Administrarea Sf. Taine a Hirotoniei

Administrarea Sf. Taine a Hirotoniei Mareste imaginea.

 

Administrarea Sf. Taine a Hirotoniei

 

Savarsitorul acestei Sf. Taine este numai episcopul eparhiot, sau arhiereul delegat, ori autorizat de catre episcopul eparhiot.

 

In privinta savarsitorului, trebuie   sa   mentionam   ca   in   Biserica veche, in afara de episcopul eparhiot au mai avut competenta, pentru savarsirea Sf. Taine a Hirotoniei, si asa-numitii horepiscopi si alte categorii de episcopi aju­tatori, indiferent ce nume ar fi purtat. Cu timpul, insa, hirotoniile au fost luate din competenta acestora si rezervate numai episcopilor eparhioti,  acestia  putand sa  delege pe  episcopii ajutatori cu savarsirea lor.

 

Canoanele au stabilit randuiala ca episcopii eparhioti nu au drep­tul de a savarsi Sf. Taina a Hirotoniei in afara teritoriului aflat sub jurisdictia lor, decat in cazul cand ar fi chemati pentru acest lucru de catre cei in drept.

 

Desi prin starea sa harica si dupa invatatura dogmatica a Bisericii fiecare episcop poate hirotoni in mod valid pe un alt cleric in treapta  de episcop, totusi, pentru ratiuni de disciplina si de buna randuiala bisericeasca, adica pentru a se evita orice abuz, precum si pentru a-si  asigura intr-un mod cat mai nedubitabil transmiterea succesiunii apostolice prin trasmiterea neintrerupta a hirotoniilor in treapta episcopala,  s-a introdus norma ca hirotonia intru episcop sa nu se poata savarsi decat in prezenta a doi sau trei episcopi (can. 1 ap.), iar mai tarziu, in prezenta a trei episcopi, in frunte cu mitropolitul (can. 4, I ec, can. 1, sin - 394 Constantinopol). Dezvoltandu-se in continuare organizarea Bi­sericii  in unitati tot mai  cuprinzatoare, dreptul de hirotonie a mitropolitilor a trecut asupra eparhilor diecezelor, apoi chiar dreptul de hirotonie a unora dintre exarhi a trecut pe seama patriarhilor, ca - in cele din urma - patriarhii sa-si revendice, in unele cazuri, drep­tul de a-i hirotoni pe toti episcopii si chiar pe toti arhiereii simpli din cuprinsul unor patriarhii, cum este de exemplu cazul in cuprinsul pa­triarhiei din Constantinopol.

 

O problema delicata se pune in legatura cu hirotoniile pe care le savarsesc  episcopii  depusi  din treapta,  caterisiti  sau  chiar  dati  ana­temei, in aceasta privinta exista unele controverse nascute din faptul ca se ignora aspectul esential al problemei si anume   acela   al   starii harice pe care o poate avea cineva, chiar daca e supus unei pedepse grave, cum este de exemplu caterisirea, caci sub orice pedeapsa s-ar afla un episcop, daca el nu si-a pierdut starea harica, poate savarsi in mod valid toate Sf. Taine, inclusiv hirotonia, deoarece caterisirea nu inseamna luarea harului si nici macar anatema, in cazul ca aceste pe­depse nu se pronunta pentru erezie, ci pentru alte faradelegi grave.

 

In cazul special al rostirii anatemei impotriva unui episcop pentru acte de hula impotriva Duhului Sfant, se intelege ca acestea avand o gravitate si mai mare decat erezia, il lipsesc pe cel care le-a savarsit de starea preoteasca de orice treapta, deci si vreo hirotonie savarsita de vreun astfel de episcop nu confera nimic din ceea ce se transmite - in mod obisnuit - prin actul hirotoniei.

 

Astfel, hirotoniile savarsite de episcopii aflati sub orice pedepse, afara de cazul ereziei sau al hulei impotriva Duhului Sfant, sunt hirotonii valide, in sensul ca ele produc efectul haric al hiroto­niei. Ele nu sunt insa canonice, adica nu sunt legale si din aceasta pri­cina se pedepsesc, atat savarsitorii cat si primitorii.

 

Primitorii Sf. Taine a Hirotoniei, pot fi toti crestinii, barbati, care au fost botezati in mod valid si care indeplinesc anumite con­ditii, stabilite in decursul timpului de catre Biserica. Aceste conditii se pot imparti in mai multe categorii. Totusi exista o conditie, care sin­gura face cat o intreaga categorie de alte conditii si care este mai importanta decat toate. Aceasta conditie se cheama vocatie, sau che­mare fireasca pentru slujirea preoteasca.

 

Conditiile religioase sunt: Botezul valid si dreapta credinta. Intre acestea se mai enumera cateodata si trebuinta de a fi de parte barba­teasca. La conditiile religioase se numara si aceea ca toti membrii familiei celui ce urmeaza a fi hirotonit sa apar­tina Bisericii, adica sa fie dreptcredinciosi, iar nu eretici sau schisma­tici (can. 36 Cart.).

 

Intre conditile religioase au aparut de la o vreme, incepand de prin veacul IV, de la sinodul din Sardica (can. 10, an 343) si trecand apoi printr-o etapa noua marcata de sinodul trulan (can 6, an 692) si sfarsind cu sinodul local de la Constantinopol de la anul 861 (can. 17) si conditia ca cei ce urmeaza a fi hirotoniti intr-o treapta superioara, sa fie hirotoniti in prealabil in treptele inferioare si anume in ordinea lor ierarhica, slujind in fiecare din acestea un timp determinat.

Conditiile fizice - canoanele precizeaza ca slujitorul bisericesc nu tre­buie sa fie orb, schiop sau sa aiba alte defecte fizice vizibile (can. 78, 79 ap.).

 

Conditiile privitoare la varsta au fost stabilite pentru a se asigura Bisericii un corp de slujitori maturi, care sa ofere si prin varsta lor o garantie ca vor corespunde misiunii de pastori si indrumatori ai cre­dinciosilor. De aceea, dupa cum arata Constitutiile Apostolice II, I mai intai s-a stabilit varsta de 50 de ani pentru treapta de episcop, care a fost apoi redusa prin obicei si prin legislatia lui Justinian (Nov. 122, 1, 137, 1) la 40, apoi la 35 si in fine la 30 de ani (can. 4 Neocez. ; 14 VI ec).

 

Pentru treapta de presbiter, canoanele prevad varsta de 30 de ani (can. 11 Neocez., 14, Vi ec.) iar pentru treapta de diacon varsta de 25 de ani (can. 16 Cart. 14, VI ec.) si in fine pentru treapta de subdiacon, se prevede varsta de 20 de ani (can. 15, Vi ec).

 

Timp indelungat nu s-au ingaduit decat putine abateri sau exceptii de la aceste norme privitoare la varsta candidatilor la preotie. De la o vreme insa s-a adoptat - in mod practic - principiul ca asa precum exista un majorat pentru functiile publice in viata de stat, tot la fel trebuie sa existe un majorat analog pentru functiile din cadrul Bisericii si ca urmare pe baza acestei analogii, s-a redus si varsta pentru treapta de presbiter si de diacon, in functie de varsta pe care o prevad felurite legi de stat, pentru ocuparea de functii publice, aceasta stabilindu-se de obicei la 21 sau intre 21 si 23 de ani, varsta la care se permite si hirotonia intru diacon si presbiter. Cat priveste insa varsta pentru treapta episcopala, ea a fost mentinuta la minimum de 30 de ani, prin ana­logie cu varsta senatoriala sau cu majoratul senatorial de odinioara.

 

In privinta modului in care se administreaza Sf. Taina a Hiro­toniei, s-a stabilit randuiala ca fiecare hirotonie sa fie savarsita cu o anumita destinatie, adica atat a episcopului cat si a presbiterului si a diaconului sa fie facuta pentru o anume localitate sau biserica sau pentru o anume comunitate mai mare sau mai mica, in cadrul careia cel hirotonit era dator sa slujeasca pina la sfirsitul vietii. Aceasta randuiala s-a introdus ceva mai tarziu, caci la inceput slujitorii Bisericii, hirotoniti si asezati in unele localitati, erau adeseori nevoiti sa para­seasca localitatile respective si sa slujeasca in alta parte, fie din pri­cina conditiilor create de persecutie, fie din motive misionare. Dupa ce s-a introdus totusi obligatia pentru clerici de a ramane in localitatile si la bisericile pentru care au fost alesi si hiroto­niti, s-a venit si cu diverse norme canonice, care interziceau mutarea sau transferarea clerului dintr-o localitate intr-alta (can. 14, 15 ap.) Astfel, cu ocazia oricarei hirotonii, formula insasi a hirotoniei trebuie sa cuprinda indicatia locului sau functiunii pe care urmeaza sa o indeplineasca la o biserica sau alta, cel ce se hiro­toneste.  

 

Pentru ca la inceput, hirotoniile se puteau face de-a dreptul in ori­care din cele trei trepte ale preotiei, fara obligatia ca cel hirotonit intr-o treapta superioara sa fi primit in prealabil si hirotonia in treapta inferioara si din cauza aceasta se intampla sa fie hirotoniti in treapta de presbiter sau in cea de episcop oameni necorespunzatori, ridicati de-a dreptul din starea laica, s-a socotit folsitor si indicat pentru asi­gurarea unei alegeri si promovari corespunzatoare in treptele preotiei, si deci in interesul Bisericii insasi, ca aceasta veche randuiala sa fie inlocuita cu alta noua care impune obligatia celor ce urmeaza a fi hiro­toniti in treptele superioare, de a primi - pe rand - hirotonia in trep­tele inferioare, cu obligatia de a sluji un oarecare timp in fiecare din acestea.             

                                                                                          

O alta randuiala ce s-a introdus iarasi mult mai tarziu, cu privire la modul hirotoniei, este aceea potrivit careia hirotoniile se savarsesc numai in sf. altar si la timpuri determinate in cursul Sf. Liturghii, incepandu-se cu hirotonia intru episcop, care se savarseste la inceputul liturghiei, apoi urmandu-se cu cea intru presbiter si cu cea intru diacon, care se savarseste spre sfarsitul Liturghiei.

 

Ratiunea acestei ordine in care se savarsesc hirotoniile in cadrul unei Sf. Liturghii, este aceea de a se evita hirotonia unei persoane in toate cele trei trepte ale preotiei, in cadrul unei singure Sf. Liturghii.

 

 

09 Iulie 2012

Vizualizari: 5189

Voteaza:

Administrarea Sf. Taine a Hirotoniei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE