Este vizionarea TV un comportament religios?

Din punctul de vedere al crestinismului sau al etimologiei cuvantului "religie" (re-legere - refacerea legaturii cu Dumnezeu) nu se poate afirma in nici un fel ca televiziunea constituie o religie pentru omul modern, deoarece ea nu cultiva sau nu reface legatura omului cu Dumnezeul Cel Adevarat, ci, dimpotriva, il inchide, il izoleaza pe telespectator intr-o lume fantastica de vise ce aproximeaza foarte bine realitatea sau intr-o lume de realitati care pot fi usor integrate lumii visului. In acelasi timp insa, daca acceptam definitia pe care istoricii religiilor o dau fenomenului religios, incluzand in aria acestuia si cultele idolatre, panteiste sau actele cu un caracter magic, atunci raspunsul la intrebarea noastra poate fi cu totul altul. Dar mai intai sa facem un mic rezumat al celor constatate.

Faptele demonstreaza ca vizionarea TV capata caracterul unui act ritual capabil sa structureze existenta omului in contextul opozitiei dintre sacru si profan, ceea ce constituie o insusire fundamentala a fenomenului religios. Lumea TV defineste un alt spatiu si un alt timp decat acelea cunoscute in viata obisnuita. Un spatiu si un timp mult prea asemanatore ca structura cu spatiul si timpul sacru sau mitic, pentru a nu fi, cu usurinta, identificate cu acestea.

Mai mult decat toate, caracterul religios al raportarii omului modern la lumea TV este subliniat de importanta centrala pe care o dobandeste aceasta realitate in existenta lumii moderne si in viata fiecarui individ in parte. "Realitatea" nascuta pe micul ecran imbraca intr-adevar caracterul unei lumi mitice, exemplare, aflate la un nivel ontologic superior celei reale, o lume a eroilor, a idealurilor, a faptelor extraordinare. Aparitia, pe micul ecran, consacra sau aureoleaza. Eroii acestei lumi, actori, cantareti, oameni politici - Rambo, Madona, Elvis Presley, printesa Diana - sunt asezati la loc de cinste in sufletele a milioane de telespectatori, precum se intampla cu zeii de demult. Faptele lor sunt vazute ca exemplare si, imitandu-le, telespectatorul se simte "cineva", paraseste anonimatul, dobandeste identitate.

Inversiunea ontologica despre care vorbesc autorii postmoderni, adica transformarea televiziunii, a acestei copii a lumii reale sau a acestei plasmuiri fictionale intr-o realitate de sine, o lume careia s-a ajuns sa i se acorde un statut ontologic mai inalt decat realului, care devine reper sau model pentru viata in lumea reala, poate fi intalnita numai in cultele pagane. Numai acolo modelul mitic, el insusi un produs al fanteziei umane, inraurita sau nu demonic (despre revelatie dumnezeiasca nu poate fi vorba), devine reper fundamental, model pentru toate activitatile umane. Numai in aceste culte viata oamenilor ajunge sa se desfasoare pe baza mitului sau in jurul sanctuarului (televizorul sau televiziunea in societatea moderna) ca loc al comunicarii omului cu cealalta lume.

Desi ritualul vizionarii TV sau intregul mod de viata pe care-l configureaza televiziunea nu presupune existenta unei divinitati sau a unor acte de adoratie, aceasta nu poate constitui o piedica in a considera acest obicei un act religios, deoarece am vazut ca si in contextul altor miscari cunoscute in istoria religiei ca religioase, precum budismul primitiv nu exista nici o raportare la divinitate. Identificarea unui act ca fiind religios, in aceasta situatie, fenomenologii religiei o fac in functie de starile psihice experimentate de adeptii cultului respectiv in timpului actului ritual. Avand in vedere acestea si rezultatul analizei noastre ar iesi pozitiv daca ne luam dupa starile experimentate de telespectator pe parcursul vizionarii. Atunci cand oamenii se lasa purtati de acea larga paleta de stari si sentimente intre care domina fascinatia, uluirea, emotiile puternice si pasionalitatea, teama si chiar spaima, sentimentul coplesirii si al unei increderi "indescriptibile", chiar daca ei nu constientizeaza, nu fac decat sa-si cultive aceleasi stari pe care omul "religios" le traia in prezenta misterului - cel care in religiile pagane se substituia Dumnezeului Celui Adevarat.

Asezandu-se in fata televizorului cateva ceasuri zilnic, telespectatorul nu-si da seama ca astfel isi satisface, de fapt, si nevoia de ritual. Obiceiul vizionarii imbraca un caracter ritual atat din punctul de vedere al structurii sale interne, al manierei in care organizeaza viata telespectatorului, al caracterului sau repetitiv, cat si al modului in care oamenii se raporteaza la "realitatea" TV.

In ultima sectiune a acestui capitol au fost aduse in discutie functiile pe care religia le implineste in mod firesc in viata omului. Am avut posibilitatea sa constatam ca acestea sunt atribuite sau preluate astazi de mass-media sau in special de televizor. Oamenii isi explica lumea sau isi configureaza orizontul gnoseologic si etic tot mai putin prin intermediul religiei. Nu se mai orienteaza in viata cu ajutorul poruncilor lui Dumnezeu, ci toate acestea se realizeaza astazi, indeosebi, prin televizor sau cu concursul acestuia. Chiar daca telespectatorii din toata lumea tin de religii diferite, orizontul lor de valori sau comportament este tot mai putin oferit de credinta si intr-o masura tot mai mare, de mesajele sau experientele televizualului.

Tinand cont de toate acestea, s-ar putea usor afirma ca vizionarea TV este un comportament cu largi valente religioase. De asemenea, cei care cred ca televiziunea sau Internetul se constituie ca noi religii ale umanitatii ar gasi in cele subliniate mai inainte un bogat material justificativ pentru sustinerea acestei idei. Totusi, se pare ca aceasta punere a problemei nu este atat de rodnica pentru o buna intelegere a fenomenului televizual. Un raspuns pozitiv sau negativ ar putea crea discutii sau controverse interminabile. Semnificativ de remarcat ar fi un fapt care, conform analizei realizate, pare evident:

 

Televiziunea joaca in viata omului modern rolul unei religii. Este vorba mai exact de o simulare, de o substituire a adevaratei vieti religioase. Televiziunea nu genereaza o religie, ci un surogat de religie, o modalitate profana prin care omul zilelor noastre poate sa-si satisfaca temporar sau sa-si amageasca nevoia ontologica de religios. El sfarseste prin a-si amana la nesfarsit constientizarea situatiei in care se gaseste, manifestarea acelei crize existentiale care ar trebui sa-l zguduie, sa-l trezeasca, trimitandu-l catre reluarea legaturii filiale cu Dumnezeu, catre nutrirea duhovniceasca a unui suflet insetat de absolut. Televiziunea, in acest context, poate fi vazuta ca un fel de anestezic al simtului realitatii, un euforizant sau un narcotic indicat pentru uitarea grijilor, a problemelor sau pentru depasirea tensiunilor existentiale create de lumea moderna. Vizionarea TV ofera "sansa" uitarii, a uita chiar de trecerea timpului, de imbatranire, de boala si chiar de proximitatea mortii.

Ceea ce defineste cel mai bine fiinta televiziunii (jocurile video si labirintica lume a Internetului intra in aceeasi ecuatie) nu este atat religiosul, cat caracterul inselator. Televiziunea este fabrica de vise, inchipuiri sau iluzii care hranesc imaginarul individual si colectiv. Ne inseala, sugerandu-ne ca prin ea putem dobandi tot ceea ce insusi Dumnezeu ne-ar putea oferi: viata plenara si fara griji, bogatia, fericirea, intr-un cuvant, paradisul pierdut. Televizorul ne amageste ca suntem "cineva", ca nu suntem singuri, ci participam la viata lumii, aflandu-ne in mijlocul ei. Ne iluzioneaza ca putem depasi suferinta sau moartea, traind impreuna cu eroii de pe micul ecran.

Impostura este insusi modul sau ratiunea televiziunii de a fi, prin faptul ca intreaga "realitate" televizuala nu este decat o imitatie, un simulacru de lume, care mimeaza tot ceea ce Dumnezeu si lumea reala ii pot oferi omului. Parca nemultumindu-se cu rolul de mim, lucrurile evolueaza pana intr-acolo, incat se sugereaza ca lumea TV constituie insusi originalul, iar de acum inainte viata reala trebuie sa o aiba drept model, imitand-o.

 

In realitate, televiziunea nu daruieste nimic, nu rezolva nici una dintre problemele spirituale ale omului contemporan, ci dimpotriva. Iluzia implinirii, a comunicarii, a depasirii mortii si a puterii se manifesta doar pe parcursul vizionarii, precum se intampla si in cazul consumului de droguri. Reintoarcerea in lumea reala este insotita nu numai de o revenire, ci chiar de o amplificare a crizei. Omul se simte mai singur, mai trist, mai slab, mai neputincios, lipsit de sens si denutritionat, privat fiind de trairea unei vieti autentice, cu toate necazurile si bucuriile ei, si a unei relatii vii cu Dumnezeu. Televiziunea devine astfel, poate, cea mai mare pacaleala a vremurilor noastre.

Uriasa capcana pe care aceasta o constituie pentru existenta omului contemporan nu-si epuizeaza aici potentialul vatamator. Desi in urma vizionarii criza existentiala se accentueaza, iar golul din suflet se mareste, lucru care ar trebui sa puna pe ganduri, sa determine intreruperea consumului de programe TV, omul-tele-spectator gaseste tot mai putin puterea intoarcerii catre lumea reala, a dobandirii in interiorul acesteia a ceea ce sufletul sau ravneste. Vizionarea slabeste puterile sufletesti: pasivizeaza, leneveste vointa, slabeste motivatia, insingureaza si, in esenta, il indeparteaza tot mai mult pe om de Dumnezeu, de oameni si de tot ceea ce ar presupune o viata normala. Astfel, cea mai comoda solutie, chiar daca temporar, o ofera tot televizorul. in el se inchide cercul vicios pe care tot el l-a deschis.

Sensul ultim al televiziunii si Internetului, prin insasi natura sau legea lor de existenta, nu pare a fi altul decat acela de a-l determina pe om sa traiasca, tot mai mult, in lumea virtuala pe care ele o nasc. Lumea televizualului, precum o fiinta autonoma, un copil eliberat de sub tutela parintilor sai, dobandeste viata de sine. Aceasta fiinta abia zamislita nu se poate dezvolta (cercetarile pos-tmoderne arata ca realitatea virtuala se afla abia in zorii existentei ei) decat prin lupta cu propriul parinte. Cresterea lumii virtuale nu se poate produce decat in masura in care prezenta omului in lumea reala se diminueaza tot mai mult. Omul zilelor noastre, cu cat va petrece mai multe ore zilnic in interiorul lumii televizuale, cu atat va fi mai putin prezent in cea reala.

Miliarde de oameni asezati in fata televizorului sau a calculatorului o parte semnificativa din timpul fiecarei zile, traind dincolo de ecran, in spatiul virtual definit de acestea, este un fapt care in mod probabil va avea profunde ecouri in existenta umana si in istoria lumii. Televiziunea si Internetul, o plasa aruncata peste intreaga lume (Internet in engleza inseamna "retea" sau "plasa") se arata a deveni nu atat o importanta religie a intregii umanitati, cat un alt mod de a fi al omului viitorului, intr-o alta lume decat aceea reala. Sa fie aceasta o noua experienta spirituala, asa cum sugereaza autorii postmoderni sau new-age-isti? Producerea unor profunde transformari in constiinta umana se anticipeaza deja.

O alta consecinta a substituirii vietii religioase cu vizionarea TV este data de faptul ca televizorul cultiva o perceptie magica asupra lumii. Aceasta falsa experienta religioasa lasa in timp o urma adanca in mintea omului, alienandu-i acele puteri sau facultati de care depinde viata spirituala a omului religios, indeosebi a crestinului. Omul-telespectator se obisnuieste cu o experienta facila, in care initiativa apartine complet celuilalt (aici televizorului), o experienta care pasivizeaza si captiveaza, dand, in acelasi timp, in mod amagitor, senzatia unei implicari active si a eliberarii. E, asadar, o experienta incitanta in care imaginile excita puternic simturile si emotia, cand telespectatorul traieste intens un amalgam de sentimente de multe ori contradictorii, ca neincrederea si siguranta, implicarea in suferinta celor de pe micul ecran, dar si detasarea fata de acestia, teama si totodata intensa placere euforica. Suntem inauntrul lumii televizualului, participam prin identificare si empatie la viata tumultoasa, plina de pasiuni si, totodata, ne aflam deasupra acestei lumi, o transcendent, mentinandu-ne intangibili, protejati prin insasi conditia noastra de telespectatori. Astfel oamenii devin tot mai putin capabili sa traiasca o experienta spirituala autentica, in care, pentru a putea trai taina, trebuie efort, asceza, rugaciune, rabdare si liniste, conditii in care mintea sa ajunga sa sesizeze, dincolo de gesturile vazute ale ritualurilor, prezenta delicata a lucrarii dumnezeiesti.

Experienta crestina este, prin excelenta, una simbolica, si nu una imaginara. Nu imaginile domina preocuparea crestinului, ci Cuvantul Evangheliei sau al rugaciunii, simbolurile intalnite in ritual si in natura. Chiar si atunci cand apar imagini (icoanele, frescele bisericilor), acestea au tot o valoare de simbol, caci conduc mintea dincolo de ele, catre lumea de sus. Televiziunea insa face mintea dependenta de imagini, de acum si de aici, de aparenta, de forma exterioara sau de suprafata, inhiband in mod proportional gandirea simbolica. Ceea ce caracterizeaza imaginile de la televizor este intensitatea cu care ele provoaca dorintele, chemand la actiune, si nu la adancirea simbolica a lor.

Viata crestina necesita o temperare a simturilor, si nu o incitare a lor, pentru a putea fi eliberata mintea, cugetarea, de aceste influente, in scopul adancirii experientei spirituale. Simturile excitate nu au ce cauta intr-o experienta duhovniceasca. Pantecele sau dorinta impreunarii trupesti nu pot fi conditii ale unei trairi religioase decat, poate, in tantrismul indian sau in cultele idolatre. De asemenea, ritualul, taina Bisericii nu violenteaza, nu provoaca, nu captiveaza producand o fascinatie hipnotica, ci lasa omului toata libertatea de a le trai si adanci in masura disponibilitatii sufletesti. Relatia cu Dumnezeu este o actiune personala; ea cere timp, rabdare, liniste, lucruri pe care tehnologia video le submineaza.

 

Invatati cu televiziunea, cu acest surogat de traire religioasa, oamenii ajung sa fie tot mai putin atrasi de un autentic act religios, caci nu mai au puterea de a-1 trai. Plictiseala si enervarea pot aparea atunci cand lucrurile sunt prea lente, cand atentia nu este captivata de o traire mai intensa sau cand lipseste rabdarea si mintea nu se poate deloc aduna si linisti, pentru a asculta si adanci cuvintele slujbei. Schimbarile pe care experienta video le produce in mintea omului contemporan il fac pe aceasta tot mai putin capabil de a se impartasi de o viata duhovniceasca autentica, concomitent insa - si acesta este lucrul cel mai grav - se deschide mintii un apetit deosebit pentru o experienta de tip magic. Dar despre acest lucru vom vorbi intr-un alt capitol.

Care sunt, in mod schematic, cateva dintre cele mai importante consecinte ale substituirii adevaratei religii de catre televiziune, pentru viata omului modern?

Indepartarea omului de propria credinta prin insusirea unui mod de viata complet strain, chiar opus celui pe care il promoveaza religia (ne referim in principal la crestinism). Satisfacerea in mod fals a setei de religios, de ritual, a nevoii de Dumnezeu, prin acest surogat de traire religioasa pe care-l reprezinta vizionarea TV.

Slabirea puterilor si a facultatilor mentale cu ajutorul carora omul este capabil sa participe la un autentic act religios, cultivandu-se totodata o minte sensibila si deschisa experientei sau influentei magicului.

In masura in care modul de viata al telespectatorilor este modelat de televiziune, atunci, in mod proportional, oamenii vor ajunge sa gandeasca si sa se poarte altfel decat ii invata religia de care apartin. Faptele, atitudinile fundamentale in fata provocarilor lumii, orizontul de asteptare si intelegere, mentalitatile sunt cele care exprima cel mai bine credinta unui om. Dupa cum spune Mantuitorul, "pomul dupa roade se cunoaste". Daca aceste roade reflecta, in cazul telespectatorilor, intr-o masura tot mai mare, cultura promovata de televiziune, oamenii vor ajunge treptat sa apartina propriei religii numai in mod formal si declarativ.

Camuflata in haina tolerantei, televiziunea nu ne spune sa ne parasim credinta, dar ne sugereaza cum trebuie sa fim si ce sa facem in viata, determinandu-ne astfel sa ne indepartam de propria credinta, de care ne va mai lega doar numele.

Virgiliu Gheorghe

• Viata de familie si televizorul
  Publicat in : Religie
• Televizorul ne instraineaza de Dumnezeu?
  Publicat in : Editoriale
• Ce parere aveti despre televizor in familia crestina?
  Publicat in : Religie
• Sfanta Ana - un ctitor prigonit, o manastire martirizata
  Publicat in : Mitropolia Olteniei
• Catehizarea familiei binucleare consensuale
  Publicat in : Editoriale