Manastirea Radu Voda

Manastirea Radu Voda a fost fondata de voievodul Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577) si doamna sa, Ecaterina, pentru a multumi lui Dumnezeu ca i-a daruit victoria in lupta pe care a dat-o pe aceste locuri impotriva lui Vintila-Vornicul si Dumbrava-Vornicul. Voda a ridicat-o cu gandul de a fi Mitropolia Capitalei.

La vremea intemeierii, purta numele Sfanta Troita. In framantarile acelor vremuri, sfantul asezamant cade, in 1595, in mainile turcilor. Dupa victoria lui Mihai Viteazul la Calugareni, vestitul Sinan Pasa, dusmanul lui Mihai, o fortifica cu palisade, cu valuri de pamant si cu bastioane. Tot orasul este, de asemenea, intarit de turci. Degeaba insa: dupa victoria marelui voievod din octombrie 1595, de la Targoviste, Sinan e silit sa se retraga din fata armatelor biruitoare ale crestinilor. Nu inainte insa de a distruge toate fortificatiile pe care el insusi le ridicase si de a darama pana in temelie Manastirea Sfintei Troite.

Vremurile erau cumplite: orasul era jefuit si distrus cand de turci, cand de propriile armate ale voievozilor crestini, cand de tatari. Incendiile si jafurile se tineau lant. Calugarii abandoneaza Sfanta Troita si se refugiaza la Manastirea Mihai-Voda. Timp de cateva decenii, framantarile si desele schimbari ale domnitorilor pe tronul Tarii Romanesti nu le-au lasat acestora ragazul necesar pentru refacerea marii manastiri.

Abia in 1614, voievodul Radu Mihnea (1601-1602, 1611-1616, 1620-1623) incepe reconstructia, pastrand planurile si elevatia edificiului de origine. Biserica este cunoscuta de atunci sub numele ctitorului. Fiul si urmasul sau la domnie, Alexandru Coconul (1623-1627) se ingrijeste de zugravirea bisericii. In vremurile domniilor fanariote, marea manastire Radu-Voda, una dintre cele mai bogate din Bucuresti, este carmuita de egumeni greci, buni negustori dar jalnici administratori ai constructiilor manastiresti; multa vreme, manastirea acumuleaza bogatii, mosii, vii, case si pravalii in Bucuresti, dar posesia acestor mari averi nu se oglindeste in imbunatatirile aduse cladirilor.

Planul si formele arhitectonice ale bisericii Radu-Voda sunt inspirate din cele ale bisericii episcopale de la Curtea de Arges, cu diferenta ca materialul de constructie intrebuintat nu este piatra, ci caramida. Planul este triconc, cu turla pe naos, cu un pronaos largit, acoperit cu trei turle dintre care cea principala se sprijina pe douasprezece coloane, simbolizand pe cei doisprezece apostoli, ca si la modelul de la Curtea de Arges.

Fatadele, impartite in doua registre de inaltime inegala printr-un brau, au o decoratie simpla, constand din firide cu arhivolte intrande, care ritmeaza placut suprafetele tencuite cu alb. Infatisarea actuala a bisericii este datorata ultimei restaurari, condusa de arhitectul Stefan Bals intre anii 1967-1974 (dupa care biserica a fost repictata).

Restaurarea a adus edificiul la formele sale arhitectonice initiale intrucat ruinandu-se partea superioara a bisericii, aceasta fusese reconstruita catre mijlocul secolului al XIX-lea in stilul neogotic la moda in acea epoca. Tot atunci i-a fost adaugat si pridvorul, care se pastreaza si astazi. In interior sunt demne de vazut frumosul iconostas de expresie baroca si pietrele de mormant din pronaos: una dintre cele mai vechi este cea a lui Vlad Voievod, fiul lui Mihnea Turcitul, mort la sfarsitul secolului al XVI-lea.

Mormantul ctitorului se gaseste pe dreapta, in nisa dintre pronaos si naos. Pe piatra asezata de fiul sau, o lunga inscriptie aminteste domniile glorioase ale „celuia ce au fost binecinstit si de Hristos iubit Domn crestin Radu Voevod ce au fost Domnu Tarii Romanesti si Moldovei si multe razboaie au biruit si iar au venit de la cinstita Poarta s-au fost al doilea randu Domnul Tarii Romanesti si si-au lasat steagul fiului sau ce e mai sus scris si iar s-au dus de-au fost Domn Tarii Moldovei; si acolo s-au pristavit intru cetatea Harlau in luna Ghenarie 13 zile si cu mare cinste i-au adus trupul dumnealui si l-au ingropat in luna lui Februarie in 5 zile duminica. Aicea zac oasele dumnealui. Dumnezeu sa-l iarte in Imparatia Cerului adevarat; ani 7134” (1626).

La miaza-noapte de biserica se pastreaza turnul-clopotnita, ultimul vestigiu al puternicei incinte manastiresti de altadata. Vremurile nu l-au crutat (deasupra intrarii dinspre sud o inscriptie aminteste ca dupa marele cutremur din 1802 era intr-o stare „vrednica de plans”), dar refacerile i-au respectat infatisarea, astfel incat felul in care arata astazi este poate destul de apropiat de cel in care arata in secolul al XVI-lea, cand a fost construit de voievodul Alexandru al II-lea Mircea.

Cladirile Seminarului Teologic, ce se ridica pe colina, la sud de biserica, dateaza din 1893 si au fost construite prin grija lui Ion Scorteanu si a surorii sale Maria Schiopescu, ca Internat Teologic. La 25 ianuarie 2002 a avut loc festivitatea punerii pietrei de temelie a noului seminar "Mitropolitul Nifon", o cladire moderna, ce se construieste in prezent dupa cele mai inalte standarde. Aici se vor pregati seminaristii, preotii de maine.