Un tovaras nevazut si bun

• « Inapoi
• Inainte »

Toti oamenii, fara deosebire, suntem in aceeasi vreme si fii ai oamenilor si fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1, 12-13), adica dupa trup suntem fapturi pamantesti, iar dupa duh fapturi ceresti, care insa petrecem vremelnic in corturi pamantesti. De la Dumnezeu iesim, petrecem pe pamant o vreme si iarasi la Dumnezeu ne-ntoarcem si ajungem iar Acasa! Fericit este cine se intoarce de buna voie.

Unii insa nu se mai intorc ... Sunt cei ce asculta de o vraja vrajmasa, care ii scoate din cale si cu pofte pieritoare ii incalceste in lume. Vraja aceea, a pacatului, cu vremea le slabeste mintea si de asa fel le-o intoarce incat ajung sa zica binelui rau si raului bine, din fiii lui Dumnezeu se fac vrajmasii lui Dumnezeu. Vremea li se gata, lumina mintii li se stinge, si asa ii prinde noaptea (Ioan 9, 4) - moartea - ramasi rataciti de Dumnezeu si neintorsi Acasa.

Aci e toata drama omului cazut intre talhari, pe cand se pogora din Ierusalim in Ierihon, adica a lui Adam cu toti urmasii, parasind Raiul pentru lumea aceasta. Dar s-a pogorat din Ceruri Samarineanul milostiv. El e Cel ce ne-a facut datori sa stim: ce suntem, cine ni-s parintii, de unde venim, ce-i cu noi pe aici si, intr-o lume cu viclene primejdii, cum sa ne purtam, cine ne cheama Acasa si cine ne intinde momele? - Ca de la carma mintii atarna incotro pornim si unde sa ajungem.

Calea Mantuirii e chiar cararea pe care a mers Dumnezeu Insusi ca om adevarat, facandu-ni-Se pilda intru toate si dandu-ne indrazneala. Pe cararea mantuirii insa merg doua feluri de calatori, caci de atunci ... un Tovaras nevazut si bun merge cu noi cu fiecare, in toate zilele, cu fiecare rand de oameni, pana la sfarsitul veacului (Matei 28, 20)...

Cararea Sfantului Pavel

Ajunsi la acest loc al depanarii cuvantului, e bine sa mai lamurim cateva lucruri, dintre care cel dintai e indreptarea parerii gresite pe care o au unii crestini despre "mantuirea in dar", pe care a castigat-o Iisus Hristos pentru noi. Din aceste cuvinte nu urmeaza ca noi trebuie doar sa "credem" ca suntem mantuiti si cu asta am facut totul ce-ar atarna de noi. Iata cum a inteles Sf. Pavel pe Domnul si cum i-a urmat cararea, dupa cuvintele Sf. Maxim: "Pavel asa se lupta impotriva dracilor, care lucreaza in trup placerile, alungandu-i prin neputinta trupului. El, Pavel, ne arata cu faptele si chipul biruintei impotriva vicleanului, care lupta sa aduca pe credinciosi la usa, staruind impotriva lor (a Apostolilor) pe oamenii mai nebagatori de seama, ca, ispititi prin ei, sa-i faca sa calce porunca iubirii. Dar Sf. Pavel zice: "Ocarati fiind binecuvantam; prigoniti, noi rabdam; huliti, noi mangaiem; ca o lepadatura ne-am facut, gunoiul tuturora pana astazi" (1 Corinteni 4, 12-13). Dracii au pus la cale hulirea si prigonirea lui, ca sa-l miste la ura celui ce-l ocaraste, il uraste si-l prigoneste. El avea ca scop sa-l faca sa calce porunca iubirii. Iar Apostolul, cunoscand gandurile lor, binecuvanta pe cei ce-l ocarau, rabda pe cei ce-l prigoneau si mangaia pe cei ce-l huleau, ca sa departeze dincolo pe dracii care lucrau aceasta, si sa se uneasca cu bunul Dumnezeu. Deci, pe potrivnicii care lucrau aceasta, ii zadarnicea prin acest chip al luptei, biruind pururea raul prin bine, dupa asemanarea Mantuitorului. Asa a slobozit Pavel multime de lume de sub puterea viclenilor si a unit-o cu Dumnezeu, el si ceilalti Apostoli, biruind prin infrangerile lor pe cei ce nadajduiau sa-i invinga. Daca si tu, frate, vei urmari acest scop, vei putea sa iubesti pe cei ce te urasc, iar de nu, e cu neputinta." Darul mantuirii se dobandeste chiar ca dar, cu mare lupta.

Pilda Mantuitorului, i-a prilejuit Sf. Pavel multe si adanci meditatii. Iata de data aceasta un om pacatos, intru totul asemenea noua, nazuind spre tinta, fara sa se fi povestit, "credinta am pazit ... de-acum astept cununa" - unirea desavarsita cu Hristos. Deci nu mai avem motiv sa spunem, scuzandu-ne lenea, ca Iisus a fost Dumnezeu, si asa a biruit puterile potrivnice si indaratnicia firii.

• « Inapoi
• Inainte »