Invierea

Invierea

Cu Harul si mila, cu indurarile si marea Lui iubire de oameni, iata-ne ajunsi la cel mai inaltator moment sarbatorit de doua mii de ani, intr-un glas si o marturisire ce izvorasc din bucuria greu de explicat in cuvinte, ce ne lumineaza existenta. Un proverb englezesc spune ca: "Marile bucurii si marile tristeti sunt mute". Si totusi pe fetele noastre sta dovada ca "Hristos a Inviat!".

Toata creatia cuvantatoare si necuvantatoare sarbatoreste aceasta izbanda a Iubirii. Aceeasi creatie marturiseste bucuria Invierii prin transformarea ce incepe sa se petreaca incet- incet. Numai noi oamenii, incet-incet, uitam sa ne schimbam viata si sa ne intarim credinta.

INVIEREA IN VIATA

Cei mai multi dintre noi sunt intr-o stare de moarte sufleteasca inca din timpul vietii. Din pacate suntem preocupati cu grija trupului si a vietii lipsite de trairea in Hristos.

Moartea poate fi o despartire atat spirituala, cat si trupeasca. Aceasta despartire pe care am trait-o cu totii la un moment dat, devine o stare din care nu putem iesi decat daca invingem firea omeneasca. Dar ca sa iesim din lagarul izolarii de Dumnezeu, avem nevoie de puterea datatoare de viata a Harului.

Suntem nascuti cu credinta, insa vom invia cu adevarat numai cand vom ajunge sa iubim! Bobul de samanta pe care fiecare din noi il poarta in suflet este credinta, iar rodul acestei seminte este iubirea la care suntem chemati. Caci traind in Iubire, deja am pregustat Invierea, nemurirea alaturi de Hristos! "Dumnezeu este Iubire" spunea Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan.

Invierea izvoraste din adancul inimii care incepe sa simta prezenta lui Hristos, pacea Lui, bucuria provenita din trezirea la viata adevarata, si astfel trupul devine "templu al Duhului Sfant". Lucrarea Harului devine vizibila cu ochiul liber si marturie vie a invierii petrecute in adanc…

Cred ca am observat cu totii faptul ca omul curat la trup si suflet, care traieste dupa puterea lui cu Hristos, are chipul luminos si curat…

INVIEREA IN MORMANT

Cuvantul catehetic al Sfantului Ioan Gura de Aur ce se citeste in toate bisericile in noaptea de Inviere precizeaza: "A inviat Hristos si nici un mort nu mai este in groapa…", iar noi continuam de-a lungul veacurilor sa o propovaduim.

Dupa cum ne sunt impartasite lucrurile in Vechiul Testament, dupa exilarea stramosilor nostri Adam si Eva din rai, pana la intruparea lui Hristos, tot neamul omenesc, indiferent daca printre ei erau drepti sau nu, nu aveau posibilitatea si bucuria de a intalni pe Dumnezeu. Tot neamul omenesc era lipsit de Lumina, Bucuria si Slava lui Dumnezeu. Dupa venirea lui Hristos lucrurile se schimba…

Intr-una din cuvantarile de la Sarbatoarea Invierii, IPS Antonie de Suroj spunea: "Oricine murea atunci intra intr-un abis al fricii, despartirii de Dumnezeu si in consecinta, a despartirii si de cei iubiti. Fiecare despartire era definitiva, finala, infricosatoare si intunecata.

Si atunci a venit Hristos, a murit pe cruce cu aceeasi moarte pe care o gustam fiecare om, dupa ce inainte a trecut prin singuratate si suferinta".

Concluzioneaza zicand: "Astazi, moartea pentru noi crestinii nu este altceva decat adormire. Dormim aici pe pamant trupeste, catre grijile vietii din lumea aceasta, trupul regasindu-si astfel linistea. Cine moare acum, doarme in Hristos pana in ziua in care va invia la auzul trambitei celei din urma, ziua invierii mortilor. Si "fericiti cei ce au adormit in Domnul", precum spune Sf. Ioan Teologul in Apocalipsa.

De aceea motivati putem striga: "nici un mort in morminte"! Pentru ca moartea a incetat sa fie o temnita, un loc definitiv si infricosator. Acum este clipa in care trupul asteapta invierea, iar sufletul urca, in masura care poate spre bucuria vesnica.”

INVIEREA IN IAD

"Si aceasta mai inainte intelegandu-o, Isaia a strigat : iadul, zice, s-a amarat, intampinandu-Te pe Tine jos. S-a amarat pentru ca s-a stricat. S-a amarat pentru ca a fost batjocorit. S-a amarat pentru ca s-a omorat. S-a amarat pentru ca s-a surpat. S-a amarat pentru ca a fost legat. A primit trup si de Dumnezeu a fost lovit; a primit pamant si a intalnit cerul; a primit ceea ce vedea si a cazut prin ceea ce nu vedea. Unde ti-e moarte boldul? Unde ti-e iadule suferinta? Inviat-a Hristos si tu ai fost nimicit.” Citim in Cuvantul de invatatura al Sf. Ioan Gura de Aur in noaptea Invierii.

Parintele Galeriu adeseori pomenea cuvantul Sfintilor Parinti, amintindu-ne ca Invierea este minunea cea mai mare, dar cum a putut tine mormantul pe cel datator de viata? Cantam in vinerea Mare la Prohod: "In mormant, Viata, pus Ai fost, Hristoase…".

Ingaduiti-mi sa adaug acest cuvant : cum putea fi invinsa de moarte Iubirea? Cum putea sa ramana intemnitata Iubirea? Este cel mai inaltator sentiment, datator de viata…

Trebuia insa golit si iadul. Isi lasa trupul in mormant si cu sufletul se coboara la iad, caci toti oamenii sunt chemati sa cunoasca lumina Adevarului. "Aceasta este voia Tatalui meu, ca oricine vede pe Fiul si crede in El sa aiba viata vesnica…" (Ioan 6, 40).

Se infatiseaza tuturor celor ce nu avusesera bucuria de a vedea pe Domnul, si in acelasi timp cei ce-L recunosc ca Mantuitor, sunt repusi in bucuria comuniunii cu Dumnezeu.

Se spune in Sfanta Traditie ca toti au primit cu bucurie, fiind izbaviti de chinul despartirii din infricosatoarea robie intunecata. Iadul ramane doar cu doua suflete: Iuda si talharul ce nu s-au pocait de pacatele lor.

INVIEREA IN ICONOGRAFIE

Nu intamplator, icoana cea mai caracteristica a Invierii este cea a pogorarii la iad a Mantuitorului. Este cea mai relevanta, caci Hristos venise pentru toata faptura sa o mantuiasca, alaturi de el fiind pictati dreptii, profetii si toti ceilalti nascuti si morti pana atunci.

Exista un amanunt plin de semnificatie adanca. Este pictat tragand din mormant pe Adam cu mana dreapta si pe Eva cu mana stanga. Si totusi, nu-i tine de mana, ci sunt prinsi de catre Mantuitorul de incheietura mainii!

Acest gest are doua intelesuri. Si anume: in primul rand a transmite siguranta legaturii noi ce se creeaza cu Hristos, prin faptul ca nu mai poti aluneca si cadea in iad din nou; avem certitudinea izbavirii fara indoiala.

Iar in al doilea rand, felul cum sunt trasi de incheietura, marturiseste faptul ca nu avem nimic de dat in schimbul salvarii pe care o traim. Stim cu totii ca in momentul in care facem un schimb, o intelegere, pentru a ne manifesta bucuria si acordul, ne strangem mainile unul altuia. Nu? Acum nu se intampla asa!… Pentru inca odata, exact ca la inceputul creatiei, Hristos este Domnul datator de viata. Noi ramanem doar partasi si martori ai puterii Lui.

"INVIEREA NOUTATEA ABSOLUTA A CREATIEI"

Propovaduia Pr. Galeriu, caci cantam cu totii in noaptea Invierii: "Praznuim omorarea mortii, sfaramarea iadului si inceputul altei vieti-vesnice". Tot parintele continua si spune: "Viata care nu va mai putea fi atacata sau invinsa vreodata de moarte!"

De atunci si pana astazi marturisim plini de credinta ca suntem si noi martori ai Invierii. Ascultam acum cuvantul Mantuitorului care spune: "Adevarat, zic voua: cel ce asculta si crede in Cel ce M-a trimis, are viata vesnica si la judecata nu va veni, ci S-A MUTAT DIN MOARTE LA VIATA". (Ioan 5, 24)

INVIEREA ESTE IUBIREA! SI IUBIREA ESTE INVIERE!

"Voi toti, ce-ati plans in intuneric, si nimeni nu v-a mangaiat,
din lunga voastra’ngenunchere, sculati - HRISTOS A INVIAT!" (Al. Vlahuta)

Arhim. Siluan Visan

 

.

Despre autor

Siluan Visan Arhim. Siluan Visan

Senior editor
153 articole postate
Publica din 01 Ianuarie 2011

Pe aceeaşi temă

17 Aprilie 2012

Vizualizari: 3461

Voteaza:

Invierea 5.00 / 5 din 4 voturi. 2 review utilizatori.

Comentarii (2)

  • Diana HortensiaPostat la 2012-05-09 13:17

    Sub o salcie pletoasa/Maica Sfanta se ruga/Si cu vocea Ei duioasa/Catre salcie graia: "Salcie,daca ti-e mila/Apleaca-ti crengile-n jos/Sa fac din ele-o cununa/Pentru Fiul Meu Iisus/Daca imi cunosti durerea/Si voiesti sa mi-o alini/Da-mi din ramurile tale/O cununa fara spini!"

  • Vasa NastaPostat la 2012-04-18 23:50

    Adevarat a Inviat !

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 27.00 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 22.00 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 40.00 Lei
Am vazut sfarsitul lumii. Marturisirile unui staret care a trait o suta de ani - vol. 2
Am vazut sfarsitul lumii. Marturisirile unui staret care a trait o suta de ani - vol. 2 Mă tot întrebi despre vremurile de la sfârșitul lumii. Oare tu chiar nu știi că, pentru un om muritor, orice timp este al sfârșitului? Cine cunoaște sau poate să prezică propriul său sfârșit? Nimeni și niciodată. Anume acesta este adevărul. Trebuie să 23.26 Lei
Adevarul si bunatatea. Parabole si istorii cu talc
Adevarul si bunatatea. Parabole si istorii cu talc Pentru mintea şi inima tuturor ­iubitorilor de noime şi tâlcuri duhovniceşti, am cules din ­cărţile Sfân­tului Nicolae Velimirovici - noul Hrisostom al Bisericii Ortodoxe - isto­rii şi pilde călăuzitoare spre viaţa veşnică. Scrise în grai ales şi drese 15.86 Lei
Educarea copiilor pentru Imparatia lui Dumnezeu. Un ghid practic
Educarea copiilor pentru Imparatia lui Dumnezeu. Un ghid practic Principiile ortodoxe de creștere a copiilor al lui Philip Mamalakis a fost publicat și tradus în mai multe limbi. Faptul că a fost pus în practică de părinți de diverse confesiuni vine să confirme încă o dată regăsirea unui bun simț comun în privința 21.14 Lei
Cum ne tamaduim ranile si gasim ajutor in necazuri. Povatuiri, minuni, rugaciuni
Cum ne tamaduim ranile si gasim ajutor in necazuri. Povatuiri, minuni, rugaciuni Nu vă întristați, fiilor, pentru ispitele pe care le înfruntați fiecare, ci aveți răbdare, și rugați‑L pe Dumnezeu, și spuneți: „Nu ne duce pe noi în ispită, Doamne, ci ne izbăvește de cel viclean!” În ispite, necazuri, mâhniri să cereți ajutor de la 21.14 Lei
Sa prindem un loc pe corabia mantuirii
Sa prindem un loc pe corabia mantuirii Biserica Mântuitorului Hristos este corabia mântuirii noastre. Ori de câte ori suntem loviți de furtunile greu­tăților, ispitelor, necazurilor, venim grabnic și ne adăpostim în această corabie duhovnicească, cerând ajutorul lui Dumnezeu. Atunci când 15.86 Lei
Jane - Vacanta pe insula
Jane - Vacanta pe insula Romanul scriitoarei canadiene Lucy Maud Montgomery (1874‑1942) prezintă povestea unei fetițe aflate în pragul adolescenței, care se confruntă cu o serie de încercări dificile, cea mai dureroasă fiind separarea părinților săi. Două vacanțe pline de 29.60 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact