Pregatirea pentru examene

Pregatirea pentru examene

Cel putin pana la terminarea studiilor, fiecare dintre noi are de trecut prin mai multe examene, unele mai importante si mai grele decat altele. Deoarece rezultatele obtinute la unele examene sunt de mare importanta asupra viitorului nostru, in functie de acestea putand sa ocupam un loc de munca, se cade sa ne raportam corect la acestea. Prin urmare, ce trebuie facut inaintea examenelor?

Pregatirea pentru examene

Pregatirea pentru examene trebuie sa fie una dubla, avand in vedere atat studierea cu maxima atentie a subiectelor cerute, cat si savarsirea unei rugaciuni smerite. Exista intotdeauna riscul ca, inainte de examene, invatand cu multa osardie, sa uitam complet de rugaciune, sau, rugandu-ne mai mult, sa nu mai avem timp si odihna pentru invatat. Prin urmare, metoda cea mai buna de a aborda un examen este ca, invatand, sa nu uitam de rugaciune, si rugandu-ne, sa nu uitam de invatat.

Mai inainte de un examen important, parintele duhovnic mi-a spus: "Ai grija, sa nu inmultesti rugaciunea tocmai in aceasta perioada, ci sa inveti cu statornicie, caci diavolul poate sa iti dea ravna pentru rugaciune, tocmai spre a nu mai avea timp si pofta de invatat." Adevarat, in perioada anterioara examenului, m-as fi rugat, as fi citit din carti duhovnicesti si as fi mers la slujbe, mai mult decat de obicei.

Deci, nici invatat, fara rugaciune, dar nici rugaciune, fara invatat. Dumnezeu isi pune darul Sau abia dupa ce noi am facut ceea ce tinea de noi. Nu putem sa-I cerem ajutor lui Dumnezeu, atata timp cat noi nu ne ajutam atat cat putem. Rugaciunile nu vor inlocui niciodata efortul personal de a invata, atata timp cat putem face acest lucru.

Pregatirea duhovniceasca dinainte de examene nu reprezinta o reteta miraculoasa a succesului, ci este o manifestare a smereniei personale, care cere ajutor lui Dumnezeu si sfintilor spre cele ce ne stau inainte. A te ruga pentru a avea spor la invatat si a trece cu bine un examen nu inseamna a nu avea incredere in tine insuti, dupa ce ai invatat, ci a nadajdui in mila lui Dumnezeu de a-ti pastra mintea limpede si atenta.

Inainte de un examen, ca si inainte de orice moment important din viata noastra, este de trebuinta sa ne rugam, sa postim, sa ne spovedim si sa ne impartasim, cu multa smerenie. De asemenea, ajuta mult si pomelnicele date la manastiri si biserici, precum si rugaciunea casnica a rudelor si a prietenilor. Mai inainte de examen, cel in cauza poate sa mearga la biserica si sa aprinda cateva lumanari, una pentru sine, alta pentru profesor si altele pentru colegi, ca Domnul sa lumineze mintea tuturor.

Marii duhovnici ii indemnau intotdeauna pe studenti la savarsirea de rugaciuni catre Maica Domnului, catre Sfantul Duh si catre sfintii ocrotitori. Astfel, parintele Lavrentie Sovre, de la Manastirea Frasinei, ii sfatuia pe cei care aveau de trecut un examne sa citeasca zilnic Paraclisul Maicii Domnului, iar in timpul examenului, daca era posibil, sa-l citeasca altcineva pentru ei.

La randul sau, parintele Paisie Aghioritul, din Sfantul Munte Athos, spunea ca multi elevi si studenti isi creaza singuri probleme, printr-o ingrijorare excesiva si prin frica, desi ar putea sa faca fata cu usurinta examenelor. Pe acestia, parintele Paisie ii indemna sa ceara ajutor celorlalti, care s-ar putea ruga pentru ei, si sfintilor, zicand: "Daca ei ar spune, cu smerenie, "Rugati-va pentru mine, ca sa merg bine la examen, pentru ca singur nu cred ca o sa reusesc, dar, cu rugaciunile voastre, voi incerca", atunci, prin faptul ca se smeresc, vor primi si harul lui Dumnezeu si iluminarea dumnezeiasca. Pe langa aceasta, inainte de a incepe examenele, sa se roage sfantului lor ocrotitor, iar acela ii va ajuta potrivit cu credinta si evlavia pe care o au."

Uneori, starea de panica anterioara examenelor vine, fie dintr-o mandrie, care naste o teama de esec, fie dintr-o lipsa de nadejde in ajutorul lui Dumnezeu. In ambele cazuri, raportarea cu smerenie la propria persoana ajuta in chip minunat, atat prin atragerea milei lui Dumnezeu, cat si prin rugaciunile celor de aproape, carora li se va cere ajutorul.

Atat inainte de examen, cat si in timpul examenului, se poate repeta oricat de des o rugaciune scurta, precum: "Maica Domnului, ajuta-ma!", "Sfinte Nicolae, roaga-te lui Dumnezeu pentru mine, pacatosul!" sau "Sfinte al lui Dumnezeu, roaga-te sa trec bine peste acest examen!"

"Sporirea Mintii" este numele unei icoane a Maicii Domnului, numita si "icoana celor ce nu pot invata". Oamenii obisnuiesc sa se roage la aceasta icoana pentru luminarea mintii la scoala, pentru reusita si spor la invatatura si la examene. Parintii care descopera la copiii lor o slabiciune a mintii, in deprinderea stiintei de carte si a invataturii incepatoare a credintei, alearga la aceasta icoana, pentru a se ruga Preasfintei Nascatoare si dumnezeiescul sau Fiu, Iisus Hristos, pentru inteleptirea, dreapta socotinta si sporirea mintii copiilor lor.

Orice rugaciune este bineprimita si roditoare, atata timp cat se savarseste din inima curata si cu smerenie. Maica Domnului este mult-milostiva si grabnic ajutatoare. La randul lor, toti sfintii sunt iubitori si rugatori catre Domnul pentru noi, cei care ii cinstim si le cerem ajutorul. Cu toate acestea, rugaciunea catre Sfantul Duh ramane o rugaciune cu mare putere, binestiind ca Sfantul Duh Dumnezeu este Cel care da intelepciune si lumineaza in chip desavarsit mintea.

"Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului, care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule de Viata, vino si Te salasluieste intru noi si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre."

Teodor Danalache

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

Pe aceeaşi temă

24 August 2012

Vizualizari: 11617

Voteaza:

Pregatirea pentru examene 5.00 / 5 din 3 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre Domnul Iisus a venit pe pământ ca doctor pentru cei ce au trebuință de vindecare, pentru cei suferinzi, care poartă în pieptul lor o inimă înfrântă și tăiată-împrejur. El a luat asupra Sa firea omenească, cu toate ale sale, în afară de păcat. 25.37 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact