Egalitatea Sexelor

• « Inapoi
• Inainte »

Egalitatea Sexelor

Din cele mai vechi timpuri a existat in mintea multor oameni un dezechilibru nedrept privind necesitatea fidelitatii sexuale si a responsabilitatii. Greutatea a atarnat mai mult pe umerii femeii, decat pe cei ai barbatului. Aceasta se datoreste in parte unei mosteniri neproportionale pe care am putea o numi in limbajul modern "patriarhalism sexist". Acolo unde sotia e considerata proprietatea sotului ei, ea trebuie sa ramana fecioara pana la casatorie, iar apoi "credincioasa" barbatului ei. Cu putine exceptii, barbatul nu sufera de astfel de ingradiri. Cel putin in teorie, daca nu in practica, lucrurile se schimba o data cu "schimbarea radicala" adusa de Iisus Hristos. Afirmatia Sfantului Pavel - "in Hristos nu este nici barbat, nici femeie" - are in vedere abolirea inegalitatii sociale si culturale intre sexe. Ea se refera, de asemenea, la faptul ca, in Hristos, barbatii si femeile poarta in aceeasi masura responsabilitatea pentru sustinerea unui ethos moral necesar pentru pastrarea integritatii vietii familiale. Barbatul mai trebuie sa implineasca, la fel ca sotia, poruncile din Efes. 5. Daca sotia "se supune" barbatului ca lui Hristos, aceasta supunere o reflecta pe cea a Bisericii in relatia ei cu Hristos. La fel, daca barbatul este capul familiei, acest lucru oglindeste relatia lui Hristos cu Trupul Sau, Biserica. Barbatul are datoria de a si iubi sotia asa cum "Hristos a iubit Biserica si S a dat pe Sine pentru ea" dintr o dragoste jertfelnica si dezinteresata. Cheia acestei relatii reciproce ne o ofera versetul care introduce intregul pasaj: Efes. 5, 21: "Supuneti va unul altuia" din respect pentru Hristos, ca act de adorare a lui Hristos. Cu alte cuvinte, supunerea este reciproca. Ea implica ambele parti, dar intr un mod diferit: sotia prin acceptarea barbatului ca si cap al familiei, iar barbatul prin iubirea oferita sotiei sale.

 Datoriile si obligatiile relatiei conjugale sunt reciproce si egale. Sotul si sotia exercita functiuni diferite in sanul familiei, la fel cum preotul si laicul o fac in "familia" comunitatii parohiale. Totusi, aceste functiuni sunt complementare, fiind eficace doar atata timp cat se bazeaza pe egalitatea deplina si neconditionata a fiecarei parti implicate.

 Autentica ierarhie, in cadrul Sfintei Treimi sau in Biserica, presupune o stare de egalitate. Ordinea in sanul Treimii depinde de originea si functiunea fiecarui ipostas: Tatal este sursa, cauza si izvorul nenascut al Fiului si Duhului, precum si al intregii creatii; Fiul este nascut din veci de Tatal si are in iconomia divina rolul de (Descoperitor), Izbavitor si Mantuitor; Duhul purcede din veci din Tatal si e trimis, in cadrul aceleiasi iconomii, de Tatal prin Fiul sa creeze, sa inspire, sa sfinteasca si sa sustina Biserica. Totusi, aceasta lucrare complementara este posibila doar pentru ca cele Trei Persoane impartasesc aceeasi fiinta si vointa divina.

 In cadrul Bisericii, relatiile ierarhice sunt de asemenea stabilite: de origine - botezul si hirotonia oferite prin puterea divina, si de functiune - serviciul specific asumat de ierarhia formata din episcop, preot, diacon si laic. Episcopul este pastorul conducator si aparatorul unitatii, fiind chemat sa rosteasca cu adevarat "cuvantul adevarului"; preotul e "parintele" comunitatii si oficiantul Sfintelor Taine; iar laicul e trimis spre a da marturie ... lumii intregi. Daca putem vorbi de hirotonie ca Taina ce ofera "harul divin", putem de asemenea sustine ca acest har "vindeca ce e bolnav si ofera ceea ce lipseste". El nu confera insa vreun statut sau valoare ontologica speciala. Ierarhia presupune si chiar reclama egalitatea deplina a membrilor sai, egalitate ce deriva din statutul de persoane create dupa chipul lui Dumnezeu si chemate in aceeasi masura la asemanarea divina.

 Acelasi lucru se intampla in cadrul familiei. Daca se poate vorbi de o ordine ierarhica intre sot, sotie si copii, acest lucru se face cu referire la originea lor, exprimata functional in termeni de roluri specifice de tata, mama si copil. Asa cum se arata in Efes. 5, 21/ 6, 4 si Col. 3, 18 22, aceste roluri privesc datoriile si responsabilitatile celor care se impartasesc in mod egal de noua viata in Hristos. Nu se poate vorbi de vreo superioritate spirituala sau ontologica a unui rol anume.

 Si totusi aceste roluri sunt specifice fiecaruia in parte. Chiar daca sotul de azi este sau nu cel care intretine familia si chiar daca sotia se ocupa sau nu de problemele casnice, ei isi pot implini posibilitatile si responsabilitatile doar atata timp cat isi asuma rolul patern si, respectiv, matern in cadrul familiei. Desigur, exista astazi mai multa confuzie ca niciodata cu privire la continutul acestor roluri. Motivul nu este insa vreo ambiguitate in functiunile stabilite in mod divin in sine, ci mai degraba este vorba de o devalorizare a specificitatii de gen care s a petrecut in societatea occidentala in ultimele decenii. Biserica priveste critic "unisexismul" pentru ca acesta promoveaza devalorizarea de care vorbeam sfarsind intr un amestec al rolurilor celor doua sexe. Daca manastirile noastre insista ca femeile sa poarte fusta in loc de pantaloni si daca unele parohii indeamna inca femeile sa si acopere capul, aceasta se petrece in primul rand pentru a intelege si respecta specificitatea de gen si pentru a evita orice confuzie. La fel, in sanul familiilor, Biserica indeamna cuplurile sa si implineasca rolurile specifice, recunoscute in toate culturile ca patern si matern, oricat de dificil ar fi sa definim exact acesti termeni.

 S a afirmat pe buna dreptate ca problema teologica majora a zilelor noastre o constituie problema sexualitatii si a genului. In aceasta privinta, exista o dezbatere curenta ce vizeaza sensul paternitatii si al maternitatii. Pentru trasarea specificului celor doua roluri, s au folosit termeni ca "activ/pasiv", "jertfelnic/receptiv", "protector/educator" si "dupa chipul lui Hristos/dupa chipul Duhului". Nici unul insa nu este potrivit, intrucat se poate usor demonstra ca fiecare expresie se refera atat la barbat (sot) cat si la femeie (sotie). Dezbaterea, ce include cautarea unui limbaj teologic adecvat, este totusi necesara si folositoare. Asa cum afirma J. Potter Stewart referindu se la pornografie, putem spune despre specificitatea de gen ca nu o putem defini cu exactitate, dar o putem recunoaste. Acest lucru confirma o intuitie veche precum naratiunea Genezei: genul este un element esential si durabil al umanitatii noastre, o functiune a naturii noastre umane "personalizate".

 Am insistat atat de mult asupra acestui subiect, intrucat este foarte important in discutia privind comportamentul sexual. Daca genul si expresia sa sexuala nu are nici importanta ontologica si nici una spirituala, atunci comportamentul sexual se reduce la viata pamanteasca, fara nici un fel de consecinte viitoare.

 In acest caz, moralitatea sexuala ar fi o simpla problema psihologica sau sociologica, si nu una teologica. Pe de alta parte, daca sexele sunt ontologic egale si complementare, impartasind o natura comuna, dar oglindind, in moduri adecvate genului lor specific, frumusetea si perfectiunea naturii divine, atunci conduita sexuala influenteaza direct cresterea persoanei in asemanarea cu Dumnezeu. Traditia ortodoxa sustine acest punct de vedere. Dupa ce am accentuat semnificatia eterna a genului, ne am referit si la egalitatea ontologica a sexelor, pentru a combate "sexismul" si exploatarea sexuala, dar si pentru a situa comportamentul sexual in cadrul legamantului eshatologic si sacramental ce confera sotului si sotiei o responsabilitate egala in atingerea prin har a indumnezeirii existentei lor personale. Nimic din ceea ce putem spune despre sexul extra conjugal sau homosexualitate - sau, de exemplu, despre avort si fertilizare in vitro - nu are vreo importanta teologica daca nu afirmam de la inceput ca, in ochii lui Dumnezeu, barbatul si femeia sunt (prin fire) ontologic egali si ca fiecare gen poseda propria valoare eterna.

• « Inapoi
• Inainte »