Biologie, genetica, evolutionism

• « Inapoi
• Inainte »

Biologie, genetica, evolutionism - clasa a XII-a.

Manualul prezinta drept realitate vechea ipoteza conform careia acizii nucleici (ADN si ARN) au capacitatea de a inregistra sub o forma codificata biochimic informatia genetica ce determina toate caracterele si insusirile organismelor vii ([21], p. 39). In biomatematica s-a demonstrat insa ca modul de codificare nu permite acizilor nucleici sa contina toata informatia genetica a organismului. Informatia referitoare la forma organismului (si la modificarea formei in procesul cresterii) este de tip continuu (infinit), iar cea codificata in acizii nucleici este de tip discret (finit). De aceea, acizii nucleici nu pot contine toata informatia referitoare la forma organismului. Acest fapt a fost subliniat de un mare specialist in acest domeniu. Este vorba de profesorul Marcel-Paul Schutzenberger, specialist in teoria informatiei. ([16], [38]) Studii recente de genetica au confirmat acest rezultat matematic: "ADN-ul nu detine toate secretele formelor vii" ([30]) "Este inutil sa cautam "gene ale degetelor": ele nu exista" ([29]). Chiar autorii manualului recunosc faptul ca "gena contine informatia genetica necesara sintezei unei catene polipeptidice". ([21], p. 52) Informatia continuta in gena (scrisa in codul genetic) nu determina forma organismului, ci succesiunea de aminoacizi din proteine. Este adevarat ca au fost descoperite "gene arhitecturale care intervin in diferentierea morfologica a embrionului. Dar ele nu descriu decat principii foarte generale, care se aplica nu numai ansamblului vertebratelor, ci si insectelor." ([24], p. 51) Anumite gene codifica proteine care constituie morfogeni, adica substante care intervin in dezvoltarea formei ([25]), fara a contine informatia referitoare la forma. In ce consta aceasta interventie? Morfogenii sunt produsi de anumite celule si trec de la o celula la alta, formand un gradient. Adica intr-o parte a embrionului sunt mai concentrati, iar in alta parte mai diluati. Se produce astfel o polarizare a embrionului, zone diferite urmand sa formeze structuri diferite. ([25]) Absenta unui morfogen face imposibila aparitia unei structuri cu forma normala. Insa nu rezulta de aici ca morfogenul contine toata informatia despre forma. El este necesar, dar nu suficient. "Nimeni nu va spune ca un tranzistor produce singur imaginea unui televizor, pentru ca imaginea dispare daca se suprima acest tranzistor." ([31], p. 115) Acel tranzistor este necesar, dar nu suficient.

In cercetarile unor geneticieni atei apare urmatoarea eroare de logica: din faptul ca modificarea unei gene produce modificarea formei se obtine concluzia ca forma este produsa de acea gena. In realitate, gena respectiva codifica sinteza unui morfogen. Modificarea genei duce la modificarea morfogenului si in continuare la modificarea formei sau chiar la absenta unei structuri anatomice (asa cum defectarea unui tranzistor duce la modificarea imaginii televizorului sau chiar la disparitia ei).

Studiile realizate prin efect Kirlian si electronografie au pus in evidenta o matrice energo-informationala care pastreaza forma organismului chiar in lipsa substantei. Deci aceasta structura nesubstantiala contine informatie referitoare la forma. Biologii atei nu pot explica originea informatiei. ([16])

Autorii manualului afirma ca "viata a aparut pe Pamant o data cu sinteza abiogena a primelor gene si a constituirii unor programe genetice." ([21], p. 75)

Dar viata nu se reduce la existenta genelor intr-o molecula de ARN. Molecula de ARN nu este vie. Sa analizam cu atentie afirmatia din manual! Ea se refera la sinteza abiogena a primelor gene. Dar ce este gena? Elevii afla din manual ca "gena este alcatuita dintr-o secventa de codoni care codifica succesiunea aminoacizilor intr-o catena polipeptidica". ([21], p. 52)

Deci nu este un singur segment molecular, ci contine o informatie destinata unui receptor informational. Codificarea nu ar avea sens in lipsa unui receptor care sa decodifice informatia codificata. In celula vie, ribozomii au rol receptor; aici se realizeaza sinteza proteica. Manualul prezinta o imagine foarte simplificata. De exemplu, chiar si la cele mai simple vietati, la procariote, exista un segment structural si un segment reglator. Segmentul structural al unei gene incepe totdeauna cu un codon start (ATG), si se termina cu un codon stop (UGA, UAA sau UAG) ([25], p.143). Eliberarea lantului polipeptidic sintetizat nu se poate face in lipsa codonului stop si a unui factor de eliberare (o proteina specifica). ([26], p. 178). O mica modificare poate duce la pierderea sensului. Codonii cu sens se pot schimba prin mutatie in codoni nonsens, care duc la formarea unor proteine anormale, lipsite de activitate biologica ([26], p. 178), si deci inutile. Prin simpla inlocuire a unui aminoacid cu altul se poate modifica functia biologica a proteinei ([16]). Informatia genetica nu reprezinta o varianta intamplatoare; ea alcatuieste programul pentru sinteza unei proteine necesare vietii celulei. Chiar si in manual gasim scris ca "celula vie este comparata cu un urias combinat chimic care, desi are dimensiuni infime, lucreaza cu o mare eficienta, sintetizand numeroase produse si exact in cantitati necesare." ([21], p. 69).

Simpla intamplare nu poate explica aceasta activitate complexa si coordonata. Biologii atei incearca sa inteleaga existenta unui program fara Programator. Din invatatura Bisericii Ortodoxe cunoastem ca Dumnezeu a creat universul si ii poarta de grija.

Autorii manualului, referindu-se la aparitia vietii, considera ca "este vorba de un proces care a durat multe milioane de ani" ([21], p. 76), la inceput existand o "evolutie chimica" prin care s-au format aminoacizi si proteine. Dar acest proces ipotetic nu este analizat matematic. Elevii ar trebui sa stie ca din cei 200 de aminoacizi cunoscuti, doar 20 intra in componenta proteinelor din celulele vii.

Aceasta este o problema de selectionare. Aminoacizii selectionati urmeaza sa formeze proteine. Pentru un sir de n =100 de aminoacizi grupati uniform in cele 20 de tipuri, obtinem 100/20 = 5 aminoacizi de fiecare tip. Notand n1 = n2 = ... = n20 = 5, utilizam formula:

C1 = n!/ n1! n2!...n20!

Pentru calculul combinatiilor posibile:

C1 = 100!/ 5! 5!...5! = 100!/(5!)20

Avand in vedere izomeria optica, pentru fiecare aminoacid exista doua variante (L si D). Pentru cei 100 de aminoacizii exista:

2100 variante.

Numarul combinatiilor este:

C > 10 70 x 2100

Probabilitatea obtinerii intamplatoare a proteinei este deci:

P = 1/C < 1/(10 70 x 2100)

Aceasta valoare este foarte mica. Dar formarea unei proteine nu inseamna inca aparitia vietii. Asa cum afirma biochimistul Harold Klein de la Universitatea Santa Clara din California, chiar si cea mai neinsemnata bacterie are o structura atat de complicata incat pare de-a dreptul imposibil de inteles cum s-a format ea ([16]).

In manual mai gasim scris ca "experimental s-a demonstrat ca mioglobina din celulele musculare si hemoglobina din sange, care indeplinesc in organism functii diferite, au origine comuna" ([21], p. 82).

Aici exista o eroare de logica. Eventuala origine comuna a doua proteine nu poate fi dovedita experimental, pentru simplul motiv ca experienta se realizeaza in prezent, in laborator, de catre cercetatori (fiinte rationale), iar originea comuna ar fi fost, dupa estimarea unor biologi atei, in urma cu 600 milioane de ani, prin procese naturale, fara interventia unor fiinte rationale. Activitatea coordonata a unor cercetatori nu poate fi dovada originii naturale a unei substante. Autorii manualului incearca sa aduca in sprijinul ipotezei ateiste faptul ca la om exista mai multe tipuri de hemoglobina ([21], p. 82). Dar aceasta nu dovedeste o "evolutie". Fiecare tip de hemoglobina are, la om, un rol bine precizat. Hemoglobina fetala (HbF) are o afinitate mai mare pentru oxigen decat hemoglobina HbA din sangele matern, pentru ca oxigenul sa treaca de la mama la fat. La fat si la nou nascut, hemoglobina HbF este de tip alfa2gamma2. Lanturile gamma se deosebesc de cele beta prin existenta pe locul 143 a serinei (in locul histidinei). La adult, hemoglobina este de tip alfa2beta2. Lanturile alfa, beta, gamma alcatuiesc hemoglobine cu functii speciale in viata fatului si a adultului; ele nu sunt simple "ramasite evolutive".

Asemanarea lor structurala nu este o dovada a descendentei. In plus, mioglobina si hemoglobina nu au roluri atat de diferite cum s-ar intelege din manual. Ambele au rolul de a transporta oxigen. Mioglobina din muschi transporta oxigenul de la capilarele sanguine la mitocondrii, iar hemoglobina transporta oxigenul de la plamani la tesuturi. Din studiul curbelor de oxigenare se constata ca fiecare transportor de oxigen are proprietati optime pentru indeplinirea functiei specifice. Totul apare coordonat in cele mai mici amanunte, ca intr-un proiect realizat de o Fiinta Rationala. Ipoteza evolutiei nu este necesara. Mai mult, ipoteza evolutiei intamplatoare nici nu poate explica aceasta complexi-tate si coordonare globala. Pentru indeplinirea unei functii, succesiunea de aminoacizi trebuie aleasa cu precizie. Cercetarile au aratat ca "orice abatere de la structura normala a globinei determina formarea unor hemoglobine anormale". De exemplu, din "inlocuirea acidului glutamic, aminoacidul din pozitia a-6-a a catenei beta, cu aminoacidul valina, rezulta transformarea hemoglobinei normale (HbA) intr-o hemoglobina anormala (HbS). Prezenta acestei hemoglobine determina aparitia unei maladii metabolice numita anemia falciforma", asa cum arata si manualul. ([21], p. 103) Nu numai in cazul hemoglo-binei succesiunea de aminoacizi trebuie sa fie foarte precisa, ci pentru orice proteina structurala sau enzima. "Chiar si mutatii extrem de mici, cum sunt cele punctiforme, care afecteaza un singur codon si, respectiv, un singur aminoacid, pot avea efecte fenotipice majore", asa cum recunosc si autorii manualului. ([21], p. 104)

In sens strict, evolutia inseamna transformarea naturala (fara interventia omului) a unei specii in alta specie, mai bine adaptata la mediu. Pentru aceasta este necesar (dar nu suficient), ca dintr-un individ I1 dintr-o specie S1 sa apara un individ I2 care nu mai apartine speciei S1. Sa ne amintim definitia speciei: "specia este o comunitate de populatii care se pot incrucisa intre ele si care sunt izolate reproductiv de alte comunitati similare. Indivizii apartinand unei specii diferite nu se pot incrucisa sexuat, sau, daca se incruciseaza, hibrizii sunt sterili" ([21], p. 4), adica nu pot avea urmasi. Izolarea reproductiva este un argument impotriva evolutiei. Eventualul individ I2, sau nu are urmasi (prin incrucisare in S1), sau urmasii lui sunt sterili.

In manual, paginile 141-208 sunt dedicate evolutionismului. Sunt prezentate asa-zisele "dovezi ale evolutiei". In realitate, nu exista nici un exemplu concret de evolutie.

Manualul precizeaza ca "elevii care au o ora pe saptamana vor studia numai textele barate". ([21], p. 3)

Iata ce studiaza acesti elevi: Dovezi ale biogeografiei. Raspandirea plantelor si animalelor este consecinta anumitor legitati naturale. Fiecare specie ocupa un anumit areal. Analiza acestuia dezvaluie realitatea si actiunea evolutiei. ([21], p.141)

Acesti elevi studiaza doar textul prezentat. Citind cu atentie nu gasim nici o dovada a evolutiei. Se afirma doar ca analiza arealului dezvaluie realitatea si actiunea evolutiei. Elevii sunt nevoiti sa memoreze si sa accepte fara dovada. Pentru ceilalti elevi se prezinta doua exemple, dar ele nu sunt dovezi ale evolutiei. In primul exemplu se spune ca "padurile de stejar au fost nimicite de vitregia climei dintre muntii Ural si fluviul Amur". ([21], p. 142)

Se prezinta deci disparitia unei specii (dintr-un areal), nu aparitia ei.

In al doilea exemplu se spune ca, in prezent, "in emisfera sudica se gasesc reprezentanti ai unor grupe stravechi de animale, cum sunt pestii dipnoi" ([21], p. 142) care pot respira in anumite intervale de seceta. Se considera ca ei sunt descendentii dipnoilor de la sfarsitul erei paleozoice. Specia s-a pastrat. Atunci unde este evolutia?

Sunt prezentate apoi asa-zisele "dovezi ale sistematicii".

Se spune ca "grupele de plante sau de animale pot fi dispuse sub forma unui arbore genealogic."

Dar acest "arbore" este un simplu desen realizat de unii biologi, pornind tocmai de la ipoteza evolutionista. Se constata eroarea de logica: justificarea in cerc vicios. Pe baza ipotezei evolutioniste se construieste un desen care se aduce ca "dovada" in sprijinul ipotezei evolutioniste. Mai departe se afirma ca "asemanarea este rezultatul unei descendente comune dintr-un stramos stins" ([21], p. 144).

Aici este o alta eroare de logica. Daca descendenta implica asemanarea, nu rezulta ca ase-manarea implica descendenta. Reciproca unei teore-me nu este neaparat adevarata. Pentru a accepta si reciproca, ea ar trebui demonstrata.

Urmeaza asa-zisele "dovezi ale anatomiei compa-rate". Dupa definitia organelor omoloage (organe cu functii diferite dar cu acelasi plan de organizare), gasim scris ca "este logic ca presupunem ca identitatea planului unic de structura denota originea comuna" ([21], p. 145).

Este aici aceeasi eroare de logica: se considera ca asemanarea implica descendenta sau originea comuna. Aceasta conceptie gresita a fost criticata de profesorul Nicolae Paulescu, in lectia de deschidere a cursului de fiziologie de la Facultatea de Medicina din Bucuresti: "Numai observatia directa a transformarii dintr-o specie actuala in alta poate constitui o proba stiintifica in favoarea derivatiei. Daca e adevarat ca derivatia implica omologia organelor, inversul poate fi fals si este evident ca omologia organelor nu implica deloc derivatia. Defectul de logica fiind flagrant, nici aceasta concluzie nu are nici o valoare." ([14], p. 188).

Manualul prezinta apoi organele analoge, organe care au functii similare la doua specii, dar structura generala diferita ([21], p.145). Existenta functiei similare nu este convenabil explicata de ipoteza evolutionista, deoarece in acest caz se considera ca nu exista legatura evolutiva. Este mai normal sa gandim ca functia similara a fost prevazuta de acelasi Creator si a fost realizata prin metode diferite. Atat pestii cat si del-finii au fost inzestrati cu capacitatea de a se deplasa in apa. Deplasarea se realizeaza prin organe analoge, diferite ca structura, dar indeplinind functia de inot. Atat albinele cat si pasarile au fost inzestrate cu capaci-tatea de a zbura. Ele au fost dotate cu aripi actionate de muschi, dar structura aripilor difera. Nu ne asteptam sa gasim la albine aripi cu oase si pene ca la pasari. Functia este importanta: desi lipsite de oase si pene, aripile albinelor functioneaza foarte bine.

Urmeaza asa-zisele "dovezi ale embriologiei".

"Comparandu-se embrionii, la diferite clase de vertebrate, s-a observat ca in prima faza toti embrionii, indiferent de clasa de care apartin, se aseamana puternic intre ei... In faza urmatoare apar la embrioni caracterele diferentiale de clasa." ([21], p. 147).

Este normal sa existe asemanari intre embrioni, pana la aparitia unor caractere de deosebire. De exemplu, inainte de aparitia plamanilor, un embrion de mamifer se aseamana - tocmai prin lipsa plamanilor - cu un embrion de peste. De asemenea, inainte de aparitia membrelor. Dar plamanii apar la mamifer la un anumit moment al dezvoltarii, pe cand la peste nu apar. La embrionul de mamifer se dezvolta si membrele, dar nu si la embrionul de peste. Neintelegand normalitatea asemanarii primelor stadii embrionare, biologul Ernst Haeckel formuleaza in 1866 asa numita "lege biogenetica fundamentala", conform careia "sirul de forme pe care-l parcurge un organism individual in timpul dezvoltarii sale de la celula-ou pana la starea in care este pe deplin format, este o scurta si concentrata recapitulare a indelungatului sir de forme, pe care l-au parcurs stramosii animali ai acelui organism" ([21], p. 148). Exista si o formulare concentrata: "ontogeneza este o recapitulare sumara a filogenezei." ([21], p. 148) Cu timpul, cercetatorii au inteles eroarea de logica si au renuntat la aceasta ipoteza. "Astazi, analizand mai fin procesele la nivel molecular si genetic, embriologii se indeparteaza de aceasta idee." ([37]) "Nu se mai spune ca ontogeneza rezuma filogeneza, ci se insista pe diversitatea ce porneste de la un plan comun." (prof. Marion Wassel; [37]). Este normal sa gandim ca acest plan comun apartine unui Proiectant.

Manualul prezinta in continuare asa-zisele "dovezi ale paleontologiei", dar aceste exemple pot fi utilizate mai mult impotriva ipotezei evolutioniste decat in sprijinul ei. Faptul ca exista "fosile vii", nemodificate din timpuri vechi, este un argument impotriva ideii de evolutie. Alga coloniala Botryococcus brauni, din paleozoicul inferior, traieste si in zilele noastre, fara ca in morfologia ei sa se constate schimbari importante ([34], p. 92). Dupa estimarea unor evolutionisti, ordinul Psilofitalelor ar fi disparut de aproximativ 150 de milioane de ani. Dar iata ca Psilotum - o feriga "primitiva" - traieste si astazi ([34], p.92). Exista si plante din ordinul Cycadeelor, ordin aparut in urma cu 140 de milioane de ani, conform parerii unor evolutionisti. In Africa, Asia si Australia traiesc in zilele noastre 100 de specii din acest ordin "primitiv" ([34], p.93). Parea un lucru bine stabilit in stiinta ateista ca Metasequoia fossilis, considerat stramosul arborelui mamut, a disparut in urma cu 20 de milioane de ani. Dar iata ca, in anul 1962, un student chinez, T. Wang, l-a descoperit vietuind in padurile din China Centrala ([34], p. 93). Se mai afla in viata si un alt arbore, Gingko biloba, din jurasic. Este intalnit in forma spontana in sud-vestul Asiei si e cultivat in multe parcuri si gradini botanice din lume. Si in regnul animal exista multe "fosile vii". Traiesc astazi 5 specii de xifosure, considerate "rude foarte bune ale trilobitilor ce stapaneau oceanele paleozoice" ([34], p. 98). In 1952 s-au descoperit in viata cateva moluste, Neopilina galathaea, numite astfel pentru asemanarea cu cele din genul Pilina, cunoscute ca fosile din rocile siluriene ([35], p. 55). Au fost descoperiti si un fel de melci fara casa, Peripatus juliformis, "vechi de peste 500 de milioane de ani", ([34], p. 99), conform unor estimari realizate chiar de evolutionisti. Traiesc astazi si pasari de uscat, nezburatoare, din ordinul Ratitelor, avand remarcabile "caractere de vechime": craniu asemanator cu cel al reptilelor si pene cu structura primitiva ([34], p. 100). Ele nu s-au transformat in "pasari evoluate". Se mai gasesc si soparle Hatteria, mai vechi cu peste 200 de milioane de ani decat brontozaurii, dupa cum afirma chiar evolutionistii. Ele nu au "evoluat". O alta "fosila vie" este okapia, "o girafa primitiva, foarte asemanatoare cu cele mai vechi girafe, care s-au pastrat in stare fosila" ([34], p. 100). Monotremele sunt animale in care se impletesc caracte-re de mamifer (corp acoperit cu blana sau cu tepi, pui hraniti cu lapte), de reptila (variatii termice ale corpului) si de pasare (pui nascuti din oua, cioc ca de rata). Ornitorincul si ariciul furnicar din Australia sunt astfel de animale. ([35], p. 61).

Pentru ca mult timp unele specii nu au fost gasite in viata ci numai in stare fosila, unii biologi atei s-au grabit sa afirme ca ele "au evoluat", transformandu-se in alte specii. Dar recent au fost gasite si exemplare in viata. De aceea au fost numite "fosile vii".

In manual gasim si asa-zise "dovezi directe ale evolutiei". Primul exemplu se refera la adaptarea la mediu a unor specii de coada soricelului, transportate de om din regiunile inalte ale muntilor pe malul oceanului. Se confunda adaptarea la mediu cu "evolutia". Al doilea exemplu se refera la lepidopterul Biston betularia din Anglia. La inceputul secolului al XIX-lea, populatiile erau alcatuite din exemplare albe si exemplare negre. "In cursul secolului al XIX-lea, numarul exemplarelor negre a crescut masiv". ([21], p. 151). Dar aceasta nu este o evolutie, ci doar o modificare a numarului de indivizi. Exemplarele negre au devenit mai numeroase, dar nu au "evoluat" din cele albe, fiindca existau si mai inainte impreuna cu cele albe. Nu asistam la aparitia unei specii noi. Al treilea exemplu prezentat in manual: "in experiente de laborator cu populatii de microoroganisme si de drosofile s-au obtinut transformari ireversibile ale fondului genetic al speciilor prin actiunea unor substante chimice mutagene si a radiatiilor (raze X, raze ultraviolete etc.)" ([21], p. 151) Dar acestea nu sunt mutatii spontane, ci mutatii induse, adica provocate artificial prin intermediul agentilor mutageni. Ca factori (agenti) mutageni chimici s-au folosit analogii bazelor azotate, acidul azotos, agentii alchilanti etc. Ca factori mutageni fizici s-au folosit razele ultraviolete, X, gamma ([25]). Prin mutatii genetice s-au obtinut embrioni fara cap si torace, insecte cu aripi curbate sau prea mici, animale fara ochi, sau bolnave de cancer. ([25], [26]). Aceste aspecte nu amelioreaza specia; nu pot fi considerate exemple de evolutie. Selectia naturala elimina rapid din competitie indivizii care prezinta aceste aspecte patologice. Radiatiile ionizante (X, gamma) inhiba diviziunea celulara, sinteza acizilor nucleici si a proteinelor, rup cromo-zomii, declanseaza cresteri anormale inclusiv aparitia de tumori ([26]): Aceste rezultate nu conduc la imbunatatirea speciei. Mutatiile realizate de biologi asupra plantelor sunt, in cea mai mare parte, negative. "Conform cu constatarile lui Gustafsson, numai o proportie de aproape 0,1 la 0,2% din toate mutantele (de orz) studiate au fost competitive sau chiar superioare fata de materialul de control respectiv." ([42], p.252). In cazul mazarei, numai 1% din mutante pot avea interes pentru ameliorare. "Toate celelalte mutante sunt letale, sterile, sau fertilitatea lor este asa de scazuta, incat ele nu pot fi propagate." ([42], p. 252). Dar nici in cazurile pozitive nu s-au obtinut "specii superioare", ci doar aspecte imbunatatite ale aceleiasi specii. De exemplu, o productie mai mare de seminte. "Insa productia mare de seminte nu este in mod inevitabil echivalenta cu utilitatea agronomica. Unele din aceste genotipuri sunt foarte inalte si astfel ele nu sunt potrivite pentru cultura in camp; altele sunt foarte tardive." ([42], p. 252) In plus, apare efectul foarte limitant al pleiotropiei: doua caractere controlate de aceeasi gena. "Daca un caracter specific al unei culturi este de interes pentru scopuri de ameliorare, acesta este insotit, in cele mai multe cazuri, de una sau mai multe caracteristici negative" ([42], p. 256) care reduc valoarea mutantului. Un exemplu foarte clar al acestei situatii este o gena de la mazare, care duce la un numar crescut de seminte pe pastaie. "Acestui caracter pozitiv nu ii corespunde totusi cresterea asteptata de seminte, deoarece numarul de pastai pe planta este de regula scazut sub influenta aceleiasi gene. Astfel, mutanta nu este utilizata in ameliorarea mazarei, in ciuda caracterului dorit pe care il prezinta." ([42], p. 256). Se vede de aici ca ameliorarea unei specii nu se obtine prea usor. "Proportia mutantelor de interes agronomic in mutageneza experimentala este foarte scazuta. Este necesara o considerabila cheltuiala de timp, spatiu si bani, daca se intentioneaza sa se realizeze un grup de mutatii sau chiar o singura mutatie dorita." ([42]). S-au obtinut insa (in putine cazuri) mutante cu aspect pozitiv, inflorire timpurie, productivitate mare, rezis-tenta la frig sau la unele boli. ([42]). Aceasta nu e de mirare, daca ne aducem aminte ca natura a suferit o cadere. In Vechiul Testament gasim scris: "...blestemat va fi pamantul pentru tine! Cu osteneala sa te hranesti din el in toate zilele vietii tale! Spini si palamida iti va rodi el si te vei hrani cu iarba campului." (Facerea 3, 17-18) Sfantul Ioan Damaschin ne invata astfel: "Inainte de calcarea poruncii, toate erau supuse omului, caci Dumnezeu l-a pus stapan peste toate cele de pe pamant si din ape... Pamantul producea roade in chip automat spre trebuinta vietuitoarelor supuse omului...Dar dupa calcarea poruncii...atunci, zidirea supusa lui s-a revoltat contra stapanului pus de Creator, iar lui i s-a poruncit sa lucreze in sudoare pamantul din care a fost luat." ([5], p. 66) Natura cazuta poate fi imbunatatita, intr-o anumita masura, si prin aceste procedee tehnice de ameliorare. Manualul prezinta asa-zise "dovezi ale unitatii lumii vii" in sprijinul ipotezei evolutiei. Se afirma ca: "toate fiintele vii sunt alcatuite, in principal, din proteine si acizi nucleici." ([21], p. 152)

Este adevarat ca trupurile fiintelor vii contin aceste substante, dar aceasta nu arata ca speciile s-au transformat unele in altele. Daca un pictor realizeaza doua tablouri pe acelasi tip de suport si cu aceleasi vopsele, nu vom spune ca tablourile provin unul din altul. Compozitia chimica de baza a trupurilor fapturilor vii este aceeasi, pentru ca ele au fost create din aceeasi materie.

Nici diversitatea lumii vii nu este o dovada a evolutiei. Ea poate fi explicata prin existenta si lucrarea Creatorului. Marea diversitate a tablourilor unui pictor nu dovedeste ca s-ar transforma un tablou in altul. Prin combinatii genetice naturale se obtine diversitatea in cadrul speciei (variabilitatea). Nu s-a observat pana in prezent transformarea naturala a unei specii in alta. Diversitatea lumii vii se explica cel mai bine prin lucrarea Creatorului. De aceea, Sfantul Grigorie Teologul spune: "Gandeste-te si la varietatea si belsugul roadelor, mai ales la faptul ca cele mai necesare sunt si cele mai frumoase. Gandeste-te si la puterea radacinilor, a sucurilor si a florilor lor, nu numai placute ci si binefacatoare pentru sanatate, la gratia si calitatea culorilor, dar si la stralucirea pietrelor pretioase. Caci toate au fost puse inaintea ta, ca un ospat de obste, cate sunt necesare si placute din fire. Aceasta ca, daca nu cunosti din altceva pe Dumnezeu, sa-L cunosti din binefacerile Lui si nevoia ta de ele sa te faca mai intelegator." ([3], p. 43) Iar Sfantul Ioan Damaschin arata ca "dintre plante si ierburi, pamantul produce unele cu rod, altele pentru mancare, altele mirositoare; florile sunt daruite spre desfatarea noastra, spre exemplu: trandafirul si cele asemenea; altele pentru vindecarea bolilor." ([5], p. 66) "La porunca Creatorului, pamantul a produs tot felul de neamuri de animale, de taratoare, de fiare si de vite. Toate sunt pentru intrebuintarea potrivita a omului." ([5], p.65). "Nu este fara de folos trebuinta fiarelor salbatice, caci omul, temandu-se de ele, il fac sa-si aduca aminte si sa cheme in ajutor pe Dumnezeul Care le-a facut." ([5], p. 66)

Se afirma in manual ca "evolutia se produce pe baza selectiei variatiilor mici." ([21], p.158).

Dar selectia elimina din "competitie" indivizii cu performante slabe intr-un mediu dat; nu produce specii noi. Ea explica disparitia unor indivizi sau disparitia unor specii, nu aparitia lor. Mutatiile sunt fenomene in-tamplatoare si este putin probabil sa fie atat de bine corelate incat sa produca structuri noi, performante. Chiar autorii manualului recunosc faptul ca "cele mai multe mutatii sunt daunatoare speciei", iar "aparitia unei mutatii utile ... nu reprezinta in sine un fenomen evolutiv." ([21], p. 167) Exista un proces coordonat care se opune transmiterii genetice a mutatiilor. Este vorba de repararea ADN. Acest proces se opune si evolutiei, deoarece mutatia este un element necesar evolutiei. Locurile modificate din ADN sunt recu-noscute de enzime speciale si sunt interpretate ca defecte. Alte enzime elimina defectele si restabilesc secventa normala.

Referitor la repararea ADN, este interesant de observat faptul ca ADN contine informatia necesara sintezei unor enzime pentru propria sa reparare. Complexitatea sistemului de reparare si buna corelare a activitatilor sunt imposibil de explicat prin simpla intamplare.

Intre paginile 198-209 manualul prezinta conceptia evolutionista despre om. Se afirma ca "din dovezile geneticii rezulta faptul ca materialul genetic uman (cromozomii si genele) este inrudit cu cel al primatelor evoluate." ([21], p. 198).

Este si aici o eroare de logica. Din compararea a doua structuri genetice nu se poate constata inrudirea lor, ci numai gradul de asemanare. Concluzia inrudirii are ca premisa ascunsa tocmai ideea evolutiei. Este adevarat ca omul si maimuta au structuri genetice asemanatoare, in sensul ca exista multe gene comune. De aceea, compozitia proteica este asemanatoare. Dar din asemanarea compozitiei chimice nu rezulta inrudirea (descendenta). Pentru a digera hrana existenta in acelasi mediu, trupul omului si trupurile unor animale au fost inzestrate cu enzime digestive asemanatoare sau identice. Dar sinteza enzimelor este condusa genetic; de aici si necesitatea unor gene asemanatoare sau identice. Atat trupul omului cat si cel al maimutei au fost dotate cu oase, muschi, piele si deci cu gene asemanatoare sau identice pentru sinteza proteinelor din aceste structuri anatomice. Asemanarea genetica este normala si usor de explicat astfel, prin lucrarea Creatorului. Un inginer poate realiza doua aparate diferite utilizand materiale de acelasi tip si componente asemanatoare.

Subliniem faptul ca asemanarile sunt doar de natura materiala, fizica. Trairea duhovniceasca de care este capabil omul nu se intalneste nici la maimute, nici la alte animale. Avand o traire duhovniceasca foarte slaba (aproape inexistenta), ateii constata doar asema-narile trupesti dintre om si animale. Departandu-se de Ortodoxie, ei nu pot avea un comportament normal. De aceea au ajuns sa scrie in manualul de biologie pentru clasa a VI-a ca "maimutele au un comportament comparabil cu al omului." ([18], p. 160).

Asemanarile trupesti dintre oameni si maimute nu sunt dovezi in sprijinul evolutionismului. De exemplu, Pongidele au aceleasi circumvolutiuni cerebrale ca si omul, au aceleasi grupe sanguine, se deplaseaza in pozitie bipeda si nu au coada. Dar si autorii manualului recunosc faptul ca "desi apropiate de om prin structura lor anatomica, pongidele nu pot fi stramosii omului." ([21], p. 201);

Exista si deosebiri importante ale craniului si scheletului fetei. Asa-zisele "organe rudimentare" nu dovedesc evolutia. Unii cercetatori atei le considera organe fara functie. Mult timp s-a crezut ca apendicele vermiform este un astfel de organ. Astazi cunoastem insa ca el este un organ limfoid cu functie imunitara. La fel si timusul, are rol endocrin si hematopoietic in prima parte a vietii. Din faptul ca un om nu cunoaste functia unei structuri anatomice nu rezulta ca acea structura este lipsita de functii.

Biologii atei au incercat sa explice "evolutia" prin modificari climatice. In manual e scris ca "specia hominidelor a pierdut haina de blana." ([21], p. 206).

Dar daca se afirma racirea climei, de ce s-a pierdut haina de blana tocmai atunci cand a venit frigul? Iar daca se afirma incalzirea climei, de ce nu si-au pierdut haina de blana si celelalte mamifere?

Din ultimele doua pagini ale manualului vedem in ce confuzie se afla autorii acestuia. Ei confunda "evolutia speciilor" cu intarirea sanatatii: "probabil ca evolutia biologica a omului se va desfasura pe planul ameliorarii sale fiziologice... Omul viitorului va fi mai sanatos, mai capabil de munca fizica si intelectuala decat omul actual." ([21], p.208-209).

Concluzii

Manualul prezinta drept realitate vechea ipoteza conform careia acizii nucleici (ADN si ARN) au capacitatea de a inregistra sub forma codificata intreaga informatie pentru constructia organismului. In biomatematica s-a demonstrat insa ca informatia referitoare la morfogeneza nu poate fi codificata in acizii nucleici. Studii recente de genetica au confirmat acest rezultat matematic. ADN-ul nu detine toate secretele formelor vii. Prin efect Kirlian si electronografie s-a pus in evidenta o matrice energo-informationala care pastreaza forma organismului, chiar in lipsa unei parti a substantei; deci contine informatie referitoare la forma. Biologii atei nu pot explica originea informatiei.

In cercetarile unor biologi atei apare urmatoarea eroare de logica: din faptul ca modificarea unei gene produce modificarea formei sau disparitia unei structuri anatomice se obtine concluzia ca forma ar fi produsa de acea gena. In realitate, gena este necesara dar nu suficienta. Nimeni nu va spune ca un tranzistor produce singur imaginea unui televizor pentru ca imaginea dispare daca se defecteaza tranzistorul.

Genele contin informatia referitoare la succesiunea aminoacizilor din proteine. Prin inlocuirea unui aminoacid cu altul se poate modifica functia biologica a proteinei; deci succesiunea nu este intamplatoare. Fiecare proteina are un rol bine precizat. Chiar si vietatile considerate "primitive" au o mare complexitate biochimica: bacteria Escherichia coli are un sistem enzimatic cu peste 600 de enzime diferite; ea codifica peste 2000 de lanturi polipeptidice diferite cu functii speciale. Toate reactiile sunt bine corelate: se produce numai ce este util, in cantitatile necesare, la momentul oportun si ca raspuns la cerinte precise. Simpla intamplare nu poate explica aceasta complexitate si coordonare. Biologii atei incearca sa inteleaga existenta unui program genetic fara programator.

Izolarea reproductiva a speciilor este un argument impotriva ipotezei evolutiei. In manual se afirma ca s-a demonstrat experimental originea comuna a unor prote-ine. Afirmatia contine o eroare de logica. Originea unor substante apartine trecutului si nu poate fi dovedita experimental. Asemanarea structurala a unor tipuri de hemoglobina nu este o dovada a descendentei. Lanturile alfa, beta, gamma alcatuiesc hemoglobine cu functii speciale in viata fatului si a adultului; ele nu sunt simple "ramasite evolutive".

Nu exista "dovezi ale biogeografiei". Se prezinta disparitia unei specii (dintr-un areal), nu aparitia ei. Nu exista "dovezi ale sistematicii". "Arborele genealogic" este un simplu desen realizat de unii biologi atei, pornind tocmai de la ipoteza evolutionista. Se constata eroarea de logica: justificarea in cerc vicios. Pe baza ipotezei evolutioniste se construieste un desen care se aduce apoi ca "dovada" in sprijinul ipotezei evolutioniste.

Nu exista "dovezi ale anatomiei comparate" in sprijinul evolutiei. Daca descendenta implica omologia organelor, omologia nu implica descendenta. In plus, evolutionismul nu poate raspunde la intrebarea: de ce exista organe cu aceeasi functie la specii intre care nu exista legatura filogenetica? Aici este mai normal sa gandim ca functia a fost prevazuta de acelasi Creator si a fost realizata prin metode diferite.

Nu exista "dovezi ale embriologiei" in favoarea evolutionismului. Asemanarea superficiala si trecatoare a unor embrioni nu implica descendenta lor. Este normal sa existe unele asemanari intre embrioni, in stadiile initiale, pana la aparitia unor caractere de deosebire. Asa numita "lege biogenetica fundamentala" formulata de Haeckel in 1866 este astazi abandonata chiar si de evolutionisti.

Nu exista "dovezi directe ale evolutiei". Exemplul lepidopterului Biston betularia arata o modificare a procentajului de indivizi, nu o evolutie. La inceput se intalneau exemplare albe si negre; apoi exemplarele negre au devenit mai numeroase, dar nu au "evoluat" din cele albe, fiindca existau si mai inainte, impreuna cu cele albe.

Nu se poate sustine evolutionismul prin "dovezi ale paleontologiei". Faptul ca exista "fosile vii", nemodificate din timpuri vechi, este mai curand un argument impotriva ideii de evolutie, nu in favoarea ei. De asemenea se confunda adaptarea la mediu cu "evolutia". Adaptarea exista, dar nu depaseste cadrul speciei. Manualul prezinta exemplul de adaptare, nu de evolutie. Pana in prezent nu se cunoaste un caz concret de evolutie naturala.

Unitatea lumii vii nu implica evolutia. Faptul ca fiintele vii sunt alcatuite din proteine si acizi nucleici nu arata ca s-au transformat unele in altele. Daca un pictor realizeaza doua tablouri pe acelasi suport si cu aceleasi vopsele, nu vom spune ca tablourile provin unul din altul.

Nici diversitatea lumii vii nu este o dovada a evolutiei. Ea poate fi explicata prin existenta Creatorului. Marea diversitate a tablourilor unui pictor nu arata ca s-ar transforma un tablou in altul. O sursa a diversitatii vietuitoarelor este si variabilitatea, dar ea nu depaseste limitele speciei. Nu s-a observat transformarea unei specii in alta.

Asa zisele "organe rudimentare" nu dovedesc evolutia. Unii atei le considera organe fara functie. Mult timp s-a crezut ca apendicele vermiform este un astfel de organ. Astazi cunoastem insa ca el este un organ limfoid cu functie imunitara.

Din faptul ca un om nu cunoaste functia unei structuri anatomice nu rezulta ca acea structura este lipsita de functii. Se afirma in manual ca "evolutia se produce pe baza selectiei variatiilor mici".

Dar selectia elimina din "competitie" indivizii cu performante slabe intr-un mediu dat; nu produce specii noi. Ea explica disparitia unor indivizi sau disparitia unor specii, nu aparitia lor.

Asa cum scrie in manual, "au sanse de supravietuire variatiile utile si cele indiferente".

Dar cercetarile arata ca cele mai multe mutatii sunt daunatoare, unele chiar incompatibile cu viata; urmeaza mutatiile indiferente, dar ele nu aduc un progres, o evolutie. Chiar autorii manualului recunosc faptul ca "cele mai multe mutatii sunt daunatoare speciei", iar "aparitia unei mutatii utile... nu reprezinta in sine un fenomen evolutiv".

Selectia artificiala nu este o dovada a evolutiei, deoarece se realizeaza prin interventia omului.

Mai demult, biologii atei spuneau ca "functia creeaza organul". Este aici o eroare de logica, deoarece functia nu poate exista inaintea organului. Astazi, chiar evolutionistii au renuntat la aceasta ipoteza.

Asemanarile dintre oameni si maimute nu sunt dovezi in sprijinul evolutiei. De exemplu, Pongidele au aceleasi circumvolutiuni cerebrale ca si la om, au aceleasi grupe sanguine, se deplaseaza in pozitie bipeda si nu au coada. Dar si autorii manualului sunt nevoiti sa recunoasca faptul ca, "desi apropiate de om prin structura lor anatomica, pongidele nu pot fi stramosii omului", deoarece exista si multe deosebiri ale craniului si ale scheletului fetei.

Biologii atei incearca sa explice "evolutia" prin modificari climatice. In manual e scris ca "specia hominidelor a pierdut haina de blana". Dar daca se afirma racirea climei, de ce s-a pierdut haina de blana tocmai atunci cand a venit frigul? Iar daca se afirma incalzirea climei, de ce nu si-au pierdut haina de blana maimutele si celelalte mamifere?

Din ultimele doua pagini (208, 209) ne dam seama in ce confuzie se afla autorii manualului, care confunda evolutia speciilor cu intarirea sanatatii.

• « Inapoi
• Inainte »