Socotelile intelepciunii cu moartea

• « Inapoi
• Inainte »

Cand nu mai raspund oamenii la chemarea dragostei lui Dumnezeu, dau de asprimea dreptatii Sale, cand, spre pedepsirea rautatii, ingaduie razboaiele. Atunci viata oricui se afla in primejdie de moarte, si a celor de acasa si a celor de pe fronturi.

Sa cercetam, intre marginile ingaduite, pricina aceasta a razboaielor, care pe multi ii spala de faradelegi in siroaie de lacrimi. Luam ca gand de ajutor de darea raspunsului vointa lui Dumnezeu, care urmareste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vie. Drept aceea, Dumnezeu, cel milostiv intru dreptati, pe cei nebagatori de seama sau potrivnici - dar totusi oameni cumsecade - abia cu ajutorul primejdiei ii indupleca, sa vrea si ei ce vrea Dumnezeu, adica mantuirea, singurul lucru cu adevarat de trebuinta. Al doilea gand de ajutor este primirea de mai inainte ca bun a ceea ce oranduieste si face Dumnezeu, sa ne bucuram de hotararea Lui, chiar daca nu pricepem aceasta. Iar gandul al treilea e ca in suferinte fara de voie s-au mantuit cuviosii; tot asa si cu suferintele razboaielor, mult mai mult se mantuiesc pe fronturi, decat s-ar mantui acasa.

Obisnuit, lumea crede ca mor in razboaie cei rai si scapa cei buni. Este si nu este asa, pentru ca numai singur Dumnezeu stie si tine socoteala fiecaruia. Unul din sfinti a zis: "Caprele eu sunt; iar oile Dumnezeu le cunoaste si le stie". Pe urma numai Dumnezeu stie -si precum stie si face - daca pentru cineva e mai de folos viata sau mai mult ii foloseste mutarea din viata. Apoi Dumnezeu, in atotputernicia Sa, foloseste si pe cei rai, pe necredinciosi, pe cei fara nici un Dumnezeu, ba chiar si pe draci, ca printr-insii sa aduca mantuirea, celor ce cu tot dinadinsul vrea ca sa se mantuiasca si care sunt de mantuit.

Asa bunaoara, cineva incarcat de pacate, cum l-au povatuit cei trei "prieteni" ai sai, ajunge la stramtoare si nevoie mare. Necazurile ii mai topesc trupul, ii mai subtiaza mintea si asa gaseste pe Dumnezeu ca pe singura scapare a sa din primejdii. Acum I se roaga pentru prima data, si poate ca niciodata. Deci, cu prilejul tarcoalelor mortii in jurul vietii sale, Dumnezeu in atotstiinta Sa, vazandu-l ca s-a indreptat pe calea buna pentru toate zilele vietii lui, pe care le-ar mai avea de trait - daca ar fi cuminte - in chip nevazut si minunat il scapa de moarte sigura. Daca insa il stie, ca mai tarziu ar avea o pocainta si mai buna, il va ingadui prin mai multe si mai grele primejdii, scapandu-l de fiecare - caci necazurile spala petele pacatelor de pe haina noastra nevazuta -si mai tarziu il scoate din topitoarea suferintelor, fie spre viata cea fara de trup, fie intorcandu-l spre viata pamanteasca, ca pe un inteleptit.

Pe cei ce insa n-au statornicie in bine si iarasi s-ar intoarce la rele, uitand fagaduinta ce-au facut-o la stramtoare, pe unii ii scoate din viata cea desarta, atunci cand dupa stiinta lui Dumnezeu, au ajuns la cea mai buna pocainta din viata lor, ca in aceea sa se ocroteasca in veci fara de sfarsit. Acestia asa-s mai de castig pentru mantuire, primindu-i Dumnezeu cu o cat de cata pocainta.

Pentru cei ce trecuti prin suferinte au castigat intarire si statornicie spre bine si printr-insii stie Dumnezeu ca ar dobandi mantuirea si a altora, pe acestia ii scapa si-i intoarce iar acasa. De cumva iarasi se dedau stricaciunii si ingramadirii de pacate, iarasi ii cheama la scoala. Si asa face de cate ori trebuie si cu toti cati trebuie.

Cu cei rai si, dupa stiinta lui Dumnezeu fara intoarcere, printre alte nestiute taine, are si aceste doua socoteli: s-au ii pierde in graba, in chip napraznic, ca sa nu-si mai inmulteasca relele, si asa mai usor sa se osandeasca; sau ca prin rautatea lor vrea sa rasplateasca, sa ispaseasca, sa intoarca, sau sa mantuiasca pe oarecare din cei de acasa, mai zabavnici la pocainta sau indaratnici la sfatul si la rugamintea celor buni.

Iar pe al treilea fel de oameni, pe cei buni, prin darul lui Dumnezeu, ii scoate din viata cea desarta, fie stiindu-i ca ar avea sa cada mai tarziu, tinzandu-si la faradelegi mainile lor -si asa-si ingreuiaza sau isi pierd mantuirea lor - fie ca, placuti fiind lui Dumnezeu, i-a pus la incercare si i-a aflat Lui-Si vrednici, precum scrie:

1. 1. Sufletele dreptilor sunt in mana lui Dumnezeu si nu se va atinge de dansele munca.

2. Parutu-s-a in ochii celor nepriceputi ca dreptii sunt morti cu desavarsire si iesirea lor din lume e o mare pedeapsa,

3. Si mergerea lor de la noi sfaramare, iar ei sunt in pace.

2. 4. Chiar daca in fata oamenilor au indurat munci, nadejdea lor e plina de nemurire,

3. 5. Si putin fiind pedepsiti, mare rasplata vor primi, ca Dumnezeu i-a incercat pe dansii si i-a aflat Lui-Si vrednici.

4. 6. Ca aurul in topitoare, asa i-a lamurit, si ca pe o jertfa de ardere intreaga, asa i-a primit.

7. Straluci-vor in ziua rasplatirii ...

Iar daca sunt cate unii rai fara de leac si nu patesc nimic din necazurile oamenilor, trebuie ca i-a lepadat Dumnezeu si-i lasa sa se desavarseasca in rele, ca sa ia osanda vesnica, - precum s-a spus la cele pentru Saul.

O taina a lui Dumnezeu e si aceasta: Nu pedepseste toata rautatea tuturor, aici si numaidecat; precum nici nu slaveste bunatatea tuturor, aici si numaidecat. Ca daca ar face asa, atunci si oamenii ar face binele de frica; mantuirea ar fi de sila, iar nu o fapta a libertatii si a dragostei. Apoi, daca repede ar pedepsi tot raul, Dumnezeu ar fi un fricos, un neputincios la o masura omeneasca, sau cel mult ingereasca, si ne-ar da sa intelegem ca se teme de rau si-si apara stapanirea, - cum fac oamenii. Ci tocmai prin faptul ca ingaduie railor sa-si faca de cap, si-i lasa pe oameni neinfricati de pedeapsa napraznica, ne dovedeste atotputernicia Sa, vesnic linistita asupra raului, - atotputernicie, sub ocrotirea careia, prin virtutea credintei, stam linistiti si noi, primind palmele si scuiparile raului, ca pe niste marturii ale neputintei aceluia, in fata atotputerniciei lui Dumnezeu, care ne intareste cu linistea Sa.

Cu aceea ca nu pedepseste rautatea numaidecat, ii intinde ispite puternice, sa se desavarseasca si ea spre pedeapsa sigura in ziua judecatii. Iar daca totusi, uneori pedepseste napraznic vreo faradelege, o face ca sa mai puna frau rautatii intre oameni, si mai ales sa nu scada in credinta incepatorii, si sa nu se piarda dintre oameni constiinta rasplatirii dupa fapte.

Deci, ori ca rasplateste, ori ca nu rasplateste, fie binele, fie raul, un singur lucru e sigur: ca vine o rasplata sigura si vesnica, si ca biruieste binele asupra rautatii. Apoi, prin rabdarea multor nestiuti de oameni, atotputernicia si dreptatea lui Dumnezeu sfarma mereu portile iadului, cu puterea Bisericii vazute si nevazute.

Oricat ni s-ar parea de neobisnuit, dar adevarul acesta ramane: "Ca ne-a trimis Dumnezeu in lumea aceasta, ca sa ne invatam a ne lepada de ea si s-o cautam pe cea adevarata".

Pentru iubitorii de Dumnezeu nu este durere, nu este primejdie - afara de pacat -si nu este moarte; ei trebuie fericiti si urmati cu aceeasi lepadare de sine si de viata, oricand vremea ne-ar cere-o.

Deci nu sunt de plans decat necredinciosii care s-au stins in necredinta, ca niste instrainati si potrivnici lui Dumnezeu. Dar e bine sa se stie ca viata in primejdii pe multi i-a scos din numarul mortilor si i-a primit Dumnezeu din bratele mortii in Imparatia vietii. Amin.

• « Inapoi
• Inainte »