Hristos este Unul, si noi toţi suntem articulaţiile, mădularele Lui, aşa cum spune şi Apostolul Pavel (cf. 1 Cor. 12, 12). „Toate le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia cele ale Sale precum vrea” (1 Cor. 12, 11). Duhul Sfânt le lucrează pe toate, răspândindu-Şi duhovnicia ca pe nişte raze la fiecare dintre noi, pentru că ştie de ce avem nevoie şi ne dă totul potrivit cu trebuinţa noastră. Şi aceasta, pentru zidirea trupului lui Hristos, pentru că toţi trebuie să devenim pietre vii şi să fim zidiţi într-o casă duhovnicească (cf. 1 Ptr. 2, 5), pentru că toate mădularele alcătuim un trup, întru unitatea Sfântului Duh. „Toate mădularele alcătuiesc împreună trupul lui Hristos, întru unitatea Duhului, şi îşi trimit reciproc în mod necesar folosul care vine din harisme”.
Sfântul Duh nu dă tuturor aceleaşi harisme. De aceea nu trebuie să le dorim pe ale altora. Le-a dat Dumnezeu acelora nişte harisme? Ne-a dat şi nouă. Astfel, unul are harisma prorociei, altul – a credinţei, altul – a slujirii, a învăţării, a vorbirii în limbi, a cârmuirilor, a puterilor şi multe altele (cf. Rom. 6, 7; 1 Cor. 12, 8-10). Toate acestea sunt roadele Sfântului Duh. Dacă nu am fi fost diferiţi şi nu am fi avut unul multe, iar altul puţine harisme, unul mici, altul grele, altul uşoare, atunci nu am fi fost un singur trup.
„Pentru că nu aveţi cu toţii aceeaşi harismă, de aceea sunteţi trup”, zice Sfântul Ioan Gură de Aur. Suntem un trup, pentru că fiecare dintre noi are propriile sale harisme. Ochii nu pot să spună mâinilor: „Nu avem nevoie de voi!”, nici capul să spună picioarelor: „Nu îmi trebuiţi!”. Ca să putem fi cu toţii ca un singur om, iubit şi iubitor, să ne îndestulăm cu cele pe care ni le-a dat Dumnezeu. Puţine sunt? Cu puţine. Sunt multe? Să ne îndestulăm cu multe. Numai să le dăm pe toate pentru Hristos.
În continuare, pentru ca „articulaţiile” noastre să fie puternice, trebuie să luăm aminte la încă ceva: „Toţi fraţii suntem datori, dacă facem ceva, să fie făcut cu iubire şi bucurie întreolaltă. Pentru că acea comoară pe care o câştigă fratele (…) o am şi eu“, zice Sfântul Macarie Egipteanul. E o premisă fundamentală ca să avem între noi iubire şi bucurie. Dacă nu ai iubire şi bucurie, nu poţi să-ţi verşi sângele pentru Hristos. Trebuie să ai propria ta comoară şi pe aceasta să i-o dai lui Hristos. Fiecare, pe a sa.
Astfel, ne apropiem de sfârşit. Biserica noastră continuă viaţa din Vechiul Legământ, este continuarea foişorului, care acum este reprezentat de bisericile noastre, de Trupul tainic al lui Hristos pe pământ. Noi, cei din Noul Legământ, am fost adăpaţi de către Sfântul Duh şi, pe cât suntem adăpaţi, cu atât Îl bem cu adevărat pe Hristos. Dar şi cel care mănâncă Trupul lui Hristos Îl mănâncă, împreună cu Hristos, şi pe Sfântul Duh, şi se împărtăşeşte de focul Sfântului Duh.
De asemenea, când spunem rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!“, această rugăciune ni-L aduce pe Sfântul Duh întru putere şi întru lucrare. Prin rugăciune Îl atragem pe Sfântul Duh. Dar, dobândindu-L pe Duhul Sfânt, Care dă „rugăciune celui ce se roagă” (1 Împ. 2, 9), El îmi va da şi mie, celui ce mă rog, rugăciune şi tot El mi-o va spori neîncetat.
Sufletul, găsindu-se înlăuntrul trupului, care este templul lui Dumnezeu, nu trebuie să facă nimic altceva decât „să-L aştepte pururea pe Domnul, în post şi iubire“. Dacă vrem şi noi să-L avem pe Sfântul Duh, atunci să-L aşteptăm pururea pe Domnul, să-L privim, să-L cercetăm, să-L căutăm „în post şi iubire”. Până când? Până când, „venind întru adevăr, va aduna cu El sufletul“. Dacă postim şi avem iubire şi dacă mintea noastră rămâne adunată înlăuntrul nostru, atunci sufletul atrage toate harurile Sfântului Duh.
Când sufletul virtuos se zideşte, el doreşte cu ardoare Biserica. Pe cât o dorim, pe atât Biserica se apropie de noi. „Pentru că nu propriile sale fapte îl mântuiesc pe om, ci Cel care îi dăruieşte puterea.” Noi nu putem să facem nimic, ci Dumnezeu ne dăruieşte puterea. Psalmul 118 ne arată cât de uşor este să atragem puterea Sfântului Duh. „Gura mea am deschis şi am tras Duh, pentru că poruncile Tale le-am dorit“ (Ps. 118, 131), zice Psalmistul; mi-am deschis gura, şi îndată a intrat Duhul. Sensul este: dacă suntem pregătiţi şi Îl dorim cu ardoare pe Sfântul Duh, Dumnezeul nostru este credincios, Îşi ţine făgăduinţele şi, ce a spus, a făcut, face şi va continua să facă. Atât de uşor este să-L atragem pe Duhul Sfânt!
Fraţii mei, să-L atragem cu toţii! Când vom face aceasta, vom deveni şi noi fii ai lui Dumnezeu, vom primi duhul înfierii, prin care strigăm „Avva, Părinte!” (Gal. 4, 6; Rom. 8, 14-16). Cuvintele „Avva” şi „Părinte” par să aibă acelaşi înţeles, dar nu este aşa. Îl avem pe Duhul Sfânt, Care mărturiseşte şi El că Acela care a intrat înlăuntrul nostru este Tatăl ceresc, Dumnezeu. Duhul înfierii face ca inima noastră să strige: “Avva, Părinte!” Ştim asta, ne-a spus-o Sfântul Duh, că Cel pe care Îl strigăm este Tatăl. Însă acest strigăt ţâşneşte în clipa în care descoperim dintr-odată că El, Cel pe Care îl chemăm, este Dumnezeul nostru, este Părintele nostru. Însuşi Duhul Sfânt mărturiseşte împreună în inima noastră, şi aşa îl recunoaştem pe „Avva”, pe marele Dumnezeu, şi ne desfătăm de El în casa noastră.
Hristos ne-a dat apropierea, siguranţa, „pârga Duhului” (Rom. 8, 23), pe Sfântul Duh. Să ne străduim şi noi, cu suspinele noastre, să facem tot ce putem ca Duhul Sfânt să ne umple, ca să ajungem la măsura în care, în timp ce trupul nostru rămâne jos, noi, liberi prin Sfântul Duh, vom comunica cu cerul.
Duhul este Împăratul. A intrat înlăuntrul nostru şi poate să ne dea cunoştinţă, înştiinţare, să ne îmbogăţească oricât dorim (cf. 1 Cor. 12, 8). „Zice Domnul (…) Eu sunt cu voi (…) şi Duhul Meu rămâne în mijlocul vostru” (Ag. 2, 4-5). Eu, Tatăl, zice Dumnezeu, sunt împreună cu voi şi, pentru că sunteţi un trup, pentru că sunteţi Biserica, Eu L-am trimis pe Duhul Sfânt peste voi.
Ce putem să mai spunem acum? Nimic altceva, decât ceva ce am mai spus înainte. Tatăl şi Fiul ni L-au descoperit pe Duhul. Când Iezechiel s-a aflat în primejdie, Dumnezeu S-a apropiat de el şi i-a spus: „Intră şi închide-te în casa ta!” (Iez. 3, 24). Să facem şi noi acelaşi lucru: să intrăm în locul nostru de zăvorâre, în casa noastră, în cămara noastră, acolo unde nu ne va deranja nimeni. Intră înăuntru, închide-te bine şi doreşte-L cu ardoare pe Sfântul Duh! Tânjeşte după El, caută-L! Spune: „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, vino înlăuntrul casei mele!” Atunci Dumnezeu va răspunde: „Iată, Eu cu voi sunt!” (Ag. 2, 4).
Arhimandrit Emilianos Simonopetritul,
Fragment din cartea Cuvântări mistagogice la sărbători, Editura Sf. Nectarie
-
Prezenta si lucrarea Sfantului Duh in Biserica
Publicat in : Pogorarea Sfantului Duh -
Persoana si lucrarea Sfantului Duh in scrierea De Spiritu Sancto a Sfantului Vasile cel Mare
Publicat in : Dogma -
Lucrarea Sfantului Duh in opera Sfantului Simeon Noul Teolog
Publicat in : Dogma -
Ierurgiile, lucrare a Sfantului Duh in Biserica
Publicat in : Viata liturgica -
Cultul ortodox - mediu al lucrarii Sfantului Duh asupra noastra
Publicat in : Viata liturgica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.