A dobandi Imparatia

A dobandi Imparatia Mareste imaginea.


A dobandi Imparatia
 

Alexandr Schmemann il defineste pe crestin drept "cineva care, oriunde priveste, il vede pe Hristos si se uneste cu El". Dar, asa cum lasa sa se inteleaga marii duhovnici, este aproape imposibil de a trai ca un adevarat crestin. Putem doar muri ca un crestin! A trai fara pacat inseamna sa ramanem intotdeauna in comuniune cu Dumnezeu, sa-L vedem oriunde si sa traim cu amintirea Lui in minte.

Dar cum putem sa-L percepem pe Hristos oriunde? La fel cum majoritatea contemporanilor sai n-au vazut in El decat pe fiul unui dulgher, lumea nu-L vede, nu-L cunoaste pe Hristos, al carui chip este descoperit de Duhul Sfant. intelegem acum raspunsul curajos al Sfantului Serafim de Sarov, intrebat despre scopul vietii crestine: "Acesta este dobandirea Duhului Sfant!". Totul este acolo!

 

Parintii greci il desemneaza pe Duhul Sfant cu ajutorul cuvantului Basileia, termen ce inseamna imparatie, in vreme ce Sfantul Simeon Noul Teolog vede scopul vietii crestine in imparatia in care "Duhul Sfant [...] este samanta".

 

Cum sa dobandim imparatia? Iisus invata ca trebuie "sa ne nastem de sus" (In. 3, 3) si ca "Tatal vostru Cel din ceruri va da Duh Sfant celor care-L cer de la El!" (Luc. 11, 13). El recurge la doua parabole edificatoare: "Asemanatu-s-a imparatia cerurilor cu o comoara ascunsa in tarina, pe care a gasit-o un om si a tainuit-o; si de bucuria ei se duc si vand tot ce au si cumpara tarina aceea. Se mai aseamana imparatia cerurilor cu un negutator care cauta margaritare bune; si afland un margaritar de mare pret, s-a dus, a vandut toate cate avea si l-a cumparat" (Mat. 13, 44-46).

 

Dupa chemarea Duhului peste cei prezenti si peste Sfintele Daruri, rostindu-se inainte rugaciunea "Tatal nostru", savarsitorul cere pentru toti cei care le vor primi pe acestea "iertarea de pacate, comuniunea cu Sfantul Duh si deplinatatea imparatiei Cerurilor". Cu putine minute inainte de jurnalul de stiri de la radio, un om al Bisericii raspunde intr-o zi intrebarilor puse de copii. O fetita de noua ani il intreaba insistent: "Care este scopul nostru pe pamant?". Raspunsul jenat al preotului: "Sa privim frumusetile florilor si sa ascultam cantecele pasarilor. Vezi, eu sunt batran si cand voi muri, voi incepe adevarata viata, care este vesnica!". Raspuns ambiguu, pentru ca viata vesnica incepe din prezent, iar imparatia, de natura spirituala, nu trebuie cautata in stele, ci in strafundurile omului, in afara timpului si a istoriei pe care le traverseaza in timp ce le face sa rodeasca.

 

O alta povestioara! Vizitand intr-o zi o femeie grav bolnava in spital, i-am spus cateva cuvinte de incurajare, in timp ce ea intinde doua degete spre fereastra, spunandu-mi: "E acolo!". Surprins, scrutez orizontul si inteleg ca priveste spre biserica de pe cealalta parte a strazii. Cand ii spun ca trebuie sa-L intalneasca pe Cel de Trei ori Sfant in inima sa, un suras larg ii lumineaza fata: "E adevarat, am uitat!".

 

Istoria vetero-testamentara trimite spre venirea si implinirea imparatiei realizate de Dumnezeu-Omul, ce-si inaugureaza propovaduirea printr-o invitatie la pocainta si la primirea Vestii cele Bune (Evangheliei) (Marc. 1,15). In ajunul Patimilor Sale, Iisus ii raspunde lui Pilat: "Tu ai zis! Eu sunt imparatul" (In. 18, 37), nu inainte de a spune mai intai: "imparatia Mea nu este din aceasta lume" (In. 18, 36). Evangheliile scot in evidenta tot timpul existenta celor doua entitati opuse, anume lumea si imparatia. Aceasta lume, apartinand lui Mamona si deformata de intunericul patimilor; si lumea ce va sa vie, deja prezenta in mod nevazut si manifestata in Cel ce este Iubire, Adevar, Lumina si deci Comuniune. In fata ispitei si tendintei de a evacua imparatia spre sfarsitul veacurilor, Sfanta Liturghie ne introduce in imparatia deja manifestata de icoana.

 

"Cale" spre imparatia (In. 14, 5) pe care o vesteste: "Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor!" (Mat. 4, 17), Hristos Cel de dinainte de inviere este investit de Duhul, Care este Una cu El. Trebuie ca Hristos sa plece pentru ca Duhul sa Se manifeste cu toata puterea ca fiind diferit de Hristos. Hristos il conduce pe om in sanul Sfintei Treimi, descoperindu-i relatiile dintre Cele Trei Persoane, si cel care-L vede pe Fiul, il vede si pe Tatal prin Duhul Sfant. Unul din Sfanta Treime, Iisus este ceea El le vesteste fariseilor: "imparatia este inlauntrul vostru!" (Luc. 17, 21). Nevazuta aici jos, asa cum il lasa pe Pilat sa inteleaga - "imparatia Mea nu este din aceasta lume" (In. 18, 36) -, imparatia Sa este cea din "lumea ce va sa vie", unde cel din urma este cel dintai (Luc. 9, 48), reverberatie a primei Fericiri: "Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor." (Mat. 5, 3).

 

Prin iesirea Sa din lume si urcarea la Tatal, Cel inviat trece intr-un fel de la exteriorul omului spre interiorul acestuia. Ca si in fata iudeilor ce-l contemplau cu ochii trupului, El nu Se descopera azi decat ochilor inimii, prin invocarea Numelui. Prezenta tainica, trup subtil ce scapa de acum inainte spatiului si timpului, El este contemporan si prieten al oamenilor. Viata vesnica, imparatia este viata in Hristos, in care spatiul si timpul se sterg, astfel "ca Dumnezeu sa fie totul in toti" (Fapt. 14, 22), pentru ca "imparatia cerurilor se ia prin asalt" (Mat. 11, 12). Sfantul Antonie cel Mare scria fratilor sai ca "toti cei ce vor sa se intoarca la conditia lor initiala nu pot ajunge la aceasta decat prin smerenie; pentru ca la originea caderii din cer sta un act de mandrie. Deci, daca omul nu ajunge la o smerenie a intregii sale inimi, a intregii sale minti, a intregului sau duh si a intregului sau trup, el nu va mosteni imparatia lui Dumnezeu, asa cum sta scris".

 

Duhul convertit care coboara in inima poate sa manance Cuvantul: convertire a simturilor si a inimii care, curatite, pot asimila trupul Celui inviat; convertire a vazului prin icoana, ce incepe sa distinga in fiecare om persoana unica destinata sa se indumnezeiasca; convertire a mainilor, a bratelor, a picioarelor, a intregului trup ce tinde spre intalnirea cu Celalalt, cu ajutorul trasaturilor celorlalti si prin ceilalti; convertire continua si vesnica a inimii care trebuie sa se faca din inima de piatra inima compatimitoare si iubitoare, altoita pe inima lui Hristos, in asa fel incat sa se inscrie in ea Chipul si Numele care este mai presus de orice nume.

 

Apostolul Pavel concluzioneaza ca, buna la inceput, trupul este infectata de veninul patimilor, ce o conduce spre cautarea celor pamantesti si a celor trecatoare. De aici avertismentul adresat crestinilor galateni: "Cu duhul sa umblati, si nu pofta trupului s-o impliniti! Fiindca trupul pofteste impotriva duhului, iar duhul impotriva trupului; caci acestea se impotrivesc unul altuia, astfel ca voi sa nu faceti ceea ce ati vrea. Dar daca sunteti dusi de Duhul, nu sunteti sublege." (Gal. 5, 16-18). Didim Orbul intoneaza in secolul a IV-lea acelasi mesaj: "Or voi, voi nu sunteti sub stapanirea carnii, ci a Duhului, daca Duhul lui Dumnezeu este cu adevarat in voi. Dar daca cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu isi apartine siesi". Duhul este o forta atat de creatoare incat "daca este cineva intru Hristos, el este faptura noua: cele vechi au trecut, iata ca toate au devenit noi" (II Cor. 5, 17). Icoana se dovedeste un real ajutor pentru recunoasterea prezentei lui Hristos, inseparabila de prezenta si actiunea Duhului. Daca ochiul vietii noastre nu este animat de aceste doua prezente, dorintele conduc spre o succesiune de stari ce produc tristete, deziluzii, supunere fata de patimi si necesitati. Viata in Hristos ne ajuta sa-L vedem pe Hristos, sa ne facem asemanatori Lui si sa restauram chipul Sau in noi, vazand cum trasaturile Sale sunt intiparite progresiv in strafundurile fiintei noastre si pe fetele celorlalti. Oricine poate fi ridicat, reintegrat si introdus in lumina invierii, pentru ca invitatia: "intra intru bucuria Domnului tau" (Mat. 25, 21) traverseaza secolele si ajunge in inima Liturghiei. Alexandre Schmemann noteaza cu dreptate ca "numai ca bucurie a triumfat crestinismul in lume; el a pierdut lumea cand a pierdut bucuria, cand a incetat sa fie marturisitorul acesteia". Dar bucuria crestinului nu este o bucurie fireasca de ordin pur psihic. Nici exaltare, nici gluma, ea este darul Duhului manifestat printr-o mare pace.

 

Rugaciunea de dupa impartasire: "Da-ne noua sa ne impartasim cu Tine mai adevarat in ziua cea neinserata a imparatiei Tale" ne obliga, pentru ca angajeaza credinciosia noastra. Impartasirea cu Hristos inseamna sarbatorirea Pastilor, trecerea de la moarte la viata impreuna cu El. In timpul divizat, trecutul si viitorul se alatura in prezentul care permite gustarea a ceea ce nu s-a implinit inca. Avem aici o constientizare ca ceea ce se realizeaza nevazut acum in Euharistie va deveni realitate maine pentru cei ce vor fi vrednici sa manance si sa bea la masa sa in imparatia Sa (Luc. 22, 28-30).

 

La fel ca si Cuvantul, care invita la fratietatea realizata prin impartasirea cu painea euharistica, icoana aminteste vocatia comuna, rememoreaza valoarea persoanei unice create dupa chipul lui Dumnezeu. Legati printr-un fir de aur, cei ce cheama Numele in Duhul sunt obligati sa cuprinda intreaga creatie si pe fiecare om, simultan si fara distinctie. O exigenta ce depaseste puterile umane comune!

 

In fiecare forma de prezenta amintita in aceasta carte, omul primeste in schimb dumnezeirea. Mantuitorul da viata si Se ofera, re-unificand, re-integrand omul divizat, societatea umana iesita din matca, imaginea decazuta si golul. Cuvant al Vietii, Paine a Vietii, Chip al Vietii, Nume datator de Viata! Partasia cu saracul, care in societatea de azi este si cel ce asteapta un cuvant, un gest, un suras sau mai degraba o privire prietenoasa. Hristos Se identifica in Evanghelie cu toti cei ce sunt in nevoi. Daca Dumnezeu isi manifesta prezenta, fiind prezent tainic in Cuvant, in Euharistie, in icoana, in chemarea Numelui si in taina fratelui, fiecare dintre aceste forme de prezenta necesita o prefacere, prag ce trebuie trecut pentru a avea acces la intalnirea si prezenta autentica.

 

Fereastra spre imparatie, icoana nu retine, ci permite traversarea. "Intr-adevar il vedem pe Cel aflat in icoana reflectandu- se in ea ca intr-o oglinda". Si daca Evanghelia anunta Vestea cea Buna a imparatiei, facuta prezenta prin invocarea Numelui si prin consumarea Euharistiei, fratele este Cel ce merge spre imparatie.

 

Michel Quenot

Pe aceeaşi temă

27 Aprilie 2012

Vizualizari: 4387

Voteaza:

A dobandi Imparatia 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

imparatia cerurilor

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE