Schitul Berca

Schitul Berca se afla la numai cateva sute de metri distanta de localitatea Berca, in judetul Buzau. Pentru a ajunge la acest schit, din localitatea Buzau se porneste spre nord, pe drumul national 10, cale de vreo 25 de kilometri, pana aproape de localitatea Satuc, unde se traverseaza raul Buzau. Nu departe de asezamantul monahal din Berca se afla "Vulcanii noroiosi".

Asezata in partea de nord-vest a localitatii Berca, biserica actuala a schitului apartine unei vechi manastiri brancovenesti, fiind inchinata Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil. Obstea schitului numara abia cateva maici, adunate in dragoste si ascultare sub staretia monahiei Casiana Puiu.

Schitul Berca - scurt istoric

Vechea manastire din Berca a fost ctitorita in secolul al XVII-lea, de catre boierii Candesti, originari din zona Patarlagele. Potrivit pisaniei originale a vechii biserici, manastirea din Berca a fost ctitorita de vel stolnicul Mihalcea Candescu, impreuna cu sotia sa, Alexandrina, nascuta Cantacuzino, si cu fiii lor, Serban, Mihalcea si Moise.

In anul 1672, acestia vor zidi un conac boieresc pe un teren din apropiere de localitatea Berca. Mai apoi, in anul 1694, ei vor zidi in apropiere de conacul lor o frumoasa biserica brancoveneasca. Astfel, biserica, clopotnita si corpul de chilii dateaza toate din anul 1694, chiar daca pana astazi nu a mai supravietuit in intregime decat biserica cea mare, restul ajungand ruine.

Manastirea din Berca va fi zidita ca o cetate medievala, curtea centrala si biserica acesteia fiind imprejmuite de ziduri de caramida, asemenea asezamintelor brancovenesti. Rolul de aparare al zidurilor reiese si din grosimea lor, care se vede pana astazi. La randul ei, clopotnita a fost folosita ca turn de observatie, mai ales in timpul razboaielor. Biserica cea mare a fost sfintita in data de 6 iunie 1694, imediat dupa terminarea lucrarilor de zidire a manastirii.

 

Biserica schitului este zidita in forma de cruce, avand o singura turla pe naos si un pridvor sprijinit pe stalpi din zidarie, inchis cu ocazia restaurarilor de dupa anul 1980. Desi biserica prezinta o arhitectura simpla, imbogatita in exterior numai de opt ferestre decorate cu chipuri de ingeri sculptate in piatra si de un brau ce imita o funie impletita, ea aminteste de asezamintele de cult ridicate in perioada brancoveneasca.

Potrivit celui mai vechi document care mentioneaza biserica schitului, in anul 1741, manastirea este inchinata, ca metoc, Episcopiei Buzaului. Turnul clopotnita a fost ridicat din nou, in partea sudica a bisericii, dupa cutremurul din anul 1802.

 

In anul 1864, odata cu secularilarea, biserica manastirii este transformata in biserica de mir, pentru locuitorii satului Berca. Mai tarziu, in anul 1945, turnul clopotnita este bombardat de catre nemtii aflati in retragere, impreuna cu intreaga incinta monahala. Abia in toamna anului 2003, din obstea de la Manastirea Ratesti, a venit in acest loc uitat parca de lume monahia Casiana.

In anul 2004, cand au inceput lucrarile de restaurare a bisericii, sub pictura mesterului Nicolae Teodorescu, lucrata in secolul al XIX-lea, s-a descoperit pictura originala a vechii manastiri, semnata de zugravul Parvu Mutu. Potrivit documentelor, aceasta pictura dateaza inca din anul 1694. Vreme de aproape doi ani, pictura a fost migalos curatata si restaurata, insa lucrarile au fost oprite din lipsa de fonduri. 

Astazi, atat biserica schitului din Berca, cat si vechile ruine ale curtii boieresti, sunt declarate monument istoric national. Fosta staretie, corpul de chilii, turnul clopotnita si o parte din zidul de incinta, toate ruinate, sunt numite si ele monumente istorice.

Maica stareta Casiana, privind spre innoita asezare monahala din Berca, spune: "Daca azi Manastirea Berca se afla in ruina, lucrul asta poate fi indreptat. Romanii, cand vor trece pe langa dealul cu ruine de la Berca, sa stie ca acolo cineva a pus mult suflet. Au ramas ruine din cauza timpurilor neprielnice si nadajduim ca Dumnezeu, in bunatatea lui, va randui timpul potrivit pentru ca aceste ruine sa glasuiasca din nou, chiar daca azi ele stau in tacere."

Teodor Danalache