Despre rugaciune

• « Inapoi
• Inainte »

In veacul viitor nu ne vom ruga lui Dumnezeu ca sa cerem ceva, caci in acea Patrie a libertatii, firea noastra nu se schimba nici nu se abate din frica de impotrivire, ci desavarsita este in toate.

Lumea aceasta este o calatorie cu nevointe si un stadion de alergare. Si rastimpul acestei vieti este vremea de lupta. In tara unde e lupta si in vreme de razboi, nu este nici o lege. Adica Imparatul nu pune margini si masuri ostasilor Sai pana la sfarsitul razboiului, cand toti oamenii se aduna in fata portilor Imparatului Imparatilor si fiecare este cercetat acolo, daca a avut rabdare in lupta, daca nu s-a lasat biruit sau daca dimpotriva, a intors spatele (a fugit). *

Prin smerenie, chiar daca nu ai fapte, multe pacate ti se iarta. Iar faptele fara smerenie nu-ti sunt de nici un folos; dimpotriva, multe rele ne gasesc noua. *

Deci, Doamne, ma bucur de aceasta, in neputinte, in necazuri, in temnita, in lanturi, in nevoi, fie de la fire, fie de la fiii firii mele, fie de la vrajmasii ei, eu rabd toate, adica rabd ispitele mele, ca sa se salasluiasca in mine puterea lui Dumnezeu. *

Precum din iubirea pantecelui se naste tulburarea gandurilor, tot astfel, din multa vorbire si din neoranduiala vorbelor, se naste necunostinta si iesirea din minti. Grija de lucrurile lumesti tulbura sufletul si invaluirea cu ele tulbura mintea si o scoate din linistea ei.

Se cuvine calugarului care s-a predat pe sine ca un ogor lucrarii celei din ceruri, mereu, in toata vremea, sa fie fara de nici o grija lumeasca pentru ca cercetandu-se pe sine, sa nu afle in sine absolut nici un lucru al veacului acestuia de acum. Pentru ca gol de aceste lucruri, fara de incetare, ziua si noaptea sa petreaca in legea Domnului.

Ostenelile cele trupesti fara de curatirea mintii, sunt ca un pantece neroditor si ca niste sani uscati. Ca prin ele nu se poate apropia sufletul de cunoasterea lui Dumnezeu. Ca ele fac trupul sa se istoveasca dar nu se ingrijesc sa dezradacineze patimile din minte. De aceea nu vor secera nimic. *

Nu este curat cu fecioria (feciorelnic) cel ce-si pazeste trupul neintinat de vreo impreunare, ci cel ce se sfieste (se rusineaza de sine) si atunci cand este singur.

Daca iubesti intelepciunea, goneste gandurile rusinoase, indeletnicindu-te cu citirea si cu rugaciunea cea neincetata si apoi te inarmeaza impotriva pricinilor firii. Caci nu poti vedea in sufletul tau curatire fara de acestea.

Daca esti cu adevarat milostiv, atunci cand esti jefuit de ale tale pe nedrept, nici nu te necajesti inlauntrul tau, nici nu vorbesti despre paguba ta altora.

Despre adevarata smerenie

Cel cu adevarat smerit, cand este nedreptatit, nu se tulbura nici nu se apara in privinta acelui lucru de care a fost nedreptatit. Si primeste clevetirile ca si cum ar fi adevarate si nu se ingrijeste sa convinga pe oameni ca a fost clevetit ci isi cere iertare. Ca unii si-au atras asupra-le numele de neastamparati, desi in realitate nu era asa, iara altii au rabdat sa fie numiti curvari, desi erau departe de curvie si rodul pacatului, pe care nu-l facusera. Cu lacrimi l-au marturisit in public si-si cereau iertare pentru o nelegiuire care n-o facusera, desi erau incununati cu toata curatia si nevinovatia in sufletele lor, cu plangere de la cei ce-i nedreptatisera.

Tu crezi ca ai smerenie; altii se invinovatesc pe sine-si, tu insa nu suferi nici cand altii te invinovatesc si te declari plin de smerenie. Daca esti smerit cu cugetul, pune-te singur la incercare si vezi daca poti rabda nedreptatea, fara sa te tulburi.

Cu luare aminte sa vorbesti in fata unuia care-i trufas in cuget si bolnav de pizma. Caci pe masura ce tu vorbesti el rastalmaceste spusele tale dupa bunul lui plac si din lucrurile cele bune pe care le-ai spus, el cauta prilej de a face pe altii sa se poticneasca.

Despre clevetire

Cand cineva incepe sa cleveteasca pe fratele sau de fata cu tine arata-te posomorat la fata. Daca faci asa, te pazesti de clevetire si in fata lui Dumnezeu si a clevetitorului.

In acea zi in care deschizi gura ta ca sa acuzi pe cineva, socoteste-te mort in fata lui Dumnezeu si toate faptele tale zadarnice, oricat s-ar parea ca pe buna dreptate si ca sa zidesti, te-a indemnat gandul sa vorbesti.

In ziua in care esti necajit pentru vreun frate, care este oarecum neputincios sa se stapaneasca la bine si la rau, in trupul lui sau in cugetul lui, ca un mucenic sa te socotesti pe tine in ziua aceea si sa te simti ca un patimitor pentru Hristos si ca unul care s-a invrednicit ca sa-L marturiseasca.

• « Inapoi
• Inainte »