Cei ce avem o anumita varsta ne amintim cu nostalgie de anii copi­lariei. Si, mai ales, daca am avut sansa sa ne nastem intr-o zona cu traditii crestine puternice, nostalgia este cu atat mai mare. Din momentul in care am realizat ce se intampla in jurul meu, ob­servam ca totul avea un ritm liturgic. Reperele erau Pastile si Craciunul, cu posturile ce le precedau. Iar Pastile si Craciunul ni-l puneau in fata pe Hristos Domnul. Nu i-ar fi trecut cuiva prin minte ca in postul pre­gatitor al acestor sarbatori sa organizeze petreceri cu dans. Jocul popu­lar, care-si avea spiritualitatea lui, se deschidea in a doua zi a sarbatorii, ca sa nu adumbreasca farmecul mistic al acesteia. Ba, chiar mai tarziu, cand balurile se constituiau intr-un inaintemergator al discotecii de as­tazi, respectau aceeasi randuiala.

Privit cu ochiul curat al copilului, spatiul inconjurator era o gradina minunata, o gradina a raiului in care ne-a asezat Dumnezeu. "Cata roa­da, cata randuiala si frumusete, cata mireasma, cata lumina si podoaba, cata umbra la namiezi, revarsa aceasta gradina peste fiii nostri, peste su­fletul nostru din neam in neam."

In mijlocul spatiului miraculos era biserica. Si cred ca toti copiii cu su­flet sanatos gandeau ca si copilul Lucian Blaga: "Vedeam satul asezat inadins in jurul bisericii si al cimitirului, adica in jurul lui Dumnezeu si al mortilor. Aceasta imprejurare, care mai tarziu de tot mi s-a parut foarte semnificativa, tinea oarecum isonul intregii vieti, ce se desfasura in preaj­ma mea. Imprejurarea era ca un tot, mai adanc, ce imprumuta totului o nuanta de necesar mister. Localizam pe Dumnezeu in spatiul ritual de dupa iconostas, de unde il presimteam iradiind in lume... Nu aveam mai mult de sapte ani. Eram vreo cinci baieti, toti cam de aceeasi varsta; stam cerc, calui, in mijlocul ulitei pe inserate. Nu mai stiu in ce legatu­ra s-a intamplat ca unul sa arunce intrebarea: Cum o fi cand esti mort? Unul dintre noi a raspuns, ca iluminat: Mort trebuie sa fie ca si viu. E asa ca nici nu stii ca esti mort. Noi bunaoara stam aici in cerc si vorbim, dar poate ca suntem morti, numai ca nu ne dam seama."

Intreaga existenta avea un sens. Sensul il da invatatura Domnului Hristos. Dumnezeu era prezent peste tot si in mod special in Biserica. Acolo, in mod real, Hristos este prezent tainic in Sfanta Euharistie. Am zis ca totul avea un ritm liturgic. "Rusalii, Boboteaza si Postul catre Pasti / Si Maica Domnului in plina vara" va spune inspirat Ioan Alexandru. Chipul Domnului Hristos era deslusit nu numai in icoana imparateasca de pe iconostas, ci si pe bobul de grau.

Acest mod de a gandi si de a trai il fixez in plina perioada comunista. Nu trebuie insa uitat faptul ca parintii nostri veneau cu o serioasa forma­re crestina din perioada interbelica. In fata propagandei ateiste, oficiale, se facea o impotrivire tacuta, dar reala.

Cand s-a prabusit comunismul, pentru un timp, mi-am imaginat ca euforia de moment se va concretiza intr-o fervoare crestina serioasa si durabila. Dar lucrurile n-au stat asa. Fluxul celor ce au inundat biserica a avut destul de repede un reflux. Unii au ramas dar, destul de multi, s-au reintors la o viata crestina anemica si lipsita de profunzime.

Din ce cauza s-a petrecut acest fenomen? Pe de o parte catehizarea facuta in perioada comunista a fost insuficienta. Resursele spirituale pri­mite de la parinti s-au epuizat. Tinerii casatoriti dupa Revolutie, parintii actualilor adolescenti, aveau o prea slaba pregatire crestina.

Pe de alta parte, vantul secularizarii care a facut multe spatii crestine deserte in societatea de consum, a inceput sa sufle si in Romania. Sufla peste toti si-i influenteaza mai ales pe cei cultivati. De aceea cred ca este foarte sugestiva, in acest sens, o intrebare retorica pe care o punea Octavian Goga: "Si acum, iarta-ma si nu te supara pe mine, daca, fara a-ti cere un raspuns, stau si ma intreb, care este credinta dumneatale, mult laudat in­telectual al natiei mele ? / Cand ai pornit de acolo din casuta de la tara si te-au dus la scoala.. mai ziceai "Tatal nostru" seara si visai cu iele si pricolici. Duceai in suflet mostenirea din batrani: o candela, care licarea in taina si-ti lumina drumul. Dar ti s-a risipit mostenirea asta. S-a spulberat zi de zi si s-a faramitat in calea ta. / Si fara sa vreau, imi vine in min­te o problema atat de mare si atat de nebagata in seama a vremii noastre framantata de patimi mici: educatia religioasa a carturarimii noastre. / Nu gasiti, ca ar trebui facut ceva pentru a ne salva tineretul, dandu-i dascali luminati, cari in scolile secundare sa-l invete credinta lui Dumnezeu, si preoti cu guri de aur, cari sa cuvinteze acolo in centrele studentimii noastre universitare? Fiindca, asa cum suntem astazi, noi nu stim ce vrem si nu stim unde mergem."

In perioada postdecembrista s-a reintrodus ora de religie in scolile pri­mare, in gimnazii si-n licee. Doua organizatii de tineret, Liga Tinerilor Crestini Ortodocsi si Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi, s-au an­gajat intr-o misiune duhovniceasca, care are drept scop apropierea tinerei generatii de Dumnezeu si de viata spirituala. S-ar parea ca dezideratul lui Octavian Goga s-a realizat. Totusi lucrurile nu stau chiar asa.

N-am putea spune ca aceste demersuri n-au dat nici un rezultat. Dar realizarile sunt destul de mici in comparatie cu asteptarile. Este adevarat ca si contramisiunea malefica se foloseste din plin de toate mijloacele.

Daca prin 1990 lucrarea antihristica era discreta, mai nou ea se des­fasoara pe fata si fara retinere. Asa se face ca pe data de 10 martie 2005, in ziarul "Ziua", puteam citi ca "pericolul pe care Biserica majoritara il reprezinta pentru caracterul secular al statului si libertatea de constiinta a persoanei a atins un nivel fara precedent dupa 1989". Prin ce e "periculoasa" Biserica? Prin faptul ca in cartierele imense, in care nu erau bi­serici, prin construirea de biserici "a ajuns sa afecteze spatiul comunitar si sa puna in pericol exercitarea libertatii de constiinta". Un alt "pericol" il reprezinta "omniprezenta Bisericii in institutiile de stat... in institu­tii precum sistemul penitenciar, armata, spitale". Si, poate, cel mai mare "pericol" il reprezinta prezenta ei in scoli: "Acolo unde B.O.R. nu poate intra direct in institutia de invatamant, ea construieste in imediata apro­piere a acesteia din urma".

In fata unei astfel de atitudini, exprimata de catre un intelectual, ramai fara cuvinte. In primul rand pentru ca lucrurile stau tocmai invers. Dupa o lunga perioada de indoctrinare materialista Biserica n-a fost in stare sa faca foarte mult pentru a le oferi crestinilor posibilitatea unei vieti spiri­tuale normale. In marile orase mai exista cartiere imense fara biserici. In al doilea rand, ne-ar onora o puternica misiune a clericilor in toate im­prejurarile vietii si-n toate institutiile, asa cum afirma publicistul respec­tiv ca ar fi, dar ea se desfasoara destul de anemic.

Atitudini de genul acesta ne pun pe ganduri. Noi stim ca "Hristos este totul. Viata fara Hristos nu este viata. Daca nu-L vezi pe Hristos in toate faptele si gandurile tale, tu traiesti fara Hristos." Chiar si cei ce nu-L cunosc pe Hristos au mare nevoie de El. Spunea Giovani Papini, acest mare scriitor care s-a convertit de la marxism la crestinism, adresandu-se lui Hristos: "Toti au nevoie de Tine, chiar cei ce nu stiu: cei ce nu stiu mai amarnic ca cei ce stiu. Flamandul isi inchipuie ca umbla dupa paine, dar ii este foame de Tine; insetatul crede ca vrea sa bea apa, dar ii este sete de Tine.. Toti te cheama fara a sti ca te striga, dar strigatul lor e nespus mai sfasietor decat al nostru."

Care o fi pricina unor asemenea atitudini anti-crestine ? Duhul anti-hristic strecurat subtil in sufletele unor oameni? Un mimetism intelectual care cere ca "europenistul" sa fie distantat de o viata religioasa acti­va si sa considere toate religiile si toate confesiunile la fel de bune? Aversiunea fata de conflictul ce-a existat sute de ani in Apus intre secu­lar si religios ?

In spatiul nostru acest conflict n-a fost prezent, totusi, aflam de la Nichifor Crainic ca "fantoma conflictului trebuie agitata pentru a pre­gati o generatie straina de Hristos si dusmanoasa fata de Biserica. Nu e idee ostila vanturata de gandirea autonoma occidentala care sa nu fi fost si sa nu fie reprodusa de condeile de la noi, fortand astfel un proces de descrestinare a paturii carturaresti si o imagine cu totul falsa despre ortodoxie".

Daca parlamentarii europeni n-au acceptat ca in Constitutia Uniunii sa se mentioneze faptul ca Europa are radacini crestine, si daca Rocco Buttiglione n-a putut ocupa functia de comisar pentru Justitie si Afaceri Interne in Comisia Europeana pentru ca dezaproba homosexualitatea, de ce n-ar fi si o seama dintre "avangardistii" nostri impotriva lui Hristos si a Bisericii ?

Lucrul acesta il fac in numele unei culturi laice si "eliberata" din chingile unei gandiri crestine. Din pacate aceasta cultura, dupa afirma­tia Parintelui Rafail Noica, este o cultura "smintita". "Cultura este orisi­ce cultivam. Si cultivarea pamantului este o cultura. Si cultivarea pacatu­lui este o cultura, smintita, dar cultura. Dumnezeu ne cheama sa cultivam in noi cele ce sunt ale vietii."

Viitorul Crestinismului conform duhului profetic al Bisericii

Domnul Hristos ne spune ca Biserica nici "portile iadului nu o vor birui" (Matei 16,18). Vestea cea buna a mantuirii trebuie propovaduita tuturor neamurilor. "Si se va propovadui aceasta Evanghelie a imparatiei in toata lumea, spre marturie la toate neamurile; si atunci va veni sfar­situl" (Matei 24, 14). Inclusiv poporul lui Israel se va converti la cresti­nism. "Nu voiesc, fratilor, spune Sfantul Pavel, ca voi sa nu stiti taina aceasta, ca sa nu va socotiti pe voi insiva intelepti; ca impietrirea s-a fa­cut lui Israel in parte, pana ce va intra tot numarul neamurilor. Si astfel intregul Israel se va mantui" (Romani 11, 25-26).

Se stie ca-n vremurile noastre, Biserica Catolica are misiuni in Asia si-n Africa, la fel unele din Bisericile Protestante si Neoprotestante. O mica misiune are in Africa si-n Asia si Biserica Ortodoxa Greaca. Pe con­tinentul American, si-n Europa Apuseana, comunitatile ortodoxe cresc, si nu numai prin emigranti, ci si prin convertiri.

Am auzit un duhovnic entuziast de la Sfantul Munte spunand ca Biserica Ortodoxa va ajunge din nou sa slujeasca in Sfanta Sofia si ca mul­ti musulmani se vor converti la crestinism. In acelasi timp trebuie sa tinem seama ca tot Mantuitorul spune: "Din pricina inmultirii faradelegii, iubirea multora va raci" (Matei 24, 12). Si pune intrebarea retorica: "Dar Fiul Omului cand va veni va gasi, oare, credinta pe pamant?" (Luca 18, 8).

Sfantul Apostol Pavel, referitor la vremurile din urma, da cateva de­talii care se potrivesc foarte bine cu vremurile actuale: "Si aceasta sa stiti ca, in zilele din urma, vor veni vremuri grele; ca vor fi oamenii iubitori de sine, iubitori de arginti, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de pa­rinti, nemultumitori, fara cucernicie, lipsiti de dragoste, neinduplecati, clevetitori, neinfranati, cruzi, neiubitori de bine, tradatori, necuviinciosi, iubitori de desfatari mai mult decat iubitori de Dumnezeu, avand infatisa­rea adevaratei credinte, dar tagaduindu-i puterea" (2 Timotei 1,5).

Acesta-i tabloul lumii in care traim. Nu sunt multi atei. Dar sunt foarte multi indiferenti, care traiesc ca si cand Dumnezeu n-ar exista. Fata de viata spirituala normala au o nepasare dezarmanta si ucigatoare. Placerile trupesti, comoditatea pe care o ofera mijloacele lumii huzurului si banii, cat mai multi bani, au devenit din nefericire un ideal si pen­tru oamenii care se declara crestini.

Istoriei omenirii "Dumnezeu ii pune capat cand vrea, dar aceasta, se pare ca atunci cand continuarea ei nu ar mai avea intr-adevar un rost, chiar daca multor oameni li s-ar parea dimpotriva. Numai din viata lor de dincolo vor vedea si ei ca o continuare a istoriei ar fi fost inutila".

Parintele Rafail Noica spune ca vremea actuala "este a cernerii. Va trebui sa pierdem pe multi din randurile preotilor si din numarul cre­dinciosilor. Aceasta in Apus s-a facut, mai ales dupa razboi, indeosebi din anii '50 incoace; iar cei ce au ramas dintre acestia sunt cei care acum recunosc, iubesc si primesc, acolo, Ortodoxia".

O aparenta acalmie, si o viata crestina ametita, nu ne pot face sa de­venim linistiti. Valori duhovnicesti seculare si verificate, pentru multa lume, nu mai valoreaza nimic. Dar, in acelasi timp, mai exista inca oameni ai lui Dumnezeu, oameni ai rugaciunii, si pentru ei Dumnezeu tine lu­mea. Asa ca nici o atitudine panicarda si pesimista nu-i corecta.

Paisie Aghioritul, dupa ce trece in revista nelinistile de natura spiri­tuala care ne incearca, ne da urmatorul sfat: "Nu va spun acestea ca sa va infricosati, ci ca sa stiti unde ne aflam. Pentru noi este o ocazie mare; greutatile materiale sunt o praznuire. Sa fiti cu Hristos, sa traiti potrivit cu poruncile Lui si sa va rugati, ca sa aveti puteri dumnezeiesti si sa pu­teti infrunta greutatile. Lasati patimile, ca sa vina harul dumnezeiesc. Ceea ce va ajuta foarte mult este sa intre inlauntrul vostru nelinistea cea buna: unde ne aflam, ce ne va astepta, ca sa luam masurile necesare si sa ne pregatim".

Fara sa dau procente, spun un lucru care se cunoaste: in Europa Apuseana numarul crestinilor practicanti a scazut. Este adevarat ca cei ce au ramas sunt constienti de credinta lor si-L marturisesc pe Hristos, dar, sufleteste, suferim pentru aceasta descrestinare a unora. Biserici mo­numentale si stravechi raman fara utilitate, amintind de fervoarea cres­tina de odinioara.

Motivul acestei instrainari de Biserica, dupa Parintele Dumitru Popescu, sta in conceptia autonoma referitoare la creatie care stapaneste in Apus. Omul se aseaza el in centrul universului, in locul lui Dumnezeu, considerand ca acesta se poate dezvolta prin el insusi. Iar omul, in sensul acestei culturi autonome considera ca se poate manifesta plenar prin sine. "In realitate este vorba de o cruda amagire, fiindca, din momentul in care omul renunta la Dumnezeu, considerand ca se poate dezvol­ta prin propriile puteri, nu mai poate invinge pornirile patimase din fi­inta lui si le considera ca si normale si firesti, transformandu-se in scla­vul lor." Conceptia teonoma rasariteana il vede prezent pe Dumnezeu peste tot, prin energiile sale necreate.

De fapt vantul secularizarii bate peste intreaga lume. "Oamenii de astazi, zice batranul Filotei, sunt neinfranati. Cai fara frau si preoti si po­por, se afunda in pacate. Nu se gandesc nici la moarte, nici la judecata, nici la rasplata, la nimic! Sunt interesati doar de bunuri, de trup, de pla­ceri si de onoruri. Rari sunt cei ce au adevarate interese duhovnicesti, si totusi, pentru acestia putini Dumnezeu nu distruge lumea."

Printre acestia putini, care nu privesc nepasatori la descrestinarea lu­mii, se afla credinciosi simpli, dar si intelectuali de marca. Ei alcatuiesc mica turma, careia Mantuitorul ii spune: "Nu te teme, turma mica, pen­tru ca Tatal vostru a binevoit sa va dea voua imparatia" (Luca 12, 32).

Destinul Bisericii si al crestinismului din perspectiva unor cercetatori laici

In diverse momente ale istoriei, mai ales atunci cand stiintele pozi­tive nadajduiau sa faca lumina deplina in ce priveste existenta, se lansau pronosticuri sumbre pentru viata religioasa in general si pentru cresti­nism in special. insa cand promovatorii respectivelor idei isi dadeau seama ca pronosticurile lor sunt sortite esecului, dadeau inapoi. Adevaratii intelectuali, in marea lor majoritate, erau si credinciosi.

Onisifor Ghibu, de exemplu, facea la un moment dat o proorocie: "Capetele prea infierbantate vor neaparat sa vada astazi o contradictie intre materie si spirit si intre stiinta si religie. Dar eu cred ca va veni vre­mea cand materia si spiritul, stiinta si religia vor convietui foarte bine si i se va da lui Dumnezeu ce e a lui Dumnezeu, iar Cezarului ce este a Cezarului."

Sau, in zilele noastre, un reprezentant marcant al colegiului acade­mic din Cluj-Napoca, Profesorul Andrei Marga, afirma ca "spre religie se indreapta increderea si asteptarile majoritatii oamenilor. Religia este reazem in epocile de schimbare profunda a conditiilor vietii oamenilor. Religia a ramas resursa de motivare pentru comportamente in situatii di­ficile, in civilizatia europeana, in care traim, de la traditia iudeo-crestina se asteapta din nou solutiile."

In ce priveste religia majoritatii europenilor, crestinismul, spune ca acesta "a ramas cel mai influent curent spiritual al lumii civilizate. Crestinismul si-a regasit cu mai mare profunzime, mai ales in ultimul secol, filiatia originara si a dobandit un nou potential de sustinere a culturii." Cu toata apreciere pozitiva, Profesorul Andrei Marga da si niste statis­tici ingrijoratoare. Daca in Malta, Romania, Grecia, Irlanda, Polonia, peste 90% din populatie face parte dintr-o comunitate religioasa, in Olanda doar 45%, in Cehia 34% si-n Estonia 24%.

Au fost, si sunt, intelectuali care cerceteaza fenomenul religios doar din punct de vedere sociologic, facand abstractie de dimensiunea spi­rituala a acestuia. Cu toate ca Victor Kernbach recunoaste ca "in doua milenii, Europa si zonele influentate cultural sau reorganizate de ea s-au hranit direct ori indirect din Biblie, fie predicand-o, fie combatand-o, si astfel cultura moderna a lumii e de neconceput in afara crestinismului", totusi isi intituleaza voluminoasa lucrare Biserica in involutie.

Privind lucrurile doar din punct de vedere omenesc, abstractie fa­cand de Dumnezeu, poti sa-i si dai dreptate. "Ramane de vazut, zice el, unde sunt sansele si unde nesansele religiei, nu in sine, ci integrate in mis­carea spirituala a omenirii de la sfarsitul acestui mileniu (mileniul doi). Si totusi religia pierde teren prin neincetata ei diviziune, dusa pana la o puzderie de microreligii, care isi concureaza prozelitii."

Scoate apoi in evidenta lucrarea negativa pe care o face mass-media in ce priveste educatia religioasa. "Mass-media devine, pentru educatia reli­gioasa, un obstacol care a ajuns sa fie pentru populatia mijlocie a planetei iluzia informatiei absolute: mass-media scuteste pe omul mediu de teroa­rea marilor intrebari... obtinandu-i interesul fata de intrebarile existentiale la orice alta scara decat scara socialului si ludicului imediat." Am putea adauga noi ca si Biserica s-ar putea folosi foarte bine de mass-media, pentru a face misiune, dar nu se prea foloseste.

In sfarsit autorul, cu condescendenta, ii da religiei o sansa: "S-ar mai putea spune ca una din sansele religiei de a se redresa in istorie ar fi reve­nirea la conceptul de stavilire a laturii periculoase din nesabuita aventu­ra oglindita in criza ecologica, in criza ambientala, in criza de disputa, in criza aventurilor militare."

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, el insusi un mare ecologist, la festi­vitatile ce au avut loc in Bucuresti cu prilejul aniversarii celor nouazeci de ani ai Prea Fericitului Teoctist, deplangea starea de dezbinare din Biserica Crestina. Sublinia faptul cunoscut din rugaciunea Mantuitorului (Ioan 17, 21), ca unitatea crestina ar da credibilitate mesajului evanghelic.

Unii dintre carturarii contemporani, credinciosi si cu nostalgia vre­murilor apuse, veacului modern ii gasesc doar pacate si patimi. Dreptate are insa Horia Roman Patapievici, care afirma ca "nu modernitatea este rea, rea este transformarea ei intr-un orizont lipsit de alternativa al vietii noastre."

Da si o solutie: "Alternativa la neghiobia modernitatii nu mai poa­te fi, de indata ce deja am apucat sa devenim moderni, decat bunatatea modernitatii. Iar bunatatea modernitatii tine de incadrarea mijloace­lor puse la dispozitie de ea prin scopuri si idealuri care o depasesc si care ii vin din vechimea noastra cea mai adanca. Care sunt aceste idealuri ? Sunt idealurile de totdeauna ale vietii pure si simple: curatenia sufletului, arsura pacatului, setea de aequanimitas, discernamantul binelui si dis­criminarea raului, deosebirea ticalosiei de noblete si pretuirea fara invi­die a lucrurilor inalte, speranta in viata de dupa moarte, ierarhia starilor, gandurilor si emotiilor, viata in acord cu prezenta vie a lui Dumnezeu, simplitatea vietuirii firesti."

Adica, as rezuma eu, alternativa este Hristos si Crestinismul, Hristos care "ieri si azi si in veci, este acelasi" (Evrei 13, 8).

+ IPS Andrei Andreicut