Sexualitatea preconjugala


Sexualitatea preconjugala

Acest tip de reflectie ne ofera bazele trasarii unor concluzii concrete cu privire la activitatea sexuala preconjugala si extraconjugala, precum si la homosexualitatea activa. Intaia binecuvantare a sexualitatii o gasim in procreare, care pana nu demult a fost universal recunoscuta ca avandu si locul potrivit in cadrul uniunii familiale create de sot si sotie. Presiuni actuale privind crearea unor familii surogat conduse de iubiti homosexuali sau parinti singuri violeaza intelegerea fundamentala a Bisericii asupra a ceea ce Dumnezeu numeste "familie": un barbat si o femeie care devin "un singur trup" pentru adancirea iubirii lor reciproce prin cresterea "fructului trupului lor".

Prin urmare, valoarea unitiva a casatoriei este in mod esential legata de potentialul ei procreativ. Daca un sot si sotia sa nu pot avea copii dintr un motiv anume, unirea lor conjugala nu este diminuata. Dar, asa cum arata suferinta unui cuplu steril, casatoria si sexualitatea isi gasesc implinirea si isi ating scopul aducand la lumina o noua viata.

De aceea, Ortodoxia - ca si Romano Catolicismul - insista asupra faptului ca, la fiecare act al relatiei sexuale, cuplul trebuie sa accepte posibilitatea conceperii. In cazurile in care sunt luate masuri pentru evitarea zamislirii, dar aceasta are totusi loc, cuplul va trebui sa primeasca aceasta viata noua cu recunostinta si bucurie. Ei o vor primi ca un dar al lui Dumnezeu, o vor pretui, proteja si hrani pe toata perioada gestatiei. Dar, mai ales, vor fi constienti ca orice decizie de a avorta acea viata nu poate fi privita de Biserica decat ca cel mai mare pacat, echivalent cu crima. Spre deosebire de echivalentii lor catolici, episcopii si preotii ortodocsi de azi, sunt de acord de obicei ca cuplurile casatorite ar trebui sa practice o forma de planning familial, incluzand unele metode de contraceptie. Totusi, nu toti sunt de aceeasi parere. Acest dezacord ne arata ca in Ortodoxie procrearea e inteleasa ca principalul scop si justificarea esentiala pentru activitatea sexuala. Prin urmare, aspectul unitiv al iubirii sexuale este doar un corolar binecuvantat al procreerii, care este un dar pentru care trebuie sa ne bucuram si sa aducem multumire, cu atat mai mult cu cat principalul scop al casatoriei crestine este participarea directa la lucrarea creatoare a lui Dumnezeu, prin cresterea de prunci.

Relatiile sexuale preconjugale si extraconjugale (adulterele) violeaza angajamentul legamantului pe care casatoria e menita sa l stabileasca. Dincolo de actele criminale violente - ca violul sau incestul - sexul preconjugal ia cele doua forme cunoscute: una a relatiei intamplatoare intre cunostinte, si cealalta a relatiei mai adanci intre doua persoane care vor sa se casatoreasca. In primul caz, singurul scop este placerea - pentru distractie si satisfactie - cu accentul pe sine si pe nevoile si dorintele personale. Pentru ca lipseste angajamentul personal si prin urmare, responsabilitatea personala, actul respectiv echivaleaza cu exploatarea celuilalt, chiar si atunci cand dorinta este reciproca. De aceea nu poate fi considerat decat - in limbaj catolic - un "rau moral". In conceptia Bisericii, cu alte cuvinte, actul sexual in afara angajamentului conjugal este pacat.

Mai dificil de abordat este cazul relatiilor sexuale. Aceasta nu pentru ca atitudinea Bisericii ar fi ambivalenta, ci intrucat exista in societatea contemporana o frecventa ridicata a cuplurilor necasatorite care traiesc impreuna, chiar daca ei considera ca acest aranjament este de proba sau nu. In urma acestui fenomen, un cuplu logodit doreste sa si exprime dragostea si angajamentul in mod sexual. De ce ar fi ei obligati sa astepte, mai ales daca situatia financiara sau alte motive nu le permit sa se casatoreasca imediat? De ce sa impartaseasca practic totul ca un cuplu logodit, dar sa nu se bucure de placerile sexului, mai ales in aceste vremuri in care contraceptia este atat de facila si eficace?

Intrebarea aduce raspunsul cu sine. Acolo unde deschiderea de catre procreere este in mod sistematic respinsa, sexualitatea nu si poate implini scopul divin. La fel se intampla in cadrul unui mariaj in care cuplul refuza sa aiba copii. Nu discutam situatiile in care cuplul intarzie acest lucru pentru o anumita perioada de timp sau chiar acelea in care, dupa nasterea a multi copii, parintii se decid pentru metodele contraceptive cu scopul de a mentine familia la un numar rezonabil. Este vorba de situatia in care procrearea e respinsa in principiu, in cadrul, sau in afara unirii conjugale. Prin insasi natura sa, aceasta atitudine este pacatoasa. Intentionalitatea sa o face un rau moral, si nu numai unul "ontic".

Cu privire la viitorii soti, exista o problema teologica esentiala ce trebuie abordata. In I Cor. 7, Sfantul Pavel sfatuieste cuplurile care nu si pot asuma lupta abstinentei sa se casatoreasca "de vreme ce e mai bine sa te casatoresti, decat sa arzi (de pofta)". Tonul ezitant al acestei concesii poate fi inteles in lumina convingerii Apostolului ca parusia, a doua venire a lui Hristos, este aproape. Deci este mai bine ca cineva sa ramana in starea actuala, casatorit sau singur, sclav sau liber. Astazi, in mod tragic, am pierdut aceasta speranta eshatologica. Prin urmare, perioada dinaintea casatoriei poate fi apasatoare atunci cand e secondata de decizia cuplului de a se abtine de la relatiile sexuale.

Totusi intreaga existenta crestina, inclusiv sexualitatea trebuie privita in aceasta perspectiva eshatologica. De aceea, Sfantul Pavel leaga admonestarile sale privind puritatea sexuala - respingerea concubinajului, adulterului, homosexualitatii si a tot ce implica porneia - de apelul asumarii noii vieti in Hristos si in Duhul. "Sa umblam cuviincios, ca ziua: nu in ospete si in betii, nu in desfranari si in fapte de rusine, nu in cearta si in pizma; Ci imbracati va in Domnul Iisus Hristos si grija de trup sa nu o faceti spre pofte" (Rom. 13, 13 14). "Zic dar: In Duhul sa umblati si sa nu impliniti pofta trupului. Caci trupul pofteste impotriva duhului, iar duhul impotriva trupului; caci acestea se impotrivesc unul altuia, ca sa nu faceti cele ce ati voi. Iar de va purtati in Duhul nu sinteti sub Lege. Iar faptele trupului sint cunoscute, si ele sint: adulter, desfrinare, necuratie, destrabalare, ..." (Gal. 5, 16 19).

In aceasta perspectiva eshatologica, casatoria are o importanta teologica fiind martor al noii creatii a lui Hristos, sustinuta de Sfantul Duh. Exista un singur raspuns la intrebare. De ce sa astepti pana la casatorie pentru a te bucura de relatiile sexuale? Raspunsul: pentru ca sexualitatea este modul in care se realizeaza legatura sacramentala a "unui singur trup". Ea este singurul semn al acestei legaturi si singurul mod prin care este pecetluita, asa cum oficierea Euharistiei este semnul si intaia expresie a preotiei. Ca Taina a Bisericii, casatoria trebuie oficiata in public. Ea trebuie celebrata ca martor al harului coborat atat peste cuplu, cat si peste comunitatea credintei. Taina Casatoriei, ca si cea a Preotiei, initiaza persoanele intr o viata a angajamentului plin de dragoste si a slujirii sacrificatoare, si face acest lucru in si pentru viata Bisericii ca intreg.

Limbajul contractual, propriu slujbei casatoriei in Apus, a obscurat caracterul esential sacramental al casatoriei. De asemenea, a fost uitat caracterul de legamant al vocatiei conjugale. Ca taina si legamant, casatoria trebuie oficiata prin ritualul liturgic al Bisericii, de vreme ce slujba in sine este cea prin care este exprimat public angajamentul reciproc al cuplului, iar unirea lor e pecetluita de binecuvantarea lui Dumnezeu.

Aceasta binecuvantare creaza singura o unire conjugala, ce ofera unicul context in care sexualitatea genitala poate fi exercitata in acord cu voia lui Dumnezeu. Persoanele necasatorite angajate in relatii sexuale se aseamana copiilor nostri care se joaca "de a preotul". Copiii pot citi din cartile de cult, pot face fiecare gest si pot consuma paine si vin. Totusi, ei nu sunt preoti, iar jocul lor nu e o taina, de vreme ce nu sunt hirotoniti, iar dimensiunea eclesiala lipseste. Pentru ca oficiul preotesc sa fie nu numai "valid", ci si real, Biserica trebuie sa primeasca si sa consfinteasca pe cel chemat la hirotonie, si sa asigure contextul sacramental in care Dumnezeu a ales sa si reverse harul Sau. Acelasi lucru se intampla in cazul celor chemati la viata unirii conjugale. Fara acel context si acea binecuvantare sacramentala, nu exista nici preotie, nici casatorie. Nu este decat, in cel mai bun caz, actorie, iar in cel mai rau, blasfemie.

Paralela trasata adesea intre relatiile sexuale si celebrarea euharistica nu este nici prea romantica si nici frivola. Ambele actiuni presupun consacrarea sacramentala si culmineaza in consumarea care aduce comuniunea cu cel iubit. Mai mult, ambele actiuni se bazeaza pe jertfa care pecetluieste relatia: jertfa lui Hristos reactualizata in Euharistie si jertfa cuplului, simbolizata de cununile nuptiale, prin oferirea unuia celuilalt si lui Dumnezeu. Asa cum nimeni nu poate participa la Sfanta Impartasanie fara sa fi fost botezat, iar preotul nu poate oficia o Liturghie reala fara sa fi fost hirotonit, cuplul nu poate beneficia de harul pe care Dumnezeu il trimite prin unirea sexuala fara ca relatia lor sa fie binecuvantata de El, asa cum Biserica a invatat si a practicat dintotdeauna. Dragostea lor poate fi adanca, iar angajamentul reciproc autentic, dar fara harul dobandit prin Taina Casatoriei, nu se poate vorbi de o comuniune reala intre cei doi. Relatiile lor sexuale nu fac decat sa hraneasca "dorintele si placerile carnii", iar ei sunt incapabili sa ajunga la comuniunea eterna si la bucuria inefabila a eros ului divin care ii uneste cu Dumnezeu, precum si pe unul cu celalalt.

Daca preotul trebuie hirotonit pentru a primi "harul divin" care sa i implineasca oficiul, barbatul si femeia care doresc sa traiasca ca "un singur trup" trebuie sa fie casatoriti pentru a si implini chemarea lor personala. Altfel, ei traiesc in minciuna, iar sarcina este un accident regretabil, pe cand angajamentul divin ce realizeaza mantuirea reciproca nu exista. Prin urmare, numai in contextul unei uniri conjugale binecuvantate, sexualitatea insasi poate fi privita ca mijloc esential al implinirii vointei lui Dumnezeu in privinta vietii si mantuirii cuplului.

Cum vor reusi insa tinerii sa abordeze tensiunile firesti ce sunt asociate cu sexualitatea adolescentina? Aceasta este o problema dificila, de vreme ce casatoria este adesea amanata in zilele noastre pana ce cuplul a ajuns in jurul varstei de treizeci de ani. Pe de alta parte, posibilitatea procreerii precum si energia sexuala exista inca de la pubertate. Se ridica astfel problema expresiilor sexuale adecvate in timpul "prieteniei" sau pe toata perioada logodnei.

Anumite culturi incearca sa evite problema prin interzicerea "intalnirilor" si prin impunerea "casatoriilor aranjate". In functie de etosul cultural respectiv, aceasta atitudine poate sau nu sa se sfarseasca bine. Unii crestini ortodocsi din S.U.A., ingrijorati de presiunile sexuale si promiscuitate, au incercat de asemenea sa i opreasca pe copiii lor "sa se implice in jocul intalnirilor". Uneori, acest lucru a avut un rezultat pozitiv. Totusi, pericolul consta in izolarea tinerilor de perechile lor si de cultura ca intreg. O abordare mult mai eficace ar fi sa i invatam pe copiii nostri inca din copilarie adevaratul sens al sexualitatii, sadind in ei un simt al respectului si responsabilitatii in toate relatiile lor personale. In orice caz, incercarile adultilor de a controla comportamentul sexual al adolescentilor - in loc sa i conduca si sa i ghideze - sunt sortite esecului, exceptand rarele cazuri in care copiii chiar isi doresc un asemenea control. Motivatia pentru un comportament responsabil trebuie sa vina din launtrul tanarului. Ea nu poate fi in mod artificial impusa de altii, fie ei parintii, fara sa creeze resentimente si instrainare.

Una din cele mai dificile decizii pe care trebuie sa o ia un cuplu necasatorit este "pana unde sa mearga". Cand tinerii incep sa se gandeasca la aceasta problema, ei au de obicei in minte un numar de comportamente concrete de la tinutul de maini, la sarut si pipait, si pana la relatiile intime. Preocuparea lor ar putea fi determinarea dinainte a nivelului implicarii sexuale pe care si o vor permite. Totusi, in lumina a ceea am spus despre natura si scopul sexualitatii, aceasta abordare este cu totul inadecvata. In primul rand, este foarte greu de stabilit dinainte limite precise. De exemplu, cuplul poate decide sa nu se angajeze in relatii intime, iar jocurile sexuale care duc la acestea sa fie evitate. Emotiile sunt insa atat de nestatornice, iar pasiunea tinde sa domine ratiunea, incat limita propusa este calcata. Aceasta pana ce unul il convinge pe celalalt sa se opreasca, sau celalalt capituleaza in fata dorintelor interioare si a presiunilor exterioare. In asemenea circumstante au loc atat de frecventele abuzuri cunoscute sub numele de "date rape" (viol la intalnire).

Poate suna ciudat astazi, dar singura calauza morala in conformitate cu invatatura Bisericii privind sexualitatea preconjugala este abstinenta. Fecioria are o valoare emotionala si spirituala intotdeauna recunoscuta si pretuita printre crestini, iudei si altii cu un angajament religios solid. Se pare ca multi tineri de azi redescopera aceasta valoare. Lupta lor trebuie recunoscuta si sprijinita de catre parohie, dar si de familiile lor. (Din pacate, cu putine exceptii, scolile publice nu pot oferi nici un fel de ajutor sau asistenta privind acest aspect. Este mai usor sa distribui prezervative decat sa te confrunti cu problemele morale si psihologice care se ridica vis a vis de fascinatia adolescentina pentru sex. Oricum, profesorii preocupati se confrunta cu teribilul adevar ca peste jumatate din baietii si fetele din tara noastra au relatii intime de la varsta de aproximativ 18 ani).

Singura speranta pentru a i ajuta pe copiii nostri sa si pastreze virginitatea sau chiar sa se protejeze in mod eficace de SIDA, este aceea de a i incuraja sa se abtina de la relatiile sexuale pana la casatorie. Aceasta incurajare trebuie dublata de programe educationale sponsorizate de comunitatea parohiala, programe in cadrul carora responsabilitatea este in primul rand a preotului. Asemenea programe ar trebui sa i implice si pe parinti pe cat posibil, invatandu i semnificatia adanca a sexualitatii si sfatuindu i sa faca acelasi lucru cu copiii lor, inca din primii ani de scoala.

De asemenea, este important ca tinerii sa fie sensibilizati asupra necesitatii de a redirectiona energia sexuala dinspre sine spre ceilalti si, mai ales, catre Dumnezeu. Convertirea eroticului in eros nu este un simplu exercitiu monastic, ci implica folosirea adecvata a sexualitatii de catre fiecare crestin, barbat sau femeie, casatorit sau singur. Prin urmare, o regula importanta pentru cei necasatoriti ar fi abtinerea de la activitatea care ar putea produce un nivel de stimulare sexuala ce ar conduce la orgasm. Pe masura ce cele doua persoane se cunosc, se bucura si se pretuiesc unul pe celalalt, este natural ca ei sa treaca de la gesturile timide de afectiune la saruturi si mangaieri. Totusi ei ar trebui sa si aminteasca de fiecare data ca "naturalul" este cazut si - cu precadere pe taramul sexualitatii - este in mod constant deschis spre demonic. Rationalizarea, sau pasiunile "rationalizate" pot trece usor de la un grad de intimitate la altul, pana cand cele mai bune intentii s au pierdut, iar cuplul a cedat poftei. Asa cum multi tineri recunosc la spovedanie: cand se intampla acest lucru, ei se simt murdari si ieftini, nu din pricina sexului in sine, ci pentru ca s a spulberat un ideal si, mult prea des, cineva este iremediabil ranit. E de prisos sa spunem ca, in asemenea momente, sensibilitatea pastorala este indispensabila. Ea trebuie insotita de fermitate, dar trebuie sa daruiasca iertare si compasiune.

Este imposibil sa impui limite - deci raspunsuri concrete la intrebarea "pana unde..." - pentru ca este dificil sa le observi cand ele par sa fie legale si arbitrare. Abordarea cea mai eficace este incurajarea tinerilor, incepand cu preadolescenta, sa mediteze si sa vorbeasca despre sensul vietii lor ca si copii ai lui Dumnezeu, ca purtatori ai chipului Sau, si ca persoane a caror singura valoare vine din fidelitatea fata de Dumnezeu si marturia data despre El inaintea oamenilor. Din aceasta perspectiva trebuie abordata sexualitatea, in mod ferm si deschis, cu respect deplin pentru puterile ei, cat si pentru frumusetea si puterea ei creatoare.