Despre moastele sfintilor

Despre moastele sfintilor Mareste imaginea.


Despre moastele sfintilor

Nu cunoastem o multime de lucruri dintre cele care alcatuiesc esenta vietii bisericesti, si poate ca unul dintre cele mai grele si smintitoare evenimente pe care le-am trait in ultimii ani noi, credinciosii ortodocsi, a fost asa-numita "scoatere la lumina a moastelor".

Pentru aceia dintre noi care nu prea se descurca in adevarata viata a Bisericii, care se bizuie nu pe experienta Sfintilor Parinti, ci pe cutare sau cutare carti ori cuvinte auzite, evenimentele din ultima vreme au fost cutremuratoare. Ca atare, vreau sa va lamuresc aceasta problema pe temeiul adevaratei invataturi patristice a Bisericii, si daca pentru multi au fost neasteptate rezultatele scoaterii la lumina a moastelor, poate ca pentru ei nu vor fi mai putin neasteptate lucrurile pe care le voi spune.

Multi cred ca moastele trebuie sa fie "nestricate", adica sa pastreze aspectul trupului - iar daca lucrurile nu stau asa, ei striga: "inselaciune!". Cel putin, asta este ideea pe care se straduie din rasputeri sa ne-o bage in cap.

Cuvantul "moaste" se intrebuinteaza in primul rand cu acelasi inteles ca latinescul reliquia sau grecescul lipsana", care inseamna pur si simplu "ramasite pamantesti". Cuvantul nostru mosci (moaste) vine de la radacina mosci (tarie), ceea ce pentru om e tocmai scheletul, acel reazim launtric pe care se tine tot trupul. Daca e sa luam Molitfelnicul - cartea care il insoteste pe crestin intreaga viata, de la nastere pana la moarte - si il deschidem la "Randuiala ingroparii mirenilor", indata intalnim acolo cuvantul "moaste" intrebuintat cu intelesul de "ramasite pamantesti": "Murind vreunul dintre crestini, indata rudeniile sa cheme pe preot; acesta, venind la casa unde este trupul (in slavona mosci, "moastele" - n. tr.) mortului, isi pune epitrahilul, pune tamaie in cadelnita si, cadind trupul mortului si pe cei de fata, incepe: Bine este cuvantat Dumnezeul nostru...". La sfarsitul prohodirii, cand raposatul este dus la groapa insotit de cantarea "Sfinte Dumnezeule", avem: "Apoi, ridicand trupul (mosci) mortului, il duc la groapa...". Si in continuare: "...iar dupa ce se pune trupul (mosci) in groapa, arhiereul sau preotul, luand pamant cu lopata, arunca crucis deasupra trupului (verhu moscei), zicand: Al Domnului este pamantul si plinirea lui, lumea si toti cei ce locuiesc intr-insa".

In primele veacuri ale crestinismului, cand moastele Sfintilor Mucenici erau cinstite la fel ca si acum, ele nu erau socotite deloc "trupuri nestricate", adica intregi, in intelesul pe care il dam noi de obicei acestui cuvant. Lucrul acesta apare foarte logic in lumina faptului ca multi dintre ei erau dati la fiare si chiar arsi: ce trup intreg putea sa mai ramana din ei? Si totusi, marturii despre cinstirea sfintelor moaste aflam deja la Eusebie al Cezareii, care spune despre ramasitele pamantesti ale Sfintilor Mucenici ca ele, aceste ramasite care reprezentau in sine tarana si cenusa, "sunt mai de pret decat pietrele scumpe si mai nobile decat aurul".

Din cuvintele acestea reiese limpede ca ramasitele Sfintilor Mucenici nu erau nicidecum socotite "nestricate" in intelesul literal al cuvantului. Si Sfantul Ioan Gura de Aur, spunand despre Fericitul Vavila: "a trecut vreme indelungata de la ingroparea Sfantului Vavila, asa incat in groapa au ramas numai oasele", nu socotea, in mod evident, ca trupul unui Sfant trebuie sa fie neaparat neputrezit. O marturie asemanatoare intalnim si in Cuvantul lui despre Macabei: "Nu imi vorbi despre tarana, nu pune inainte cenusa si oasele lor putrezite de vreme, ci deschide ochii credintei si priveste la puterea lui Dumnezeu care este in ele, la harul Duhului care le imbraca la slava luminii ceresti care le inconjoara". Si Sfantul Ambrozie al Mediolanului spune ca este uimitor sa vezi cum trupurile stricacioase ale Sfintilor fac minuni. Se pot aduce de la numerosi Sfinti Parinti marturii care sa arate ca in Biserica Greaca nu s-a inteles niciodata "trup neputrezit" prin cuvantul "moaste".

Iar daca e sa luam practica athonita, ne vom trezi in fata unui tablou de-a dreptul uimitor. Acolo este raspandita parerea potrivit careia in privinta fiecarui om trebuie sa fie ad litteram cuvintele: tarana esti, si in tarana te vei intoarce". Dupa ce au ingropat un calugar mort, athonitii ii scot din pamant dupa un anumit rastimp ca sa vada daca a putrezit. Daca trupul lui este nevatamat, ei socot ca omul cu pricina a fost foarte pacatos, ca "pamantul nu-l primeste", incep sa se roage cu osardie pentru el ca Domnul sa-l ierte si pamantul sa il primeasca. Asadar, aici nu poate fi deloc vorba de nestricaciunea trupului. Dealtfel daca e sa luam moastele Sfintilor greci, cum ar fi Ioan Gura de Aur, vom vedea ca sunt pur si simplu parti ale scheletului. Asa stateau lucrurile in Biserica Greaca. Dar pe pamant rusesc era alta invatatura? Sa ne amintim din nou intelesul cuvantului rusesc mosci, care vine de la o radacina care inseamna "puternic, tare". Intelesul acestei idei ni se va limpezi in cele ce urmeaza.

Iata ce spune, pe baza cercetarii vechilor cronici rusesti, Evghenii Golubinskii: "Conceptia corecta este aceea potrivit careia moastele sfintilor sunt uneori trupuri mai mult sau mai putin intregi, iar alteori numai oase. Insasi denumirea de "sfinte moaste (mosci)" a ramasitelor arata ca stramosii nostri intelegeau prin ele cu precadere oasele, deoarece cuvantul mosci inseamna anume "oase". In anul 1472, la Moscova, cu prilejul renovarii catedralei Adormirii Maicii Domnului, au fost deschise sicriele mitropolitilor pentru ca trupurile acestora sa fie cercetate, si despre rezultatul acestei cercetari scrie intr-o cronica: "Pre Iona l-au aflat intreg, pre Fotie intreg fiind nu tot, ci doar picioarele din trup, iar pre Chiprian putrezit cu totul, doar moastele": este cu totul limpede ca "doar moastele" inseamna "doar oasele". In anul 1667 au fost descoperite moastele Cuviosului Nil din ostrovul Stolbnai (Stolobenskii), despre care s-a adus la cunostinta mitropolitului Pitirim al Novgorodului in urmatorul mod: "Sicriul si trupul lui cel sfant s-au dat pamantului, iar sfintele lui moaste sunt toate intregi". Este limpede ca spusele "iar sfintele lui moaste sunt toate intregi" inseamna "iar oasele sunt toate intregi".

In aceeasi lucrare a lui Golubinskii vedem in continuare ca si un conservator cum era Cuviosul Iosif de la Volokolamsk, in "Luminatorul" sau, scrie despre moaste: "Oasele acestea sunt la vedere pulbere si tarana, insa dracilor sunt de groaza, si pe cei orbi ii lumineaza, pe cei leprosi si slabanogi si suferinzi de orice boala ii vindeca... daca vedem pe vreunul dintre Sfinti sau os din trupul lui sau tarana de la mormantul lui, le avem intru toata cinstea, ca pe niste odoare sfinte, si cu frica ne inchinam lor, si cu iubire le sarutam". Mitropolitul Daniil (alt conservator - amintesc de asta intrucat tocmai la acesta era de asteptat o alta invatatura despre moaste, fiindca atunci era deja raspandita conceptia potrivit careia moastele inseamna trupul intreg, nestricat) le scrie monahilor intr-unui din cuvintele sale de invatatura: "Cu adevarat, minune preaslavita este ca oasele goale izvorasc tamaduiri". Zaharia Kopastenskii, in "Palinodia" sa, explicand cuvantul "moaste", scrie: "Moaste, adica oasele si trupurile Sfintilor... moaste, adica parti din oasele si trupurile Sfintilor".

Bineinteles, toate acestea nu inseamna ca nu exista moaste intregi. Trupurile multora dintre sfintii nostri s-au pastrat fie in intregime, fie in parte. Un exemplu de acest fel, marturisit de puterea sovietica, sunt moastele facatorilor de minuni din Iaroslavl'. Cand au fost scoase la lumina, s-a alcatuit un act privitor la faptul ca Sfintii Cneji Theodor, David si Constantin "au conservate corpul, oasele, cartilagiile si pielea in stare uscata". Bineinteles, acesta nu e singurul caz. Aici la noi, in muzeu, se afla trupul Sfantului Ierarh Ioasaf al Belgorodului. In Cernigov odihnesc moastele Sfantului Ierarh Theodosie, caruia i-a putrezit numai o parte din calcaiul unuia dintre picioare. Moastele mitropolitului Pavel al Tobolskului, care se pastreaza in Lavra Pesterilor din Kiev, sunt de asemenea intregi, desi nu sunt socotite moaste de sfant.

Daca punem cap la cap toate aceste lucruri, devine limpede ca, pe de o parte, Biserica, in persoana dascalilor sai, ce reprezinta constiinta bisericeasca, adica in persoana sfintilor, ierarhilor si asa mai departe, nu a invatat niciodata ca moastele sunt numai trupuri nestricate (in intelesul pe care il dam noi acestei expresii) si, pe de alta parte, ca au existat intotdeauna asemenea tendinte.

Proslavirea moastelor unui sfant se savarseste indiferent de faptul ca trupul lui a putrezit sau nu. Sfantul este proslavit pentru viata sa si pentru ajutorul ceresc pe care il arata oamenilor atat in vremea vietii, cat si dupa moarte. Iar moastele sunt ramasitele pamantesti ale unui om sfant, fie ele trupuri pastrate in intregime, fie oase si chiar tarana si cenusa. Asa a invatat intotdeauna Biserica.

In ce priveste proslavirea unui sfant, conditiile legate de "nestricarea" moastelor, adica de neputrezirea ramasitelor lui pamantesti, au aparut si au capatat o larga raspandire de-abia in ultima vreme. Ne aducem cu totii aminte de scoaterea la lumina a moastelor Cuviosului Serafim din Sarov. Multora li s-a parut atunci smintitor faptul ca au fost descoperite numai oase. In Petrograd s-au raspandit zvonuri potrivit carora Staretul Serafim nu era deloc sfant, ca moastele au fost scoase la lumina doar pentru ca asa au vrut Sinodul si Suveranul; se povestea ca actele autentice ale scoaterii la lumina a moastelor sunt ascunse de popor. Zvonurile acestea tulburau societatea, si raposatul mitropolit Antonie al Petrogradului a fost silit sa emita o enciclica in care spunea ca proslavirea moastelor sfintilor nu se savarseste nicidecum intrucat acestia ar avea trupuri nestricate, ci pentru viata lor. Aceasta marturie a secolului XX este insemnata in primul rand fiindca a fost publica, iar in al doilea rand deoarece confirma cu privire la marele sfant lucrurile de care povesteau bunicii nostri - nu incape indoiala asupra sfinteniei bineplacutului lui Dumnezeu Serafim, asupra nevointelor lui, asupra rugaciunii lui, asupra ajutorului aratat de el celor in patimiri.

Conceptul de "moaste nestricate" a existat, totusi, inca din vechime. Lucrul acesta pare de neinteles in fata marturiilor pe care tocmai le-am invocat. Evident, cuvantul "nestricat" era folosit intr-un alt inteles.

"In anul 1667, voievodul de Suzdal' a cercetat in biserica satului Kideksa, care se afla la 4 verste de Suzdal' si era mosia marelui cneaz Iurii Vladimirovici Dolgorukii, mormantul lui Boris, fiul lui Iurii, care fusese ingropat acolo in 1159. In raportul sau catre arhiepiscopul Suzdalului, ce se afla la Moscova, scria ca "in gropnita zac moaste, oase intregi". Aici este din nou important pentru noi sa ne amintim ca vorba ruseasca "moaste" vine de la cuvantul mosci, adica puterea, taria omului, care este legata de gradul de dezvoltare al scheletului, al oaselor lui.

Incheind aceasta introducere patristica, vom vorbi acum la esenta. Cand Domnul l-a zidit pe om, a luat din pamant tarana si a suflat in ea suflare de viata. Omul este numit "cununa zidirii", el este "impreuna-tainuitor al tainelor dumnezeiesti", cum spune Grigorie Teologul. Chiar si ingerii au insemnatate de fiinte slujitoare, pe cand omul a fost zidit ca sa admire zidirea lui Dumnezeu. La inceput a fost zidita lumea cea nevazuta - taria cerului, dupa aceea lumea vazuta, si atunci Domnul l-a zidit pe om, in care a unit amandoua lumile. Omul este menit sa fie "inger in trup", dupa cum se canta in troparul Prorocului Ilie - si Biserica, laudandu-i pe sfinti, spune despre ei: "Ceia ce pe pamant sunt ingeri, iar in cer oameni ai lui Dumnezeu". Omul trebuie sa isi ridice trupul pana la nivelul sufletului. Sarcina omului este indumnezeirea - si nu numai a sufletului, ci si a trupului. Sufletul a fost insotit cu trupul pentru ca el, dupa cum spune Sfantul Ierarh Grigorie Teologul, "ca si pe cel ce este mai prejos (trupul - n.a.), desfacandu-l treptat de grosime, sa-l atraga la sine si sa-l inalte, asa incat el, facandu-se indrumator materiei slujitoare si prefacand-o in impreuna-slujitoare lui Dumnezeu, sa fie pentru trup ceea ce Dumnezeu este pentru suflet". La noi, oamenii, sufletul nu poate fi despartit de trup (el se desparte numai la porunca lui Dumnezeu, cand murim, si asta numai pentru o vreme), iar daca sufletul omenesc e sfant, si trupul lui este tot sfant.

In general, pot exista doua viziuni asupra trupului. Prima este exprimata foarte clar in testamentului lui Lev Tolstoi, care numea trupul lucru respingator si inutil, ce trebuie cat mai degraba inlaturat ca sa nu incurce viata altora: "...intr-adevar, m-am lepadat de Biserica, am incetat sa mai indeplinesc ritualurile ei si le-am scris in testamentul meu celor apropiati ca atunci cand voi muri sa nu-i ingaduie langa mine pe slujitorii Bisericii si sa se debaraseze de el cat mai rapid, fara nici un fel de invocatii si rugaciuni asupra lui, asa cum se inlatura orice lucru respingator si inutil, ca sa nu-i incurce pe cei in viata".

Dupa cea de-a doua viziune, trupul este socotit ca fiind de neaparata trebuinta pentru mantuirea noastra: aceasta este viziunea Bisericii Ortodoxe. Si Sfantul Ierarh Grigorie Teologul spune ca sufletul va intra in lumea de Sus impreuna cu trupul, facandu-se cu el un singur duh, o singura minte si un singur dumnezeu -dumnezeu in sensul indumnezeirii.

Hristos a venit nu doar ca sa ne intoarca la Adam dintaiul, ci sa inlature pentru totdeauna din sufletele noastre putinta de a nutri fata de Dumnezeu mandrie si invidie. "Vreti sa fiti dumnezei? Nu aveti decat: fiti desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este (Mt. 5, 48), fiti milostivi, precum si Tatal vostru Cel ceresc este milostiv (Lc. 6, 36). Calea catre indumnezeire este deschisa, n-aveti decat sa umblati pe ea, iar acolo de voi depinde cat veti inainta".

Dar ce inseamna cuvantul "trup"? In crestinism exista trei intelesuri ale lui: 1) cel de trup fara de pacat, sfant, zidire a lui Dumnezeu, acel trup despre care s-a zis: Cuvantul trup S-a facut (In. 1, 14) si care s-a sfintit in Hristos intr-asa masura incat Mantuitorul spune: cel ce mananca Trupul Meu... are viata vesnica (In. 6, 54); 2) cel de "trup", "trupesc", adica "pacat", "pacatos", in antiteza cu "duh", "duhovnicesc" si 3) trupul nostru, in care se regasesc amandoua intelesurile de mai inainte. Chiar daca trupul nostru e pacatos, nu trebuie sa uitam ca el a fost zidit de Dumnezeu. Cine a ascultat cu luare-aminte slujba panihidei isi aminteste spusele urmatoare: "Plang si ma tanguiesc cand ma gandesc la moarte si vad in mormant frumusetea noastra, cea zidita dupa chipul lui Dumnezeu, zacand grozava, fara slava si fara chip". Nu despre suflet se spune aici ca a fost facut dupa chipul lui Dumnezeu, ci despre trupul care zace in sicriu.

Scopul vietii crestine este dobandirea Duhului Sfant - insa nu numai pentru suflet, ci si pentru trup, precum dau marturie prin experienta lor, prin viata lor, sfintii lui Dumnezeu. Cu trupul Sau, Domnul a facut minuni, a inviat chiar morti (fiul vaduvei din Nain, fiica lui Iair). Prin trup, insasi haina lui Hristos se sfintea si devenea facatoare de minuni - prin simpla atingere de ea s-a vindecat femeia cu curgere de sange. In acelasi fel facea si umbra apostolilor minuni - cei asupra carora ea cadea se vindecau de bolile lor.

Nu am putea trai in afara trupului. Doar cu voia lui Dumnezeu se rupe pentru o vreme aceasta legatura fireasca. Asadar, oamenii trebuie sa devina faptura noua, si trebuie sa-si aminteasca intotdeauna ceea ce spune Apostolul: sau nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant Care este in voi, pe Care Il aveti de la Dumnezeu, si ca voi nu sunteti ai vostri? (1 Cor. 6, 19-20). Dupa invatatura Sfintilor Parinti, trupul nostru ia de la viata toate cele cu care traieste sufletul: ia si pacatul, ia si binele; ia si sfintenia, ia si slutenia. Cand vorbim despre pacat, vedem ca Sfintii Parinti ne sfatuiesc sa invinuim pentru greselile noastre nu trupul, ci duhul, gandul, pentru ca raul incepe nu de la trup, ci de la suflet, si invers - daca in suflet este agonisita Duhului Sfant, ea se transmite trupului, si inca in asa fel ca se sfinteste fiecare parte a lui, fiecare os, fiecare madular.
 

Amintiti-va rugaciunile de multumire de dupa Sfanta impartasanie: "Ci mai vartos intra intru alcatuirea madularelor mele si intru toate incheieturile, in pantece si in inima, arde spinii tuturor pacatelor mele... incheieturile le intareste cu oasele dimpreuna; numarul drept al celor cinci simturi il lumineaza".

Daca vom intelege in acest fel legatura dintre trupul lui Hristos si trupul nostru, vom pricepe de ce pentru credinciosi mormintele sfintilor nu sunt acelasi lucru ca locul unde este cinstit un oarecare om de seama. In mormintele sfintilor se ascunde harul. Una din doua: ori nu credem deloc, in nimic, ori credem in agonisirea Duhului Sfant de catre toata fiinta noastra - atunci si trupurile sfintilor vor fi pentru noi sfinte. De credem ca putem primi harul lui Dumnezeu nu numai cu sufletul, ci si cu trupul, vom intelege si cuvintele pe care le-am citat din Ioan Gura de Aur mai inainte: "Deschide ochii credintei si priveste la puterea lui Dumnezeu care este in ele, la harul Duhului care le imbraca, la slava luminii ceresti care le inconjoara". Este limpede ca pentru noi acele oase, tarana aceea vor fi de pret nu pur si simplu ca ramasite pamantesti ale unor oameni dragi, ci ca vase pline de har: "cinstitele tale moaste ca pe un vas al harului plin, care se revarsa, ni le-ai lasat".

Asadar, Biserica Ortodoxa ne invata ca scopul omului intai-zidit se atinge prin harul lui Dumnezeu, ce se arata prin trupurile sfintilor si prin moastele lor. La Macarie Egipteanul se vorbeste mult despre faptul ca sfintii dobandesc Duhul Sfant al lui Dumnezeu nu doar cu sufletul, ci si cu trupul.

De aceea, pentru noi dumnezeiestile slujbe nu inseamna doar adunarea a doi sau trei in numele lui Dumnezeu - nu e asa de simplu, gata, ne-am adunat si putem savarsi deja slujba. Centrul cultului e Sfanta Euharistie. Daca dumnezeiestile slujbe sunt savarsite de catre noi, oameni intinati, pacatosi, si credem ca in conditiile acestea se savarseste cu adevarat prefacerea Sfintelor Daruri si ca atunci cand ne impartasim cu Sfintele Taine avem cu adevarat inaintea noastra Trupul Domnului si Sfantul Lui Sange, ce oare ne da aceasta incredintare? Poate ca deseori suntem numai cu trupul in biserica si nu ne rugam deloc, poate ca nu se roaga nici preotul savarsitor al Tainei, si cu toate astea credem ca Taina se savarseste.

Trebuie sa ne amintim ca Biserica este intai de toate Biserica Cereasca si ca savarsind Euharistia o savarsim in numele intregii Biserici ceresti si pamantesti, in numele sfintilor, care cu nevointa cea buna s-au nevoit, si mai intai de toate in numele Maicii lui Dumnezeu. Si preotul ce savarseste prefacerea darurilor crede ca ea se savarseste nu datorita meritelor lui si a rugaciunilor lui, ci in numele intregii Biserici ceresti: "inca aducem Tie aceasta slujba cuvantatoare pentru (adica in numele - n.a.) cei adormiti intru credinta: Stramosi, Parinti, Patriarhi, Proroci, Apostoli, Propovaduitori, Evanghelisti, Marturisitori, Pustnici si pentru tot sufletul care s-a savarsit intru buna credinta; mai ales pentru Preasfanta, Preacurata, Preabinecuvantata Stapana noastra de Dumnezeu Nascatoare si Pururea Fecioara Maria" - asadar, preotul se roaga aici in numele celor pe care el insusi ii cheama mereu in rugaciunea sa.

In esenta, pentru cei ce nu cred in sfinti si intreaba: "Dar cum se poate sa ne rugam sfintilor, sa le adresam cereri?" nici nu se poate pune problema Tainelor, nici macar a dumnezeiestilor slujbe in general. Daca nu am avea impartasire cu sfintii ca si cu niste madulare vii ale Bisericii, n-ar putea exista nici Trupul lui Hristos, nici Biserica si nici Tainele. In Biserica Pamanteasca sunt si acum alesi, poate ca ei se afla si printre noi, insa noi nu-i stim. Prin rugaciunile lor avem plinatatea vietii bisericesti. Daca pentru noi toate acestea nu sunt doar vorbe, este de inteles pricina pentru care Liturghia s-a savarsit si se savarseste pe moaste inca din catacombe si de ce al Cincilea Sinod Ecumenic a intarit acest obicei. Crestinii au crezut dintotdeauna ca sfinte nu sunt doar sufletele, ci si trupurile dreptilor, si al Saptelea Sinod Ecumenic a hotarat ca fara antimis cu particica din sfinte moaste sa nu se poata sfinti biserica.

Avem nu numai suflet, ci si trup, si trebuie sa ne rugam impreuna cu cei ce au avut la randul lor trup, l-au sfintit si ni l-au lasat noua. Trupurile lor au ramas si pentru noi, si putem capata ajutor nemijlocit de la trupurile acestea. Daca credem in minunile Domnului si ale sfintilor Lui, daca credem ca prin trupurile si chiar prin hainele lor s-au savarsit minuni, vom intelege de ce credinciosilor le sunt dragi pana si lucrurile sfintilor.

Problema este ca in vremea de acum am uitat de toate acestea, nu mai intelegem nimic asa cum trebuie, ni se pare ca trupurile noastre sunt o treaba, iar sufletele noastre cu totul alta - si asta desi avem ca exemplu viata lui Iisus Hristos si vietile sfintilor. Trupurile sfintilor sunt chezasia a ceea ce savarsesc cu noi dumnezeiestile slujbe. Trupul nostru este frumusete zidita dupa chipul lui Dumnezeu, si poate fi la fel de sfant si de nestricacios ca sufletul. Daca ne vom aduce aminte ca pacatul e stricaciune, daca, pe de alta parte, vorbim de stricaciunea sufletului, este cazul sa vorbim si de stricaciunea sau nestricaciunea trupului. Intr-o rugaciune dinainte de impartasanie citim: "O, infricosata taina! O, buna mila lui Dumnezeu! Cum eu, fiind tina, ma impartasesc cu dumnezeiescul Trup si Sange, si ma fac fara stricaciune". "Tina" - asta se spune nu despre suflet, ci despre trup.

In mod asemanator, si botezul face nestricacios nu numai sufletul, ci si trupul. Acum vom intelege, poate, ce inseamna expresia "moaste nestricate", "oase nestricate". Iar pentru omul care s-a rupt de Biserica ea poate reprezenta o sminteala la fel cum pentru multi poate parea smintitoare rugaciunea de cerere a curatiei care se face la savarsirea Tainei cununiei - dar curatia nu presupune neaparat fecioria. Dar daca abordati lucrurile acestea din alta perspectiva, din perspectiva bisericeasca, veti vedea ca noi, care avem trup, trebuie sa-l facem impreuna-slujitor lui Dumnezeu, si daca e sa vorbim despre nestricaciunea sufletului, atunci lucrarea pentru care a venit Hristos este refacerea chipului lui Dumnezeu si in trup. Pentru noi este ceva de neinteles atunci cand, la prohodirea unui prunc, Biserica se roaga pentru el ca pentru un "nestricat". Cum adica "nestricat"? Doar o sa putrezeasca! Da, dar va veni vremea, va veni ceasul in care toti cei din morminte vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu... si vor iesi (In. 5, 28-29); atunci va invia si trupul pruncului cu pricina si se va arata "nestricat". Cum va invia sufletul, asa va invia si trupul. De obicei, noi, rationalisti fiind, nu intelegem asa nestricaciunea trupului.
 

Trupul nostru e stricacios in sine, si e nevoie de altceva -de sfintenie - pentru a-l face nestricacios. Se poate vorbi de nestricaciunea sufletului si a trupului, insa aceasta este lucrare dumnezeiasca, si sfintenia sta in faptul ca Domnul ne daruieste aceasta nestricaciune - "haina de nunta". Noi nu avem aceasta haina, si ne rugam ca sa o primim: "Camara Ta, Mantuitorule, o vad impodobita, si haina nu am ca sa intru intr-insa..." Si noi avem inca o haina - trupul, pe care suntem datori sa il luminam si sa-l inaltam pana la suflet, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Daca respingem cinstirea sfintelor moaste, trebuie sa respingem tot crestinismul, pentru ca altfel rugaciunile noastre de la slujba inmormantarii sunt hulitoare: "Cel ce cu mana dintru nefiinta m-ai zidit si cu chipul Tau cel dumnezeiesc m-ai cinstit, iar pentru calcarea poruncii iarasi m-ai intors in pamant, din care am fost luat, la cel dupa asemanare ma ridica, cu frumusetea cea dintai iarasi impodobindu-ma".

Firea noastra este alcatuita din suflet si trup. Trebuie sa ne ingrijim de suflet, si daca acesta va deveni mai curat si mai bun, atunci si trupul se va curati. Cand veti incepe sa ganditi asa, veti putea intelege si acea rugaciune de dupa impartasanie in care se vorbeste mult de trup.

Asadar, Biserica a randuit cinstirea sfintelor moaste in primul rand pentru ca ele sunt "vase pline de har" si in al doilea rand pentru ca ele sunt chezasia faptului ca sfintii sunt impreuna cu noi nu doar cu sufletul, ci si cu trupul.

Sfantul Serghie Meciov

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 15015

Voteaza:

Despre moastele sfintilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.



RETELE SOCIALE