Antihrist

• « Inapoi
• Inainte »

El e acela care va veni in numele sau - nu al lui Dumnezeu - evreu de neam, care va tirani sub ascultarea sa tot pamantul. Caci acela va primi sa fie imparat peste stralucirea tuturor imparatilor pamantului.

Crestinii, cu numele, din pricina inmultirii faradelegilor care sting duhul, asa se vor slabi la minte incat de frica, multi se vor lepada de Hristos si vor primi toata voia rea si vor gusta toata rautatea raului "caci credinta nu este a tuturora" (2 Tes 2,3). Viata lor, slabanogita de pacat, va da indrazneala satanei, care va lucra in acela tot felul de puteri si de semne, de minuni mincinoase si de amagiri nelegiuite pentru fiii pierzarii, fiindca n-au primit iubirea adevarului ca sa se mantuiasca. "De aceea pentru ca iubesc pacatul mai mult decat pe Dumnezeu, Dumnezeu le trimite amagiri puternice ca sa dea crezamant minciunii, si sa cada sub osanda (minciuni), toti cei ce n-au crezut adevarul, ci au ingaduit nedreptatea" (2 Tes 2,9-11).

Jidovii de odinioara, impinsi inauntru de "acela", au rastignit pe Domnul intepandu-i calcaiul, si nu i-au putut face mai mult nimic; dimpotriva Domnul, pogorandu-se de pe cruce la cei din inchisoare, a spart vesnicele incuietori, si mare prada a facut nesatiosului iad. De atunci umbla potrivnicul ca un leu turbat, intaratandu-si uneltele, ca macar faptele si invatatura Mantuitorului sa le intunece in necredinta. Neputand nici aceasta, isi aprinde ciracii si pe "acela" al lor, care se repeta in fiecare veac de oameni din zilele Sfintilor Apostoli, pana in zilele celui mai desavarsit Antihrist din vremea de apoi, cand va propovadui Ilie, ca doara doara va putea macar sa stinga pe ucenicii lui Iisus de pe fata pamantului prigonindu-i, spanzurandu-i, ucigandu-i, rastignindu-i si in tot felul omorandu-i.

Mai mult, cum zice un Parinte, acest Antihrist - care nu se multumeste cu necredinta sa, ci vrea necredinta tuturora - nu va avea astampar decat in ziua cand ar izbuti sa ucida pe Dumnezeu si sa-L azvarle din mintea si din inima celui din urma credincios ramas pe pamant, si nu ravneste nebunul la o mandrie mai mare, decat aceea de a termina odata cu Dumnezeu, iar in locul Lui, sa-si implante in sufletul omului ca pe o sabie a iadului, chipul sau de fiara.

"Acela" nu se multumeste numai sa insele pe oameni cu amanarea pocaintei pe maine, pe poimaine, la batranete, ci lupta nebun cerand ... moartea lui Dumnezeu ... moartea invataturii Sale ... moartea crestinilor, ucenicilor Sai ... pustiirea Bisericii Sale si oprirea Sfintei Jertfe celei de-a pururi, care este Sfanta Liturghie. Chinurile cele de pe urma, vor intrece toate prigoanele cate s-au intetit asupra crestinilor, de la inceput pana in zilele acelea. Numai sila unei prigoane peste tot pamantul impotriva crestinilor ii va hotari sa lase la o parte orice vrajba confesionala si sa fie una, cum au fost la inceput. Nu vor scapa de sub tavalugul urgiilor istoriei, pana nu vor veni la mintea aceea sa asculte si sa implineasca, macar la sfarsit, rugamintea cea mai de pe urma a Mantuitorului in lume.

Poate ca in vremile acelea abia vor mai fi crestini; dar oricati vor ramane, aceia trebuie sa treaca, peste ceea ce ar trebui sa treaca crestinatatea vremii noastre si sa fie una.

Primejdia comuna s-a aratat in lume, unirea crestinatatii intarzie, Doamne, pana cand? ...

Deci, cand faradelegile vor inclesta mintea si inima oamenilor si-i vor salbatici asa de tare, incat vor zice ca nu le mai trebuie Dumnezeu, Biserica si Preoti, incat va fi salbaticia si nebunia urii peste tot pamantul, atunci vine sfarsitul. Amin.

• « Inapoi
• Inainte »