Masurile

• « Inapoi
• Inainte »

"Cine nu se leapada de sine, nu poate sa vina dupa mine." Cine nu poate sa intrebe si cine nu se poate pleca sfatului unui parinte duhovnicesc, sau nici macar nu-l cauta, nu gaseste pe Iisus. Daca totusi vrea sa se tina de urma lui Dumnezeu, dar fiind cu inima si mintea intinate de placere si mandrie, da de inselaciuni. De aceea-s randuiti duhovnicii, sa cumpaneasca duhurile ce le strabat mintea, sa cunoasca masurile fiecarui ins si incotro ii inclina cumpana.

Inca de mult marturisea Proorocul Iordanului ca: "Nu poate un om sa ia nimic, daca nu i s-a dat lui din Cer". Dar tot asa zic si cei inselati. Cum sa prindem inselaciunea din urma? Foarte usor de prins. Cei ce cu adevarat au darul de la Dumnezeu, vin la duhovnici sa-i intrebe, pe cand cei inselati nu vor sa vina si se tin pe sine mai presus de orice dar. Ei nu mai stiu ca fara de smerenie, nu dai de Dumnezeu ci de inselatorul; fara intrebare nu intri pe poarta, ci sari pe aiurea si cu talharii te socotesti. Ravna fara intrebare si parerea sar masura.

In fiecare ins a inchis Dumnezeu chemarea catre tot rostul si lucrul, pe care - la vreme - le va avea intre oameni astfel: "El a dat pe unii sa fie Apostoli, pe altii prooroci, pe altii binevestitori, pe altii pastori si invatatori. Spre desavarsirea sfintilor, la lucrul slujbei, spre zidirea la trupul lui Hristos, pana cand toti vom fi ajuns la unirea credintei si a cunostintei Fiului lui Dumnezeu, la starea barbatului desavarsit, la masura plinirii varstei lui Hristos. Ca sa nu mai fim copii si jucaria valurilor, purtati incoace si incolo de orice vant si invatatura, prin inselaciunea oamenilor, prin viclesugul lor, spre uneltirea ratacirii, ci fiind credincios adevarului, prin iubire sa sporim intru toate, pentru El care este capul - Hristos." (Efeseni 4, 11-15).

El uneste cele invrajbite, El ne masoara darul, El ne cheama la lucru la vie, El ne ajuta pe fiecare in parte - daca nu uitam sa-l chemam -; iar pentru desavarsirea obstei El lumineaza slujitorii.

Sunt intre cei trimisi de Dumnezeu si oameni care au darul sa vada dincolo de zare, sa auda graiuri si cuvinte mai presus de fire. Dar acestia, la vreme de mare insemnatate pentru ei, cand li se deschide ochiul vederii si urechile auzirii celor de dincolo, sa nu intarzie a cauta povatuirea unui duhovnic, care le va feri mintea si inima de bucurie straina si care-i va ocroti cu dulama smereniei. Caci daca nu fac asa, cu tot darul de sus, pot cadea prada inselaciunii. Iata cum: Darurile lui Dumnezeu se ascund in noi, noi nu le stim dar Satana le vede si ca un talhar viclean pandeste vremea darului de sus sa se deschida in viata noastra si de nu-l va afla acoperit de smerenie si de dreapta socoteala, varsa el, ca un jgheab, pustiirile lui pe fagasul lui Dumnezeu.

Deci, de ti-a dat Dumnezeu dar, asigura-l cu intrebarea si ocroteste-l cu smerenia, si cu atat mai vartos nu iesi din sfatul unuia dintre nebagatii in seama slujitori ai lui Dumnezeu. Ca de nu ai indemnare catre socoteala aceasta, atunci darului vederii tale ii va grai Satana care se va da pe sine Hristos, si te va amagi desavarsit... "Se vor ridica hristosi mincinosi si vor da semne mari si minuni, ca sa amageasca, de va fi cu putinta si pe cei alesi" (Matei 24,24).

Hristosii si proorocii mincinosi de care ne previne Mantuitorul din vreme, sunt vicleni de dincolo de zare, care fac sila mare si mult mestesugita, ca sa fie primiti de oameni ca atare, sa-i asculte. Nu cumva li-e vremea aproape, ca tare-si mai fac de cap? Iata pe scurt pricinile si grija pentru care Predania Bisericii rasaritene se fereste de vedenii, si-si fereste si fiii, intrucat acestea nu sunt neaparat trebuitoare mantuirii, si desavarsirea, la care suntem chemati, lasa in urma orice vedenie. Revelatia este deplina, iar cele ce mai lipsesc, le asteptam la a doua venire. Amin.

• « Inapoi
• Inainte »