Dialog cu un ateu

Dialog cu un ateu Mareste imaginea.

Dialog apologetic dintre Parintele Epifanie Teodoropulos si un tanar ideolog comunist. Apararea dreptei credinte, intemeierea in stil apologetic al invataturilor de credinta si minunata lucrare a lui Dumnezeu de-a lungul vremii.

Intr-o dimineata, Parintele Epifanie discuta cu vreo doi-trei vizitatori acasa la el. Unul era ideolog comunist. La un mo­ment dat vine cineva de afara si-i instiinteaza ca Atena s-a umplut de fotografiile lui Mao Zedong, cu inscriptia: "Slava marelui Mao." Era ziua in care a murit dictatorul chinez.

Parintele Epifanie Teodoropulos: Asa este, fiule. Nu exista atei. Inchinatori la idoli exista, care scot pe Hristos de pe tronul Sau si in locul Lui isi pun idolii lor. Noi spunem: "Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh". Iar acestia: "Slava Marelui Mao". Alegi si iei.

Ideologul comunist: Si dumneavoastra, parinte, va luati drogul dumneavoastra. Numai ca dumneavoastra ii spuneti Hristos, celalalt ii spune Alah, iar al treilea Buda etc.

- Hristos, fiule, nu este drog. Hristos este Creatorul in­tregii lumi. Cel Care cu intelepciune stapaneste peste, toate: de la multimea galaxiilor nesfarsite pana la infinitele corpuscule ale microcosmosului. Cel ce ne da viata noua tuturor. Cel ce te-a adus pe lume si ti-a dat atata libertate, incat sa te poti indoi de existenta Lui si chiar sa-L negi.

- Parinte, este dreptul dumneavoastra sa le credeti pe toate acestea. Asta insa nu inseamna ca sunt si adevarate: Aveti dovezi?

- Dar tu pe toate acestea le consideri basme. Nu-i asa?

- Desigur.

- Ai dovezi? Imi poti dovedi ca toate pe care le cred eu sunt false?

- ...

- Nu raspunzi pentru ca nici tu nu ai dovezi. Deci si tu crezi ca sunt basme. Si eu vorbesc despre credinta, cand ma refer la Dumnezeu. Tu insa desi respingi credinta mea, in esenta crezi in necredinta ta, desi n-o poti dovedi cu dovezi. Trebuie insa sa-ti spun ca credinta mea nu este o credinta tintuita. Exista unele fapte suprafiresti care stau la baza ei.

- O clipa! Deoarece vorbiti despre credinta, ce veti spune mahomedanilor, de pilda, sau budistilor? Deoarece si aceia vorbesc despre credinta. Si ei spun despre invataturi morale inalte. De ce credinta dumneavoastra este mai buna decat a acelora?

- Cu aceasta intrebare a ta se pune criteriul adevarului. Deoarece in mod sigur adevarul este unul. Nu exista mai multe adevaruri. Dar cine detine adevarul? Iata marea intrebare? In felul acesta nu se pune problema credintei mai bune sau mai rele. Ci se pune problema credintei adevarate.

Sunt de acord ca au invataturi morale si celelalte cre­dinte. Dar cu siguranta invataturile morale ale Crestinismu­lui le depasesc incomparabil. Insa noi nu credem in Hristos pentru invataturile Lui morale. Nici pentru "sa ne iubim unii pe altii", nici pentru predicile Lui despre pace si dreptate, libertate si egalitate. Noi credem in Hristos deoarece aratarea Lui pe pamant a fost insotita de fapte supranatu­rale, lucru ce inseamna ca este Dumnezeu.

- Si eu sunt de acord ca Hristos a fost un filosof renu­mit si un mare revolutionar, dar sa nu-L facem acum si Dumnezeu.

- Ah, fiule. Toti marii necredinciosi ai istoriei de asta s-au agatat. Osul de peste care le-a ramas in gat si nu l-au putut inghiti, exact asta a fost. Faptul ca Hristos este si Dumnezeu. Multi dintre acestia au fost dispusi sa spuna Domnului: „Nu spune ca esti Dumnezeu care te-ai intrupat. Spune ca esti un simplu om si noi suntem gata sa te indumnezeim. De ce vrei sa fii Dumnezeu intrupat si nu om indumnezeit? Noi suntem de acord sa te indumnezeim, sa te propovaduim drept cel mai sfant, cel mai moral, cel mai nobil, cel neintrecut, singurul, irepetabilul. Nu-ti ajung toate acestea?"

Varful tagaduitorilor, Ernest Renan, spune cu mare glas despre Hristos: "Pentru zeci de mii de ani lumea se va inalta prin Tine", esti "Piatra din capul unghiului a omenirii, incat daca va desparti cineva Numele Tau de aceasta lume va fi ca si o zdruncinare a ei din temelii", "veacurile vor propovadui ca printre fiii oamenilor nu s-a nascut nimeni superior" Tie. Aici insa se opresc, si el si cei asemenea lui. Si urmatoarea lor fraza? "...insa nu esti Dumnezeu".

Si nu pricep sarmanii ca pentru sufletul lor toate acestea constituie o tragedie inexplicabila. Dilema de nein­laturat este de neimpacat: „Hristos este sau Dumnezeu intrupat, si intr-adevar, atunci si numai atunci constituie chipul cel mai moral, cel mai sfant si cel mai nobil al omenirii, sau nu este Dumnezeu intrupat, si atunci nu mai poate fi nimic din acestea." Dimpotriva, daca Hristos nu este Dumnezeu, atunci avem de a face cu existenta cea mai sinistra, cea mai infricosatoare si cea mai respingatoare a istoriei umane.

- Ce ati spus?

- Ceea ce ai auzit! E greu cuvantul, dar absolut adevarat. Si iata de ce: Ce au spus despre ei insisi, sau ce idee au avut despre ei insisi toti oamenii cu adevarat mari ai omenirii?

"Cel mai intelept decat toti barbatii", Socrate, a pro­povaduit: "Stiu ca nu stiu nimic".

Toti oamenii renumiti ai Vechiului si Noului Testament, de la Avraam si de la Moise pana la Sfantul Ioan, Inainte-mergatorul, si Sfantul Pavel, se autocaracterizeaza "pamant si cenusa", "ticalosi", "lepadaturi", etc.

Dimpotriva, comportamentul lui Iisus este paradoxal diferit. Si spun paradoxal diferit, deoarece, firesc si logic, ar fi fost ca si comportarea Sa sa fie asemanatoare. Si, mai ales, ca Acela ce este mai presus si cu totul superior tutu­ror celorlalti ar fi trebuit sa aiba o parere mai smerita despre sine. Moraliceste mai desavarsit decat oricine altcineva, trebuia sa intreaca in prihanirea de sine si in cugetare smerita pe toti cei de mai sus si pe oricine altul, de la creatia lumii pana la sfarsitul veacurilor.

Dar se intampla exact dimpotriva.

Mai intai a propovaduit ca este fara de pacat: "Cine din­tre voi Ma vadeste de pacat?" (Ioan 8, 46); "Vine stapanitorul lumii acesteia si in Mine nu gaseste nimic" (Ioan 14, 30). Expune de asemenea idei foarte inalte despre Sine: "Eu sunt lumina lumii" (Ioan 8, 12), "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata" (Ioan 14, 6).

Si in afara de acestea, propune si pretentii de afierosire absoluta catre Persoana Sa. Patrunde chiar si in legaturile cele mai sfinte ale oamenilor si spune: "Cel ce iubeste pe tata sau pe mama mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine. Si cel ce iubeste pe fiu sau pe fiica mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine" (Matei 10, 37). "Am venit sa despart pe fiu de tatal sau si pe fiica de mama sa si pe nora de soacra sa" (Matei 10, 35).

Pretinde chiar si viata muceniceasca si moarte de la ucenicii Lui: "Va vor da pe voi pe mana sinedristilor si in sinagogile lor va vor bate cu biciul. La dregatori si la regi veti fi dusi pentru Mine. Va da frate pe frate la moarte, si tata pe fiu, si se vor scula copi­ii impotriva parintilor si-i voi ucide. Si veti fi urati de toti pentru numele Meu, iar cel ce va rabda pana la sfarsit, se va mantui. Nu va temeti de cei ce ucid trupul. Iar de cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor, Ma voi lepada si Eu. Cine-si va pierde sufletul pentru Mine, il va afla" (Matei 10, 17-14).

Si acum intreb: A indraznit cineva vreodata sa-si reven­dice pentru sine dragostea oamenilor mai presus chiar si decat viata lor? A indraznit cineva vreodata sa-si propovaduiasca absoluta sa nepacatosenie? A indraznit cineva vreodata sa spuna: "Eu sunt Adevarul" (Ioan 14, 6)? Nimeni si nicaieri. Numai un Dumnezeu ar fi putut sa le faca pe acestea. Iti inchipui ca Marx al vostru ar fi putut spune asa ceva? L-ar fi considerat nebun si nu s-ar fi aflat nimeni sa-l urmeze.

Gandeste-te, acum, cate milioane de oameni si-au jert­fit toate pentru Hristos, chiar si viata lor, crezand in ade­varul cuvintelor Lui zise despre Sine. Daca declaratiile Sale despre Sine ar fi fost mincinoase, Iisus ar fi fost persoana cea mai sinistra a istoriei, indreptand pe atat de multi la o jertfa atat de grea. Care om, oricat ar fi de mare, de renu­mit, de intelept, ar fi meritat aceasta ofranda si jertfa? Cine? Nimeni! Numai daca ar fi fost Dumnezeu.

Cu alte cuvinte: Omul care ar fi pretins aceasta jertfa de la discipolii lui ar fi fost persoana cea mai sinistra a isto­riei. Hristos insa a si pretins-o si a si reusit-o. Cu toate aces­tea chiar si de tagaduitorii dumnezeirii Sale a fost numit persoana cea mai nobila si mai sfanta a istoriei. Asadar: Sau aiureaza tagaduitorii, numind drept cel mai sfant pe cel mai sinistru, sau, pentru a nu exista aiureala, ci ca, intr-adevar, coexistenta pretentiilor lui Hristos si a Sfinteniei Lui sa aiba ratiune, vor trebui, de nevoie, sa re­cunoasca faptul ca Hristos continua sa ramana persoana cea mai nobila si mai sfanta a omenirii numai cu conditia ca este si Dumnezeu. Altfel este, precum am spus, nu cea mai Sfanta, ci persoana cea mai infricosatoare a istoriei, din pricina celei mai mari jertfe a veacurilor facuta in numele unui mincinos. Astfel, Dumnezeirea lui Hristos se dovedeste in baza chiar a marturiilor tagaduitorilor Lui despre insusirile Lui.

- Toate pe care le-ati spus sunt, intr-adevar, impresio­nante, dar nu constituie decat niste silogisme. Date istorice pe care sa se intemeieze Dumnezeirea Lui aveti?
- Ti-am spus si mai inainte ca dovezile Dumnezeirii Lui sunt faptele supranaturale care s-au petrecut tot timpul cat a fost pe pamant. Hristos nu s-a marginit numai sa pro­povaduiasca adevarurile de mai sus, ci a confirmat cu­vintele Lui si cu multimea minunilor. A facut pe orbi sa vada, pe slabanogi sa umble, a hranit, cu doi pesti si cinci paini, cinci mii de barbati si cu mult mai multe femei si copii, a poruncit stihiilor naturii si acestea l-au ascultat, a inviat morti, printre care si pe Lazar, dupa patru zile de la moartea sa. Insa cea mai mare dintre toate minunile este Invierea Lui.

Toata constructia Crestinismului se sprijina pe faptul invierii. Asta n-o spun eu. O spune Sfantul Apostol Pavel: "Daca Hristos n-a inviat, zadarnica este credinta voastra" (I Cor. 15, 17). Daca Hristos n-a inviat, atunci toate se prabusesc. Hristos insa a inviat fapt ce inseamna ca este Domn al vietii si al moitii, deci Dumnezeu.

- Dumneavoastra le-ati vazut pe toate acestea? Cum de le credeti?

- Nu, eu nu le-am vazut. Le-au vazut insa altii, Apostolii. Acestia, mai departe, le-au facut cunoscute si, mai ales, au scris marturia lor cu sangele lor. Si precum primesc toti, marturia cu viata este marturia cea mai inalta.

Adu-mi si tu unul sa-mi spuna ca Marx a murit si a inviat si ca-si va jertfi viata lui pentru marturisirea asta si eu il voi crede ca un om cinstit.

- Sa va spun. Mii de comunisti au fost chinuiti si au murit pentru ideologia lor. De ce nu imbratisati si comu­nismul?

- Ai spus-o singur. Comunistii au murit pentru ideologia lor. H-au murit pentru fapte. intr-o ideologie insa foarte usor se poate pripasi inselarea. Deoarece este particularitatea sufletului uman sa se jertfeasca pentru ceva in care crede, se explica de ce multi comunisti au murit pentru ideologia lor. Asta insa nu ne obliga sa-l primim ca pe un principiu drept.

Este altceva sa mori pentru idei, si altceva pentru fapte. Apostolii insa n-au murit pentru idei. Nici pentru "sa va iubiti unul pe altul", nici pentru alte invataturi ale Crestinis­mului. Apostolii au murit marturisind fapte supranaturale. Si cand numim fapte, intelegem orice cade sub simturile noastre si se face perceput de ele. Apostolii au marturisit "ce au auzit ce au vazut cu ochii lor, ce au privit si mainile lor au pipait" (I Ioan 1, 1).

Luand ca baza un silogism foarte frumos al lui Pascal, spunem ca s-a petrecut cu Apostolii una din acestea trei: ori s-au inselat, ori ne-au inselat, ori ne-au spus adevarul.

Sa luam prima acceptiune. Nu este cu putinta sa se fi inselat Apostolii, deoarece toate pe care le spun nu le-au invatat de la altii. Ei insisi au fost martori oculari si auditivi ai tuturor acestora. De altfel n-au fost deloc inchipuiti, nici n-au avut vreo predispozitie psihologica pentru primirea faptului invierii. Dimpotriva, au fost infricosator de ne­increzatori. Evangheliile sunt foarte doveditoare despre dis­pozitiile lor sufletesti; au fost neincrezatori in asigurarile ca unii L-au vazut inviat.

Si altceva. Ce au fost Apostolii inainte de a-i chema Hristos? Nu cumva au fost politicieni iubitori de slava sau oameni cu inchipuiri de sisteme filozofice sau sociale, care asteptau sa cucereasca omenirea si astfel sa-si satisfaca fanteziile lor? Nu. Ci erau pescari analfabeti. Si singurul lucru ce-i interesa era sa prinda vreun peste sa-si hraneasca familiile lor. De aceea si dupa Rastignirea Domnului, cu toate cele ce le-au auzit si vazut, s-au intors la barcile si mrejele lor. Adica nu exista in ei, precum am spus, nici o urma de predispozitie pentru cele ce aveau sa urmeze. Si numai dupa Cincizecime, "cand s-au imbracat cu putere de sus", au devenit invatatorii lumii.

A doua acceptiune: Nu cumva ne-au inselat? Nu cumva ne-au spus minciuni? Dar de ce sa ne insele? Ce ar fi castigat cu minciunile? Bani, vrednicii, slava? Ca sa spuna cineva o minciuna urmareste un folos. Apostolii insa, propovaduind pe Hristos, si pe Acesta rastignit si inviat din morti, singurele lucruri de care s-au asigurat au fost: chinu­rile, ostenelile, biciuirile, improscarile cu pietre, naufragiile, foamea, setea, lipsa, primejdiile de la talhari, bataile cu vergi, temnitele si, in sfarsit, moartea. Si toate acestea, pentru o minciuna? Dar este cu desavarsire lipsit de ratiune sa gandeasca cineva aceasta.

Prin urmare, nici nu s-au inselat, nici nu ne-au inselat Apostolii. Ramane deci a treia acceptiune, ca ne-au spus adevarul. Trebuie, desigur, sa-ti accentuz faptul ca numai evanghelistii sunt singurii care au scris istoria adevarata. Povestesc numai faptele. Nu apeleaza la nici o judecata personala. Nu lauda pe nimeni si nu judeca pe nimeni. Nu fac nici o incercare sa umfle vreun fapt, sau sa-l stearga, sau sa subestimeze vreun altul. Lasa ca faptele sa vor­beasca singure.

- Este exclus ca in cazul lui Hristos sa fi fost o moarte aparenta? Cu catva timp mai inainte, ziarele au scris despre un oarecare indian, pe care l-au ingropat si, dupa trei zile, l-au dezgropat si l-au gasit viu.

- Ah, fiule. Imi voi aduce aminte iarasi cuvantul Feri­citului Augustin: "Necredinciosilor, nu fiti neincrezatori. Fiti increzatori. Primiti pe cele mai putin probabile si fara ratiune, pe cele mai contradictorii, ca sa tagaduiti minunea!"

Nu, fiule. La Hristos nu avem de a face cu moartea aparenta. Mai intai avem marturia sutasului roman, care a adeverit lui Pilat ca moartea s-a petrecut. Apoi, Evanghelia ne instiinteaza ca Domnul, chiar in ziua invierii Sale, a calatorit discutand impreuna cu doi dintre ucenicii Sai spre Emaus, care era departe de Ierusalim mai mult de zece kilometri.

Cunosti pe cineva sa fi primit atatea cate a primit Hristos si, la trei zile dupa "moartea" Sa, sa i se intample moarte aparenta? Daca nu altceva, cel putin ar fi trebuit sa-l hraneasca cu supa de pasare patruzeci de zile ca sa-si poata deschide ochii, si nu sa umble si sa discute ca si cum nu s-a intamplat nimic.

Cat despre indian, adu-l aici sa-l biciuim cu flagelul (si stii ce este flagelul? Este un bici cu mai multe coarde in capetele carora erau prinse bile de plumb, sau oase sfa­ramate, sau gheare mici de fier) adu-mi-l, deci, aici, sa-l flagelam, sa-i dam fiere si otet, sa-l insultam, sa-l punem in mormant, si daca va invia, atunci vom mai vorbi.

- Cu toate acestea, marturiile pe care le-ati adus vin de la ucenicii lui Hristos. Exista vreo marturie despre El, care sa nu vina de la ceata ucenicilor Lui? Adica exista istorici care sa certifice invierea lui Hristos? Daca da, atunci voi crede si eu.

- Copil nenorocit! Nu stii ce ceri! Daca ar fi existat ast­fel de istorici care sa-L fi vazut pe Hristos inviat, de nevoie ar fi crezut in invierea Lui si ar fi relatat-o ca niste credin­ciosi, si atunci iarasi li s-ar fi tagaduit marturia lor, exact cum tagaduiesti tu marturia lui Petru, a lui Ioan etc. Cum este cu putinta sa confirme cineva invierea si in acelasi timp sa nu devina crestin? Ne ceri "potarniche fripta pe gratar de ceara, care sa si cante". Dar asta nu se poate. Deoarece ceri istorici, iti aduc aminte ceea ce ti-am spus si mai inainte: singurii istorici adevarati sunt Apostolii.

Cu toate acestea insa avem si astfel de marturii cum vrei tu: A unuia care n-a apartinut cetei Ucenicilor lui Hristos. A lui Pavel. Pavel nu numai ca n-a fost ucenic al lui Hristos, ci si prigonea cu manie Biserica Lui.

- Dar despre acesta se spune ca a avut halucinatii din pricina insolatiei.

- Bre, copilasule, daca Pavel ar fi avut halucinatii, ceea ce ar fi iesit in lucrare ar fi fost subconstientul lui. Si in sub­constientul lui Pavel pozitia inalta au ocupat-o patriarhii si proorocii. Trebuia sa-i vada pe Avraam, pe Iacob, pe Moise si nu pe Iisus, pe care-L considerase inselatorul poporului.

Iti inchipui vreo batranica credincioasa sa vada in visul, sau delirul ei, pe Buda sau pe Dia? Ci va vedea pe Sfantul Nicolae sau pe Sfanta Varvara. Deoarece in acestia crede.

Si inca ceva. La Pavel, precum consemneaza Papini, exista urmatoarele lucruri minunate: mai intai, intoarcerea neasteptata. Direct de la necredinta la credinta. Nu a mijlocit un stadiu pregatitor. In al doilea rand, taria cre­dintei. Fara oscilari si indoieli. Si in al treilea rand, credinta pe viata. Crezi ca toate acestea se pot introduce in cineva dupa o insolatie? Acestea nu se explica in astfel de mo­duri. Daca poti, explica-le. Daca nu poti, primeste minunea. Si trebuie sa stii ca Pavel, in raport cu opera sa, a fost un barbat eminent, invatat. Nu a fost un oarecine care sa nu stie ce face.

Voi adauga insa si ceva pe deasupra. Noi, fiule, traim astazi intr-o epoca exceptionala. Traim minunea Bisericii lui Hristos. Cand Hristos a spus despre Biserica ca nici "portile iadului nu o vor birui" (Matei 16, 18), ucenicii Lui se ridicau numai la cateva zeci de persoane. De atunci au trecut aproape doua mii de ani. S-au prabusit imperii, s-au uitat sisteme filozofice, au cazut teorii, dar Biserica lui Hristos ramane nemiscata in ciuda prigoanelor continue si infri­cosatoare impotriva ei. Asta nu e o minune?

Si inca ceva. In Sfanta Evanghelie de la Luca se spune ca atunci cand Fecioara Maria dupa vestirea cea buna, a vizitat pe Elisabeta, mama Inainte-mergatorului, aceasta a fericit-o cu cuvintele: "Binecuvantata esti tu intre femei". Iar Fecioara Maria a raspuns: "Mareste suflete al meu pe Dom­nul.. iata de acum ma vor ferici toate neamurile." (1, 48)

Ce a fost atunci Fecioara Maria? O neinsemnata fiica a Nazaretului. Cine o stia? Cu toate acestea, de atunci au fost uitate imperii, s-au stins nume stralucitoare de femei, s-au uitat sotii si mame de generali. Cine stie sau cine-si aduce aminte de mama marelui Napoleon, sau a marelui Alexandru? Aproape nimeni. Insa milioane de buze de pe toata lungimea si latimea pamantului si din toate veacurile lauda pe smerita fiica a Nazaretului, ca "mai cinstita decat heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat serafimii". Noi, oamenii secolului XX, traim sau nu traim astazi adeve­rirea acestui cuvant profetic al Maicii Domnului?

Exact la fel se petrec lucrurile si cu cele referitoare la o profetie "de mana a doua" a lui Hristos. Cand, in casa lui Simon leprosul, o femeie a varsat pe capul Sau mirul cel de mult pret, Domnul a spus: "Adevarat zic voua: Oriunde se va propovadui Evanghelia aceasta, in toata lumea, se va spune si ce a facut ea, spre pomenirea ei" (Matei 26, 13). Cati ucenici a avut atunci, ca sa se spuna ca acestia au facut pe cele cu neputinta cu putinta, incat sa se implineasca aceasta proorocire a Dascalului lor? Si, mai ales o astfel de proorocire, care, dupa criteriile lumii, nu are nici o insemnatate pentru cei mai multi?

Acestea sunt minunate sau nu? Daca poti, explica-le. Daca insa nu poti, primeste-le ca atare.

- Marturisesc ca argumentele dumneavoastra sunt pu­ternice. Eu insa vreau sa va mai intreb ceva. Nu vi se pare ca Hristos Si-a lasat lucrarea Sa pe jumatate? Afara de fap­tul ca ne-a parasit. Nu-mi pot inchipui un Dumnezeu care sa ramana indiferent fata de drama omului. Noi sa ne mancam unii pe altii aici, iar El de sus sa stea nepasator.

- Nu, fiule. Nu ai dreptate. Hristos nu Si-a lasat lucrarea Sa neterminata. Dimpotriva, este singurul caz de om in istorie, care a avut certitudinea ca Si-a terminat misiunea Sa, nemaiavand nimic altceva de facut sau de spus.

Chiar si mai marele inteleptilor, Socrate, care o viata intreaga vorbise si invatase, care la sfarsit a compus si o renumita apologie, daca ar fi trait, ar fi avut si altele de spus.

Numai Hristos, in trei ani, a invatat ceea ce avea sa invete, a facut ceea ce trebuia sa faca si a spus ceea ce "s-a savarsit". Fiind si asta o dovada a desavarsirii si auto­ritatii Lui dumnezeiesti.

Cat despre parasire, de care spui tu, te inteleg. Fara Hristos lumea este un teatru al aberatiilor. Fara Hristos nu poti explica nimic. De ce mahnirile, de ce nedreptatile, de ce nereusitele, de ce bolile, de ce, de ce, de ce? Nenumarate mii de "de ce"?

Intelege asta! Omul nu-si poate explica aceste "de ce-uri" cu ratiunea sa limitata. Numai in Hristos se explica toate. Ele ne pregatesc pentru vesnicie. Poate acolo ne va invrednici Domnul sa aflam raspuns la unele din aceste "de ce-uri".

Merita osteneala sa-ti citesc o poezie frumoasa din colectia lui Constantin Calinicu, "Dafini si mirturi", cu titlul "Semne de intrebare":

Am intrebat pe pustnicul batran de saptezeci de ani
Ce-si unduia a sale plete pe umerii sai mari:

- Parinte, spune-mi, de ce in sfera crugului ceresc
Nedespartita, ziua si noaptea mereu calatoresc?
De ce, ca niste gemeni, se seamana intr-unul
Spinul si floarea, surasul si suspinul?
De ce in verdele padurii cel mai seducator
Se-ncuiba serpi, vipere si toate odraslele lor?
De ce, inainte ca gingasul boboc s-apuce
Nemirositoarele petale la lumina sa le-arunce,
Un vierme negru vine si-i da o lovitura, care,
in leaganul sau il lasa inchis, fara suflare?
De ce doreste spicul, si plug, si semanat, si lucrator,
Ca paine sa ajunga ce satura pe orice muritor?
De ce, folosul si divinul si tot ce-i frumuseta
Se cumpara cu lacrimi si cu sange in viata;
in timp ce lingusirea indata procopseste
Si josnicia tot pamantul a-nghite se sileste?
Si-apoi, de ce-n atata armonie dinafara
Sa-ncapa atata chin si neoranduiala?

Ridicandu-si mana cea dreapta catre cer, el spuse:

- Acolo sus, deasupra acestor nori de aur
Brodeaza Domnul gherghef fara de seaman
Si fiindca noi, pe dedesubt, mereu pe jos umblam
Partea Lui din spate zilnic o vedem.
Asadar, "firesc" e ca mintea gresit sa priveasca
Acolo unde-ar trebui cu multumire sa slaveasca.
Asteapta ca un bun crestin ziua sa ajunga
Cand sufletul tau inaripat eterul sa strapunga
Si privind cea din fata a lui Dumnezeu brodeala,
Vei vedea atunci ca toate-s in buna randuiala.

Hristos, fiule, ne ne-a parasit niciodata. Ramane langa noi, ajutator si sprijinitor pana la sfarsitul veacurilor. Lucru acesta il vei intelege insa numai daca vei deveni un madular constient al Bisericii Sale si te vei lega cu Tainele ei.

Parintele Epifanie Teodoropulos

10 Februarie 2010

Vizualizari: 8327

Voteaza:

Dialog cu un ateu 0 / 5 din 0 voturi. 6 review utilizatori.

Comentarii (6)

  • Andrei SurduPostat la 2011-04-17 11:43

    Argumentele domnului Teodoropulos sunt bune dar nu destul de bune. Acest ateu care poarta conversatia accepta multe dintre argumentele preotului fara alte intrebari. Oricum, fiecare om e diferit, fiecare om are alta viziune asupra aceleiasi conceptii. Dar ceva mi-a sarit in ochi: "Intelege asta! Omul nu-si poate explica aceste "de ce-uri" cu ratiunea sa limitata. Numai in Hristos se explica toate" Acest paragraf aduce in discutie 2 lucruri: 1. Omul nu poate sa explice niciodata totul ceea ce poate e adevarat. Dar nu poti spune ca ceva nu este pe indeplin explicabil daca nu stii cat de imens este obiectul/entitatea/universul in discutie. Nu poti spune ca sigur si definitiv aceasta e concluzia, ca omul nu poate sa-si explice niciodata totul si de aceea e mai bine sa crezi in acest dumnezeul despre care se vorbeste in acest articol. 2. De ce doar dumnezeu gaseste logica in aceste orori la care sunt supusi oamenii? Si de ce divinitatea e asa de minunata si mizantropa daca produce toate tragediile in lume?

  • Dan NicaPostat la 2010-02-13 12:45

    Parintele de mai sus citat, Epifanie Teodoropulos, are har dumnezeiesc cu putere mare. Eu, la randul meu recunosc ca nu am mai citit asemenea argumente bine alese si atat de frumos gandite. Sunt un om ca voi toti, cu pacatele mele si recunosc si eu ca astfel de cuvinte frumoase intru slava Domnului si atat de "aproape" de adevarul sfantnu am mai gasit. Dar sinceritatea mea ma obliga din adancuri sa recunosc faptul ca poate nici nu am cautat sau ca nu am stiut sa caut. Sa-i dea Dumnezeu sanatate! Si pe noi toti oameni buni, drept maritori crestini si frati intru Domnul sa ne pazeasca, sa ne miluiasca cu puterea si cu slava Sa si sa ne ierte pe noi toti, pacatosii! Amin.

  • dasian vlasosPostat la 2010-02-12 12:55

    Cred ca parintele acesta, Epifanie, este un om foarte inteligent. Cred ca e luminat de harul lui Dumnezeu. Niciodata n-am mai citit asemenea argumente stralucite. As vrea sa stiu cand a avut loc discutia cu ateul si daca mai traieste!

  • Icleanu AnamariaPostat la 2010-02-11 08:13

    Frumoase argumente pentru a combate sectantii de toate felurile! Minunat!..... Ma bucur ca am citit acest articol mi-a luminat mult sufletul! Ce inseamna adevaratii Intelepti intru Domnul! Doamne ajuta! :)

  • horia nicolae barsan Postat la 2010-02-11 06:13

    este super articolul si chiar daca iti ia ceva timp sa-l parcurgi merita efortul.

  • vasile popPostat la 2010-02-10 06:37

    Raspuns corect

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE