Originea omului


Originea omului

Am lasat la sfarsit problema originii omului, care a generat dea lungul timpului cele mai aprinse discutii intre evolutionisti si creationisti. Dupa teoria evolutionista omul ar fi aparut dintr-o specie de maimuta printr-un proces de evolutie lenta, trecand prin mai multe "verigi intermediare". Acest proces ar fi durat cateva milioane de ani. Pentru a explica absenta blanii si pozitia bipeda, bietii nostri "stramosi" sunt alungati din jungla in savana si invers, invocandu-se tot felul de pretexte, iar vorbirea articulata si dezvoltarea gandirii abstracte nu au primit explicatii convingatoare.

In sprijinul teoriei lor, evolutionistii au adus, dupa cum era de asteptat, cateva "dovezi" paleontologice. Numai ca, la o analiza mai atenta, s-a constatat ca toate fosilele care reprezentau "verigi intermediare" intre maimuta si om erau ori false (dupa cum am mai amintit, paleontologia abunda in falsuri), ori gresit interpretate (cum este, de exemplu, cazul omului de Neanderthal, despre care se afirma initial ca ar fi un "om-maimuta", dar care s-a dovedit a fi de fapt tot un Homo sapiens). In fata acestei situatii, atitudinile cercetatorilor au fost diferite:

- unii se agata cu incapatanare de unele sau altele din fosilele care au fost prezentate ca verigi interme-diare, incercand sa reconstituie un "arbore genealogic" al omului. Aproape fiecare din autorii care au urmat aceasta cale are propriul sau "arbore", multi dintre ei prezentand chiar si ramificatii despre care se spune ca nu au condus la aparitia omului, fiind numai niste tentative nereusite de umanizare a maimutei (ne punem intrebarea: daca evolutia are loc la intamplare, sub actiunea unor forte oarbe ale naturii, atunci cine a fost cel care a incercat sa umanizeze maimuta?).

Aceasta atitudine este absolut neserioasa, fiind in contradictie si cu alte date, asa cum se va vedea in continuare.

- altii, constatand lipsa fosilelor, au incercat sa elaboreze teorii care sa o explice, pastrand totusi ideea de evolutie a speciilor. Conform unei asemenea teorii, transformarea maimutei in om ar fi avut loc in apa, verigile intermediare fiind vietuitoare inotatoare, si de aceea fosilele nu s-ar fi pastrat. In acest caz, insa, devine absolut inexplicabila pozitia bipeda, precum si alte caractere umane.

- o a treia categorie, mai rezonabila, accepta faptul ca la ora actuala nu dispunem de fosile autentice ale "oamenilor-maimuta", dar spera ca acestea sa fie gasite in viitor. Vom arata mai jos ca avem motive intemeiate sa nu le impartasim speranta.

- ultima categorie o reprezinta cei care accepta ca aceste "verigi intermediare" nu au fost gasite pentru ca nu au existat niciodata.

Vom mentiona in continuare cateva fapte care contrazic teoria evolutionista cu privire la originea omului.

Analiza genomului mitocondrial uman a scos in evidenta faptul ca toti oamenii din lume descind dintr-un unic stramos comun de sex feminin, pe care chiar si evolutionistii il numesc "Eva mitocondriala". Conform estimarilor geneticienilor, aceasta Eva ar fi trait cu cel mult 200 000 de ani in urma (unii autori indica cifre chiar mai mici). Vedem deja ca faptele nu concorda cu ideea unei populatii intregi de maimute care s-ar fi transformat in oameni, iar din punct de vedere cronologic, teoria evolutiei pe parcursul mai multor milioane de ani se dovedeste a fi falsa.

O alta problema care se ridica este cea a numarului de cromozomi. Asa cum am mai spus, acest numar, care este o caracteristica de specie, este intotdeauna intreg, iar la mamifere, care sunt animale cu reproductie sexuata, numarul cromozomilor este par. Determinarile arata ca toate speciile de maimute au 48 de cromozomi, in timp ce omul are numai 46. Prima observatie care se impune este aceea ca, datorita acestei discontinuitati, nu putea avea loc o evolutie continua de la maimuta la om, deoarece nu poate exista nici o specie de mamifer cu 46,5 cromozomi (sau alt numar neintreg) si nici macar cu 47 de cromozomi. Asadar nu are nici un rost sa cautam ipotetice verigi intermediare intre om si maimuta.

Exista si unii autori care, incercand sa salveze ideea evolutionista, sustin ca transformarea maimutei in om s-ar fi facut brusc, prin contopirea unor cromozomi ai maimutei. Ei "uita", insa, un fapt pe care l-am expus in capitolul dedicat mutatiilor genetice, si anume ca, la mamifere, nu este posibila aparitia unui individ viabil si fertil, care sa prezinte o mutatie atat de radicala.

Am intalnit chiar si autori evolutionisti care, in una si aceeasi carte, atunci cand vorbesc despre fosile sustin ca transformarea maimutei in om s-ar fi petrecut lent, in milioane de ani, iar atunci cand vorbesc despre cromo-zomi sustin ca aceasta transformare ar fi avut loc brusc. Consider ca nu merita sa mai risipesc cerneala pentru a comenta o asemenea atitudine "stiintifica".

Sa presupunem totusi ca, printr-o minune, o mai-muta cu 48 de cromozomi ar fi dat nastere unui om cu 46 de cromozomi sau macar unui semi-om cu 47 de cromozomi. Intrebarea care se pune este urmatoarea: cu cine s-ar fi putut acesta imperechea pentru a da nastere la urmasi? Cu o maimuta in nici un caz, deoarece numarul diferit de cromozomi i-ar face incompatibili. Rezulta asadar ca ar fi necesara o noua minune si anume ca aproximativ in acelasi timp si in acelasi loc sa apara un alt individ de sex opus, care sa prezinte exact aceeasi mutatie. Deja suntem nevoiti sa impingem sirul minunilor cam departe! Dar lucrurile nu se opresc aici: deoarece evolutionistii sustin ca toate speciile de vietuitoare ar fi evoluat unele din altele si data fiind marea diversitate a lumii vii, ar trebui ca asemenea "minuni" sa fie destul de frecvente. Numai ca, in ciuda timpului destul de indelungat de cand se fac observatii sistematice in acest domeniu, pana acum nu s-a descoperit nici un caz de genul acesta. In aceste conditii credem ca ar fi mai intelept sa renuntam la teoria evolutionista.