Gresalele iubirii si dreapta socoteala

Gresalele iubirii si dreapta socoteala

Acesti ucenici ai Domnului, din pricina iubirii lor aprinse, fiecare au facut cate-o greseala in ucenicia lor. Doi s-au indreptat, unul s-a surpat. Astfel, intr-o calatorie, cand oamenii dintr-o cetate oarecare, necunoscandu-i, n-au vrut sa-i primeasca, Iacov si Ioan au zis: sa ne rugam ca Ilie, sa se pogoare foc din cer peste ei sa-i arda (Luca 9, 54). Cinstea si pretul pe care-l avea Domnul in inima lor, precum si ravna si iutimea lor, inca nu le aveau in cumpana si cu dreapta socoteala si asa au ars o greseala. Mantuitorul i-a adus la blandete si la dreapta socoteala, invatandu-i: "Nu stiti ce duh graieste prin voi acestea" (Luca 9, 55).

Petru, dupa frumoasa marturisire de credinta: "Tu esti Hristos Fiul lui Dumnezeu celui viu!" (Matei 16, 16), si dupa lauda Mantuitorului - care in asa fel i-a spus-o ca oarecum sa-l fereasca de primejdia laudei si a parerii de sine, - cand Iisus a inceput sa le spuna apostolilor despre patimile si rastignirea Sa, Petru, in iubirea lui n-a putut rabda o socoteala ca aceea. Atunci, ca unul ce n-avea si cunostinta tainelor lui Dumnezeu, care sa tina cumpana dreapta cu puterea iubirii aprinse si inteleasa omeneste, capata de la Domnul palmele acestea: "Inapoia mea Satano! Sminteala-mi esti!" (Matei 16, 32). Sigur ca nu Petru era Satana, ci un gand al Satanei intrase si se exprimase prin gura lui Petru, - caci era o spartura, o descumpanire intre puterile lui sufletesti: cunostinta, dragoste si iutime. Si se vede ca inca nu s-a tamaduit cu indreptarea aceea. Mai batran fiind si mai greu de leac, iubirea lui inca nu se stramutase, ca a lui Ioan: toata pentru Mantuitorul, ci mai tinea ceva si pentru sine.

Iuda, voia ca si Mantuitorul sa iubeasca ceea ce iubeste el, adica sa intemeieze o imparatie pamanteasca a Cerurilor si Iisus sa se faca Imparat, iar pe el, mare sfetnic si vistier al argintilor, ca tare era umilit sa fie trimis descult, fara traista si fara bat, si sa propovaduiasca o Imparatie, pe care n-o vedea cu ochii sai de lut, si pentru care n-avea decat o zdreanta de punga goala.

Asa fiind facut, parca era de un gand cu tot neamul sau. De aceea, desi Mantuitorul l-a iubit si l-a inzestrat cu daruri intocmai ca si pe ceilalti, totusi el a ramas evreul fara leac, iubind un "Dumnezeu al veacului de acum", iar pe Iisus, care nu corespundea iubirii sale pamantesti, L-a vandut cu treizeci de arginti, castig ce-a mai putut sa scoata, pentru slujba de trei ani ...

Judecata milostiva

De obicei oamenii nu se intorc la Dumnezeu, decat atunci cand dau de primejdii, adica atunci cand ii ajunge dreptatea dumnezeiasca din urma, si trebuie sa dea seama de ce-au facut. Nu e rau sa te intorci la Dumnezeu nici chiar atunci, in ceasul al unsprezecelea, insa ar fi cu mult mai bine sa vii de buna voie, la rosturile tale vesnice, si nu tras de maneca sau palit cu prajina din urma. Daca am fi noi mai simtiti, am vedea ca Dumnezeu, preamilostivul, ne imbie cu iubirea inca din dimineata vietii, taina sfanta a pocaintei, ca sa nu ajungem, catre seara vietii, asa de imblatiti in rele. Taina pocaintei este judecata milostiva ce o face Dumnezeu cu noi pacatosii, cand mergem noi, de buna voie, si ne marturisim gresalele.

Mare este taina pocaintei, nu numai ca te face din rau, bun, din vrajmas al lui Dumnezeu, prieten al Lui, ci si pentru ca un lucru asa de mare e acoperit cu chip smerit. Mila cea fara de margini a Tatalui, ca sa scape pe fiii Sai de judecata cea aspra a judecatii dupa fapte, le trimite, coborand din Ceruri, pe Fiul Sau cel Unul Nascut, sa le faca o judecata milostiva si fara nici o infricosare, si iarasi sa-i impace cu Sine.

Poate tocmai pentru ca e asa de smerita judecata aceasta milostiva, nu pot sa vina la mantuitoarea ei binefacere, aproape nici unul dintre cei cu mintea plina de "stiinta", si afumata de mandrie. Cum sa poata veni ei, care stiu totul, ei care stapanesc peste oameni, sa vina in genunchi inaintea unui simplu peot si sa-si insire toate faradelegile si scarbele lor?! Nu, asta mandria n-o poate face sa vie de buna voie la smerenie. De aceea ei dau de asprimea dreptatii, care-i fierbe in zeama lor, pana li se-nmoaie oasele trufiei.

Taina pocaintei sau marturisirea e al doilea botez: botezul lacrimilor. Sunt trei botezuri care ne curatesc de toate pacatele: primul, prin care intram in obstea crestina, e botezul din apa si din Duh, sau nasterea a doua, cand suntem inzestrati cu darurile Duhului Sfant, dupa atotstiinta de mai inainte a lui Dumnezeu. Acesta nu se mai repeta. Al doilea botez e botezul pocaintei sau al lacrimilor, pe care-l putem face, si trebuie facut, ori de cate ori ni se incarca constiinta cu greseli fata de Dumnezeu, fata de oameni si fata de noi insine. Iar al treilea e botezul sangelui, care, daca se intampla sa vie necautat de noi, de asemenea ne spala de toate pacatele, mai ales daca ne-a venit din hotarata marturisire a lui Dumnezeu, Cel in Treime inchinat si a Sfintei Sale Biserici. Acesta e un dar pe care-l da Dumnezeu cui si cui, din vreme in vreme, mai ales in vreme de prigoana a credintei crestine dreptmaritoare. Acesta iarasi nu se mai repeta, si nu atarna de noi in privinta venirii, ci numai in privinta primirii.

Sfantul Chiril ne invata: "Daca cineva nu primeste botezul nu se mantuieste, afara numai de mucenici, care primesc Imparatia si fara de apa. Mantuitorul, cand a mantuit lumea pe cruce si cand I s-a impuns coasta, a izvorat sange si apa, ca sa se boteze cu apa, cei ce se boteaza in vremea prigoanelor. Mantuitorul numeste mucenicia botez, cand zice: "Puteti sa beti paharul pe care Eu il beau si sa va botezati cu botezul cu care eu ma botez?" (Marcu 10, 38).

E lucru de mirare, ca pentru pricini pamantesti, se gasesc mii si milioane de oameni care merg cantand la moarte, dar pentru Imparatia Cerurilor abia se mai gasesc putini, din cand in cand, care sa fie linistiti si bucurosi de moarte ...

Pentru aceasta trebuie ochii spalati mai bine, ca sa vada mai departe decat stadia vietii acesteia vremelnice, precum erau odata sfintii marturisitori ai lui Dumnezeu, fericiti sa treaca prin portile focului si ascutisul sabiei la Imparatul sufletelor, Mantuitorul nostru.