Ce se intampla cu noi? De ce ne e greu sa traim firesc? De ce ne stanjeneste sa ne uitam in ochii celuilalt cu dragoste? Intr-adevar, poate cate odata o facem, dar si atunci, de obicei, ne uitam cu o dragoste amestecata cu mila, iar mila noua ne presupune de multe ori superioritate.
Adesea, noua ne e mila pentru ca asa scrie in volumul n din filocalie... ne fortam sa iubim, de aceea nu ne iese aproape niciodata autentic. Da, ne lipseste sinceritatea. Si curajul. Curajul de a sta de fata cu ceea ce ne repugna cel mai tare, cu noi insine. Intuim cum suntem, dar nu avem curajul sa ne analizam in detaliu, ne temem ca ne-am prabusi. Preferam sa ne dam noua insine de inteles, dar niciodata nu intram in noi, fiindca banuim cu groaza ce se gaseste acolo. Si credem ca e de ajuns, oricum, stim ca altii nici macar atat nu sunt in stare sa faca.
Ah! Daca am avea acest curaj! Daca am rezista la toata scarba si groaza pe care o simtim de-abia in parte cand incercam cat de putin sa ne scufundam in propriul nostru abis! Ce sinceri am putea fi cu noi, apoi! Cata odihna am capata cand nu ne-am mai minti atat de des! Cu cata dragoste ne-am putea uita in ochii celuilalt! Cat de frumos l-am decoperi ca este!
Cu cat cobor mai adanc in mine, cu atat trebuie sa am mai mult curaj, caci cu atat mai mult descopar moartea si putreziciunea in care ma aflu. Sunt din ce in ce mai siderat de ce vad, simt ca nu mai am nicio nadejde, fiinca eu, din nestiinta, imi puneam nadejdea in mine.
Si atunci cu atat mai mult il vad mai frumos pe celalalt,si incep sa incerc sa-l iubesc cu adevarat! Atunci incerc sa-l slujesc, sa-l odihnesc, nu-i mai pretind eu lui in schimb toate acestea.
Dar de multe ori insa ne cunoastem pe noi nu neaparat in solitudine, ci si in mijlocul celorlalti. Uneori ei ne spun cine suntem cu adevarat, poate din aceeasi rautate ca a noastra, ba chiar ne si ocarasc. Ce bine ar fi daca le-am primi pe toate ca din mana lui Dumnezeu!
Daca intru in interiorul meu, in stricaciunea mea, desconsiderarea semenilor o vad ca o confirmare. Si ca un semn de la Dumnezeu, dar numai sa am curajul de a ma uita in mine. Atunci le dau dreptate, si rautatea cu care mi-au spus-o, o trec cu vederea, caci ma ajuta sa ma vad macar in parte cum sunt in realitate, chiar daca ma doare.
Dar noi traim ca si cum toate vorbele acestea ar tine loc de realitatea in sine. Pentru noi, ideile despre suferinta si curaj ne sunt de ajuns. Daca le gandim, daca le formulam, ne simtim ca si vindecati. Dar ideile nu vindeca firea. Nici vorba, nici a le scrie, nici a da sfaturi altora.
Stim ca vindeca Dumnezeu daca ne rugam din adanc, stim ca vindeca harul Lui, impartasit prin Sfintele Taine, stim ca pana la urma trebuie sa ne aruncam in bratele Lui defintiv. Altfel vom traim la nesfarst paralel cu realitatea, chiar convinsi ca aducem slava lui Dumnezeu.
Iulian Tiganelea
Aboneaza-te la newsletter Retete de post
-
iulia georgianaPostat la 2010-05-17 18:14
Umilinta este un cadou de la Dumnezeu,insa ce puteti face dvs este sa acceptati ca sunteti un om"si nimic din ceea ce este omenesc nu va este strain"."Uneori ei ne spun cine suntem cu adevarat, poate din aceeasi rautate ca a noastra, ba chiar ne si ocarasc"Aveti indrazneala sa va uitati la celalt si in rautatea aceea sa vedeti cea de care sunteti capabil dvs,si eu,si noi toti oamenii,ca adevarati copii ai lui Adam!Si Dumnezeu sa va ajute!
-
Dan NicaPostat la 2010-04-14 13:10
Intotdeauna adevarul doare: ori ne apasa durerea aceea pe care o simtim cand ne regasim pe noi insine in acel adevar dislocat din adancuri, ca o recunoastere a propriei noastre pacatosenie, ori luptam cu durerea slabiciunii, caci ne regasim neputinciosi in a cuprinde in bratele fiintei noastre cele sfinte si cele placute Lui Hristos si celor de deasupra crugului ceresc. Oricat ai cauta sa te indrepti pe acest pamant tot mai mare e durerea cand ti se deschid ochii si vezi cat de neinsemnat esti pe acest pamant si cat pacat gasesti intru firea ta neputincioasa.
Frumos articol a scris domnul Iulian! Am sa multumesc si eu pe aceasta cale pentru cuvintele gasite si impartasite noua tuturor! Cred ca nu numai eu sunt cel care se regaseste intru ele. Bravo ii spun si domnului Liviu! Frumoase adaugiri a facut si dansul! Dumnezeu sa ne ajute pe noi toti! Sa cautam fratilor sa ne pocaim si sa ne deschidem ochii sufletului larg si sa vedem si sa ne recunoastem mizeria ce o avem in launtrul nostru, pacatele ce stau stranse toate in sufletul nostru, sa vedem cat de mici si neinsemnati suntem pe acest pamant. Toate sunt cu voia Domnului si Lui trebuie sa aducem multumire pentru orice lucru legat de vietile noastre! Sa nu dezandajduim oricat de crunta ar fi suferinta, de orice tip ar fi ea. Sa luptam pana la capatul vietii noastre pentru bine si adevar, acela scris in Cartea Cartilor, nu pentru acelea pe care le facem noi. Dumnezeu sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca sufletele noastre! Amin.
-
Andii AndreeaPostat la 2010-04-13 20:12
Am incercat si eu sa ma redescopar si a fost depresionant.Nici nu mia reusit.Gandeam tot mai adanc asa ca nu mai incerc.Eu zic ca e mai bine sa iti traiesti viatza langa prieteni si sa nu it pese ce zic aia care iti vor raul.Adica inainte puneam totul la suflet si acum mi se par nishte glume totale.
TOTUSHI CELOR CARE VOR SA PARCURGA ACEST DRUM SI SA SE ELIBEREZE DE RAUL FACUT DE CEILALTZI,LE RECOMAND siteul asta
http://www.sfintiiarhangheli.ro/node/9
-
Pr Iulian TiganeleaPostat la 2010-04-13 16:02
@ Adriana
Hristos a inviat!Multumesc pentru sfat!
Iulian
-
adriana tanasiePostat la 2010-04-13 09:23
"Dar ideile nu vindeca firea. Nici vorba, nici a le scrie, nici a da sfaturi altora."
Domnule Iulian Tiganelea dumneavoastra ati expus acest articol in scris , ca eu sa inteleg ceva si toti cei care citesc .
Ideea de a scrie acest articol nu a vindecat firea dumneavoastra ,dar poate v-a sensibilizat sufletul ,cat si pe al meu si al altor persoane care l-au citit .
Eu cred ca este bine sa scri un articol , sa vorbesti ..si Domnul Iisus Hristos spunea : "Mergeti si propovaduiti cuvantul meu ..!" adriana tanasie
-
cameluta ion Postat la 2010-04-12 22:50
da,intr-adevar,un articol exceptional,si dureros de realist-ca,de altfel,toate celelalte scrise de domnul Iulian Tiganelea (in special si acela,,Cand nu te mai poti intoarce''-ca sa dau doar un exemplu mai recent).
Intrebarea care se pune este : chiar daca ,uneori,avem curajul sa ,,coboram'' in noi insine-cum sa facem ca sa mentinem aceasta atitudine tot timpul ? pentru ca-din pacate-chiar daca recunoastem uneori propriul nostru abis-imediat intervine instinctul de autoconservare-si tindem sa ne scuzam pe noi insine,tot timpul, si sa vedem mai mult greselile altora,decat propriile noastre greseli...
Poate singura scapare ar fi sa ne gandim ca fiecare zi pe care o traim ar putea fi ultima.
Nu stiu cum pot rezolva contradictia dintre dorinta de a crede ( a sufletului ) si ,,indaratnicia'' mintii-care nu poate sa creada...
-
LIVIU CAZANPostat la 2010-04-12 18:37
legile oglinzii
Postat: 7.04.2010 - 0 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]
Category: ganduri
Legile oglinzii
1. Tot ceea ce mă deranjează la altul, nu-mi place, cred că eu aş face mai bine, l-aş schimba, etc.-TOTUL ESTE IN MINE, deci tot ceea ce eu critic în celălalt, luptând împotriva lui-TOTUL ESTE IN MINE.
2. Tot ceea ce alţii critică în mine, luptă să mă schimbe, iar acest lucru mă enervează, mă deranjează, mă irită, etc – înseamnă că NU E REZOLVAT IN MINE. Egoul este cel jignit, deoarece am un ego foarte puternic.
3. Tot ceea ce alţii critică în mine încercând să mă schimbe, dar dacă pe mine nu mă deranjează, atunci ESTE PROBLEMA LOR, neputinţa lor pe care o reflectă asupra mea, pentru că ei nu pot, nu au curajul să se recunoască în ei înşişi.Nu le convine, le e frică.
4. Tot ceea ce iubesc în celălalt, IUBESC IN MINE, există în mine, pentru că mă recunosc în persoana celuilalt, pentru că ştiu că toţi suntem unul.
5. LUMEA CARE MA INCONJOARA ESTE O OGLINDA.
Dacă mă uit în ea, mă văd pe mine.
Dacă zâmbesc şi lumea îmi zîmbeşte.
Dacă mă uit urât şi ea mă priveşte urât.
Permanent lumea mă oglindeşte.
-
iuliana constantin Postat la 2010-04-12 14:49
exceptional articol, dureros de adevarat...
dar unde nu doare adevarul?
-
georgeta balla Postat la 2010-04-12 14:46
Sunt mai aproape de capatul vietii,facand parte din , asa zisa varsta a treia.Marturisesc din suflet ca nici pana acum nu am reusit sa patrund adanc in firea mea, sa ma cunosc pe mine insumi.Nu am destul curaj si, adesea ma multumesc sa-mi accept unele idei cumplit de daunatoare pentru mantuirea mea si trec fara sa-mi judec aspru comportamentul izvorat din acestea.Mi-e teama de capatul vietii, sa nu fiu gasita intr-o asemenea stare.Ajuta-ma, Doamne, nu ma lasa sa pier in intunericul vesnic !
Iulian Tiganelea
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.