Homosexualitatea


Homosexualitatea

 

Subiectul este delicat intrucat implica comportamente care au fost condamnate de societate si de autoritatea biblica pe parcursul istoriei, iar specialistii sustin ca cel putin 10% din populatie este angajata intr o forma oarecare de homosexualitate sau ar dori sa faca acest lucru, in timp ce 3 4% sunt de orientare exclusiv homosexuala. Subiectul este dificil pentru ca a implicat atatea controverse. In ultimii ani am fost martorii unei polarizarii intre cei care confunda "orientarea" homosexuala cu comportamente specifice, alaturi de condamnarea persoanei respective, si cei care afirma ca homosexualitatea este neutra din punct de vedere moral si, prin urmare, ea este "alternativ un mod de viata viabil". Cei care se considera ca facand parte din miscarea homosexual lesbiana sunt intr un conflict adanc cu cei care apara valorile traditionale (exclusiv unirile heterosexuale in cadrul mariajului). Conflictul s a largit in sfera publica prin cererile homosexualilor si ale lesbienelor, care si doresc o legislatie speciala care sa permita casatoriile "homosexuale", adoptiile in cadrul acestora si un acces fara restrictii la cazare si angajare. In cadrul Bisericii, problema esentiala a dezbaterii este legata de accesul homosexualilor activi la serviciul divin (la Taina Preotiei). Conflictul este sporit de limbajul folosit de "homofobi" (epitete care ii denigreaza pe homosexuali si acuza comportamentul homo erotic) si "homofili" (acuze de "homofobie" si "heterosexism patriarhal" aduse fara discriminare celor care nu sunt de acord cu ei).

 

Homosexualitatea este definita de regula ca o "atractie psihosexuala predominanta si persistenta fata de membri ai aceluiasi sex". In general, termenul desemneaza atat dorinta sexuala pentru o persoana de acelasi sex, cat si comportamentul legat de aceasta dorinta. Unele studii clinice recente au aratat ca homosexualitatea este conditionata de factori multipli: fiziologici, psihologici, genetici si sociali. Este inca greu de precizat relatia reala intre "natura" si "educatie" (intre modul in care datele genetice si mediul influenteaza orientarea homosexuala). Homosexualii militanti insista asupra componentei genetice, pentru a apara teoria conform careia homosexualitatea este innascuta si ireversibila si pentru a se putea constitui legal ca grup minoritar. Altii accentueaza rolul factorilor de mediu, in general problemele de relatie care apar in sanul familiei.

 

In 1991, neurobiologul Simon Le Vay a descoperit ca un mic grup de neuroni din hipotalamusul creierului barbatilor homosexuali este doar a treia parte dintr o jumatate din marimea celui intalnit la barbatii heterosexuali si aproape de aceeasi marime cu cel al femeilor heterosexuale. Intrucat atat barbatii homosexuali cat si femeile heterosexuale sunt atrasi de barbati, s a ajuns la concluzia ca marimea nucleului hipotalamic este legata de orientarea sexuala. (Hipotalamusul regleaza temperatura corpului, somnul, foamea, ritmul cardiac si alte activitati autonome, incluzand o pe cea sexuala). Totusi, intrebarea care se pune este daca marimea redusa a nucleului este cauza sau consecinta homosexualitatii. In 1992, psihologul J. M. Bailey si psihiatrul R. C. Pillard au adus alte dovezi care sprijina ideea ca factorii genetici sunt semnificativi in formarea orientarii sexuale. Alte cercetari au sprijinit, dar nu au stabilit definitiv justetea teoriei ca genele ar juca un rol in preferintele sexuale. Oricum, toti specialistii insista sa se ia in considerare si factorii sociali si psihologici. Asa cum a aratat John F. Harvey, faptul ca aproape jumatate din gemeni nu au orientarea sexuala a celuilat intareste ideea ca dezvoltarea psiho sexuala depinde intr o oarecare masura de mediul in care creste copilul.

 

Distinctia intre actele homosexuale si orientarea homosexuala este una recenta, bazata pe opera lui Freud si a altor cercetatori din aria sexualitatii umane. Aceasta distinctie era necunoscuta in vremurile biblice, cand se afirma ca comportamentul homosexual este o pervertire voita si pacatoasa a posibilitatilor sexuale daruite de Dumnezeu. Intrebarea este in ce fel trebuie revizuita aceasta judecata acum cand "orientarea" sexuala este un fapt stabilit? Pe de alta parte, realitatea "orientarii" implica considerarea faptelor ce decurg din ea ca fiind juste din punct de vedere moral?

 

Pozitia Bisericii Ortodoxe este ca toate faptele homosexuale sunt inacceptabile din punct de vedere moral: ele denatureaza scopul si functiunea fireasca a organelor trupesti, nu au nici o valoare procreativa si reprezinta o parodie a unirii "intr un singur trup". Caracterul de promiscuitate al comportamentului homosexual in genere il arata ca fiind un pacat, in timp ce actele specifice - incluzand relatiile anale si stimularea oral genitala si oral anala - provoaca multora repulsie si dezgust. Aceste sentimente sunt oglindite in multe pasaje biblice si scrieri patristice care condamna activitatea homosexuala.

 

Textele scripturistice principale sunt:

 

Gen. 19, 4 11 - barbatii Sodomei incearca sa violeze musafirii lui Lot

 

Lev. 18, 22: "Sa nu te culci cu barbat ca si cu femeie; aceasta este spurcaciune" si Lev. 20, 13: "De se va culca cineva cu barbat ca si cu femeie, amandoi au facut nelegiuire si sa se omoare, ca sangele lor asupra lor este".

 

Rom. 1, 26 27: barbatii au renuntat la relatiile naturale cu femeile, "savarsind rusinea si luand in ei rasplata cuvenita ratacirii lor".

 

I Cor 6, 9 11: intre cei care nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu se numarara idolatrii, adulterii si sodomitii (arsenokoitai - se refera la homosexualitatea masculina).

 

I Tim 1, 8 11: legea este pusa penntru cei fara de lege si pacatosi, ca si pentru pornois, arsenokoitais si andrapodistais (desfranati, homosexuali si vanzatori de oameni).

 

Iuda 7: se refera la imoralitatea sexuala si pofta nefireasca (ekporneusasai...sakos heteras) a Sodomei si Gomorei. La aceasta am mai putea adauga Dt. 23, 17 care interzice prostitutia feminina si cea masculina in Israel I Regi 14, 24 si 22, 46 care includ prostitutia masculina intre "spurcaciunile" savarsite in fata lui Dumnezeu.

 

Unii reputati biblisti si altii alaturi de ei au facut eforturi considerabile pentru a arata ca aceste pasaje nu pot fi citite ca o condamnare fara echivoc a homosexualitatii. O parte a acestor eforturi au fost rodnice, dar cea mai mare parte a fost motivata de un plan al "corectitudinii politice", care a produs o exegeza inselatoare. Conform acestei exegeze, barbatii sodomiti sunt vinovati nu de "sodomie", ci de nerespectarea ospitalitatii orientale; prescriptiile levitice se refera la "curatia cultica"; in Epistola catre Romani, Sfantul Pavel critica idolatria, alaturi de pofta care i urmeaza; iar in Epistola catre Corinteni si Timotei, referirea trebuie inteleasa ca o condamnare exclusiv a pederastiei greco romane si nu a homosexualitatii in sine. (Din informatiile mele nimeni nu a construit un argument rezonabil impotriva sensului din prima facie din Iuda 7). Daca aceste texte sunt citite in context - si mai ales cand sunt privite in lumina invataturii lui Iisus despre casatorie si unirea conjugala - este putin probabil ca ele sa nu condamne actele homosexuale.

 

O atitudine similara intalnim in literatura patristica. In Didahii 2,2 se spune: "sa nu savarsesti crima, adulter, pederastie (paidophthoreseis), pacat trupesc..".. Teofil al Antiohiei, Clement si Atanasie ai Alexandriei, Ioan Damaschin si multi altii condamna paidophthoria, dar aceasta s ar putea limita la ceea ce numim pedofilie (sau abuz sexual infantil).

 

Mai putin ambigue sunt scrierile Sfantului Vasile cel Mare si mai ales ale Sfantului Ioan Hrisostom. Canonul 7 al Sfantului Vasile din prima Epistola canonica, precizeaza: "Stricatorii de parte barbateasca si stricatorii de animale, si ucigasii, si fermecatorii, si adulterii si idolatri sunt vrednici de aceeasi pedeapsa, iar in privinta celor ce 30 de ani s au curatit pentru necuratirea pe care au facut o intru nestiinta, nu se cuvine nici a ne indoi de primirea lor". Canonul 62 din a treia Epistola canonica afirma: "Cel ce a aratat imoralitate in cele barbatesti, i se va hotari timpul de penitenta ca celui ce nelegiuieste intru adulter" (15 ani de excomunicare - Can. 58), iar Can. 63 adauga: "La fel si cel ce isi arata paganatatea sa intre cele necuvantatoare.".. Canonul 61 Apostolic considera pacatul trupesc, adulterul si homosexualitatea ca impedimente pentru Taina Preotiei: "Daca impotriva unui credincios se face vreo invinuire de desfranare, de adulter sau de o alta oarecare fapta oprita inclusiv actele homosexuale si s ar dovedi, acela sa nu devina cleric".

 

Cel mai riguros dintre toti este Sfantul Ioan Hristosom, mai ales in Omiliile sale la Romani cap. 1 si 4. Comportamentul homosexual este numit "o nebunie monstruoasa", o pasiune nefireasca a celor care "L au parasit pe Dumnezeu". Aceasta nebunie, care este mult mai rea decat desfranarea, degradeaza pe om, coborandu l mai jos ca animalele. Retorica lui Hrisostom trebuie explicata, cel putin in parte, prin convingerea sa ca activitatea homosexuala este pur voluntara: o pervertire voita a heterosexualitatii comune tuturor barbatilor. Acest punct de vedere nu mai este valabil, de vreme ce exista o "orientare" sexuala conditionata psihologic si genetic, si care este in multe cazuri ireversibila. Acest fapt stabilit clinic i a facut pe moralisti sa redefineasca relatia dintre orientare si comportament, ca si semnificatia morala a actelor homosexuale in sine.

 

Conducerea Bisericii Romano Catolice, exprimata prin Congregatia Sacra pentru Doctrina Credintei, a solicitat acordarea unui suport pastoral celor care sunt de orientare homosexuala, considerand in acelasi timp ca aceasta conditie este in sine "disfunctionala" sau cel putin incompleta. Multi moralisti catolici (McCormick, Curran, Cahill s.a.) s au intrebat daca este adecvata expresia disfunctie obiectiva pentru a descrie conditia homosexuala, pretinzand ca arunca o pata neagra asupra persoanei, si nu doar asupra comportamentului. Adeptii termenului au replicat ca aceasta nu inseamna ca "homosexualul este rau in sine". In timp ce condamna ca fiind inacceptabila din punct de vedere moral orice activitate genitala homosexuala, acestia cer sa se recunoasca faptul ca homosexualitatea in sine - chiar daca este "disfunctionala" - nu este neaparat un pacat. Distinctia, precum si terminologia, se sprijina pe teologia catolica despre natura.

 

De la o extrema la alta, raspunsurile crestine la problema homosexualitatii se impart precum urmeaza:

 

1. O atitudine "nefavorabila puritiva", condamnand atat actele, cat si orientarea ca "deviante", perverse etc.

 

2. O atitudine "nefavorabila non puritiva" care considera homosexualitatea ca o disfunctie, condamna totusi pacatul, dar nu si pe pacatos.

 

3. O acceptare prudenta, limitata, intelegand homosexualitatea si actele sale ca un rau ontic si totusi in cazurile ireversibile sunt acceptate relatiile stabile, iar actele homosexuale in aceste relatii sunt considerate permise si chiar responsabile.

 

4. "Acceptarea deplina" considerand orientarea homosexuala ca fiind innascuta (deci daruita de Dumnezeu), iar comportamentul care o insoteste ca adecvat din punct de vedere moral, si chiar de dorit.

 

Numerosi eticisti catolici sunt pentru cea de a treia abordare (desi au fost etichetati drept "revizionisti" de mai multi catolici conservatori, care reprezinta atitudinea "nefavorabila non pu-ritiva"). Pozitia lor are la baza o importanta reflectie asupra naturii actelor in sine. Se pune intrebarea: imprejurarile particulare modifica numai relatia cuiva cu o fapta anume, sau si valoarea morala a faptei in sine?

 

In studiul sau din 1977 - "Moralitatea sexuala. O abordare catolica", Philip S. Keane raspunde afirmativ. El afirma ca exista o prioritate si o normativitate a actelor si relatiilor heterosexuale ce nu pot fi eludate de nici o teologie a homosexualitatii. Totusi, el se foloseste de o metodologie care priveste anumite fapte obiectiv grave, dar subiectiv necondamnabile. El spune: "sunt cazuri in care raul ontic al faptelor homosexuale nu devine un rau moral obiectiv, intrucat in imprejurarile respective it is truly proportionate for the homosexual acts to be posited". Prin urmare, concluzia este: "persoana ramane membru al Bisericii si este libera sa primeasca Sfintele Taine".

 

Aceeasi pozitie o adopta Lisa Cahill si Richard McCormick. Pentru Cahill, actele homosexuale sunt "ne normativ dar obiectiv justificabile in situatii exceptionale", in care doua persoane de acelasi sex formeaza o relatie permenenta si exclusiva. McCormick conchide ca sunt doua criterii dupa care relatiile homosexuale pot fi considerate ca permise (si nu justificabile, de vreme ce orientarea si actele heterosexuale raman normative).

 

1. Daca persoana in cauza este ireversibil homosexuala.

 

2. Daca persoana in cauza nu este chemata la celibat pentru Imparatie.

 

El insista ca aceste judecati constituie responsabilitatea persoanei inaintea lui Dumnezeu si, in scopul unei abordari pastorale adecvate, ele ar trebui respectate de Biserica.

 

Inca o data problema esentiala este cea ridicata de Philip Keane: "circumstantele legate de o fapta schimba relatia morala a unei persoane cu fapta respectiva, sau si caracterul moral al faptei in sine?". Referindu ne la criteriile lui McCormick, ne vom intreba daca sensul moral al unei fapte depinde de circumstante sau fapta poseda in ea insasi o valoare morala?

 

Ortodocsii, impreuna cu alti crestini, recunosc ca anumite imprejurari pot diminua raul sau gravitatea unor fapte, cum ar fi omorul in timp de razboi sau avortul in cazul unei sarcini ectopice. Totusi, unde vom aseza limita? Justifica oare grija pastorala acceptarea relatiilor homosexuale pana acolo incat ii vom primi la Sfanta Impartasanie, ii vom privi ca pe un cuplu si le vom permite sa adopte copii? Cu alte cuvinte exista circumstante care sa prezinte actele homosexuale ca "acceptabile", desi ne normative? Sau vom putea spune ca aceste imprejurari schimba natura faptei in sine, astfel incat sa o putem considera "obiectiv grava", dar "subiectiv necondamnabila"?

 

Raspunsul ortodox este ca faptele poseda in sine valoare morala "independent de imprejurari". (Punctul de vedere expus de Philip Keane este un exemplu de proportionalism extrem, care ar putea usor aluneca in relativismul situatiei sau etica contextuala). Faptele in sine si nu doar intentiile, atitudinile, consecintele sunt bune sau rele, juste sau gresite.

 

Abordarea conservatoare si foarte nepopulara astazi a crestinilor ortodocsi fata de aceasta problema este sau ar trebui sa fie bazata teologic pe principiile morale si nu pe reactiile emotionale la fenomenul homosexual in sine. Acest principiu care sustine intreaga antropologie ortodoxa - afirma ca unicul scop al vietii omenesti, incluzand existenta trupeasca, este slavirea lui Dumnezeu. Acelasi principiu sta la baza poruncii lui Iisus: "Fiti desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este" (Mt. 5, 48) si a avertismentului Sfantului Pavel: "slaviti pe Dumnezeu in trupul vostru" (I Cor. 6, 20).

 

Actele homosexuale (genitale) prin insasi natura lor violeaza acest principiu, din motive pe care le am mentionat mai devreme. Homosexualii deviaza actiunea naturala a organelor sexuale in incercarea de a si satisface pofta egoista si parodiaza legatura unui singur trup pe care numai un barbat si o femeie o pot avea, cautand sa compenseze patologic lipsa unei identitati din copilarie (cu parintele de acelasi sex, potrivit lui Elisabeth Moberly).

 

Mult mai important din punct de vedere pastoral este un aspect mentionat adesea in literatura de specialitate: faptul ca actele homosexuale sunt in mod evident daunatoare celor angajati in ele. In loc sa repare sau sa vindece ruptura din relatiile personale care la un anumit nivel le sustine (in plus fata de componenta genetica posibila), actele respective nu fac decat sa mentina boala sau disfunctia. Desi afectiunea a doi homosexuali este adesea adanca si autentica, ea este inevitabil viciata de un erotism narcisist, produsul a ceea ce Basil Zion numea "robia dublului narcisist".

 

Puterea acestei robii pare sa stea in aspectul de stare de dependenta a homosexualitatii, care impiedica persoana sa se raporteze la un altul ca "persoana", prin oferirea unei iubiri jertfelnice si dezinteresate. Sunt desigur si exceptii: cazuri in care relatiile intre homosexuali reflecta o asemenea iubire intr o masura mai mare decat multe casatorii. Dar acestea sunt exceptii care intaresc regula.

 

Acestea fiind spuse, este necesar sa mentinem clara distinctia dintre act si orientare. Daca este cauzata genetic sau de catre mediu, ori (mult mai probabil) de amandoua la un loc, orientarea homosexuala nu este nici un pacat, nici un rau. Persoanele care au aceasta orientare sunt in sensul cel mai deplin "persoane", purtatoare ale chipului lui Dumnezeu si chemate sa creasca, alaturi de ceilalti, spre asemanarea divina. Mai ales atunci cand incearca sa si schimbe orientarea sexuala - sau pur si simplu continua in lupta lor de a si pastra castitatea - ele au nevoie de sprijinul, sfatul si dragostea Bisericii (episcopi, preoti si laici).

 

Totusi, este clar faptul ca conditia homosexuala este adesea ireversibila: orientarea este permanenta. In ciuda acestui fapt, Biserica Ortodoxa nu poate scuza manifestarile exterioare ale acestei orientari, chiar in cadrul unei relatii stabile. Datorita faptului ca aceste relatii sunt un pacat si distrug persoana, teologia morala ortodoxa se opune ferm "casatoriilor" homosexuale. Dintr o grija pastorala pentru sanatatea spirituala, psihica si fizica a membrilor sai - "normali sau homosexuali" - Biserica trebuie sa respinga astfel de relatii, asa cum trebuie sa se opuna adoptiilor in cazul unor cupluri homosexuale. Ireversibilitatea orientarii homosexuale nu justifica institutionalizarea ei si ridicarea casatoriilor de acest gen la gradul de mariaje autentice, acceptate de vointa divina. Acest lucru nu justifica nici expunerea copiilor la un "stil de viata homosexual" sub pretentia ca un copil poate creste la fel de bine cu "doua mamici" sau "doi tatici" ca si cu parintii sai biologici. Problema nu este daca un copil e mai bine sa nu fie crescut de un cuplu homosexual decat de un singur parinte sau un orfelinat. Adevarata problema se refera la natura actelor homosexuale si efectul lor asupra celor implicati. Daca este adevarat - si credem acest lucru - ca asemenea acte sunt un pacat si sunt in detrimentul persoanelor implicate, atunci singurul mod in care un cuplu homosexual poate creste un copil intr un mod sanatos si responsabil este sa ramana celibi.

 

"A L slavi pe Dumnezeu in trup" inseamna a reduce activitatea sexuala genitala la unire conjugala heterosexuala, binecuvantata de Dumnezeu. Biserica nu poate sa i binecuvinteze mai mult pe homosexualii care doresc sa traiasca si sa si exprime sexualitatea impreuna, decat poate s o faca in cazul adulterilor sau a desfranatilor. Chiar si acolo unde promiscuitatea nu este prezenta iar relatia pare sa fie bazata pe o grija si dragoste autentica, stilul de viata homosexual ramane in antiteza cu chemarea pe care o adreseaza Evanghelia oamenilor. Homosexualii trebuie sa faca o alegere: fie sa se abtina de la activitatea sexuala genitala, fie - in virtutea refuzului lor - sa se rupa de comuniunea deplina cu Trupul lui Hristos.

 

Acest lucru inseamna ca persoanele de orientare sexuala care isi asuma crucea abstinentei sexuale pot primi Sfanta Impartasanie ca oricare alt membru al Bisericii. De asemenea, nu mai exista in acest caz nici un impediment la Taina Preotiei. Din punct de vedere moral, un barbat sau o femeie de orientare homosexuala care accepta celibatul nu este cu nimic diferit de un heterosexual celib sau care isi limiteaza experienta sexuala la sfera mariajului. Daca, totusi, homosexualii aleg sa se manifeste si in exterior, ei se fac vinovati moral ca si cum ar persista in desfranare sau adulter.

 

Din punct de vedere pastoral, cedarea lor in fata ispitei ar trebui tratata ca si in cazul altor pacate sexuale: chemarea ferma la pocainta, dublata de asigurarea unei iertari plina de dragoste pentru momentul caintei. Daca preotului i se aduce la cunostinta existenta unui credincios al parohiei sale care este activ homosexual si refuza sa se caiasca - sa renunte la activitatea sexuala si sa caute vindecarea - preotul va trebui, cu sfatul si sprijinul episcopului, sa l excomunice temporar pe cel vizat. Aceasta pedeapsa suna destul de aspru in vremurile noastre. Totusi, este crucial ca persoanele implicate sa fie constientizate de seriozitatea si nocivitatea comportamentului lor. Excomunicarea trebuie insa aplicata cu o grija pastorala autentica: ea este o masura temporara, menita sa aduca persoana respectiva la pocainta.

 

Cu privire la criteriile lui McCormick notate mai sus, avem un singur lucru de spus: din perspectiva ortodoxa, fiecare persoana care nu e chemata la unirea conjugala este chemata la celibat pentru Imparatie. Este un ideal greu de indeplinit, dar miile de sfinti din istoria Bisericii dovedesc ca nu este imposibil. Multi din ei, fara sa i stie nimeni, doar inaintea lui Dumnezeu, au ajuns la sfintenie prin lupta lor inflacarata impotriva ispitei sexuale. Motivatia lor ar trebui impartasita de toti credinciosii crestini, fara exceptie. Este evident faptul ca fiecare gand si gest al nostru, sexual sau nu, reflecta credinta si fidelitatea noastra fata de Dumnezeu si arata pana unde mergem cu raspunsul nostru la dragostea pe care El ne o ofera.

 

Atunci cand cerem cuiva sa si asume crucea castitatii, nu trebuie sa trecem cu vederea faptul ca viata conjugala are nevoie adesea de anumite limite in expresia ei sexuala, mergand uneori pana la abstinenta totala, si aceasta cruce trebuie acceptata, daca persoana sau cuplul doreste sa si implineasca vocatia cu fidelitate. Pentru ca telul ambelor vocatii - viata conjugala si celibatul - este asumarea vietii si a conditiilor particulare cu multumire, si predarea lor ca o jertfa a laudei spre slava lui Dumnezeu.