Milostenia

Milostenia

Milostiv este cel ce miluieste pe aproapele din cele ce le-a primit el de la Dumnezeu, fie bani, fie mancari, fie tarie, fie cuvant spre folos, fie rugaciune, fie putere de a mangaia pe cel ce are lipsa de ea, socotindu-se ca e datornic. Saracul poate trai fara sa-l miluiasca, dupa puterea sa, nu poate el insa sa traiasca si sa se mantuiasca. Milostenia desavarsita este aceea pe care ne-a aratat-o Hristos, care a rabdat moartea pentru noi, punandu-ne tuturor o pilda si un chip ca si noi sa murim pentru altii, nu numai pentru prieteni ci si pentru dusmani cand vremea o cere. De la frica de Dumnezeu trece omul la buna cinstire. De la aceasta vine cunostinta prin care e sfatul si dreapta socoteala.

Ce urmareste Dumnezeu

Pana la judecata din urma, mantuirea se poate dobandi oriunde; si pe campuri de bataie; si se poate dobandi si in iad; si se poate pierde oriunde, si in manastire, si in ceata Sfintilor Apostoli, si s-a pierdut si-n Rai. Talharul, rastignit pentru faptele sale, a sarit de pe cruce in Rai si Lucifer ca fulgerul a cazut din Ceruri. Orbul din nastere capata vederea si a vazut pe Dumnezeu si a vorbit cu El, iar fariseii templului o pierdeau, zicand ca-I pacatos si are drac. Cereau semn si umblau sa omoare pe Lazar cel inviat a patra zi din morti. Orbirea rautatii, stand de-a pururea impotriva Adevarului, nu are leac, dar are pedeapsa. De aceea infruntand mania, a zis ca vamesii si pacatoasele vor lua-o inaintea "dreptilor" in Imparatia Cerurilor, si ca se face bucurie in Ceruri, pentru un pacatos ce se intoarce.

Aceasta intoarcere urmareste Dumnezeu sa ne-o castige, insa nu poate daca nu ne invoim si noi. De aceea ne poarta pe tot felul de cai, si ne cheama cu tot felul de surle si, daca trebuie, ne graieste si cu tunul.

Ceea ce urmareste Dumnezeu in tot chipul este mantuirea sau intoarcerea noastra duhovniceasca spre El si Acasa, chiar daca mai ramanem si in viata aceasta. Oamenii insa, legati in nestiinta, scurti la minte si slabi in credinta, urmaresc viata pamanteasca si toata mahnirea lor e pentru trupuri (Intelepciunea lui Isus Sirah 41, 14). Cat tine forma aceasta de viata, oamenii vor fi amestecati: cei din Noul Testament, fiii Harului, cu cei din Vechiul Testament, pe care numai frica legii ii mai tine in randuiala si oamenii fara nici un testament, oamenii faradelegii si ai neoranduielii fara leac, care sunt fiii celui rau.

"Acela care iubeste lucrurile bune si frumoase tinde de buna voie spre Harul dumnezeirii, fiind calauzit de Providenta prin ratiunile intelepciunii. Iar acela ce nu-i indragostit de acestea e tras de la pacat impotriva voii lui, si lucrul acesta il face judecata cea dreapta, prin diferite moduri de pedepse. Cel dintai, adica iubitorul de Dumnezeu, e indumnezeit prin Providenta, cel de-al doilea, adica iubitorul de materie, e oprit de Judecata sa ajunga la osanda." (Sf. Maxim Marturisitorul, Raspunsuri catre Talasie, Intrebarea 54, Filocalia, Sibiu, 1948, ed. I, vol. 3, p. 252).

Drept aceea, pana ce nu vom ajunge la aceeasi parere cu Dumnezeu despre viata noastra pamanteasca, precum si despre cealalta, de pe celalalt taram, nu vom avea liniste in suflet, nici unii cu altii, nici sanatate in trup si nici in oranduirea omeneasca. Trebuie sa ne plecam intelepciunii atotstiutoare a lui Dumnezeu, care, in tot ce face, urmareste intelepciunea noastra, ori pricepem ori nu pricepem aceasta. Cand ne plecam capul si vrem si noi ce-a vrut Dumnezeu, in clipa aceea capatam linistea sufletului, orice ar fi dat peste zilele noastre. Caci El e Stapanul vietii si al mortii, de El asculta zidirea si de El se teme iadul, si din porunca Lui asculta dracii de Satana al lor. "Toti locuitorii pamantului sunt nimica inaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerului si cu locuitorii pamantului, si nimeni nu poate sa stea impotriva maniei Lui, nici sa-i zica: Ce faci?" (Daniil 4, 32).

Cand a vrut sa mantuiasca pe Adam si cu toti dreptii, din iad i-a scos si poate sa scoata din ghearele mortii pe oricine vrea. De aceea au si zis Parintii, mangaind pe oameni: "Ca pacatos ca un drac de-ai fi, nu deznadajdui de puterea lui Dumnezeu", fiindca oricine, care in primejdie de moarte fiind, de va chema numele Domnului isi va mantui sufletul sau, caci, in ce-l va afla moartea in aceea va fi in veci. Iata de ce, nestiindu-ne sfarsitul, suntem datori a ne afla mereu in pocainta, ca intr-insa sa fim socotiti in veci. Amin.

Ceasul primejdiei

Multime de oameni insa nici grija nu au de cuvintele chemarii acesteia, oricat le¬ar vedea cu ochii si-ar trece prin ele. Daca nici dupa asprimea unor atare chemari, care ustura pielea vietii, oamenii totusi nu se intorc la Dumnezeu, viata incepe sa fie in primejdie: incep necazurile mortii, surlele chemarii a patra.

Viata o avem de la Dumnezeu: Prin El traim si ne miscam si suntem (Fapte 17, 28). Adica Dumnezeu este izvorul, sustinatorul si rostul sau destinul vietii noastre. Daca mergem asa, potrivit acestora, avem viata asigurata de Dumnezeu, iar daca nu urmam asa, ci incalcim viata noastra in toate faradelegile si spurcaciunile, care indracesc si sufletul si trupul si o ducem asa vreme indelungata, atunci Dumnezeu - dupa greseala noastra - se desface de viata noastra. Totusi nu se desface indata dupa greseala, ci rabda o vreme ratacirea omului, a fiului Sau mai mic, in tot chipul chemandu-l, pana in sfarsit deznadajduieste de mantuirea multora(?!).

Iar moartea o avem de la ucigasul. Deci, cand oamenii se baga cu totul in voile dracilor, viata le e in primejdie si primejduiesc si pe altii. Iar de se leaga ca robii cu inima de lumea aceasta si de voile trupului, cele impotriva firii, mintea li se stramba, incat nu mai deosebesc adevarul de ratacire; atunci Dumnezeu se indeparteaza din mintea, din inima si din vointa lor si ajung ca nu vor sa mai stie de Dumnezeu si asa vine osanda la moarte, si asa vine prapadul in fiecare rand de oameni. Intai e moartea sufleteasca a ateismului, a necredintei, pe urma se arata si moartea din afara a trupului, dupa vrednicie si spre intelepciunea multora.

La inceput oamenii traiau mai mult. "Toate zilele lui Matusalem au fost 969 de ani, apoi a murit." (Facere 5, 27). Cu trecerea de vreme, inmultindu-se oamenii pe pamant, s-a inmultit si stricaciunea, desfranarea, in oamenii acestia, pentru ca sunt numai trup. Si a zis Dumnezeu: "Nu va ramanea Duhul Meu in oamenii acestia, pentru ca sunt numai trup, deci zilele lor sa fie numai 120 de ani" (Facere 6, 3). Iar dupa trecere de vreme si inmultirea faradelegilor intre oameni, David zice: "Toate zilele vietii noastre sunt 70 de ani, iar pentru cei mai in putere 80 de ani; iar ce este mai mult decat acestia, nu-i decat osteneala si durere" (Psalm 89, 10).

Asa era in vremurile de demult. Astazi, multimea bolilor si desimea razboaielor mult a mai scurtat viata oamenilor.

Noi nu mai suntem sub imparatia legii vechi, ci in Imparatia Harului castigat noua de Mantuitorul Hristos ca sa ne mantuim. Dar daca nepriceputul de om se tine impotriva lui Hristos, de dragul faradelegilor, cade din Har sub lege, si asa atarna asupra lui pedeapsa cu moartea napraznica, ce se implineste prin razboaie si nenorociri, intocmai cum scrie la lege:

Cel ce bate pe tatal sau sau pe mama sa sa fie omorat (Iesire 21, 15).

Cel ce va grai de rau pe tatal sau sau pe mama sa, acela sa fie omorat (Iesire 21, 17). Cine nu asculta de preoti, unul ca acela sa moara (Deuteronom 17, 12). Paziti deci ziua de odihna, caci ea e sfanta pentru voi. Cel ce o va intina, acela sa fie omorat. Tot cel ce va face intr-insa vreo lucrare, sufletul acela sa fie starpit din poporul Meu (Iesire 31, 14).

Pe vrajitori sa nu-i lasati sa traiasca (Iesire 22, 18).

Tot cel ce se impreuna cu dobitoacele sa fie omorat (Iesire 22, 19).

La nici o vaduva si la nici un orfan sa nu faceti rau! Iar de le veti face rau si ei vor striga catre Mine, voi auzi plangerea lor, si se va aprinde mania mea si va voi ucide cu sabia, si vor fi femeile voastre vaduve si copiii vostri orfani (Iesire 22, 22-24).

Daca insa va ucide cineva cu viclesug si cu buna stiinta pe aproapele sau, sa fie omorat.

Tot cel ce va munci in ziua odihnei sa fie omorat (Iesire 31, 15).

Cel ce scoate sabia, de sabie va muri si va pieri (Matei 26, 52).

Cei ce se impartasesc cu nevrednicie, furand Sfanta Impartasanie, inca se fac vinovati de moarte. Despre ei inca zice Sfantul Pavel: "Multi dintre voi sunt slabi si bolnavi si o buna parte mor" (I Corinteni 11, 30).

Toti insa care cu buna stiinta fac unele ca acestea fara sa se pocaiasca, vor muri in faradelegile lor, in morti napraznice. Pentru ca: "Focul si grindina, foamea si moartea, dintii fiarelor si serpii si sabia izbanditoare, toate acestea spre pedeapsa sunt facute, ca sa piarda pe cei necredinciosi".

Primul care a furat Sfanta Impartasanie a fost Iuda, fiul pierzarii, care s-a spanzurat si a cazut din spanzuratoare de si-a spart capul, ia crapat pantecele in doua si i s-au varsat toate maruntaiele, luand astfel plata faradelegii sale (Fapte 1, 18).

Iata ce lucruri trebuie sa scoatem din noi si dintre noi, ca acestea aduc ceasul primejdiei de moarte si sabia atarna nevazut asupra vietii. Iar daca in loc de indreptare, pentru care ne da Dumnezeu oarece vreme de necaz, noi insa totusi ne indaratnicim cu mintea impotriva vointei lui Dumnezeu, se intampla ca, plinind masura faradelegilor, cade sabia si se implanta in capul care nu mai are minte.