Preotii trec, bisericile raman. La Sf. Silvestru, biserica pe care Parintele Galeriu (23.

11.1918-10.08.2003) a prefacut-o in frunte a parohiilor bucurestene din ultimul sfert de veac, evlavia isi inalta mai departe cantarile, iar bucuria praznicelor stralumineaza sufletele si chipurile credinciosilor. Au insa cu totii o strangere de inima, caci gandul aluneca mereu, infiorat, spre cel ce s-a mutat de la noi, dar al carui duh da parca tarcoale zidurilor ce au reverberat de atatea ori la glasul lui ca un tunet suav. Iar afara, peste mormantul cu flori zgribulite, sufla vantul rece al unei alte ierni. Pe 2 ianuarie e primul hram al bisericii fara Parintele Galeriu. Cine ar fi crezut, in urma cu 2 ani, ca predica rostita chiar la hramul bisericii avea sa fie cea de pe urma. Parintele era putin obosit, dar oare cand avusese sarmanul ragaz sa se odihneasca de vreo 30 de ani incoace?! Ca preot, ca duhovnic, ca profesor, ca orator public, toata lumea il asalta si pentru toti gasea o farama de timp si de putere. Parea obosit, dar se aprindea vorbind si parca o putere de sus pogora mereu asupra lui, insufletindu-l. Zabovea in el tineretea fara batranete a harului.

Dar pana si Parintii mor, ca sa rodeasca inmiit in ceruri. Cand ne e greu fara Parintele Galeriu, aceasta sa ne fie mangaierea. Si incredintarea ca ne vegheaza nevazut, iar in cuvantul lui, fie si citit dintr-o pagina tiparita, invie rabdator pentru fiecare dintre noi, in acel „acum“ inepuizabil despre care ii placea sa vorbeasca adesea si de unde nici o moarte nu-l mai poate rapi.

 

                                                                                                          Razvan Codrescu

Sf. Silvestru, ocrotitorul bisericii bucurestene care-i poarta numele si unde maian au fost aduse si moastele sale, a fost episcop al Romei intre 314 si 336, pe vremea imparatului Constantin cel Mare. Era roman de obarsie, nascut din parinti dreptcredinciosi, pe la 250-260, pe cand Biserica se afla inca sub prigoana. El este cel ce, in intelegere cu imparatul, a facut ca, incepand din anul 320, ziua de duminica  sa fie tinuta oficial ca zi a Bisericii. Traditia apuseana spune ca chiar el este cel ce l-a adus pe imparat pe calea credintei. Lui i-a fost inchinata ultima predica tinuta de Parintele Galeriu inaintea accidentului cerebral care i-a marcat sfarsitul vietii. Oferim aici, atat in cinstea sfantului, cat si intru pomenirea parintelui, un fragment din aceasta predica.

 

Inaintea primului Sinod ecumenic [Niceea, 325], slujitori ai Vechiului Testament, rabini si invatatori, au spus catre imparateasa Elena: „Bine a facut imparatul ca a daramat capistile idolesti, incheind astfel cu paganatatea! Dar cum sa ne inchinam noi lui Iisus, om rastignit in timpul lui Pilat, dupa ce a fost vandut de ucenici?!“. Imparateasa a spus acestea fiului ei, imparatul Constantin, care a hotarat atunci intrunirea intr-un dialog ecumenic, la Niceea, a 318 Parinti. Iar acolo a hotarat si sa aiba loc o intalnire a invatatorilor Legii vechi cu episcopul Silvestru si cu cei din jurul lui.

Asupra acestei intruniri sa staruim cateva clipe si sa invatam, noi insine participand acum la acest act de atunci si pururea, pentru ca adevarul Domnului ramane in veci. S-au rugat, si, ca un fel de pregatire a dialogului, au rostit un cuvant din Psalmi: „Scoala-Te, Dumnezeule, apara pricina Ta“ (Ps. 73, 23). Auzind acest cuvant, Zamvri, reprezentantul slujitorilor Legii Vechi, a spus: „Acest cuvant e de la noi, din Vechiul Testament. Voi folositi-le pe cele din Noul Testament!“. Si a raspuns episcopul Silvestru, in numele celorlalti, care erau impreuna sfatuitori in Duhul Sfant: „Vechiul Testament in cel nou se deschide, iar cel nou e tainic cuprins in cel vechi. Hristos a fost vestit din Vechiul Testament si noi Il primim, iar voi nu vreti sa-L primiti. Si pentru aceea noi vom lua din gura voastra cuvantul vostru si cu el va vom raspunde. Caci si la lupta, cand ai luat arma din mana vrajmasului, atunci l-ai si prins“. Si a rostit Zamvri: „Unul este Dumnezeu, Ziditorul cerului si al pamantului, si “. Era cuvantul acelui monoteism pe care l-as numi solipsist, care-L concepe pe Dumnezeu inchis in Sine Insusi, tagaduind Dumnezeul Treime, Dumnezeul iubirii. Si a raspuns Silvestru in cuvinte din Vechiul Testament: „Pentru ce s-au intaratat neamurile si popoarele au cugetat desertaciuni? S-au ridicat imparatii pamantului si capeteniile s-au adunat impreuna impotriva Domnului si a Unsului Sau“ (Ps. 2, 1-2). Vedeti, vorbeste nu numai despre Domnul Dumnezeu, ci si despre Unsul, Hristosul Lui. Sau, iarasi: „Domnul a zis catre Mine: Fiul Meu esti Tu, Eu astazi Te-am nascut“ (Ps. 2, 7). Si imparatul asculta si aproba cuvantul. Au raspuns atunci slujitorii Legii vechi: Cum adica „astazi“? Adica in timp? Si au zis Parintii: „Astazi este numele vesniciei, pentru ca ceea ce face Dumnezeu este din vesnicie, este deasupra timpului“. De aceea noi marturisim: Astazi e numele timpului lui Dumnezeu; numele timpului fapturii este ieri, azi, maine, iar al demonului este maine - sa amani totul pe maine.

Deci in cer trei sunt care marturisesc: Tatal, Fiul si Duhul Sfant, si acesti trei una sunt. Si imparatul a dat marturie acestui adevar, iar slujitorii Legii vechi au consimtit la taina Dumnezeului iubirii. Dar au intrebat din nou : „Ce va sa zica ? Si cum sa se nasca Fiul lui Dumnezeu din veci?“. La care Silvestru a raspuns: „Precum se naste cuvantul din minte, asa s-a nascut Dumnezeu-Cuvantul din mintea Tatalui si din Fecioara“. Cum Adam s-a nascut oarecand din pamantul curat, feciorelnic, mai inainte sa fi fost patat de sangele vinovatiei, tot asa Noul Adam, Fiul lui Dumnezeu, Se intrupeaza de la Duhul Sfant si din Preacurata. 

Iar in cele din urma au zis: „Aduceti aici un bou si noi vom dovedi ca numai un cuvant vom rosti la urechea lui - numele Dumnezeului nostru - si va muri“. Era un cuvant din Legea veche, rau inteles de ei: „Nu poate cineva sa rosteasca numele lui Dumnezeu celui viu si sa vada fata Lui si sa nu moara“. Una e sa intelegi moartea ca plata a pacatului, alta e moartea in Hristos, biruind moartea. Moartea se traieste in doua feluri: in pacat (fereasca Dumnezeu sa o traiasca cineva astfel!) si in Hristos, Care a biruit moartea (ferice de orice botezat, care o traieste asa!). Si a rostit Zamvri, cu temere, cu spaima, numele lui Dumnezeu la urechea boului, iar acesta a cazut mort. Iar Silvestru a spus: „Daca voi ati rostit cuvantul mortii, noi, in numele lui Hristos, rostim cuvantul invierii“. Si s-a rugat lui Hristos, Biruitorul mortii, si boul a inviat, si a fost marturie a puterii Celui inviat, marturie a invierii.

Aceasta a fost, dupa marturiile traditiei sfinte, intalnirea din timpul Parintelui Silvestru, pe care Biserica Rasariteana il cinsteste in chip deosebit, ca si pe al doilea mare episcop al Romei, Sf. Grigorie. Marturisim si avem mangaierea deosebita ca biserica noastra are ocrotitor si rugator pe Sf. Silvestru. Si asa ne mangaiem si zicem: „Minunat este Dumnezeu intru sfintii Lui“ (Ps. 67, 36).

[02.01.2002]

.