruri bune pe care le gândeşte Sfântul Apostol Pavel în legătură cu dragostea. Dragostea rabdă îndelung, este îndelung răbdătoare, suportă tot ce-i de suportat, nu se împotriveşte. Dragostea e plină de bunătate. Nu poţi să ai iubire şi să fii rău. Dacă ai bunătate e nădejde să ai şi iubire, pentru că bunătatea se cuprinde în iiibire şi atunci unde nu e bunătate nu e nici iubire. Deci, dragostea este plină de bunătate. Dragostea nu ştie de invidie, nu ştie de pizmă, nu ştie de nemulţumire pentru binele altuia. Nu se laudă, nu se trufeşte. Şi mai departe zice Sfântul Apostol Pavel: ,,Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu pune la socoteală răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. ”

Un om care îl iubeşte pe Dumnezeu şi îl iubeşte pe omul de lângă el, iubeşte pe toţi oamenii, acela nu se poartă cu necuviinţă, este un om cuviincios, politicos, nu caută ale sale sau nu caută numai ale sale, ci caută şi ale altuia, se gândeşte şi la binele altuia.

Fac aici o paranteză, un ocoliş, cum îmi place să spun: în istorisirea Sfinţilor Evanghelişti despre înmulţirea pâinilor, este scris în Sfintele Evanghelii că ucenicii Domnului Hristos, văzând că mulţimea are trebuinţă de hrană şi bineînţeles neştiind ce ar putea face Domnul ca să le dea hrană, au zis către Domnul Hristos: „Dă drumul oamenilor să se ducă prin satele din apropiere să-şi cumpere hrană, să-şi cumpere de mâncare Domnul Hristos a zis: „Nu au trebuinţă să se ducă ei, daţi-le voi să mănânce”. Cuvintele acestea sunt cuvinte pe care noi le-am putea socoti ocazionale, şi au fost ocazionale, dar sunt cuvinte de îndrumare, cuvinte care au rămas, au ajuns până la noi şi pe care le ştim şi noi. Ele sunt un principiu de viaţă. „Daţi-le voi să mănânce”. Ce înseamnă aceasta? Inseamnă că Domnul Hristos i-a obligat pe ucenicii Săi să se gândească ce ar putea face ei pentru oamenii care aveau trebuinţa, nu ce ar putea face oamenii aceia fără ei. Deci, Domnul Hristos ne dă nouă prin aceasta o îndrumare. în primul rând, să nu ne gândim ce pot face oamenii tară noi, ci să ne gândim ce am putea face noi pentru oameni. Iubirea obligă, iubirea angajează în felul acesta, îţi dă un gând, gândul de-a face ceva, nu gândul de a-l lăsa pe om să se descurce fără tine, ci gândul de a face tu pentru el ceva.

Gândul acesta îl cuprinde neapărat iubirea, şi pentru că îl cuprinde, trebuie să-l avem şi noi în vedere pentru situaţiile din jurul nostru. Mereu să ne gândim nu ce poate face omul fără noi, ci ce poate face omul împreună cu noi, sau ce putem face noi pentru omul de lângă noi. Deci, dragostea, care e plină de bunătate, se revarsă şi prin aceasta, prin grija de omul de lângă tine. Dragostea nu caută numai ale sale, ci caută şi ale altuia; nu se aprind de mânie, unde-i mânie să ştiţi că nu-i iubire. Oricât s’ar crede cineva de înaintat în viaţa duhovnicească, dacă se mânie, nu manifestă iubire, ci manifestă neiubire. Poate nu totdeauna ură sau nu totdeauna gând de răzbunare, dar în orice caz, unjxn care are iubire, acela nu poate să aibă nici gând de răzbunare, nici gând de ură, nici gând de răutate, nici porniri de rpânie. Nu se aprinde de mânie, nu pune la socoteală răul. Răul care l-a pătimit de la cineva nu-1 pune la socoteală, îl uită. Un părinte duhovnicesc, Sfântul Isidor Pelusiotul spune: „Răul să-l scrii pe apă”. Aţi încercat vreodată să scrieţi pe apă? Cred că n’aţi încercat, dar dacă încercaţi, încercaţi degeaba, că nu se poate scrie pe apă. Ce vrea Sfanţul Isidor Pelusiotul să spună prin cuvintele: „Răul să-l scrii pe apă”? Vrea să spună să treci cu vederea răul, să astupi izvoarele răului, să nu te mai gândeşti niciodată la vreun rău pe care ţi l-a făcut cineva.

Deci, dragostea nu se aprinde de mânie, nu pune la suflet, nu pune la socoteală răul. Sfanţul Ioan Scărarul, vorbind despre pomenirea de rău, spune că este „păcat neîncetat, fărădelege neadormită, cui înfipt în suflet, rugina sufletului, viennele minţii”. De ce? Pentru că scurmă la fericirea omului, scunnă la liniştea omului, e scris chiar în Pateric că: „Cel care-i pomenitor de rău, ori de mănâncă, ori de bea, ori de doarme, ori de altceva face, cade, în rugină se mănâncă”. Iubirea nu are şi nu poate avea aşa ceva în sine.

Mai departe. Dragostea care nu se aprinde de mânie şi nu pune la socoteală răul, nu se bucură de nedreptate, nu face nedreptate, nu e de acord cu ea, ci se bucură de adevăr. „ Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea niciodată nu cade. ” Să ne mai gândim la un text din Sfântul Apostol Pavel, cuprins în Epistola către Galateni: „Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea poftelor”, şi zice Sfântul Apostol Pavel că „ împotriva unora ca acestea nu există lege ”.

Sfântul Apostol Pavel alcătuieşte lista aceasta după importanţa celor pe care le pomeneşte. începe cu dragostea, dar urcuşul duhovnicesc spre dragoste începe cu înfrânarea poftelor, cu blândeţea, cu credinţa, cu facerea de bine. La mijloc este bunătatea, după aceea vin îndelung-răbdarea, apoi pacea, bucuria şi iubirea.

In Epistola către Galateni, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să înlăturăm din sufletele noastre toate răutăţile, toate păcatele câte ştim noi că le avem. El pomeneşte unsprezece păcate în special, şi anume: „ Omorâţi mădularele voastre de pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea, zgârcenia sau lăcomia care este închinarea la idoli”. Şi mai departe: „Lepădaţi şi voi toate acestea, mânia, iuţimea, defăimarea, cuvântul de ruşine din gura voastră”. Mai zice Sfântul Apostol Pavel să lepădăm şi minciuna, şi apoi spune cu ce anume să ne întărim sufletele: „Imbrăcaţi-vă ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi preaiubiţi cu îndurările lor, cu bunătate, blândeţe, smerenie, cu îndelungă răbdare. Dacă are cineva ceva împotriva cuiva, precum Hristos v-a iertat, asemenea iertaţi şi voi.” Şi adaugă Sfântul Apostol Pavel: „Peste toate acestea îmbrăcaţi-vă cu iubirea care este legătura desăvârşirii şi pacea lui Hristos care covârşeşte toată mintea, să sălăşluiască în sufletele noastre. ”

Dacă ştim lucrurile acestea ştim cum să înmulţim iubirea şi din noi şi din lumea aceasta. De ce totuşi în lumea aceasta este prea puţină iubire? De ce este ură, de ce este răzvrătire, de ce este gând de răzbunare, de ce este răutate? De ce toate astea?

Pentru că nu ţinem seamă de Dumnezeu. Dacă am ţine seama de Dumnezeu toate acestea ar dispărea din viaţa noastră, din sufletele noastre, din trăirile noastre, dintre noi. In Pateric se spune, de pildă, că erau doi părinţi care se înţelegeau foarte bine unul cu altul. La un moment dat îi vine în minte unuia şi zice către celălalt: „Hai să ne certăm şi noi cum se ceartă oamenii din lume”. Celălalt a zis: „Bine, dar eu nu mă ştiu certa.” Şi părintele zice: „Hai, că te învăţ. Punem între noi o cărămidă şi unul zice: Cărămida asta e a mea, celălalt zice: Nu-i a ta, că-i a mea, şi din asta se face porneală”. Asta a fost o ceartă regizată, aşa că n’a ieşit până la urmă, pentru că cel care a zis întâi: „Cărămida asta e a mea”, a auzit de la celălalt: „Dacă-i a ta, ia-o şi te du cu ea cu tot.” Şi s’a sfârşit cearta.

De ce la noi nu se întâmplă aşa? Nu se întâmplă aşa, pentru că noi nu ţinem seamă de cele bune, pentru că trăim o viaţă întâmplătoare. N-am ajuns la măsura aceea ca să avem atâta bunătate încât să nu mai ştim ce e răutatea.

Este un părinte din cei de demult în Pateric. Se spune că era aşa de bun încât din multa bunătate nu mai ştia ce este răutatea, nici nu mai o presupunea. Noi, însă, avem viaţă amestecată. La noi la mănăstire a fost un părinte, Dumnezeu să-l odihnească, un ţăran care s’a făcut călugăr la bătrâneţe şi avea o vorbă care mie mi-a plăcut foarte mult. Zicea: „Dragă, pe om dacă-l cauţi de bun, bun îl găseşti, dacă-l cauţi de rău, şi rău îl găseşti”. Şi aşa este.

Tot în Pateric se spune în legătură cu Cuviosul Macarie: „Cu cuvânt bun şi pe cel rău îl faci bun şi cu cuvânt rău şi pe cel bun îl faci rău”. Pentru că aşa suntem noi. Noi care nu ţinem seama de porunca iubirii, care ştim că porunca cea mai mare e porunca iubirii, ne întrebăm de ce oare totuşi nu avem destulă iubire, de ce nu suntem angajaţi prin iubire, de ce stăm nepăsători faţă de omul de lângă noi, de ce nu intervenim cu ceea ce putem şă intervenim. Pentru că nu avem iubire. Şi de ce nu avem iubire, ne spune Domnul Hristos: „Din pricina înmulţirii fărădelegilor iubirea multora se va răci.

Domnul Hristos, Care ne-a dat atâtea lucruri bune, ne cere totuşi ceva. Ne cere să împlinim poruncile Lui şi aceasta pentru binele nostru.

Sfântul Simeon cel Nou Teologul spunea: „Cel ce păzeşte poruncile, nu numai el păzeşte poruncile, ci şi poruncile îl păzesc pe el ”

Cuvintele Domnului Iisus Hristos adresate unui învăţător de lege care L-a întrebat pe Hristos: „Cine este aproapele meu?” sunt în acest sens elocvente. Domnul Iisus a răspuns şi a spus pilda Samarineanului milostiv din care să înţeleagă că aproapele nostru este orice om care are trebuinţă de noi şi prin care putem să înaintăm şi noi sufleteşte.La Judecata de Apoi vom fi întrebaţi cum ne-am purtat faţă de omul de lângă noi şi vom ti binecuvântaţi ai Tatălui ceresc numai dacă am făcut bine omului de lângă noi.

Toate lucrurile acestea este bine să le avem în vedere. Domnul a spus omului aceluia căruia i-a spus pilda Samarineanului milostiv (samarinean care a dat ceva din prisosul lui, nu din necesarul lui, ci din prisosul lui): „Du- te şi fa şi tu asemenea”. Ajută pe omul acela care are nevoie de ajutorul tău, fa ceva pentru acela care e trimis de Dumnezeu şi prin care creşti şi tu.

„Din pricina înmulţirii fărădelegilor, iubirea multora se va răci". Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne întărească El, să ne dea El gândurile care înmulţesc iubirea, să înlăturăm din sufletul nostru tot ce se împotriveşte iubirii. Să avem conştiinţa că numai atunci când iubim pe cineva cu adevărat îl purtăm în noi, îl aducem de afară înăuntru, în inima noastră. Doar atunci când ne comportăm faţă de el cum ne comportăm faţă de noi înşine.

Noi suntem tare duplicitari, tare vicleni, îa porunca iubirii. Ducem o viaţă mai mult întâmplătoare decât o viaţă rânduită, preferăm să ducem o viaţă aşa cum ne vine decât o viaţă sub nişte rânduieli ale lui Dumnezeu. Trăim uneori viaţa religioasă într’un fel în absenţa lui Dumnezeu, ca şi când noi am avea o viaţă a noastră aici pe pământ, şi Dumnezeu ar fi undeva departe. Dar să ştiţi că Dumnezeu este cu noi, Dumnezeu este lângă noi, este în noi, Dumnezeu ne iubeşte. Un părinte de aici, de la noi, de la mănăstire de la Sâmbăta, Părintele Arsenie Boca, spunea că: „Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.” Dumnezeu este Tatăl nostru, Dumnezeu este iubirea. Dumnezeu ne cheamă, ne sfinţeşte, ne miluieşte, Dumnezeu e bun şi iubitor de oameni. Şi noi trebuie să fim iubitori de oameni. Dumnezeu este bun şi milostiv cu oamenii, şi noi trebuie să fim buni şi milostivi cu oamenii. Dumnezeu are ca lucrare să ne miluiască şi să ne mântuiască, şi noi trebuie să avem iubire pentru omul de lângă noi, să-l miluim cu lucrarea şi să-l ajutăm la mântuire. Dumnezeu este Dumnezeul milei şi al îndurărilor şi al iubirii, şi noi trebuie să fim oameni cu iubire şi cu milostenie şi cu îndurare.

Cât ar trebui să ne gândim la astfel de lucruri, pentru că mai ales iubirea este fericire. Vrei să fii fericit, atunci să fii lucrător de iubire şi ai bucuria pe care o dă Dumnezeu celor ce îl iubesc pe El. Să ne gândim mai mult la Dumnezeu, să ne gândim mai mult la datoria de a-L iubi pe Dumnezeu şi pe omul de lângă noi. Să ne gândim mai mult că Dumnezeu este iubire şi că Şi-a arătat iubirea Sa faţă de noi. Să ne arătăm şi noi recunoştinţa faţă de Dumnezeu, să ne înmulţim iubirea, să o trăim, să adăugăm la iubirea de până acum o iubire mai mare, mai puternică. In felul acesta înmulţim iubirea, înmulţim şi fericirea noastră şi fericirea altora.

ARHIMANDRIT TEOFIL PARAIAN MĂNĂSTIREA BRÂNCOVEANU (SÂMBĂTA DE SUS) 29 NOIEMBRIE 2001

Fragment din cartea "Iisus Hristos arhiereul cel vesnic. Duhovnici vorbind tinerilor", Editura Renasterea

Cumpara cartea "Iisus Hristos arhiereul cel vesnic. Duhovnici vorbind tinerilor"

 

 

Pe aceeaşi temă

22 Ianuarie 2021

Vizualizari: 394

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

iubirea dragostea

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE