Isihasmul, arta liniştirii, este inima monahismului ortodox din perioada Părinţilor pustiei până în zilele noastre, iar practica rostirii Rugăciunii lui Iisus în linişte este, potrivit Sfântului Simeon al Tesalonicului, necesară pentru toată lumea, „preoţi, monahi şi mireni"189. Sau, aşa cum se exprimă Sfântul Grigorie Palama, plin de emfază: „Fiecare creştin trebuie să se nevoiască la rugăciune şi să se roage neîncetat, după cum Apostolul Pavel le porunceşte tuturor creştinilor să se roage fără încetare"190. Desigur, monahii şi părinţii duhovniceşti din mănăstire au condiţii deosebit de favorabile rugăciunii minţii (noetice), dar important pentru acest capitol este că părinţii duhovniceşti din mănăstire se pot baza pe această experienţă şi o pot împărtăşi fiilor lor duhovniceşti în Taina Mărturisirii pentru zidirea, vindecarea şi desăvârşirea în Hristos a celor din urmă.

Incurajându-şi fiii duhovniceşti să cultive un duh isihast, părinţii duhovniceşti din mănăstire îndrumă cu uşurinţă atenţia credinciosului direct către rădăcina urcuşului duhovnicesc sau a stagnării: pocăinţa, trezvia asupra gândurilor şi unirea cu Hristos în rugăciune. Aceste trei aspecte fundamentale ale unui mod de viaţă isihast sunt, de asemenea, elemente fundamentale în Taina Mărturisirii. Este uimitor cât de uşor pot fi transpuse descrierile isihasmului în imagini ale Sfintei Spovedanii. De exemplu, Sfântul Teolipt al Filadelfiei scrie: „Când mintea, cuvântul şi duhul se închină înaintea lui Dumnezeu, prima prin atenţie, al doilea prin chemare şi al treilea prin pocăinţă şi iubire, întregul vostru sine lăuntric slujeşte [leitourgei] lui Dumnezeu"191. Această structură duhovnicească a rugăciunii isihaste poate descrie, de asemenea, structura duhovnicească a persoanei care se mărturiseşte. Credinciosul se pregăteşte pentru Spovedanie îndreptându-şi atenţia celei mai înalte părţi a sufletului său, mintea, către viaţa în Hristos; se mărturiseşte utilizând darul vorbirii, cuvântul, prin care descrie unde şi cum a rătăcit; în cele din urmă, el investeşte cele mai înalţe şi unificatoare simţiri ale sufletului, duhul său, în mărturisire, pocăindu-se pentru trecut, o pocăinţă intensificată de iubirea sa pentru Dumnezeu.

Sfântul Vasile cel Mare scria: „Liniştea este începutul curăţirii sufletului"192. Acea linişte - care, pentru Sfântul episcop al Cezareei, înseamnă abţinerea de la vorbe deşarte, oprirea privirii rătăcitoare şi îndreptarea atenţiei spre lăuntru şi apoi spre Dumnezeu - nu numai că poate păzi pe credincios de multe păcate, dar, de asemenea, poate oferi conştientizarea „venirii în sine"193 a fiului risipitor, care este o condiţie esenţială pentru mărturisire. Această „atenţie sporită luminează cu strălucire mintea [dianoia]194, astfel încât credinciosul este capabil să gândească mai clar, fiind smerit acum nu doar de cât de mult a rătăcit, ci şi întrucât este capabil să „guste şi să vadă că bun este Domnul"195.

Pe lângă paza generală a simţurilor, isihaştii se cercetează de asemenea zilnic. Astfel, Sfântul Grigorie Sinaitul ne sfătuieşte să „mărturisim zilnic în minte toate căderile noastre înaintea Lui"196, în timp ce Sfântul Isaia Pustnicul ne recomandă: „Cercetează-te zilnic în faţa lui Dumnezeu şi descoperă ce patimă se află în inima ta. Alung-o şi scapă astfel de judecata Lui"197. Este de remarcat faptul că isihastul nu examinează numai ce a greşit cu gândul, cu cuvântul şi cu fapta, ci analizează şi ce patimi şi înclinaţii spre păcat sunt încă prezente şi active în inima sa. Această cercetare poate aduce multă smerenie pentru că, văzându-şi neputinţa de a stăpâni înclinaţiile inimii, isihastul se consideră „cel mai mare păcătos"198 şi îşi dă seama că trebuie să se bazeze complet pe Hristos, chemând cu smerenie şi răbdare numele Domnului199.

Părintele duhovnicesc din mănăstire va recomanda în mod firesc fiilor săi duhovniceşti să adopte practica isihastă a cercetării zilnice a conştiinţei. Această practică nu numai că sporeşte dorinţa plină de rugăciune a credinciosului de a se uni cu Hristos, ci îi oferă şi o imagine completă şi onestă a stării sale lăuntrice. Dacă cercetarea conştiinţei ar avea loc doar înainte de Spovedanie, s-ar uita multe, scăzând astfel cunoaşterea de sine, precum şi smerenia şi pocăinţa pe care o aduce această cunoaştere. Conştiinţa de sine isihastă este, prin definiţie, continuă şi neîncetată, nepermiţând lâncezelii duhovniceşti a uitării să stingă focul pocăinţei.

Ştiinţa sau cunoaşterea exactă a propriilor gânduri [logismoi], trăiri şi deprinderi este de fapt o definiţie a liniştii200. Această cunoaştere aducătoare de smerenie nu numai că aduce pace în suflet, eliberându-l de iluzii autoînşelătoare, ci şi determină sufletul să se întoarcă la Hristos pentru ajutor în dobândirea gândurilor luminoase, a sentimentelor de iubire şi a deprinderilor plăcute lui Dumnezeu. Pentru isihast, există şi o ierarhie a preocupărilor în ceea ce priveşte conştiinţa. Sfântul Simeon Noul Teolog îi oferă isihastului următoarele sfaturi: „Păstrează-ţi conştiinţa curată în trei privinţe: mai întâi, cu privire la Dumnezeu, în al doilea rând, cu privire la părintele duhovnicesc şi, în al treilea rând, cu privire la ceilalţi oameni şi lucruri materiale"201. Acest lucru este deosebit de important pentru Taina Spovedaniei. Uneori, oamenii vin la Spovedanie tulburaţi pentru că au întrebuinţat în mod greşit bunurile ori s-au certat cu cei dragi, dar sunt mult mai puţin îngrijoraţi de ignorarea sfatului părintelui lor duhovnicesc sau, cel mai important, de modul în care comportamentul lor reflectă lipsa de dragoste pentru Dumnezeu. Isihaştii afirmă clar: relaţia noastră cu Hristos trebuie să fie cea mai importantă relaţie din viaţa noastră, dacă dorim să experimentăm pe deplin vindecarea şi transformarea duhovnicească oferite de Taina Sfintei Spovedanii. O astfel de atitudine isihastă face ca chemarea numelui Domnului, respectarea poruncilor lui Dumnezeu şi imitarea exemplului lui Hristos să fie la fel de fireşti ca oferirea unui zâmbet unei persoane dragi nouă.

Pe lângă cercetarea zilnică a conştiinţei, isihaştii se străduiesc, de asemenea, să păstreze conştientizarea continuă atât a gândurilor care le străbat mintea, cât şi a măsurii cu care se înrădăcinează acestea în inimă. „Prinderea şi oprirea permanentă a gândurilor la intrarea inimii"202 necesită nevoinţa minţii şi linişte interioară. înseamnă să recunoşti gândurile ca fiind distincte de sine de îndată ce apar la orizontul conştiinţei şi să nu permiţi inimii să accepte aceste gânduri fără a le cerceta, „respingând orice îţi vine în minte [dianoia], care împiedică urcuşul către Dumnezeu"203. In cele din urmă, credinciosul învaţă să-şi păzească inima, iar inima se linişteşte204. în ceea ce priveşte gândurile, acestea devin mai puţin încărcate emoţional, ceea ce înseamnă că sunt mai puţin ispititoare şi înşelătoare. Această stare de conştientizare şi trezvie îi permite credinciosului să înceapă să înţeleagă semnificaţia fiecărui moment ca o oportunitate de a se uni cu Dumnezeu sau ca un prilej de cădere. Este o înţelegere aducătoare de smerenie, care îl face pe credincios mai atent şi mai recunoscător.

Desigur, ceea ce face ca acest lucru să fie mai mult decât o stare de alertă a conştiinţei înălţate este păstrarea continuă a amintirii lui Dumnezeu în fundalul şi în prim-planul a tot ceea ce se petrece în minte. Ceea ce face posibilă o astfel de amintire atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu este, de fapt, starea inimii, esenţială pentru o mărturisire bună, şi anume starea de „pocăinţă permanentă"205. Sfântul Nicodim defineşte această pocăinţă ca o durere care cuprinde cu totul inima, nu doar mişcându-l pe credincios să plângă şi să suspine de supărare pentru păcate, ci şi, cel mai important, întărindu-i voia cu o ură desăvârşită faţă de păcat şi aprinzându-i dorinţa cu o iubire atotmistuitoare pentru Hristos206. Cu alte cuvinte, trăirile duhovniceşti care însufleţesc practica rugăciunii minţii sunt aceleaşi trăiri care fac posibilă o mărturisire din inimă şi o viaţă virtuoasă.

Iisus Hristos - „Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, începutul şi Sfârşitul"207 - este chiar inima şi suflarea isihasmului în toate sensurile posibile. Numele Său măreţ, prezenţa Sa iubitoare şi smerită, care revarsă milostivire asupra păcătoşilor, este singurul gând pe care inima îl îmbrăţişează pe deplin, îl acceptă cu bucurie şi îl cultivă activ cu fiecare suflare208. Chemând Numele Domnului, credinciosul începe să înţeleagă folosul de a ţine la distanţă celelalte gânduri209, precum şi primejdiile distracţiei şi curiozităţii210, întrucât prezenţa lui Hristos este cea care poate face ca cel căzut să se ridice, bolnavul să se însănătoşească şi păcătosul să devină sfânt. Potrivit Sfinţilor Părinţi, gândul simplu, dar atotputernic, cuprins de cuvintele: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă", poate tămădui cauzele gândurilor rele prin întoarcerea sufletului spre Hristos211. După cum spune Sfântul Diadoh al Foticeii, „când mintea [dianoia] se concentrează în mod direct asupra acestui Nume, atunci putem simţi pe deplin cum Numele arde toată murdăria care acoperă suprafaţa sufletului"212.

Părinţii recomandă rostirea rugăciunii - „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă" - în toată vremea, în timp ce lucrăm, în timp ce ne odihnim, în forfota zilei şi în liniştea nopţii. Unii asceţi sugerează rostirea rugăciunii în minte; alţii sfătuiesc rostirea cuvintelor cu voce tare; şi mai există o categorie care îl îndeamnă pe credincios să se roage în ambele moduri213. Pe măsură ce practica rostirii rugăciunii devine o obişnuinţă, venirea la Spovedanie devine o extensie naturală a rugăciunii. Pentru cel ce rosteşte încontinuu: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă", cuvintele: „Părinte, am păcătuit" ies la suprafaţă în mod spontan atunci când vine vremea pentru Spovedanie. Şi pe măsură ce rugăciunea se adânceşte în inimă, se adânceşte în cadrul Sfintei Spovedanii şi conştiinţa de a te afla plin de păcate la picioarele lui Hristos.

De fapt, rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă" exprimă în mod perfect etosul Tainei Spovedaniei în care credinciosul îşi mărturiseşte nevoia de milostivirea lui Hristos şi apoi primeşte această milostivire prin iertarea păcatelor. Isihasmul este, din fire, în mod fundamental hristocentric. Şi, la fel, este şi o Spovedanie bună. Spovedania nu se referă doar la mine şi la păcatele mele, la mine şi la problemele mele, la mine şi la ego-ul meu. Este vorba despre Mântuitorul meu ; împotriva Căruia am păcătuit, Izbăvitorul meu, Care îmi dă mereu nădejde şi Domnul meu, Căruia doresc să-I slujesc de acum înainte ca Stăpân al vieţii mele. In prezenţa Sa, tot amestecul şi confuzia din jurul păcatelor mele sunt înlăturate în transparenţa simplă a iubirii Sale iertătoare. Rugăciunea minţii exprimă, mai presus de toate, „iubirea pentru Dumnezeu, cea dintâi dintre virtuţi"214, energia divină care îi atrage pe oameni la Spovedanie şi care este experimentată atunci când este acordată iertarea de păcate şi care îi motivează să se străduiască şi mai mult să fie bineplăcuţi lui Dumnezeu atunci când pleacă să înfrunte lumea.

In plus, practica isihastă a rugăciunii îl ajută pe fiul duhovnicesc să-şi însuşească sfaturile părintelui său duhovnicesc, asigurând un sol bun care poate aduce roade însutit. Rugăciunea devine, aşadar, „născătoare de fulger, aruncătoare de lumină şi purtătoare de foc"215, trezind sufletul cu măreţia strălucirii lui Dumnezeu, luminându-l cu înţelepciunea discernământului şi înflăcărându-l cu râvnă pentru a „îndura toate lucrurile", astfel încât să „aibă parte de mântuirea care este întru Hristos Iisus şi de slava veşnică"216. Astfel, îndrumându-i pe fiii săi duhovniceşti să cultive un duh isihast, părintele duhovnicesc din mănăstire îşi conduce fiii duhovniceşti într-un loc sigur şi de împrospătare. Când „rugăciunea nu cedează în faţa vrăjmaşului, acolo este lăcaşul lui Dumnezeu, cerul inimii în care nici o oaste diavolească nu îndrăzneşte să se împotrivească, întrucât Dumnezeu locuieşte în acel loc"217. Şi astfel, fiul duhovnicesc, având acum cugetul isihast, dobândeşte „pacea unui suflet liber şi vesel", fiind „odihnit fără efort chiar şi în mari nevoinţe [aponos en ponois megalois anapausis]"218.

Episcopul Alexis Trader

Fragment din cartea "Cuvinte in Duhul - perspective pastorale despre Taina Spovedaniei", Editura Doxologia

Cumpara cartea "Cuvinte in Duhul - perspective pastorale despre Taina Spovedaniei"

Note:
189 Sfântul Simeon al Tesalonicului, Cum cd toţi creştinii: preoţii, monahii şi mirenii, sunt datori să se roage în Numele lui Iisus, după putere 297 (PG 155.548bc) [trad. rom.: în Filocalia de la Prodromul, vol. 2, Editura Universalia, Bucureşti, 2001, p. 504].
190 Sfântul Grigorie Palama, Că toţi creştinii îndeobşte trebuie să se roage neîncetat, în Philokalia, Astir, Atena, 1973, 5, p. 107 (ediţia grecească, indisponibilă în limba engleză) [trad. rom.: în Filocalia, vol. 8, traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, EIBMBOR, Bucureşti, 1979, p. 546].
191 Sfântul Teolipt al Filadelfiei, Cuvânt despre lucrarea cea ascunsă întru Hristos v (PG 143.389bc) [trad. rom.: Cuvânt despre ostenelile vieţii călugăreşti, în Filocalia, voi. 7,p. 67].
192 Sfântul Vasile cel Mare, Epistole 2.2 (PG 32.228a) [trad. rom.: în colecţia „Părinţi şi scriitori bisericeşti" (PSB), vol. 12, traducere, introducere, note şi indici de Pr. Prof. Dr. Constantin Comiţescu şi Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, EIBMBOR, Bucureşti, p. 119].
193 Lc. 15,17.
194 Sfântul Isihie Sinaitul, Cuvânt despre trezvie şi virtute 1.87 (PG 93.1508bc) [trad. rom.: în Filocalia, vol. 4, pp. 76-77].
195 Ps. 34, 8 (33, 9).
196 Sfântul Grigorie Sinaitul, Despre felul cum trebuie ţinută mintea (PG 150.1352bc) [trad. rom.: în Filocalia, vol. 7 p. 223].
197 Sfântul Isaia Pustnicul, Despre păzirea minţii, în Philokalia 1:20, p. 26 [trad. rom.: în Filocalia, voi. 1, p. 478].
198 Sfântul Simeon Noul Teolog Capete teologice şi practice 140 (PG 120.676cd) [trad. rom.: în Filocalia, vol. 6, p. 87].
199 Sfântul Grigorie Sinaitul, Capete foarte folositoare pentru porunci şi dogme 108 (PG 150.1276d) [trad. rom.: în Filocalia de la Prodromul, vol. 2, p. 190].
200 Sfântul Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuş 27 (PG 88.1097b) [trad. rom.: în Filocalia, voi. 9, p. 379].
201 Sfântul Simeon Noul Teolog, Metoda sfintei rugăciuni şi atenţiuni (PG 120.705ab) [trad. rom.: în Filocalia, vol. 8, p. 616].
202 Sfântul Isihie Sinaitul, Cuvânt despre trezvie şi virtute 1.6 (PG 93.1481d) [trad. rom.: în Filocalia, voi. 4, p. 56].
203 Sfântul Grigorie Palama, Cuvânt pentru cei ce se liniştesc cu evlavie. Despre rugăciune (PG 150.1105a) [trad. rom.: în Filocalia, vol. 7, p. 297].
204 Sfântul Simeon Noul Teolog, Metoda sfintei rugăciuni şi atenţiuni (PG 120.706b [trad. rom.: în Filocalia, vol. 8, pp. 617-618].
205 Sfântul Nichita Stithatul, Capete despre făptuire, despre fire şi despre cunoştinţă| 2.74 (PG 120.936d) [trad. rom.: în Filocalia, vol. 6, p. 276].
206 Sfântul Nicodim Aghioritul, Exomologetarion, p. 180.
207 Apoc. 22,13.
208 Sfântul Isihie Sinaitul, Cuvânt despre trezvie şi virtute 1.5 (PG 93.1481d) [trad. rom.: în Filocalia, vol. 4, p. 56].
209 Sfântul Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuş 27 (PG 88.1112cd) [trad. rom.: în Filocalia, vol. 9, p. 382].
210 Sfântul Isaia Pustnicul, Despre păzirea minţii, în Philokalia, 1, p. 34. [trad. rom.: în Filocalia, vol. 1, p. 480].
211 Sfântul Nicodim Aghioritul, Exomologetarion, p. 45.
212 Sfântul Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic 59, în Philokalia, 1, p. 251 [trad. rom.: în Filocalia, vol. î, p. 430].
213 Sfântul Grigorie Sinaitul, Cum trebuie făcută rugăciunea (PG 150.1329d) [trad. rom.: în Filocalia, vol. 7, pp. 206-207].
214 Sfântul Grigorie Sinaitul, Despre amăgire (FG 150.1340b) [trad. rom.: în Filocalia, vol. 7, pp. 215-216].
215 Sfântul Isihie Sinaitul, Cuvânt despre trezvie şi virtute 2.69 (FG 93.1533cd) [trad. ; rom.: în Filocalia, vol. 4, p. 99].
216 2 Tim. 2,10.
217 Sfântul Filotei Sinaitul, Capete despre trezvie, în Philokalia, 3, p. 275 [trad. rom.: în Filocalia, vol. 4, p. 119].
218 Sfântul Nichita Stithatul, Capete despre făptuire, despre fire şi despre cunoştinţă 2.64 (PG 120.932b) [trad. rom.: în Filocalia, vol. 6, p. 323].
 

• Ce este si cum trebuie facuta spovedania
  Publicat in : Religie
• Tinerii si spovedania
  Publicat in : Interviuri
• Spovedania: personala sau colectiva?
  Publicat in : Editoriale
• Spovedania prin telefon
  Publicat in : Editoriale
• Spovedania la distanta. Telefonul si internetul.
  Publicat in : Editoriale

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: