In credinta populara sunt o serie de interdictii si randuieli in legatura cu nasterea unui copil. Respectarea acestora asigura succesul sarcinii si sanatatea mamei si a pruncului.

In timpul sarcinii, femeia nu trebuia sa fure nimic de-ale mancarii, caci in cazul in care facea acest lucru si era prinsa „putea sa se prinda de obraz, si prinzandu-se, copilul ce-l naste se iveste cu semnul lucrului furat pe trup“. Era datoare sa-si pazeasca privirea, pentru a nu vedea ceva defectuos, iar daca se intampla acest lucru, nu trebuia sa priveasca indelung asupra defectelor. In caz contrar, exista riscul ca pruncul sa fie nascut dupa cum a aratat lucrul vazut.

Pe timpul cat „era grea”, nu avea voie sa loveasca vreun caine, caci copilul nascut va fi cainos la inima. Ii era interzis sa stea pe treptele casei. Daca implinea aceasta randuiala, era ferita de o nastere grea. Insa, si moasa trebuia sa nu fie vazuta atunci cand se indrepta spre casa unde avea loc nasterea. Daca nu venea pe ascuns si era vazuta, femeia avea sa nasca cu mare anevoie.

Femeia insarcinata trebuia sa manance orice atunci cand avea pofta deoarece exista riscul sa-si piarda copilul. Existau si interdictii alimentare: „Sa nu manance poame ingemanate, caci va face copii gemeni. Din mar inceput sa nu manance ca va face copilul cu semn (…), iar poame crude daca ar manca poate naste fara timp”.

Cele mai bune zile pentru nasteri erau socotite duminica si marile sarbatori, iar momentul cel mai potrivit pentru a avea reusita in viata, era inceputul zilei, dupa primul cantat al cocosilor.

Dupa ce copilul era nascut, urma urarea moasei: „Acest baiat / Ce l-am ridicat / Sa fie sanatos, / Si norocos, / Si mintos, / Si voios / Si frumos, / Si invatat, / Si bogat. / Om de treaba, / Luat in seama." Moasa era aceea care, pe langa rolul de a asista medical nasterea, practica toate riturile in legatura cu nasterea copilului. Ea punea in scaldatoarea noului nascut diverse plante, precum busuiocul si bujorul, miere, un ou, untdelemn si o moneda. In Muntenia se pune si paine, ca sa creasca precum painea in cuptor. Tatal copilului nu participa la acest ritual, caci el intra in casa numai dupa ce apa din scaldatoare a fost aruncata. Dintre barbati, la prima baie a pruncului putea participa doar nasul.

Apa din baie era scoasa din casa cu o deosebita solemnitate. Nasa lua o lumanare aprinsa intr-o mana si in cealalata o sticla de vin sau de rachiu si mergeau in urma moasei care ducea albia cu apa. Ea era urmata de toate femeile prezente. Femeile se tineau de mana, dansand un dans ceremonial. Apa se varsa intr-o vale, intr-un rau, iar, daca nu exista aceasta posibilitate, in apropiere, in gradina, pe straturi sau in livada, la radacina unui pom tanar. In timpul dansului se rosteau strigaturi adecvate momentului. Dupa ce se varsa apa la radacina pomului, urandu-se sa creasca copilul mare si sanatos ca pomul, moasa rasturna albia si, asezandu-se pe ea, incepea sa strige: „S-a rasturnat covata, / Sa traiasca nepoata [mama copilului, n.a.], / Si s-a rasturnat deodata, / Sa mai faca inc-o fata. / S-a rasturnat pe-un picior / Sa mai faca si-un fecior".

Dupa ce copilul era infasat in scutece noi, moasa il ducea si il dadea mamei urandu-i: „Sa fie voios, / Sanatos / Si frumos; / Lucrator, / Ascultator, / Si-ndurator; / Sa traiasca / Si sa creasca; / Sa fie harnic foc, / Sa aiba mult noroc. / Iar dumneata, cumatra, / Ca o mama adevarata / Sa traiesti / Sa poti sa-l cresti / Si sa-l povatuiesti!"

Apoi copilul era prezentat nasilor asezati la masa, cu urmatoarea urare, care aminteste de inchinarea de la inceput de Plugusor sau de oratiile de nunta din Moldova:

„Buna vremea la domnia voastra, / Cinstiti meseni si gospodari, / Dar mai cu de-ales / La dumneavoastra, cumatri mari! / Bine v-am gasit sanatosi / Si voiosi! / Iata v-aduc un fiu al dumneavoastra / De la nanasi pocmoc, I De la Dumnezeu noroc! / Poftim, cumatra mare / Daruieste finului dumnitale / Ce te trage inima, / Ce-i voi, ce ti-a placea!". Nasul raspunde: „Multamim, mosica draga! / Multamim ca l-ai adus / Si-naintea mea l-ai pus. / Ian sa-l vad cit ii de mare / De istet si de frumos / De voinic si sanatos! / Poftim, mosica draga”.

Urma un nou act al ceremonialului: se mimau diferite munci, diferite profesii, pentru ca nou-nascutul sa aiba noroc de ele, se ara cu niste bete, se cosea, se faceau capite, se torcea, se cosea etc. Dupa ce si acest ultim act al ritului propitiatoric era terminat, moasa invita femeile care doreau sa aiba copii sa sara peste covata: „Hai, sariti peste covata, / S-aveti si voi cite-o fata. / Sariti cam naltisor, / S-aveti si cate-un fecior".

Obiceiurile in legatura cu nasterea se incheiau cu taierea motului, cu ruperea turtei, care se facea in unele locuri la sase luni, in alte locuri la un an dupa nastere.

.