Cele opt duhuri ale rautatii

Cele opt duhuri ale rautatii Mareste imaginea.


Cele opt duhuri ale rautatii

Sub numele de gandurile cele mai generale ale rautatii, a introdus Evagrie Ponticul in spiritualitatea crestina, cele opt patimi ale sufletului, generatoare ale tuturor maladiilor spirituale. Acestea sunt asemenea generalilor, care trag dupa ei o armata de pacate. In capitolul VI al Praktikos-ului sau, Evagrie indica aceste opt ganduri dupa cum urmeaza: acomia pantecului; desfranarea, adulterul; iubirea de arginti; intristarea; mania; lancezeala, plictiseala; slava desarta, vanitatea; mandria, trufia.

Originea logismoilor

Ghenadie de Marsilia, la inceputul secolului V, ridica problema originalitatii evagriene asupra celor opt logismoi.

Originea celor opt ganduri generatoare de patimi trebuie cautata mai intai in intreita ispitire in pustie a Mantuitorului de catre diavol. Aici apar primele trei ganduri generatoare de patimi: lacomia pantecelui, iubirea de argint si mandria (Matei 4, 3). Se vorbeste apoi in Noul Testament de Maria Magdalena, care si-a innoit viata prin scoaterea din sufletul ei a celor sapte duhuri rele, de catre Mantuitorul (Marcu 16, 19). La fel, se face pomenire de cele sapte duhuri care intra in sufletul omului, dupa ce si-a pierdut comuniunea cu Dumnezeu (Luca 11, 26). Pe de alta parte, Mantuitorul a aratat ca "din inima omului ies ganduri rele care il necuratesc pe om: desfranarile, adulterul, uciderile, asupririle, viclesugurile, inselaciunile, necumpatarea, invidia, hula, mandria, usuratatea" (Marcu 7, 20.23).

Sfantul Apostol Pavel identifica gandurile rautatii cu faptele intunericului, precum: "desfranarile si faptele de rusine, certurile si invidia". Acestea sunt contrare bunei cuviinte, ca viata in Hristos (Romani 13, 12.14). Apostolul arata apoi ca "nici desfranatii, nici sodomitii, nici lacomii, nici batjocoritorii, nici rapitorii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu" (I Corinteni 5, 9.11; Efeseni 5, 5). Printre "faptele trupului", Apostolul enumera: "desfraul, necumpatarea, certurile, maniile, dezbinari, pisme, ucideri, betii, chefuri, precum si altele asemenea acestora" (Galateni 5, 19.21). Patimile caracteristice omului vechi sunt "desfraul, pofta cea rea, lacomia, mania, iutimea, rautatea, hula, vorbele de rusine" (Coloseni 3, 5.8).

Sfantul Apostol Ioan indica cele trei forme sub care se manifesta egoismul: "pofta trupului, pofta ochilor si trufia vietii. (I Ioan 2, 16).

De aici vedem ca in Noul Testament nu gasim o anume lista sistematic alcatuita a gandurilor rautatii, ci multitudinea si varietatea fatetelor patimii din sufletul omului, si a dezastruoaselor ei consecinte.

Logismoii evagrieni sunt confruntati de unii cercetatori cu patimile grele ale stoicilor, generatoare ale celorlalte patimi. Spun ei ca nu ar fi exclusa in acest sens influenta exercitata asupra lui Evagrie de catre dascalul sau, Sfantul Grigorie de Nazianz, care s-a instruit cu multa sarguinta, studiind filosofia la scoala din Atena.

Se considera apoi, nu fara temei, analogia dintre lista evagriana a logismoilor si lista viciilor alcatuita de Origen, dascalul sau. Astfel, Evagrie ia de la Origen simbolismul cuceririi Canaanului sub conducerea lui Iosua Navi, unde se face pomenire de 7 neamuri potrivnice lui Israel (Deuteronom 7, 1). Exista desigur in epoca elenistica, in care a trait Evagrie, cataloage de vicii care circulau prin intermediul diverselor literaturi. In orice caz, akedia poarta indubitabil semnatura lui Evagrie, fiind ispita si patima specifica celui retras din lume.

Alti cercetatori care s-au ocupat de "logismorii evagrieni", nu se indoiesc de autenticitatea lor, considerand ca sinteza si sistematizarea apartine lui Evagrie, pornind de la experienta personala si de la intelepciunea avilor egipteni.

Fara a contrazice aceasta ipoteza, consideram ca originalitatea evagriana a logismoilor este data de intelepciunea duhovniceasca a Scripturilor Sfinte. Aceasta este, in general, duhul patristic. Pentru ei cuvantul lui Dumnezeu scris sub inspiratia Duhului Sfant este "duh si viata", este lege si program de viata spirituala. Nici nu putea fi altfel din moment ce prin Scriptura le vorbeste Dumnezeu, Hristos . Domnul si Apostolii, iar idealul vietii lor era mantuirea in Hristos.

Pentru a intelege mai bine ce a insemnat cuvantul lui Dumnezeu in viata Dascalilor Bisericii, vom veni cu cateva exemple: Mantuitorul a recomandat Sfintilor Apostoli nevoia de a priveghea si a se ruga pentru a nu cadea in ispita. Privegherea a devenit astfel o regula de viata in asceza crestina, parintii numindu-se chiar "neptici", ca cei ce privegheaza, avand constiinta mereu treaza, mereu la datorie, spre a-si trai viata in lumina Evangheliei si nu in intunericul pacatului.

Sfantul Apostol Pavel a indemnat pe tesaloniceni ca "neincetat sa se roage" (I Tesaloniceni 5, 17). Acest "rugati-va neincetat" a devenit duhul filocaliei, facand din rugaciune cea mai inalta filosofie crestina, constituind in acelasi timp mobilul sau izvorul curentului isihast in jurul caruia va gravita in mare parte spiritualitatea Rasaritului crestin.

Apostolul a mai indemnat apoi si pe crestinii altor Biserici, spunand: "Nu va imbatati de vin in care este desfranare" (Efeseni 5, 18). Aceste cuvinte vor face "cariera" in spiritualitatea crestina, fiind un "memento" pentru parintii neptici. Ei vor lua aminte ca gastrimargia atrage dupa sine porneia, si astfel au evitat nu numai imbuibarea, ci si saturarea, iar vinul il evitau aproape cu desavarsire.

Apostolul a scris, apoi, corintenilor ca "cel ce se casatoreste face bine, iar cel ce nu se casatoreste, face si mai bine". (I Corinteni 7, 38), si astfel, din aceste cuvinte s-a "nascut" monahismul crestin.

Atat de mult a iubit Origen cuvintele Domnului si cu nestavilita dorinta le-a aplicat in viata, incat, interpretand literal textul referitor la cei ce "se fac fameni pentru imparatia lui Dumnezeu". (Matei 19, 12) s-a castrat, creind sminteala de-a lungul veacurilor, in lumea crestina.

Revenind la logismoii lui Evagrie, va trebui sa cautam originea lor si inspiratia lui in intelepciunea Duhului Sfant descoperita in Sfintele Scripturi, mai ales in cuvintele Domnului si ale Apostolilor.

Iata, dintru inceput, parerea lui Evagrie cu privire la Cuvantul inspirat al Scripturii: "Cuvintele Duhului Sfant sa nu te paraseasca si bate in portile Scripturilor cu mainile virtutilor. Atunci iti va rasari nepatimirea inimii si vei vedea in rugaciune mintea in chipul stelei".

Pentru a vedea mai bine originea biblica a logismelor evagriene, vom apela la cuvintele Revelatiei divine. Astfel, gastrimargia, filargyria si kenodoxia (inclusiv hyperefania) sunt luate, dupa insasi marturia lui, din cele "trei ganduri" care constituie tripla ispitire a Mantuitorului de catre diavol in pustie (Matei 4, 3). Despre filargyria, ca "radacina a tuturor Relelor" da marturie si sfantul Apostol Pavel (I Timotei 6, 10). Efectele gastrimargiei le cunoaste Evagrie tot din cuvintele apostolice (Efeseni 5, 18), si spune, urmand pe Sfantul Pavel, "ca este cu neputinta sa cada cineva in mainile duhului desfranarii, daca nu a fost doborat mai intai de lacomia pantecului".

Porneia primeste o interpretare duhovniceasca in Predica de pe Munte (Matei 5, 27.28), de aceea Evagrie o aseaza pe locul doi, urmand gastrimargiei, care ii este cauza.

La fel, mania ii era cunoscuta lui Evagrie si din cuvintele apostolice, redate, dupa Psalmi, intr-un sens pozitiv si negativ: "Maniati-va, dar nu pacatuiti; soarele sa nu apuna peste mania voastra. Nu dati loc diavolului" (Efeseni 4, 26.27; Psalmul 4, 4). Evagrie interpreteaza apoi, recomandarea apostolica mai intai in sens pozitiv, socotind mania ca o "aprindere impotriva gandurilor rautatii". Iata insa si sensul negativ: "Cel ce vrea sa se roage cu adevarat "sa-si stapaneasca mania", "cel ce se manie si tine minte raul, oricat ar iubi rugaciunea, nu este in afara de invinuire". Tot cu referire la manie, spunem ca "cine si-a stapanit mania, a supus pe diavol, iar cine s-a robit de dansa, nu se mai tine de viata monahala si e strain de caile Mantuitorului".

Pana la Evagrie, akedia avea sensul clasic de neglijenta, lipsa de interes. "Evagrie este cel dintai care a identificat demonul akediei cu "demonul amiezii" din Psalmul 90.

Lype figureaza pe lista celor patru mari afecte ale stoicilor, dar Evagrie, ca in cazul lui apatheia, ii da un sens crestin-duhovnicesc. Evagrie pune pe lype in legatura cu cuvintele apostolice referitoare la iertarea acordata celui care greseste, "pentru ca un astfel de om sa nu fie coplesit de prea multa intristare" (II Corinteni 2, 7). Apoi, Evagrie pune pe lype in legatura cu viclenia naparcii, deschizand astfel posibilitatea interpretarii lui prin invidie, cum de altfel se va si intampla mai tarziu.

Inainte de a incheia, nu este lipsit de importanta sa ne referim si la intelesul de profunzime al logismoilor. Olivier Clement apreciaza ca insusi cuvantul e "dificil de tradus".

El "denumeste gandurile" nu insa in sens cerebral, ci ca pulsiuni germinative, care se pot transforma in obsesii, in idolatrie. In aceste tendinte "spune el mai departe, trebuie sa discernem ce este energie vitala si ce este deviere idolatrica. Prin Iisus, vom invinge idolatria, vom imbraca in duh gandirea noastra, transfigurand-o".

Logismoii in Spiritualitatea Rasariteana

Oricare ar fi "Inceputul - inceputului", lista celor opt logismoi, este cunoscuta in spiritualitatea crestina, purtand paternitatea evagriana. Ea a fost preluata de catre Nil Ascetul, Ioan Scararul si Sfantul Ioan Damaschin.

Acesta din urma, sintetizeaza aspectele ascezei crestine in scrierea sa adresata unui numar mare de cititori, intitulata "Despre virtuti si vicii". El spune explicit: "...Dar trebuie sa punem diagnoza gandurilor patimase, prin care se savarseste tot pacatul. Gandurile in care se cuprind toate pacatele sunt opt: lacomia pantecului, desfraul, filarghiria, mania, intristarea, akedia (trandavia), slava desarta si mandria. Ca aceste opt ganduri (logismoi) sa ne tulbure sau sa nu ne tulbure, nu depinde de noi. Dar ca sa staruiasca sau ca sa nu staruiasca sau ca sa aprinda patimile sau ca sa nu le starneasca, atarna de noi".

Intr-o alta scriere intitulata: "Despre cele opt duhuri ale rautatii", Sfantul Ioan Damaschin, asemenea lui Evagrie, inlocuieste termenul de "gand", cu cel de "duh". E vorba de duhul cel rau, adica de diavol, cunoscuta fiind conceptia ascetilor crestini ca mai intai diavolul ne sugereaza pacatul, el fiind izvorul lui. Apoi apar gandurile rele, incat "In lumea realitatilor spirituale pacatul a primit consistenta inchegandu-se imprejurul notiunii de diavol.

A lupta impotriva pacatului a devenit astfel acelasi lucru cu a te lupta impotriva raului din tine si din lume, impotriva demonului. Iar demonul se prezinta sub atatea infatisari cate pacate sunt. Exista, de aceea, un demon al mandriei, altul al lacomiei, s.a.m.d".

Logismoii in Spiritualitatea Apuseana

Cele opt duhuri ale rautatii descoperite de Evagrie au fost "comunicate" Apusului crestin de catre discipolul acestuia, Sfantul Casian. In lucrarile sale, Sfantul Casian acorda spatii largi, tratand fiecare pacat in parte, pe baza unei temeinice documentari scripturistice.

In limba lui, "octo principalia vitia... id est primum gastrimargiae, quae interpretatur concupiscentia gulae, secundum furnicationis, tertius philargyriae, quod intelligitur avaritia, velut proprius exprimatur, amor pecuniae; quartum irae; quintum tristitiae; sextum acediae, quod est anxietas sive taedium cordis; septimum cenodoxiae, quod sonat vana seu inanis glori; octavum superbiae" (Opt sunt principalele vicii (care otravesc neamul omenesc).

Anume: primul este cel al lacomiei (de la mancare), ceea ce inseamna pofta de mancare; al doilea, al desfranarii; al treilea, al arghirofiliei, prin care se intelege lacomia (zgarcenia), adica, dupa cum ii spune numele, dragostea de bani (avere, bogatie); al patrulea, al maniei; al cincilea, al tristetei (intristarii); al saselea, al akediei, adica nelinistea (Ingrijorarea sau plictiseala, scarba, lehamitea, amarul sau dezgustul inimii); al saptelea al kenodoxiei, care inseamna vanitate sau glorie desarta; al optulea, al trufiei).

Comparand cu lista evagriana, remarcam la Casian o inversiune. Daca la Evagrie lype era pe locul patru si orge pe locul cinci; la Casian, ira este pe locul patru, iar tristitia este pe locul cinci. "Aceste vici - spune mai departe Sfantul Casian - sunt de doua feluri: naturale, cum este lacomia la mancare, si in afara naturii, cum este arghirofilia. Iar lucrarea lor este impartita. Unele nu pot fi indeplinite fara actiunea trupului, cum este lacomia la mancare si desfranarea, iar altele se produc fara vreo lucrare a corpului, cum este mandria si slava desarta. Unele se pun in miscare prin cauze de afara, cum este arghirofilia si mania, insa sunt atatate de pricini dinauntru, cum sunt akedia si tristia".

Lista celor opt logismoi o gasim apoi in Apusul crestin la episcopul Eutropiu al Valenciei, Isidor al Seviliei si Sfantul Grigorie cel Mare. Acesta din urma elimina pe superbia, din lista Sfantul Casian, considerata alaturi de philautia  "regina viciilor", radacina tuturor viciilor din care lastaresc toate celelalte patimi, dupa cum spune Scriptura: "Inceputul oricarui pacat este mandria" (Sirah 10, 15).

In acelasi timp, Sfantul Grigorie schimba si ordinea patimilor, dupa cum urmeaza: inanis, gloria, invidia, ira, tristitia, avaritia, ventris ingluvies (lacomia pantecului) si luxuria (senzualitatea, in sens de dezordine morala).

Sfantul Grigorie cel Mare, inversand lista evagriana prin punerea mandriei in capul patimilor, se motiveaza astfel: "Mandria este radacina tuturor relelor, pentru ca este originea tuturor pacatelor. Cele sapte pacate capitale sunt cele dintai si cele mai insemnate ramuri iesite din aceasta radacina.... Mantuitorul lumii, vazand ca oamenii gem sub robia viciilor, a venit plin de cele sapte daruri ale Duhului Sfant pentru a desfasura o lupta duhovniceasca cu dusmanii Sai si a-i elibera pe oameni de sub tirania lor".

Dupa cum vedem, invidia a luat locul akediei.
Mai tarziu, invidia va lua locul lui tristia, apreciindu-se ca si invidia este propriu-zis tot un fel de intristare, nu particulara ca tristia, ci pentru binele altuia. Apoi, in akedia s-a vazut mai mult lenea, iar superbia, a luat locul lui inanis gloria, apreciindu-se ca cea din urma e implicata in cea dintai. Sau ca se deosebesc asa cum se deosebeste copilul de barbat sau graul de paine.

Petru Lombardul introduce schema celor sapte pacate capitale, in urmatoarea ordine: superbia, avaritia, luxuria, invidia, gula (lacomia), ira, akedia (lenea). Se mai discuta inca aceasta lista, desi ea a devenit clasica in manualele de morala crestina. De pilda, unii sustin ca invidia poate fi inclusa in avaritia, altii ca tot asa de bine poate face parte si din superbia. Unele catehisme catolice inlocuiesc invidia cu neascultarea.

Noi socotim ca neascultarea este fiica mandriei, mai mult decat invidia, incat neascultarea ramane implicata in mandrie, si ramane alaturi de ea. Confruntand logismoii in spiritualitatea rasariteana si apuseana, putem conchide ca ordinea latina reflecta un punct de vedere dogmatic, in timp ce ordinea rasariteana are cu precadere un caracter psihologic, de profunzime, motiv pentru care autorii duhovnice sti o prefera ca invatatura practica.

Sorin Cosma

08 Iunie 2012

Vizualizari: 9001

Voteaza:

Cele opt duhuri ale rautatii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE