Faptul ca persoana imparatului era perceputa in societatea bizantina ca fiind “sacra” este recunoscut, atat de sursele antice, cat si de catre istoricii moderni. Textele principale legate de acest subiect, incepand cu Constantin cel Mare numit “intocmai cu Apostolii” si “episcop al celor din afara”, pana la Leon al III-lea, care s-a proclamat “preot si imparat”, sunt binecunoscute.
Ocaziile in care imparatul participa la slujbele din Marea Biserica erau numeroase. Printre acestea se numarau marile praznice: Craciunul, Botezul Domnului, Invierea, Pogorarea Duhului Sfant. Dintre acestea, praznicul Botezului Domnului va ocupa insa un rol deosebit de important in viata si activitatea multor imparati bizantini, mai ales din cadrul dinastiei macedonene.
In ziua Botezului Domnului, de Epifanie, se considera ca imparatul primea Duhul Sfant in vederea (re)confirmarii alegerii sale si rolului sau legitim in oficiul imperial.
Pentru a celebra praznicul Botezului Domnului, imparatul mergea de doua ori la biserica. In Ajunul Bobotezei el statea in palat. Patriarhul venea la palat, ceremonia sfintirii apelor avand loc in Biserica Sfantul Stefan.
De Boboteaza, imparatul mai intai numea si promova anumite persoane pe pozitia de magistrat. Acest eveniment avea loc in Consistoriu, locul unde promovarile si hotararile erau facute public de catre imparat. Dupa incheierea acestei ceremonii, acesta mergea cu mare pompa spre Catedrala Sfanta Sofia. Procesiunea catre biserica si festivitatile acestei zile erau de aceeasi importanta cu cele de Craciun, Pasti si Cincizecime.
In anumite locuri, in timpul procesiunii de la palat spre Sfanta Sofia si inapoi, erau cantate aclamatii pentru imparat de catre Albastrii si Verzi. Acestea sunt atent inregistrate in “Cartea ceremoniilor”. Ele constituie marturie explicita a ideologiei bizantine si a perceptiei oficiului imperial bizantin. De exemplu, la cea de-a patra oprire, Verzii cantau:”Cel care astazi este botezat prin mana Inaintemergtorului, te proclama astazi imparat cu mana Sa cea minunata, de Dumnezeu incoronatule binefacator…”. Aceste cuvinte suprapun, sau mai exact, pun in paralel, peste imaginea Botezului imaginea imparatului. In timp ce aceasta pozitie paralela, Hristos-imparat, este exprimata prin actiunea mainilor, alegerea divina a imparatului este confirmata prin mana lui Hristos aflata pe capul imparatului.
De altfel, pe o placa din fildes pe care este reprezentata proclamarea lui Constantin Porfirogenetul de catre Hristos, realizata pentru a comemora alegerea pe tron ca imparat principal in 945, regasim in termeni vizuali aclamatia de mai sus. Mai intai, apare confirmarea alegerii imparatului de catre Dumnezeu, iar apoi, imparatul dobandeste o pozitie asemenea lui Hristos. Nu numai vizual, ci si simbolic si ideologic, paralela dintre Botezul lui Hristos si proclamarea imperiala au devenit evidente.
Binecunoscuta imagine bizantina reprezentand dreptul imparatului de a conduce, infatisat prin punerea mainilor pe capul imparatului de catre Hristos sau de catre un sfant, este, potrivit cercetorilor, o imitare a Botezului lui Hristos.
Acestia sustin ca reprezentarile de acest tip s-au dezvoltat in legatura directa cu propaganda de la curtea imparatului Vasile I , nefiind cunoscuta pana spre sfarsitul secolului al IX-lea. De altfel, primele reprezentari al gestului simbolic de punere a mainilor pe capul imparatului sunt din aceasta perioada.
Primul imparat care a folosit aceasta reprezentare pe monede a fost Alexandru. Imediat dupa urcarea sa pe tron in 912, a emis un solidus pe care era reprezentat un sfant ce tinea mana dreapta pe capul imparatului. Unii cercetatori sustin ca acesta ar fi chiar Sfantul Ioan Botezatorul.
Incepand cu domnia lui Vasile I Macedoneanul observam ca ziua Bobotezei si cea a Sfantului Ioan Botezatorul sunt alese pentru importante evenimente de familie, in ceea ce priveste stabilirea continuitatii dinastiei macedonene si confirmarii legitimitatii sale. Vasile I in anul 870 l-a numit pe fiul sau Leon VI pe tron pe 6 ianuarie, ziua Botezului Domnului. Leon VI l-a botezat pe fiul sau ilegitim, Constantin, in anul 906, de Boboteaza, prin Patriarhul Nicolae Misticul.
Pentru Constantin VII Porfirogenetul aceasta a fost ziua acceptarii de catre Biserica in calitate de imparat dreptcredincios porfirogenet. Chiar si Roman Lecapenul, care a uzurpat tronul tanarului Constantin VII, a urmat pasii familiei macedonene prin alegerea zilei de 6 ianuarie pentru incoronarea sotiei sale Teodora, in 921, la o luna dupa incoronarea sa.
Constantin VII Porfirogenetul a trebuit sa astepte aproape treizeci de ani pentru a redobandi tronul in anul 945, iar data de 6 ianuarie a devenit pentru el cea mai importanta zi pentru afirmarea legitimitatii. Constantin VII se pare ca niciodata nu a uitat acest lucru, recunoscandu-l intotdeauna pe Sfantul Ioan Botezatorul ca mijlocitor al sau.
Radu Alexandru
-
Sfantul Imparat Constantin cel Mare in istoria Bizantului
Publicat in : Sfintii Constantin si Elena -
Biserica in timpul lui Constantin Cel Mare
Publicat in : Sfintii Constantin si Elena -
Bizantul si Ortodoxia
Publicat in : Editoriale -
Sfantul Grigorie Palama si teologia transfigurarii
Publicat in : Sfantul Grigorie Palama
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.